ALEXANDRU,
Din mila lui Dumnezeu și grația Sfântului Scaun Apostolic al Romei,
Episcop român unit greco-catolic al Eparhiei de Lugoj
 

Onoratului cler
și iubitorului popor credincios
har, binecuvântare și mântuire de la Dumnezeu-Tatăl
și de la Domnul nostru Isus Cristos

„Nașterea Ta, Cristoase Dumnezeul nostru,
răsărit-a lumii lumina cunoștinței…”

(Troparul Nașterii Domnului)

Iubiți frați întru preoție,
Iubiți credincioși,
Iubiții mei fii sufletești!

În fiecare an sărbătorim marele praznic al Crăciunului întru amintirea nașterii Mântuitorului Isus Cristos.

Isus Cristos este Fiul lui Dumnezeu care pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire s-a coborât din ceruri și s-a întrupat de la Spiritul Sfânt și din Maria Fecioară, și s-a făcut om.

Dumnezeu L-a trimis pe unicul Său Fiu în lume să repare ofensa nemăsurată adusă maiestății divine, de către om. Repararea trebuia făcută de o persoană mai presus de om fiindcă și greșeala a fost comisă față de Ființa supremă, față de Dumnezeu.

Astfel Fiul Omului, a doua persoană a Preasfintei Treimi, de o ființă cu Tatăl, s-a învoit să ia asupra Sa toată urgia dreptății divine și prin jertfa vieții Sale, să-l facă pe om să înțeleagă și gravitatea păcatului, dar și marea iubire a lui Dumnezeu față de el!

Pentru aceasta, Isus se coboară din gloria nemărginită și luând chip de rob se naște într-o familie modestă, într-un grajd, o peșteră, la marginea orașului Viflaim, un mic orășel din Iudeea. Condiția de umilință a Mântuitorului nu poate fi înțeleasă de mintea limitată a omului! Este o umilință care te înspăimântă, te face să tremuri! Dumnezeu cel veșnic, însăși frumusețea și bogăția, însăși plenitudinea fericirii, se nimicește… și până unde… acolo unde nimeni nu-L aștepta pe Mesia, pe Regele, pe Împăratul care va elibera popoarele!

Iubiți credincioși,

Crăciunul este una din cele mai mari sărbători ale creștinătății. În peștera din Viflaim S-a născut marele împărat al păcii, prin care toți ne naștem din nou spre viața de veci. E sărbătoarea dragostei lui Dumnezeu față de noi. Cel născut azi în peștera din Viflaim a fost al doilea Adam, care s-a făcut om, ca să-i curețe pe oameni de păcatul cel dintâi.

S-a născut tocmai atunci când îl dorea toată lumea. Sătui de multele nenorociri, de războaie și de neînțelegerile cele multe, oamenii așteptau să răsară din cer soarele dreptății. Oamenii au priceput că ei merg pe o cale rătăcită și L-au așteptat pe Cel trimis din cer, care să le arate calea ce duce la adevărata viață.

Era în anul 753 după zidirea cetății Roma, când August, marele împărat, a dat poruncă să se înscrie tot omul, dar fiecare în locul de unde se trăgea neamul lui. În acea vreme locuia în Nazaret Fecioara Maria, care era logodită cu Sfântul Iosif. Neamul lor se trăgea din orașul Viflaim, drept aceea s-au dus la Viflaim, ca să se înscrie. Au trebuit să facă un drum lung, de mai bine de-o săptămână. Când au ajuns în Viflaim, n-au mai găsit nicio casă, unde să se adăpostească peste noapte. Străinii cei mulți, care au mai venit la Viflaim ca să se înscrie, au ocupat toate locuințele. Iosif și Maria au fost siliți așadar să meargă la capătul orașului. Acolo era o peșteră, care se folosea uneori ca și staul pentru oile și animalele păstorilor din jurul Viflaimului. Aici au fost siliți să se adăpostească și aici S-a născut în noaptea aceea sfântă mântuitorul lumii. Maria, după ce S-a născut Pruncul, L-a înfășat și L-a culcat în iesle (cf. Lc.2,7).

 Sfântul Augustin interpretează ieslea ca fiind locul în care animalele își găsesc hrana. Aici în iesle este culcat Cel care se numește El însuși ca adevărata pâine coborâtă din cer, ca adevărată hrană de care omul are nevoie pentru existența sa. El este hrana care dă omului adevărata viață, viața veșnică. Astfel ieslea ne orientează spre masa Domnului la care omul este invitat să primească pâinea cerească, Sfânta Euharistie. Ieslea este reprezentată ca masa altarului.

În noaptea aceea sfântă, în jurul Viflaimului se aflau mai mulți păstori, care își păstoreau turmele. Cum priveau cu ochii înălțați spre cer, au văzut o lumină mare și s-au înspăimântat. Un înger s-a apropiat de ei și le-a zis: Nu vă temeți, că iată vă vestesc vouă bucurie mare, care va fi la tot poporul: astăzi s-a născut Mântuitorul, Cristos Domnul, în cetatea lui David. Și acesta va fi vouă semnul: afla-veți un prunc înfășat, culcat în iesle (cf. Lc. 2,8-20).

Vedem, așadar, că păstorii au fost cei dintâi cărora li s-a vestit nașterea lui Cristos. Aceasta a însemnat că Pruncul cel nou născut avea să fie păstorul, care va povățui turma cea cuvântătoare (adică pe oameni) la pășunea cea adevărată.

Nici nu a încheiat îngerul cuvintele, când de-odată s-a auzit o cântare de mii de glasuri. Mulțime nenumărată de îngeri s-a coborât din cer și au lăudat pe Dumnezeu cântând: „Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace și între oameni bună învoire”. Au dat mărire lui Dumnezeu, pentru că a trimis pe Unul născut Fiul Său în lume, iar pe oameni i-au îndemnat să trăiască în pace și bună înțelegere. Ce au făcut atunci păstorii? Au zis unii către alții: să mergem la Viflaim, să vedem lucrul care ni l-a arătat nouă Dumnezeu. Au plecat în grabă și ajungând la peșteră au aflat pe Maria, pe Iosif și Pruncul înfășat și culcat în iesle, cum le-a spus lor îngerul. S-au închinat Pruncului și au spus tot ce le-a arătat lor Dumnezeu.

Așa a fost nașterea lui Isus Cristos, pe care noi o sărbătorim în tot anul la Crăciun. Întru pomenirea acestor minunate întâmplări, creștinii în seara de Crăciun cântă colinde și cântece de stea iar în biserici se cântă cântecul îngerilor: „Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace și între oameni bună învoire.”

Iubiți credincioși,

În încheiere, doresc să consemnez câteva din cele mai importante evenimente ale Anului Domnului 2019:

1.În perioada 30 mai – 2 iunie a avut loc vizita în România a Sfântului Părinte Papa Francisc. Această vizită este cea de-a doua a unui Suveran Pontif în țara noastră și a avut loc la 20 de ani după vizita Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea, din 7-9 mai 1999. În prima zi a vizitei, Sfântul Părinte Papa Francisc a fost la București unde s-a întâlnit cu autoritățile de stat din România, a fost în vizită la Patriarhia Ortodoxă Română, iar seara a pontificat Sfânta Liturghie la Catedrala „Sfântul Iosif” din București.

În a doua zi a fost în pelerinaj la Sanctuarul Marian de la Șumuleu Ciuc unde, de asemenea, a pontificat Sfânta Liturghie. În aceeași zi de 1 iunie, după-amiază, a fost în mijlocul credincioșilor de la Iași.

În cea de-a treia zi a vizitei sale în România, la 2 iunie 2019, Sfântul Părinte a fost la Blaj, pe Câmpia Libertății, unde – în cadrul Sfintei Liturghii solemne la care au participat zeci de mii de credincioși – Papa Francisc i-a beatificat pe cei șapte Episcopi greco-catolici români martirizați pentru credința lor în perioada comunistă:

Fericitul Ioan Bălan, Episcop martir;
Fericitul Valeriu Traian Frențiu, Episcop martir;
Fericitul Vasile Aftenie, Episcop martir;
Fericitul Tit Liviu Chinezu, Episcop martir;
Fericitul Cardinal Iuliu Hossu, Episcop martir;
Fericitul Alexandru Rusu, Episcop martir;
Fericitul Ioan Suciu, Episcop martir.

2.Un al doilea eveniment important al acestui an a fost jubileul Nostru de 25 de ani de Episcopat.
3.La acest mare Praznic al Nașterii Domnului sărbătorim și 30 ani de la renașterea în libertate a Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice – după 40 ani de persecuție.

Pentru toate harurile primite, aducem mulțumiri Pruncului Isus născut la Viflaim, prin mijlocirea Preacuratei Fecioare Maria și a Fericiților Episcopi Martiri ai Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice.

Cu aceste gânduri și cu părintească dragoste, vă dorim să petreceți Sfintele Sărbători ale Crăciunului și Anului Nou 2020 cu sănătate și belșug de haruri cerești!

Sărbători fericite!

La mulți și fericiți ani!

Cu arhierești binecuvântări,

                                                                                                                                              † ALEXANDRU

                                                                                                                                             Episcop de Lugoj

Dată la Palatul Nostru Episcopal din Lugoj, la Praznicul Nașterii Domnului, Anul Domnului 2019.

Însemnare: Această pastorală se va citi în fiecare biserică parohială la Sfânta Liturghie în prima zi de Crăciun, iar în filii a doua zi.

În data de 13 decembrie 2019, Fundația Europeană Drăgan și Primăria Lugoj, împreună cu publicația Lugojeanul au organizat cea de-a IX-a ediție a manifestării Gala Premiilor Lugojene – Premiile „Josif Constantin Drăgan”.

Ca în fiecare an, au fost premiați lugojenii care au excelat în domeniile lor de activitate. S-au acordat premii în educație, cultură, social, administrație, economie, sport și marele premiu „Josif Constantin Drăgan”.

Anul acesta Prea Sfinția Sa Alexandru Mesian, episcop greco-catolic de Lugoj, a avut onoarea și bucuria de a primi marele premiu „Josif Constantin Drăgan”.

 Prea Sfinția Sa a spus: „Sunt deosebit de onorat pentru acest premiu și pentru acest titlu și îl consider ca o apreciere la adresa mea din partea autorităților locale și pentru instituția pe care o conduc de 25 ani: Episcopia Română Unită Greco-Catolică de Lugoj. Mai întâi aducem mulțumiri Bunului Dumnezeu, Preacuratei Fecioare Maria, Pruncului Isus născut la Viflaim și Fericiților Episcopi Martiri ai Bisericii Române Unite Greco-Catolice. De asemenea aducem mulțumiri domnului Francisc Boldea, primarul  Municipiului Lugoj,  Fundației Europene Iosif Constantin Drăgan, și tuturor celor care s-au implicat în evidențierea elitelor orașului care duc Lugojul înainte.
Cu aceste gânduri și cu părintească dragoste, vă dorim tuturor să petreceți Sfintele Sărbători ale Crăciunului și Anului Nou 2020 cu sănătate și belșug de haruri cerești!”

Gala Premiilor Lugojene s-a încheiat cu un concert susținut de cunoscutul cântăreț Florin Chilian.

Foto: Pr. Gherghel Petrișor-Adrian și Gabriel Brezeanu.

Biroul de presă eparhial

În Duminica a XXVII-a după Rusalii, la 08 decembrie 2019 Prea Sfinţia Sa Episcop Alexandru Mesian, Episcop de Lugoj, s-a aflat în mijlocul credincioşilor din parohia Bărbăteni, Protopopiatul de Lupeni, cu ocazia sfinţirii noului lăcaş de cult cu hramul „Sfânta Varvara”. Prea Sfinţia Sa a fost însoțit de către Mons. Angelo Pop, Vicarul General al Episcopiei de Lugoj.

Ceremonia a început cu oficiul sfinţirii apei, urmat de sfinţirea bisericii și de celebrarea Sfintei Liturghii. Alături de P.S. Alexandru, au concelebrat: Mons. Angelo-Narcis Pop, Vicar General; pr. Nagy Adrian, protopop de Lupeni; pr. Preda Doinel, protopop de Hațeg; pr. Bulzan Leonard, paroh la Vulcan; pr. Grad Ioan, paroh la Darova; pr. Homm Radu, paroh la Caransebeș; pr. Solomon Vasile, paroh la Petroșani; pr. Poroabă Nicușor, paroh la Pui; pr. Silviu Stroia, paroh la Silvașul de Jos şi pr. Szilvester Dorin, parohul locului. Răspunsurile au fost date de un grup de teologi de la Seminarul Arhiepiscopal Major din Blaj.

Au fost prezente și autoriățile locale, Dl. Resmeriță Lucian Marius, Primarul Municipiului Lupeni, dar și Dl. Ile Gheorghe, Primarul Municipiului Vulcan.

Terenul pe care s-a construit noua biserică a fost acordat gratuit de Primăria Municipiului Lupeni. Construcția bisericii a început în anul 2013 iar finalizarea lucrărilor a avut loc în vara anului 2019. Toate acestea au fost posibile cu sprijinul financiar al Episcopiei Greco-Catolice de Lugoj, al Asociației „Renovabis” din Germania, al Episcopiei Romano-Catolice de Mainz (Germania), al Asociației L`Oeuvre d`Orient din Paris, al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Koln, al Episcopiei de Munster, al Episcopiei de Augsburg, al Conferinței episcopilor catolici din SUA, al Asociației Kirche in Not, al Primăriei Municipiului, al Consiliului Județean Hunedoara și nu în ultimul rând al bunilor credincioși din această parohie.

În masa altarului au fost așezate moaște ale Fericitului Ioan Bălan, episcop martir beatificat la 2 iunie 2019 pe Câmpia Libertății din Blaj de către Sfântul Părinte Papa Francisc.

Prea Sfințitul Alexandru i-a oferit părintelui Dorin Szilvester o icoană cu Maica Domnului de la Scăiuș care a lăcrimat la 30 septembrie și 15 octombrie 1934, spunând că „este bine să existe într-o biserică nouă o asemenea icoană pentru că Maica Domnului este Regina Păcii”, totodată părintele Dorin a primit din partea Prea Sfințitului titlul de iconom stavrofor și crucea pectorală pentru activitatea pastorală deosebită desfășurată în Eparhia de Lugoj. Prea Sfințitul Alexandru a mulţumit pr. paroh Dorin, pr. prot. Nagy Adrian şi comunităţii parohiale pentru munca depusă. A mulţumit autorităţilor locale, Primăriei şi Consiliului Local pentru sprijinul oferit.

Pr. paroh Dorin a mulţumit mai întâi bunului Dumnezeu. A mulţumit Prea Sfinţitului Alexandru pentru interesul faţă de această comunitate. A mulţumit participanţilor: Mons. Angelo şi preoţilor care au concelebrat şi oficialităților locale. A mulţumit credincioşilor din parohie pentru buna organizare a evenimentului.

Toate spre mai mare mărirea lui Dumnezeu!

Sărbătoarea s-a încheiat cu o agapă fraternă.

Biroul de presă eparhial

În data de 04 decembrie 2019, în cadrul celei de-a XXIV-a ședințe publice a celor șapte academii pontificale, desfășurată la Palazzo della Cancelleria din Roma, Pr. Dr. Ionuț-Cătălin Blidar, din Eparhia de Lugoj, a fost premiat de către Sfântul Scaun cu premiul Academiilor Pontificale 2019.

Vă prezentăm un scurt interviu realizat cu pr. dr. Ionuț-Cătălin Blidar.

– Părinte Ionuț, iată că munca depusă în anii de cercetare a fost răsplătită, ce ne puteți spune despre acest fapt minunat?

– Cu nespusă bucurie am primit împreună cu soția și fiul meu semnul recunoașterii muncii de cercetare depusă în cei cinci ani petrecuți în slujba Maicii Domnului. Lucrarea doctorală pe care am realizat-o în cadrul Universității Pontificale Antonianum (cu titlul “Umanitatea Neprihănită a Fecioarei Maria – icoană a Logosului lui Dumnezeu, împlinire a seminției alese, rodul Arborelui Crucii – o perspectivă ecumenică  asupra mariologiei Neprihănitei din tradiția greco-latină (sec. II-XIV)”) a fost selectată de Consiliul Academiilor Pontificale și a fost premiată de către Sfântul Părinte prin Cardinalul Secretar de Stat Pietro Parolin în cadrul ședinței solemne a academiilor pontificale reunite prezidată de Cardinalul Gian Franco Ravasi, Prefectul Consiliului Pontifical pentru Cultură.

– Acesta a fost singurul premiu acordat de Sfântul Scaun sau au fost și alte premii?

– Premiul Academiilor Pontificale 2019 a fost acordat «ex aequo», adică în mod egal ca și importanță și recunoaștere, mie și doamnei dr. Carme López Calderón, din Spania.
Medalia Pontificatului, titlu de distincție acordat instituțiilor dedicate cercetării academice a fost acordată Institutului Croat de Mariologie.

– Ce ne puteți spune despre mesajul Sfântului Părinte Papa Francisc, dar și despre această zi specială din viața dumneavoastră?

– O mare cinste, cu adevarat unică și surprinzătoare a fost să aud mesajul Sfântului Părinte. Așa cum arată și Vatican News, „premiul a fost acordat din dorința de a promova și încuraja cercetarea teologică, în special studiile menite să aprofundeze temele mariologice”. Totodată, subliniază Papa în mesaj: „Premiul pe care astăzi am bucuria să-l acord vrea să fie o invitație de a celebra legătură întotdeauna fecundă dintre Evanghelie și cultură”.

Binecuvântarea cu care se încheie mesajul Sfântului Părinte a fost cu adevărat simțită de noi pe parcursul întregii seri de gală organizată de către Sfântul Scaun: „Încredințez pe fiecare dintre voi, Fecioarei Maria, Maica blândeții, pentru ca ea să însoțească parcursul vostru personal și academic. Din toată inima, împart o Binecuvântare apostolică specială asupra voastră, a familiilor și a comunităților voastre”. Eminentele lor, Cardinalii ne-au făcut să ne simțim cu adevărat binecuvântați, reușind nu doar să ne ofere înțelepciunea lor prin discursurile prezentate ci și să ne facă să ne simțim o mare familie, familia Bisericii lui Hristos. După decernarea premiului, înainte de a lua cuvântul, am avut frumoasa surpriză de a vedea cum, cu dragoste și bucurie, cei doi înalți ierarhi i-a chemat pe podium pe soția mea și pe micul Nicolae Alexandru, fiul meu, subliniind unitatea familiei preotului și arătând prețuirea pe care o au față de Biserica noastră de tradiție bizantină.

Seara a  fost o întrepătrundere minunată de teologie și  muzică sacră interpretată de Orchestra și Corul Academiei Pontificale Mariane Internaționale. La final numerosul public alcătuit din cei peste 30 de ambasadori pe lângă Sfântul Scaun, academicienii celor șapte Academii Pontificale, preoți, profesori, surori, frați și credincioși invitați a avut ocazia să discute cu cardinalii și cu laureații premiului pontifical. A fost o ocazie deosebită de a cunoaște persoane realmente interesate de Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică din România, de martirii noștri beatificați de Sfântul Părinte, de specificul tradiției noastre, de mariologia bizantină, de dialogul ecumenic și de tot ceea ce Sfântul Scaun al Romei și Academia Pontificală Mariană Internațională, gazdele evenimentului propun lumii întregi, adică civilizația dialogului și a cunoașterii reciproce.

Mare mi-a fost bucuria să recunosc între cei mai de seama oaspeți pe Excelența Sa, Ambasador al României pe lângă Sfântul Scaun, domnul Liviu Zăpârțan, căruia îi mulțumesc pentru tot sprijinul și suținerea morală.

– Felicitări pentru acest premiu care deși este unul personal face cinste Bisericii Greco-Catolice din România. Vă dorim succes în continuare și sperăm să ne mai bucurăm împreună și de alte realizări.

– Vă mulțumesc pentru aprecieri și desigur că acest premiu mă responsabilizează și mă obligă să continui munca începută. Sunt încredințat că Maica Bisericii, Neprihănita Fecioară Maria ne susține cu rugăciunile ei și ne ocrotește neîncetat.

Mesajul Sfântului Părinte Papa Francisc poate fi găsit aici

Interviu realizat de pr. Gherghel Petrisor-Adrian pentru Biroul de presă eparhial Lugoj

Acest an, fast, al Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, ne face părtași spiritual, la sărbătoarea sfântă a beatificării Episcopilor martiri, prin Liturghia oficiată, la Blaj, de Papa Francisc, în 2 iunie 2019, în timpul vizitei apostolice în țara noastră.

Într-un mod conștient, nu eludăm generațiile clericilor, care s-au detașat de viața obișnuită trăind, printr-un devotament întru totul consacrat Bisericii Române Greco-Catolice, dar păstrând proporția, recunoaștem supremația martirajului pentru credința creștină.

Într-un cadru extins al retrospectivei, considerăm potrivit, acum, să pornim cu începutul istoriei acestei Biserici și să ne întoarcem, relevând individualitatea distinctă a Episcopului Atanasie Anghel. Prin evocarea personalității sale, deosebim pe cel care  a deschis calea spre o identitate instituțională a Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, desigur, fără a absolutiza, reconsiderăm astfel, deschiderea orizontului spre „clerul luminat”, școlit, al preoților.

Mărturisitor al credinței creștine, fără a-i detalia datele biografice, Atanasie Anghel,  fiul preotului Ioan din Bobâlna (protopopiatul Orăștiei),  a trecut prin înalte funcții preoțești, fiind numit Mitropolit al Bălgradului, ( Alba Iulia) hirotonit, întâi, de episcop ortodox, în București.

O succintă  completare a biografiei ne trimite în istoria familiei, menționând numele înaintașilor, pornind de la Preotul Moise,  care a plecat  din Banat, în timpul în care o parte a Banatului  a fost „pașalâc” turcesc (1552-1716), a ajuns preot la Ciuci-Vârfurile (Arad), apoi la Abrud, la Renghet (Orăștie), și la Poiana (Zlatna). Fiul său, Luca preot în Poiana a fost urmat în preoție de fiul Ioan preot în Bobâlna, cel care a fost tatăl preotului Anghel, viitorul episcop Atanasie, nume preluat prin călugărie[1]. Preotul Ioan avea moșie în Ciugud-Alba, și rang nobiliar, motivându-se, în unele scrieri, descendența sa genealogică[2].

 Ne oprim, acum,  asupra părții a doua a vieții sale și reamintim că, după moartea survenită suspect, a întâiului Episcop greco-catolic, Teofil, a urmat Atanasie Anghel, care în 22 iunie 1698,  a fost hirotonit Episcop Unit, numit oficial  în data de 20 martie 1701.

Desfășurându-și activitatea preoțească în timpul a trei confesiuni religioase, distincte, ortodoxism, calvinism și romano-catolicism, Episcopul Atanasie a ales a sluji Biserica Greco-Catolică Română. Lui i-a urmat o perioadă continuă, în care s-a urmărit  o restructurare radicală religioasă și culturală în Transivania.

Sructură interioară puternică, Atanasie Anghel a aprobat schimbarea sa confesională, fiindcă a înțeles că, Unirea Bisericii Române cu catolicismul Romei, era, în fapt, o reîntoarcere la Biserica-Mamă,  cea catolică.

Trecerea sa la Biserica Unită s-a sprijinit pe pregătirea sa teologică și culturală, care fără o supra apreciere, se baza pe învățătura acumulată în școala calvinească din Alba Iulia, unde se învăța gramatica și limba latină[3].

Într-o succintă prezentare a activității sale episcopale,  consemnăm organizarea Sinodului din 7-24 octombrie 1698, când mărturisirea de credință a fost depusă de Episcop,  protopopi, preoți și câte 3 laici din fiecare comună, de toți 2772 persoane, care au semnat Declarația de Unire a Bisericii Române cu Roma, în numele poporului[4]. Punctăm, doar, ideea esențială,menționând, că după prima Declarație  de Unire, semnată în timpul înaintașului său, Teofil, Episcopul Atanasie Anghel a semnat din nou și extragem un fragment. „Noi mai jos scrișii, Vlădica, protopopii și popii bisericilor românești dăm în știre tuturor cărora se cuvine… din buna noastră voie ne unim cu Biserica Romei cea catolicească… și ne mărturisim…prin această carte de mărturia noastră… s-a dat  în Bălgrad, în anii domnului 1698 în 7 zile ale lui octombrie”. S-au  recunoscut cele 4 puncte dogmatice ale religiei catolice: supremația Papei de la Roma, locul de curățire a sufletului, purgatoriul, folosirea azimei, simbolul jertfei lui Cristos și coborârea sfântului Spirit de la Tatăl și de la Fiul, fililoque.

Semnalăm că, printre cei 38 de  protopopi semnatari ai Declarației de Unire cu Roma s-au aflat nume ale celor din zona Hunedoarei, acum Dieceza de Lugoj: Gheorghe din Hațeg, Ioan din Hunedoara, Ilie din Criș (Zarand), Daniil din Ilia, Adam din Cugir.

Consecvența Episcopului Atanasie Anghel l-a motivat să semneze încă odată, împreună cu martori,  Declarația, în 7 septembrie 1700, drept urmare, în anul următor, 1701, a fost invitat, oficial, la Viena, când și-a expus cerințele Sinodului și unde în 19 martie 1701 a fost hirotonit, iar în 24 martie același an, a fost sfințit Episcop, primind în dar,  medalionul de aur cu chipul Împăratului, o cruce împodobită cu pietre scumpe și titlul de consilier al Împăratului Leopold.

În cunoștință de cauză, Episcopul a înțeles însemnătatea urmării  Unirii Bisericii Române cu Roma,  pecetluită  în Diploma Leopoldină din 7 aprilie 1701, prin care se recunoșteau drepturile egale și beneficiile Bisericii Române Unită cu Roma, cu cele ale Bisericilor practicante în Transilvania și mai ales, acela că, „mirenii vor fi socotiți capabili pentru orice beneficiu public, devenind fii ai Patriei, în loc de tolerați”[5].

Toate aceste revendicări l-au învestit pe Episcopul Atanasie Anghel ca un deschizător al luptei naționale moderne a românilor din Transilvania.

Selectăm aspecte reprezentative din viața Episcopului Atanasie Anghel și însemnăm întoarcerea de la Viena, în 15 mai  1701, la Alba Iulia,  când a fost întâmpinat de protopopi, preoți, credincioși, de înalți reprezentanți ai autorităților publice, iar în prima trăsură de gală se aflau preotul Ioan din Bobâlna, tatăl Episcopului, alături de protopopul Gheorghe din Hațeg[6].

„ Propter  Honoris respectum”, reconsiderăm onoarea și individualitatea distinctă, raportată la cultura vremii.

Într-o rânduială firească a ascensiunii românilor din Transilvania, reconstituim partea biografică susținătoare a promovării culturii, evidențiindu-i contribuția la tipărirea cărților, dar pe lângă că a patronat imprimarea tipografică, a și mijlocit difuzarea cărților în rândul credincioșilor, într-o perioadă de decădere a vieții culturale a românilor ardeleni.

Prima carte tipărită sub patronajul acestei înalte fețe bisericești, Atanasie Anghel, a fost cartea de școală cu titlul  „Bucoavna ce are în sine deprinderea copiilor la carte și simbolul credinței creștinești, cu voia Preasfințitului Kir Atanasie…acum într-acest chip tocmită și tipărită în sfânta Mitropolie în Bălgrad…anul Domnului 1699”. Este o carte rară, cu mare însemnătate pentru istoria cărților românești, didactice, din care, acum, se păstrează doar două exemplare (unul la Biblioteca ASTRA din Sibiu și al doilea la Biblioteca Academiei din Cluj).

A doua,  carte de altar, este „Chiriacodromion sau Evanghelie învățătoare, care are în ea cazanii peste an, acum într-acest chip așezată și tipărită și mai luminat în limba românească diortosită…cu blagoslovenia Preasfințitului Kir Atanasie…în sfânta Mitropolie în Bălgrad, în anul de la mântuirea lumii 1699”.

În timpul episcopatului său, după anul 1700, s-a tipărit o „carte de preoție”, o „dalterie”, tipăritură prin care se certifica tipizat, consacrarea preotului.

Cu rezervele motivate, justificăm absența numelui nemenționat în pagina de titlu, dar fiind cunoscut  numele tipografului cărții, care a trăit în anturajul Episcopului Atanasie Anghel,  patronajului episcopal  i se poate adăuga o altă carte de școală cu titlul „Pâinea pruncilor sau învățătura credinței creștinești…care o au scris în mici întrebăciuni și răspunsuri”, tipărită la Alba Iulia, în anul 1702.

Episcopul Atanasie Anghel s-a remarcat ca un vrednic protector al culturii prin aportul la tipărirea dar  și prin răspândirea cărților, așa cum a fost donația de cărți pe care a făcut-o, în martie 1700, instituției clericale,  Mitropolia Bălgradului, susținând-o astfel, material și moral.

Ne întoarcem la cunoscuta carte religioasă „Chiriacodromion”, care cuprinde cuvântări despre pildele evanghelice. Terminologia denumirii cărții a pornit de la titlul „Cazanie” (prima fiind Cazania lui Varlaam, tipărită la Iași în anul 1643), cuvânt de origine slavonă, s-a preluat conținutul, adăugându-i 6 capitole și  modificându-i-se titlul în „Chiriacodromion”, terminologie greacă. Mai târziu, Petru Maior a scris cartea, în trei părți, cu titlul latin „Predici sau  învățături la toate duminecile și sărbătorile anului”, tipărită la Buda, 1810-1811.

Cartea „Chiriacodromion”, tipărită sub patronajul lui Atanasie Anghel, a cunoscut o largă circulație, doar în județul Alba au fost identificate 59 de exemplare. Cărți patrimoniale sunt exemplarele cu însemnarea despre  donatorul cărții: „ o au dat Vlădica Atanasie de pomană la sfânta biserică a Geomalului”. Pe un alt exemplar stă însemnarea  despre Atanasie, care a donat cartea „ fratelui meu Popa Gheorghe din Oradea, 1702”[7]. Chiriacodromionul, carte a Bisericii din Mânerău (Hunedoara),  păstrează însemnarea: „1700…cu smerenie Vlădica Atanasie a dat această păucenie popii Toma din Homorod de pomeană pentru sufletul său și al părinților săi, scris în Vinț”[8].

 Înaintăm în timp și conștientizăm o anume similitudine între epoci tipografice activate sub protecția înalților clerici.

Într-o succesiune a episcopilor greco-catolici, la câteva decenii după decesul Episcopului  Atanasie,  survenit în 29 august 1713, și într-o rânduire a interesului pentru culturalizarea românilor prin susținerea tipăririi și difuzării cărților, se situează   Episcopul Inocentiu Micu Klein, care pe o carte cu același titlu „Chiriacodromion”, dar tipărit la București, în anul 1732 a lăsat însemnarea: „1732…această păucenie citindu-o și socotindu-o în tot chipul pe unde au fost câte ceva greșit și zmintit o am îndreptat pentru aceea ca să o poată vinde cui va putea și să o ( cumpere ) cine va vrea, dăm slobozie și pentru mai mare dreptate ne-am pus și iscălitura și pecetea noastră, (sigiliul episcopal n.n.) scris în Sibiu, Vlădica Inochentie”[9].

Continuatorul Episcopului Inocentiu Micu Klein, ctitorul Blajului greco-catolic, pe care  se cade să-l reamintim, în acest context al culturalizării românilor, a fost  Episcopul Petru Pavel Aron, întemeietor, la Blaj, al  tipografiei  și primelor „școale” gimnaziale românești, cu program.  În fapt, ei au urmat calea începută de Episcopul Atanasie.

Însemnările de pe vechile cărți, evidențiate, confirmă implicarea în promovarea și susținerea aparițiilor și răspândirii cărților, a episcopilor greco-catolici Atanasie Anghel și Inocentiu Micu Klein, care, au girat cu semnăturile proprii validitatea tipăriturilor, ridicând prestigiul confesiunii religioase adoptată prin „Declarația de Unire”.

 Prevalându-ne de acest itinerariu mental, recunoaștem că acești episcopi de început ai Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, și-au îndeplinit vocația preoțească printr-un model de rigurozitate etică, într-o dificilă perioadă cu mari frământări religioase și sociale, manifestând consecvență și pentru propagarea cunoștinței de carte.

Printr-o legătură a destinului, vechea tipografie a Bălgradului susținută de Episcopul Atanasie Anghel,  „învălită în năframă” , păstrată cu grijă, a fost mutată la Blaj, unde rodnicia tipografică s-a datorat clericilor greco-catolici.

Cronologic, luăm în seamă, mai întâi,  individualitatea ecleziastică a Episcopului Atanasie Anghel, care   se detașează  și  prin această înclinație spre mecenat, în domeniul culturii.

Faptele săvârșite de Episcopul Atanasie Anghel rămân mărturisitoare ale concretizării pildei Christice a înmulțirii talanților cu care a fost înzestrat.

Gratitudinea clericilor care i-au urmat în credință este relevată și prin mutarea osemintelor Episcopului Atanasie Anghel   din cimitirul din Alba Iulia și așezate, în  octombrie 2013, în Capela arhiereilor greco-catolici, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, din Blaj, devenită „panteonul” ierarhilor Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică.

Într-o reconstituire a personalităților  ecleziaste  cu mari implicații bisericești, dar mutate  și dincolo de zidurile Bisericii, omagiindu-l, acum pe Episcopul Atanasie Anghel,  este înțeles bine că, prin Unirea Bisericii Române cu Biserica Romei s-au deschis nu numai coridoare culturale spre Europa, s-a  asigurat evoluția ulterioară a românilor transivăneni, îndeosebi, cultural-confesională,  iar prin aleasa categorie a preoților cărturari, numiți în funcții călăuzitoare administrative și religioase, în plus față de pilda lor spirituală, s-a  îndreptat calea  spre modernizarea economică, politică, culturală a societății românești.

__________________________________________________________________________________________________

[1] Ioan Balomiri, manuscris, Sibiu, 1982

[2] E. Mârza, Tipografia de la Alba Iulia, 1577-1702, Sibiu, 1998, p. 92

[3] Z. Pâclișanu, Istoria Bisericii Române Unită, O. Bârlea în revista Perspective , Munchen, 1994-1995, p. 103-104

[4] G. Mircea, Tipografia din Blaj, 1747-1830, Alba Iulia,   p. 28

[5] Z. Pâclișanu, op. cit. p. 123

[6] Idem, p. 134

[7] D. Dreghiciu E. Mârza, Carte românească veche în județul Alba, sec. XVI_XVII, Alba Iulia, 1989, p.35,

[8] M. Basarab, Cuvinte mărturisitoare, Însemnări de pe cărți românești vechi din județul Hunedoara”, Deva, 2001, p.160

[9] Idem, p.160

Prof. Maria Basarab