În Duminica a treizecea după Rusalii, la 28 noiembrie 2021, Preasfinţia Sa Călin Ioan Bot, Episcop auxiliar de Lugoj s-a aflat în mijlocul comunității greco-catolice din Haţeg, judeţul Hunedoara. Vizita Preasfinţitului Ioan în parohia „Sfântul Nicolae” din Haţeg a avut loc din încredințarea Preasfinţitului Alexandru Mesian, Episcop de Lugoj, cu ocazia sfinţirii clopotelor bisericii în urma efectuării lucrărilor de automatizare. Preasfinția Sa Ioan a fost însoțit de către Monseniorul Angelo-Narcis Pop, Vicar general al Eparhiei de Lugoj.

La sosirea în parohie, Preasfinţia Sa fost întâmpinat în fața bisericii cu Sfânta Evanghelie şi Sfânta Cruce de către Părintele Nicolae-Doinel Preda, Protopop de Haţeg şi parohul locului alături de preoţii din protopopiat. Copiii au oferit ierarhului buchete de flori.

Ceremonia a început cu sfinţirea clopotelor bisericii prin ungerea cu marele Mir şi stropirea cu apă sfințită.

A urmat Sfânta Liturghie arhierească. Alături de Preasfințitul Ioan au concelebrat: Mons. Angelo Narcis Pop Vicar general, Rev. Pr. Protopop Nicolae-Doinel Preda, Pr. Daniel-Ilie Solomon, paroh la Tuștea; Rev. Pr. Silviu Augustin Stroia, paroh la Silvașul de Sus și Silvașul de Jos; Rev. Pr. Paul Marius Frățilă, paroh la Totești și Samizegetusa.

În cuvântul de învățătură, Preasfinţitul Ioan a vorbit pe tema Evangheliei duminicii, a tânărului bogat. Preasfinția Sa a transmis salutul şi binecuvântările Preasfinției Sale Alexandru Mesian, Episcop eparhial de Lugoj.

Părintele paroh Nicolae-Doinel a mulţumit mai întâi bunului Dumnezeu. A mulţumit Preasfinţitului Ioan pentru prezenţa în mijlocul credincioşilor. A mulţumit participanţilor: Mons. Angelo Pop, Vicar general şi preoţilor participanţi. Nu în ultimul rând a mulţumit credincioşilor din parohie şi tuturor celor care au binevoit ca să fie alături la bucuria acestui moment solemn al vieţii parohiei.

Text: Ipod. Raimondo-Mario Rupp.

Fotografii: Darius Preda.

Mai multe fotografii se găsesc AICI.

La invitația părintelui rector Florian Guțiu, am poposit timp de trei zile în inima Bisericii noastre, în cetatea Blajului, pentru a descoperi împreună cu seminariștii și cu formatorii lor, cum putem trece de la moartea unei umanități sărăcite de lipsa iubirii, la viața cea veșnică oferită de Domnul nostru Isus Hristos, care ne e prieten și frate.

Ziua de Joi, 18 Noiembrie, a fost dedicată sintezei temelor pe care exercițiile cu care am venit doresc să le propună spre meditare și actualizare în viața celor ce se pregătesc pentru a sluji lui Dumnezeu și oamenilor. După prima meditație au urmat discuțiile pe grupe unde studenții teologi au reușit să se împărtășească din bucuria de a-și auzi uni altora gândurile și mărturiile. Moartea, prietenia, deschiderea sinceră în fața celorlalți au fost temele părtășiei lor.

A doua zi, Vineri 19 Noiembrie, a fost marcată de vizita Preasfinției Sale Cristian Crișan, Episcopul Auxiliar al Arhieparhiei. Cinstea făcută atât predicatorului cât și Seminarului, de care Preasfinția Sa este extrem de apropiat și pe care îl cercetează adesea spre a încuraja și susține drumul vocațional al tinerilor teologi, a adus cu adevărat o emoție puternică în rândul tuturor celor aflați în Capela mare a Seminarului. Împreună am meditat cum doar iubirea activă, care naște implicare socială, responsabilitate și grijă față de aproapele poate oferi creștinului calea spre veșnicie.

A treia zi a exercițiilor, Sâmbătă 20 Noiembrie a debutat în mod tradițional cu Sfânta Liturghie. În aceste zile de intensă pregătire sufletească, Euharistia a fost celebrată nu doar cu fast, prin prezența ipodiaconilor și a părinților profesori ci s-a insistat mult, prin purtarea de grijă a Părintelui Rector Florian Guțiu, ca atmosfera liturgică să fie una de meditație și atenție centrată pe rugăciunile Liturghiei, care nu au fost așezate de sfinții părinți spre a fi trecute în grabă cu vederea ci spre a fi puse în lumină, ele fiind defapt limbajul prin care noi oamenii ne apropiem de Dumnezeu atât de mult încât la finalul slujbei suntem făcuți părtași Trupului și Sângelui Fiului Său întrupat.

Ceea ce s-a dorit de la început a fost ca atmosfera generală a exercițiilor să fie una de contemplație și prietenie, spre a putea descoperi împreună minunata catolicitate a Bisericii celei una. Pe lângă cele patru ore de prelegeri și munca pe grupe, slujbe, spovedanii și colocvii, momentele de destindere, de dialog, filmele tematice și vizitarea cetății Blajului și a împrejurimilor au făcut posibilă acea apropiere sufletească care ne face pe noi creștinii să dorim a rămâne mereu pe Taborul dragostei frățești la care ne îndeamnă în Sfintele Scripturi, Hristos Mântuitorul.

Fie ca Domnul Isus să ne ajute să rămânem în Lumina iubirii Sale, spre a putea descoperi tot mai mult darul lui Dumnezeu care s-a făcut om.

Pr. Dr. Ionuț Blidar, Membru al Academiei Pontificale Mariane Internaționale

La 19 noiembrie 2021, s-au împlinit 110 de ani de la naşterea celui care a fost Arhiepiscop Ioan Ploscaru, fost Episcop al Eparhiei de Lugoj şi unul dintre cei 12 Episcopi mărturisitori ai credinţei Catolice în închisorile comuniste, timp de 15 ani.

În ziua de 17 septembrie 1933, la vârsta de 22 de ani a fost hirotonit preot, prin punerea mâinilor Episcopului de Oradea, Valeriu Traian Frenţiu, Fericitul Episcop martir de mai târziu.

La 37 de ani, în ziua de 30 noiembrie 1948, a fost consacrat Episcop de Lugoj în clandestinitate, căci Biserica Greco-Catolică era scoasă înafara legii. A fost cel mai tânăr episcop din Biserica Catolică la acea vreme. A acceptat din ascultare faţă de Sfântul Scaun Apostolic al Romei, să devină episcop, când această demnitate în acel timp însemna o jerfă supremă: închisoare, teroare şi, de obicei, moartea.

Viaţa în închisoare a Arhiepiscopului Ioan a fost o trăire de jertfe şi umilinţe. Citim în cartea Înalt Preasfinţiei Sale, „Lanţuri şi teroare[1]”:

• deţinuţii nu aveau nume, ci doar un număr; erau consideraţi şi apelaţi drept „bandiţi”;
• frigul, cu geamuri sparte şi iarna, iar vara geamurile erau oblonite şi acoperite ca să nu se poată vedea soarele sau să se aerisească (Jilava p. 114) fiind îngrămădiţi câte 20-70 de deţinuţi pe paturi suprapuse;
• percheziţiile erau metode de umilire şi batjocură (Jilava, p. 111);
• foamea care dădea coşmaruri, căci fasolea era cu gărgăriţe, iar arpacaşul cu viermi (p. 124); de multe ori, din lipsă de gamele se mânca din vreo cutie de conservă aflată în lada de gunoi (p. 87);
• aerul infectat al tinetelor, ce trebuia suportat ziua şi noaptea;
• celula de pedeapsă (carcera) pentru cele mai mici sau imaginare abateri: cu apă pe jos, în picioare toată ziua, ca hrană o bucată de pâine şi apă… (p. 139);
• dar cea mai groaznică era izolarea. Să rămâi luni şi ani de zile singur. O încăpere complet goală, un pat de fier într-un colţ, nici o altă mobilă, geam opac văruit … nu vorbeşti cu nimeni … la un moment dat uiţi să mai vorbeşti … nu ştii nimic despre lume … ai uitat şi cum arăţi, ţi-ai devenit un străin propriului eu, foamea, frigul, goliciunea ţi-au stors viaţa. Cât va dura? Poţi să întrebi pe cineva, nu … imaginaţia hămesită de foame, la lumina permanent gălbuie a becului schiţează desene sinistre … (p. 171).

„După doi ani de singurătate un schimb de cuvinte cu o fiinţă umană m-a umplut de bucurie. Mă miram de propria mea voce. Această fiinţă umană, cu care am început să comunic a fost generalul Ilcuş, fost ministru, care a încercat să se sinucidă, el „auzea voci”… m-au pus cu el ca să-l liniştesc. Am stat cu el un an de zile, timp în care s-a mai liniştit” (p. 192).

Mizeria şi regimul închisorilor comuniste nu au avut limite, dar încercatul episcop Ioan nu a cedat niciodată. Bolnav de ficat, cu dureri mari, stătea chircit fără să mănânce nimic zile la rând. Tratamentul a constat în două pilule de chinină şi atât!!!

În închisoare deţinuţii sunt copleşiţi de întrebări profunde, probabil că şi Preasfinţitul Ioan le-a avut câteodată, dar cu grabă a încercat să le îndepărteze. El scrie: „singurătatea într-o celulă nu poate fi înţeleasă decât de cel care a trăit-o”, dar Isus l-a ajutat nu numai să depăşească aceste crize, ci să aibă puterea să încurajeze şi pe alţii. Înalt Preasfinţia Sa, George Guţiu, coleg de celulă timp doi ani, scrie: „Alături de Preasfinţitul Ploscaru nimeni nu era întristat sau deprimat. El ştia să ridice moralul, să aducă o rază de speranţă, să redea dorinţa de a trăi …”.

Cât a fost singur în celulă, Preasfinţitul Ioan a compus versuri pe care le-a fixat în memorie prin dese repetări. Distinsul ierarh scrie: „Atunci nu credeam că voi mai fi liber şi că le voi copia într-un caiet … Le-am închinat numai lui Isus şi Preasfintei Sale Mame…” (p. 173).

La 4 august 1964 a fost eliberat din închisoarea de la Gherla, într-un lot din care mai făcea parte, între alții, și părintele Pompeiu Onofreiu de la Sibiu. A fost urmărit, în mod constant, până în 1989. În anul 1975 i se pregătea un nou proces, însă autoritățile comuniste au renunțat. Din pricina terorii comuniste, episcopul Ioan Ploscaru nu a putut să-și desfășoare activitatea de conducător vizibil al eparhiei Lugojului, până la sfârșitul anului 1989.

„În urma Decretului Nr. 9/31 decembrie 1989, pct. 20, Biserica Greco-Catolică din România a fost eliberată. Drept aceea Înalt Preasfinţia Sa de pie memorie Nicolae Corneanu, Mitropolitul Bisericii Ortodoxe Române din Timişoara, conştient de importanţa acestui decret şi, în acelaşi timp, binevoitor, în spirit creştinesc, a dispus preotului paroh ortodox Daneş, de la fosta catedrală română unită din Lugoj, să o predea posesorului de drept, Bisericii Unite”.

Astfel, la 21 ianuarie 1990, Episcopul Ioan Ploscaru a săvârșit prima liturghie arhierească în Catedrala din Lugoj, după 41 de ani.

La 14 martie 1990, odată cu restabilirea ierarhiei catolice din România, Episcopul Ioan Ploscaru a fost dezlegat de titlul de Trapezopolis şi numit Episcop eparhial de Lugoj.

În anii următori a vizitat de trei ori Roma; a oferit în traducere franceză volumul de versuri „Cruci de gratii” Sfântului Părinte Papa Ioan Paul II, care l-a felicitat pentru întreaga activitate.

În aceşti puţini ani, câţi i-au mai rămas de trăit, în „libertate”, a atras multe suflete la Dumnezeu. Acestea erau marile bucurii ale Ucenicului Mântuitorului: convertirea sufletelor spre Isus!

la 20 iulie 1994 Sfântul Părinte Papa Ioan Paul al II-lea l-a numit pe Preasfinţitul Alexandru Mesian, Episcop coadjutor al Preasfinţitului Ioan Ploscaru, Episcop de Lugoj. „Bunul Dumnezeu, la timp potrivit, m-a trimis să-i fiu aproape, să-l ajut în muncă şi să-i fiu alături până în ultimele clipe ale vieţii sale”, afirmă Preasfinţia Sa, în prefaţa lucrării „In Memoriam Arhiepiscopul Ioan Ploscaru evocări şi amintiri”, apărută în anul 2001.

Datorită vârstei înaintate, Preasfinţitul Episcop Ioan Ploscaru a cerut Sfântului Scaun aprobarea retragerii din activitatea administrativă. Împlinise 84 de ani la 19 noiembrie 1995. Astfel în urma aprobării de către Sfântul Scaun a cererii de retragere, în ziua de 19 noiembrie 1995, începând cu 20 noiembrie acelaşi an, Preasfinţitul Alexandru Mesian, devine Episcop eparhial de Lugoj.

Pentru meritele deosebite în activitatea sa pastorală şi pentru puternica mărturisire de credinţă oferită prin întreaga sa viaţă închinată lui Dumnezeu şi Bisericii Sale, la data de 29 noiembrie 1996 Sfântul Părinte Papa Ioan Paul al II-lea i-a conferit titlul onorific de Arhiepiscop ad personam.

A trecut la cele veşnice la 31 iulie 1998 la vârsta de 87 de ani, în al 50-lea an de episcopat.

Arhiepiscopul Ioan Ploscaru, pe lângă activitatea pastorală căreia i s-a dedicat atât în timpul comunismului cât şi după revoluţia din 1989, a mai avut şi preocupări literare ca: exeget, poet, istoric şi moralist. A publicat 27 de cărţi. Dintre acestea amintim: „Lanţuri şi teroare”, lucrare apărută în limba română în anul 1993 care a fost tradusă în limbile italiană (2013), franceză (2017) şi spaniolă (2020). De asemenea amintim şi volumul de poezii „Cruci de gratii” (1992), tradus şi în limbile franceză (1995) şi italiană (2018).

Până în anul 1998 lucrările sale s-au tipărit în peste 170.000 de exemplare. După trecerea sa din această viaţă, activitatea editorială a continuat cu intensitate, valorificându-se manuscrisele pe care le-a lăsat moştenire credincioşilor.

Pe mormântul Arhiepiscopului Ioan Ploscaru sunt scrise următoarele versuri:

„Iubirea Blândului Isus
Din prag de veşnicie,
M-a miruit cu har de sus
Să-i fiu în temniţă supus.
Apostol-Mărturie[2]”

Biroul de Presă al Episcopiei Greco-Catolice de Lugoj

[1] S-a folosit ediţia a II-a, aparută în anul 1994 la Editura „Signata” Timişoara.

[2] Fragment din volumul „Cruci de gratii” – Sighet 1955.

Montaj video – in memoriam 110 ani 

În data de 29 octombrie 2021 în comuna Peciu-Nou, la inițiativa parohiei romano-catolice împreună cu parohia greco-catolică, a avut loc procesiunea Calea Sfintei Cruci.

Acest tip de procesiune nu a mai avut loc în Peciu-Nou de aproximativ 35-40 de ani. În mod simbolic au fost marcate momentele dintre Judecata lui Isus de către Pilat și Înmormântarea Sa, prin opriri în fața celor 14 staţiuni din cimitirul comunei. S-au rostit rugăciuni pentru odihna celor decedați, pentru pacea și liniștea din localitate, pentru sănătate, etc.

La procesiune au participat credincioși greco-catolici, romano-catolici și ortodocși. Rugăciunile au fost rostite în limbile română, germană și maghiară.

Procesiunea a fost condusă de Părintele Simion Ciubotariu, paroh al Bisericii Romano-Catolice din Peciu Nou, împreună cu subsemnatul, Părintele Vasile Chindriş, paroh al Bisericii Greco-Catolice din localitate.

La procesiune a participat și d-l Primar Gabriel Drăgan, rostind o scurtă cuvântare în care a precizat că Primăria sprijină în mod egal toate cultele din comună. De asemenea Primăria sprijină conservarea tradițiilor încă vii ale diferitelor comunități etnice și religioase din comuna Peciu Nou precum și revitalizarea acelor tradiţii care au dispărut.

De anul viitor această procesiune se va desfășura în timpul Postului Mare!

Mulțumim D-lui Primar pentru disponibilitatea de a fi împreună cu noi şi pentru sprijinul acordat! Mulțumim tuturor celor care au venit să ne rugăm împreună pentru bunăstarea celor din comunitate! Bunul Dumnezeu să răsplătească tuturor pentru efortul depus!

La sfârșit a avut loc o mică agapă!

A consemnat: Părintele Vasile Chindriş, paroh Peciu Nou

Sâmbătă, 6 noiembrie 2021, Preasfinţitul Alexandru Mesian, Episcop de Lugoj a efectuat o vizită pastorală în parohia Giarmata, Protopopiatul Timişoarei, cu ocazia sfinţirii pietrei de temelie a noii biserici ce va purta hramul „Bunavestire”. Preasfinția Sa a fost însoțit de către Monseniorul Angelo-Narcis Pop, Vicar general al Eparhiei de Lugoj.

În comuna Giarmata nu a existat parohie greco-catolică înainte de 1948. De-a lungul vremii, în localitate s-au stabilit familii de greco-catolici venite din Ardeal, care au frecventat biserica romano-catolică, datorită faptului că Biserica Greco-Catolică din România era scoasă în afara legii. Este cunoscut faptul că între anii 1948-1989 Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică a fost martirizată şi lipsită de libertatea religioasă. Episcopii, preoţi şi credincioşii care s-au opus trecerii forţate la Biserica Ortodoxă Română, au fost arestaţi. Unii dintre ei au murit în închisoare. Toate bunurile materiale: biserici, case parohiale, etc, au fost confiscate. Statul ateo-comunist Român a exclus Biserica Greco-Catolică din viaţa poporului Român.

Urmare revoluţiei din decembrie 1989, odată cu căderea comunismului, Biserica Română Unită şi-a recâştigat libertatea de existenţă şi libertatea de acţiune dar nu i s-au retrocedat Bisericile, Casele Parohiale şi alte bunuri.

După 41 de ani de „Lanţuri şi teroare”, începând cu ianuarie 1990, Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică a început să se reorganizeze în condiţiile nou create.

Parohia Giarmata a fost înfiinţată în anul 2004. La 2 februarie 2005 s-a celebrat prima Sfânta Liturghie greco-catolică. Prin bunăvoinţa Episcopiei Romano-Catolice de Timişoara a Excelenţei Sale Martin Roos, în fiecare duminică şi sărbătoare se săvârşeşte Sfânta Liturghie în biserica romano-catolică. Primul preot care a asigurat serviciile religioase pentru comunitatea unită din Giarmata în rit bizantin, pentru credincioşii greco-catolici a fost Părintele de pie memorie Nicolae Teodorescu, consilier eparhial şi protopop de Timişoara, trecut la Domnul în luna martie 2021. În anul 2005 a fost numit pentru această parohie pr. Remus Dobra. Consiliul local al primăriei Giarmata a acordat parohiei greco-catolice în folosință gratuită un teren pentru construirea noii biserici.

La locul de celebrare, şi totodată loc al viitorului lăcaş de cult greco-catolic din Giarmata, Preasfinţitul Alexandru a fost întâmpinat cu Sfânta Cruce şi Sfânta Evanghelie de Părintele Răzvan Oprişa, Protopop de Timişoara, de Părintele Remus Dobra, paroh la Dumbrăviţa şi administrator al parohiei Giarmata, de reprezentanții Primăriei Giarmata: domnul primar Claudiu Mihălceanu și doamna viceprimar Larisa-Angela Mărgineanu, precum şi de credincioşi.

Ceremonia a început la orele 10.30 cu oficiul sfinţirii apei, urmat de sfinţirea locului de biserică, a credincioşilor şi a pietrei de temelie a noii biserici şi implantarea crucii.

Preasfinţitul Alexandru a prezentat câteva momente din istoria parohiei Giarmata. Preasfinţia Sa a mulţumit bunului Dumnezeu pentru toate harurile primite şi în această zi. A îndemnat pe cei prezenţi la rugăciune pentru ca această biserică să poată fi realizată spre mai mare mărirea lui Dumnezeu şi spre binele spiritual al comunităţii credincioşilor.

Preasfinţitul Alexandru l-a felicitat pe Părintele Remus pentru osteneala de a începe ctitorirea unei noi biserici la Giarmata, după finalizarea lucrărilor noii biserici din parohia Dumbrăviţa, a cărei sfinţire a avut loc în vara acestui an. A mulţumit comunităţii parohiale. De-asemenea a mulţumit autorităţilor locale, primăriei Giarmata pentru terenul acordat şi pentru buna colaborare.

Părintele Remus a mulţumit mai întâi bunului Dumnezeu. A mulţumit Preasfinţitului Alexandru pentru vizită şi pentru interesul faţă de această comunitate. A mulţumit autorităţilor locale: Primăriei şi Consiliului Local.

Nu în ultimul rând a mulţumit credincioşilor din parohie şi celor din parohia învecinată, Dumbrăviţa, precum şi tuturor celor care au binevoit ca să fie alături la bucuria acestui început în construirea noului lăcaş de cult.

Ipod. Raimondo-Mario Rupp

(Sursa foto: Parohia Greco-Catolică Dumbrăviţa)