Vizită pastorală a Preasfinţitului Ioan în parohia Timişoara III

La invitaţia Părintelui Ioan Chişărău, parohul locului şi Asistent Spiritual Eparhial al Reuniunii Mariane, Preasfinţitul Călin Ioan Bot, Episcop auxiliar de Lugoj a efectuat o vizită pastorală în parohia Timişoara III, „Sfânta Maria Regina Păcii şi a unităţii” cu ocazia sărbătoririi hramului acestei parohii. Vizita a avut loc în Ajunul Sărbătorii Schimbării la Faţă a Domnului nostru Isus Cristos, la 5 august a.c.

Această zi de celebrare a hramului a fost aleasă de Părintele paroh Ioan, în amintirea consacrării bazilicii patriarhale „Santa Maria Maggiore” din Roma, care a fost sfinţită în anul 432 d.Chr. Această antică Biserică a fost înălțată în cinstea Mariei, Maica Domnului care, la Conciliul din Efes (431), a fost definită dogmatic Teotokos – „Născătoarea de Dumnezeu”.

Programul a început cu Sfântul Rozar apoi a continuat cu celebrarea Sfintei Liturghii Arhiereşti. Alături de Preasfinţitul Ioan au concelebrat: pr. Mihai Răzvan Oprişa, Vicar foraneu şi protopop de Timişoara, pr. Vasile Borda, paroh Timişoara I, pr. Ioan Dunca, paroh la Parţa, pr. George Rădulescu, paroh la Sânandrei, pr. Ilie Tomoioagă, paroh la Cărpiniş, pr. Ioan Coman, paroh la Lipova şi pr. Ioan Chişărău, parohul locului. De asemenea, la Sfânta Liturghie a participat și Părintele Bonaventura Dumea, din Dieceza Romano-Catolică de Timișoara.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de corul „Regina Pacis”, dirijat de Călin Nanu.

În cuvântul de învățătură, Preasfinţitul Ioan a împărtăşit celor prezenţi câteva gânduri despre Maternitatea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Prezentăm câteva puncte de reflecție din cuvântul Preasfinţiei Sale:

  • Stabilitatea Mariei. De 2000 de ani, în ciuda tuturor curentelor şi tendinţelor, Preasfânta Fecioară Maria este reprezentată în iconografie ca fiind Mama cu pruncul în brațe.
  • Este Mamă după natură și mamă spirituală a sufletelor. „Fiule Ioan – și prin tine fii scumpi ai Bisericii din toate timpurile –, iată mama ta, a voastră!” (cf. Ioan 19.27).
  • Maria se manifestă ca prezenţă în mod discret, fapt ce a fost constatat de Biserică: „Întru naștere fecioria ai păzit, întru adormire lumea nu ai părăsit” (Troparul sărbătorii Adormirii Maicii Domnului).
  • Preacurata Fecioară Maria a făcut și poate face lucruri mărunte dar semnificative, uneori fudamentale pentru noi. Este mamă și știe cum se transmite viața. Veghează și semnalează lipsurile. Ne însoţeşte: nu rămânem singuri în muncă, misiune, provocări, suferințe mari și în clipa morții.

Preasfinția Sa a transmis salutul şi binecuvântările Preasfinției Sale Alexandru Mesian, Episcop eparhial de Lugoj. A mulţumit părintelui paroh Ioan, părintelui protopop Răzvan şi tuturor preoţilor concelebranţi pentru munca pastorală şi administrativă pe care o fac. Nu în ultimul rând a mulţumit corului „Regina Pacis”.

Părintele paroh Ioan a mulţumit Preasfinţitului Ioan pentru prezenţa în mijlocul credincioşilor şi de-asemenea a mulţumit corului, preoţilor participanţi, Asociaţiei „Darul Vieţii”, şi credincioşilor care s-au implicat în buna organizare a sărbătorii de hram.

A consemnat ipod. Raimondo-Mario Rupp




Comemorare în catedrala Lugojului: 23 ani de la trecerea la Domnul a Arhiepiscopului Ioan Ploscaru

Anul acesta la 31 iulie, s-au împlinit 23 ani de la trecerea la cele veşnice a celui care a fost Arhiepiscop Ioan Ploscaru, fost Episcop al Eparhiei de Lugoj şi mărturisitor al credinţei în închisorile comuniste timp de 15 ani. Înalt Preasfinția Sa a trecut la cele veşnice în data de 31 iulie 1998.

În seara zilei de 31 iulie 2021, după Sfânta Liturghie s-a oficiat un parastas de pomenire în memoria Arhiepiscopului mărturisitor al credinței, de către Preasfinţitul Alexandru Mesian, Episcop Eparhial de Lugoj, Mons. Angelo-Narcis Pop, Vicar general al Eparhiei de Lugoj, Părintele Teodor Baba, Consilier eparhial şi Protopop de Lugoj şi Părintele prot. On. Ioan Pop, parohul catedralei.

A doua zi, duminică 1 august 2021, la Sfânta Liturghie Arhierească, ÎPS Ioan Ploscaru a fost pomenit în cadrul ecteniei morților.

Sfânta Liturghie Arhierească a fost pontificată de Preasfinţitul Alexandru, Episcop de Lugoj, avându-l alături pe Preasfinţitul Ioan, Episcop auxiliar de Lugoj. Au concelebrat: Mons. Vicar Angelo-Narcis Pop, Părintele Protopop Teodor Baba, eparhial şi Pr. Adrian Lung, Protopop al Protopopiatelor de Reghin, Teaca şi Gheorgheni.

Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost oferite de un grup al Corului „Reînvierea” al catedralei.

La sfârşitul Sfintei Liturghii Preasfinţitul Alexandru a evocat personalitatea predecesorului său, făcând o scurtă biografie. A fost evocată şi tăria şi perseverenţa în credinţă a celui care a îndurat 15 ani de închisoare şi 25 de ani de clandestinitate doar pentru că nu a dorit să se lepede de Cristos şi Biserica Sa.

S-a reamintit că la 21 ianuarie 1990 Înalt Preasfinția Sa, Ioan Ploscaru a celebrat prima Sfântă Liturghie ca episcop după 42 de ani, în catedrala din Lugoj, retrocedată. A fost prima catedrală greco-catolică retrocedată cu mare generozitate de către Înalt Preasfințitul Nicolae Corneanu, care de altfel a retrocedat cultului greco-catolic toate bisericile din teritoriul canonic al Înalt Preasfinției Sale.

„Înalt Preasfinţitul Ioan Ploscaru chiar dacă nu a devenit fericit” a spus Preasfinţitul Alexandru, „şi chiar dacă nu este unul din cei şapte Episcopi martiri ai Bisericii Noastre, este un mărturisitor al credinței pentru că nu a murit in închisoare dar, dacă era nevoie, ar fi acceptat şi acest lucru. Dumnezeu i-a oferit Înalt Preasfinţitului Ioan Ploscaru, harul să vadă cu ochii lui, cum se prăbușesc sisteme politice ale celor fără de Dumnezeu şi cum Cristos şi Biserica Sa îşi continuă cu tărie drumul în istorie pentru că este o instituție divină, supranaturală, instituită de Isus Cristos”.

În continuare Preasfinţitul Alexandru a afirmat că este o mare onoare de a fi succesorul martirilor, amintind că mai înainte de Arhiepiscopul Ioan Ploscaru a fost Episcopul Ioan Bălan care a fost declarat Fericit împreună cu ceilalți şase episcopi greco-catolici români martiri, chiar de către Sfântul Părinte Papa Francisc pe Câmpia Libertății din Blaj la 2 iunie 2019.

„Aducem mulțumire lui Dumnezeu pentru jertfele sfinților martiri şi pentru ceea ce ne-a lăsat ca moștenire episcopatul nostru şi mai ales, mă refer la Episcopul Ioan Ploscaru, la Episcopul Ioan Bălan şi la ceilalți înaintași ai săi”, a spus în încheiere Preasfinţitul Alexandru.

***

Arhiepiscopul Ioan Ploscaru – repere biografice:

  • S-a născut la 19 noiembrie 1911 în localitatea Frata (jud. Cluj).
  • A studiat teologia la Blaj şi la Strassbourg (Franţa).
  • La vârsta de 22 ani a fost hirotonit preot celibatar.
  • La 30 noiembrie 1948 a fost consacrat episcop de Lugoj, în clandestinitate, căci Biserica Greco-Catolică era scoasă înafara legii.
  • A dat mărturie de credinţă, fiind încarcerat timp de 14 ani.
  • A văzut reînvierea Bisericii Române Unite, în decembrie 1989.
  • La 2 decembrie 1996, episcopul Ioan Ploscaru a fost promovat arhiepiscop de către Papa Ioan Paul al II-lea. A trecut la Domnul în ziua de 31 iulie 1998, la Lugoj.

Arhiepiscopul Ioan Ploscaru, pe lângă pastoraţia căreia i s-a dedicat atât în timpul comunismului cât şi după revoluţia din 1989, a mai avut şi preocupări literare ca: exeget, poet, istoric şi moralist. A publicat 27 de cărţi. Dintre acestea amintim: „Lanţuri şi teroare”, lucrare apărută în limba română în anul 1993 care a fost tradusă în limbile italiană (2013), franceză (2017) şi spaniolă (2020). De asemenea amintim şi volumul de poezii „Cruci de gratii” (1992), tradus şi în limbile franceză (1995) şi italiană (2018).

Arhiepiscopul Ioan Ploscaru este unul din cei 12 episcopi ai Bisericii Române Unite care a traversat îngrozitoarea persecuție a acestei Biserici.

A consemnat: ipod. Raimondo-Mario Rupp