Sărbătorirea hramului parohiei Doman

La sărbătoarea Sfântului Profet Ilie Tesviteanul, Parohia Română Unită, Greco-Catolică „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul,” de lângă cartierul Doman și-a sărbătorit hramul principal.

Din încredințarea Preasfințitului Alexandru Mesian, Întâistătătorul Eparhiei de Lugoj, Sfânta Liturghie a fost celebrată de Mons. Angelo Narcis Pop, Vicar General al Eparhiei de Lugoj.

La sosire, Părintele Vicar a fost întâmpinat cu Sfânta Cruce de către Rvs. Pr. Nicolae Tutaș, Protopop de Reșița și Administrator Parohial al Parohiei Doman și cu Sfânta Evanghelie de către Rvs. Pr. Gavrilă Timiș, paroh la Vermeș.

Tinerii parohiei l-au întâmpinat pe distinsul oaspete cu pâine, sare și flori.

Înconjurat de un sobor de preoți, Mons. Angelo a celebrat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie.

Din soborul de preoți au făcut parte Mons. Angelo Narcis Pop, Vicar General, Rvs. Pr. Prot. Nicolae Tutaș, administrator parohial, Rvs. Pr. Gavrilă Timiș, paroh la Vermeș și Rvs. Pr. Ovidiu Pop, paroh la Reșița.

În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej, Mons. Angelo a transmis celor prezenti mesajul de binecuvântare al Preasfințitului Alexandru Mesian, Episcopul Lugojului, care din binecuvântate pricini nu a putut ca să fie prezent.

În continuare, Sfinția Sa a reliefat râvnă Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul față de împlinirea voii lui Dumnezeu, chiar și atunci când era singur în fața majorității.

Sfântul Ilie a fost un apărător al credinței în vreme de rătăcire, când poporul împreună cu regele Ahab și regina Isabela s-au îndepărtat de la credință.

Mons. Angelo a evocat credința de nestrămutat a regretatului părinte Aurel Silviu Bendariu, ctitorul bisericii, cel care a căutat în toate, asemenea Sfântului Ilie ca să împlinească voința lui Dumnezeu.

Chiar dacă părintele Aurel Silviu nu mai este fizic printre noi, suntem datori ca să continuăm lupta cea dreaptă care ne conduce la Cristos.

Fericitul Cardinal Dr. Iuliu Hossu, înainte de plecarea la Domnul ne-a lăsat un testament spiritual prin cuvintele „Lupta mea s-a sfârșit, a voastră continuă.”

Și lupta spirituală pentru împlinirea voii lui Dumnezeu s-a sfârșit pentru părintele Aurel Silviu Bendariu, la 1  Mai 2019, dar generațiile actuale și cele viitoare sunt datoare ca să o continue.

La încheierea Sfintei Liturghii, Rvs. Pr. Prot. Nicolae Tutaș a adus mulțumiri Părintelui Angelo, confraților preoți, dar și tuturor credincioșilor pentru comuniunea în rugăciune.

Din partea Consiliului Parohial și al AGRU Reșița – Doman, Dl. Bogdan Andrei Mihele a adus mulțumiri Mons. Angelo, rugându-l totodată ca să transmită Preasfințitului Alexandru Mesian, gândurile noastre de aleasă prețuire și un coș de flori, cu prilejul aniversării a 28 de ani de la numirea ca Episcop.

Copiii parohiei, cu multă bucurie au dăruit Părintelui Vicar o Cruce și un set pentru Potir.

Sărbătoarea hramului s-a încheiat la mormântul regretatului părinte Aurel Silviu Bendariu, unde a fost oficiată Rânduiala Parastasului.

Toți cei prezenți au fost invitați la o agapă fraternă, pregătită cu generozitate de gazde.

Complexul spiritual de la Doman, închinat Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul și Sfântului Anton de Padova a fost ctitorit de către +Pr. Aurel Silviu Bendariu, fiind donate Episcopiei Române Unite, Greco-Catolică de Lugoj la 18 iulie 2013.

Sfințirea Bisericii și a Altarului de vară s-a făcut la 27 iulie 2013 de către Preasfințitul Alexandru Mesian, Episcopul Eparhiei de Lugoj, în masa Sfântului Altar fiind așezate moaștele Sfintei Suzana.

Mihele Bogdan Andrei
Președinte AGRU Reșița – Doman
Fotografii: Petre Dalea, Ioan Florea și Mihele Bogdan Andrei
Mai multe fotografii se găsesc AICI.