Concert de muzică vocal-simfonică în Catedrala din Lugoj
Credincioşii greco-catolici lugojeni dar şi cei care îndrăgesc cântul coral, s-au putut bucura de un concert de muzică sacră. Acordurile din Mica Mesă Solemnă – capodopera lui Gioachino Rossini, au răsunat pentru prima oară la Lugoj, anume în Catedrala „Coborârea Sfântului Spirit”, vineri 21 octombrie 2022.
A fost prezentată lucrarea vocal simfonică Petite Messe Solennelle de Gioachino Rossini. Au cântat: Aura Twarowska, mezzosoprană, Elisabeta Marin, soprană, Marius Zaharia, tenor, George Proca, bariton, Daniel Rădoiaș, dirijor, Sorin Dogariu, pian, Radu Rotaru, pian, Adriana Dogaru, harmoniu și Corul Mixt din Arad.
La finalul concertului, Preasfințitul Alexandru l-a felicitat pe dirijor; a felicitat pe cei patru solişti amintiţi mai sus, orchestra, pe cei 35 de corişti şi a salutat prezenţa publicului numeros.
Evenimentul a făcut parte din suita de manifestări desfăşurate sub egida Festivalului Internaţional „Lugoj Clasic”, ediția a VII-a (director artistic, mezzosoprana Aura Twarowska). Concertul a fost transmis online în direct, în exclusivitate pe platformele de Youtube şi Facebook ale Episcopiei Greco-Catolice de Lugoj.
Text: Raimondo-Mario Rupp, fotografii: Gabriel Brezeanu.
Vizită pastorală a PS Alexandru Mesian și a PS Ioan Călin Bot în parohia Bocsig
Sâmbătă, 22 octombrie 2022, Preasfinția Sa Alexandru Mesian, Episcop de Lugoj, împreună cu Preasfinția Sa Ioan Călin Bot, Episcop Auxiliar de Lugoj, au efectuat o vizită pastorală în parohia Bocsig, Protopopiatul de Chişineu-Criş.
La sosire, cei doi episcopi au fost întâmpinaţi în faţa bisericii cu Sfânta Evanghelie şi Sfânta Cruce de Părintele Gheorghe Tomoioagă, parohul locului, de Părintele Vasile Dănuţ Ciuban, Protopop de Chişineu-Criş de doamna Felicia Teodora Abrudean, primarul comunei Bocsig, precum şi de credincioşi. Copiii le-au oferit ierarhilor buchete de flori.
Programul a început cu rugăciunea sfântului Rozar, apoi a urmat Sfânta Liturghie Arhierească. Alături de Preasfinția Sa Alexandru și Preasfinția Sa Ioan au concelebrat: Mons. Angelo Narcis-Pop, Vicar general, pr. protopop Dănuţ Ciuban, pr. protopop Silviu-Lucian Bindea; pr. dr. Marius Furtună-Grigore, rectorul Seminarului teologic eparhial „Sf. Ioan Evanghelistul” din Cluj-Napoca, pr. Anton Cioba, rectorul Seminarului teologic „Sfinții Trei Ierarhi Vasile, Grigore și Ioan” din Oradea, pr. Alin Vara, Vicerectorul seminarului din Oradea, alături de mai mulţi preoţi din protopopiatele de Chişineu-Criş, Arad, Timişoara Reşiţa, Oraviţa şi Deva. Răspunsurile au fost date de corul „Schola Cantorum” al Seminarului Teologic orădean, dirijat de maestrul Radu Ioan Mureșan.
În cuvântul de învăţătură, Preasfinţitul Alexandru a prezentat câteva aspecte privind figura Servei lui Dumnezeu, Rafila Găluţ care a trăit în această parohie. De-asemenea a subliniat importanţa procesului de beatificare al servei lui Dumnezeu, Rafila Găluţ, care în acest moment se află în desfăşurare la Roma. A făcut o paralelă între modelele de sfinţenie ale Fericiţilor Episcopi martiri români care şi-au dat viaţa pentru credinţă ca martiri şi modelul de sfinţenie pe care l-a trăit Serva lui Dumnezeu, Rafila Găluţ. „Pentru noi, Serva lui Dumnezeu, Rafila Găluţ ar fi un model de trăire a vieţii spirituale aşa cum cei şapte Fericiţi Episcopi martiri sunt modele de credinţă în Isus Cristos şi Biserica Sa, Una, Sfântă, Catolică şi Apostolică”, a spus PS Alexandru.
Preasfinţitul Alexandru a subliniat importanţa pe care autorităţile locale o oferă cultelor religioase. Preasfinţia Sa a mulţumit pr. paroh Gheorghe Tomoioagă paroh la Bocsig pentru osteneala depusă.
Părintele paroh Gheorghe Tomoioagă a mulţumit Preasfinţitului Alexandru pentru grija părintească ce o are faţă de comunitatea din Bocsig. A mulțumit oficialităților locale prezente: d-nei primar Felicia Teodora Abrudean și respectiv, Consiliului Local pentru participarea la serviciile religioase.
După Sfânta Liturghie, s-a plecat în procesiune spre cimitirul din sat aflat la aproximativ un km distanţă, unde la mormântul Rafilei Găluţ, s-a oficiat un Parastas pentru sufletul Servei lui Dumnezeu şi pentru toți cei înmormântaţi în acel cimitir.