Vizită pastorală a Preasfinţitului Ioan în parohia Periam
În Duminica a unsprezecea după Rusalii, la 28 august, 2022, Preasfinţitul Călin Ioan Bot, Episcop auxiliar de Lugoj, însoţit de Mons. Angelo-Narcis Pop, Vicar general, a efectuat o vizită pastorală în parohia „Adormirea Maicii Domnului” Periam din Protopopiatul de Sânicolau Mare.
La sosire, ierarhul a fost întâmpinat în faţa bisericii cu Sfânta Cruce şi Sfânta Evanghelie de către Părintele Gheorghe Traian Ardelean, parohul locului şi de tineri care i-au oferit pâine şi sare.
La Sfânta Liturghie arhierească au concelebrat: Mons. Angelo-Narcis Pop, Vicar general, pr. Dumitru Crişan, Mare Protopop de Sânicolau Mare şi paroh la Comloşu Mare, pr. Gheorghe Berciu, paroh la Cenad, Pr. Ilie Tomoioagă, paroh la Cărpiniş, pr. Oltean Ioan Ardelean, paroh la Vladimirescu, pr. Ieronim Romocea, paroh la Uivar şi pr. Gheorghe Traian, parohul locului. La Sfânta Liturghie a luat parte şi reprezentanți ai altor culte: părintele paroh al Bisericii Ortodoxe din localitate şi un reprezentant al Bisericii Penticostale.
Întrucât recent parohia şi-a sărbătorit hramul Adormirea Maicii Domnului, Cuvântul de învăţătură al Preasfinţitului Ioan a fost despre Preacurata Fecioară Maria.
Preasfinţitul Ioan a transmis salutul şi binecuvântările Preasfinţitului Alexandru Mesian, Episcop de Lugoj.
La finalul Sfintei Liturghii s-a rostit o rugăciune către Fericiţii Episcopi Greco-Catolici Români morţi în faimă de martir, în timpul regimului comunist.
Preasfinţitul Ioan i-a înmânat Părintelui Paroh Traian Gheorghe, din partea Preasfinţitului Alexandru Mesian, Episcop de Lugoj, o Diplomă de Excelenţă cu ocazia aniversării a 20 de ani de preoţie.
Părintele paroh Traian Gheorghe a mulțumit lui Dumnezeu, Preasfinţitului Ioan pentru vizită, preoţilor concelebranţi, grupului de credincioşi care au dat răspunsurile la Sfânta Liturghie şi tuturor celor care s-au ocupat de pregătirea acestei vizite.
Bucuria sărbătorii a continuat cu o agapă fraternă.
Raimondo-Mario Rupp
Mai multe fotografii se găsesc AICI.