Anunţ: Concert pascal de muzică religioasă în catedrala Lugojului al corului ,,Ion Vidu”

Duminică, 21 mai 2023, începând cu ora 19.oo, Catedrala ,,Coborârea Sfântului Spirit” din Lugoj, va găzdui Concertul Pascal de muzică religioasă al Corului ,,Ion Vidu”, al Casei de Cultură a Municipiului Lugoj. 

Sub bagheta dirijorului său Alexandru Șuca, renumitul cor lugojean va oferi publicului un program special, care va include piese cu specific pascal, precum şi compoziţii religioase ale autorilor români Gavriil Musicescu, Paul Constantinescu, Nicolae Lungu, Filotei sin Agăi Jipei, Anton Pann, Gheorghe Cucu, Ioan D. Chirescu, Gheorghe   Popescu – Brănești și Gheorghe Mandicevschi.

Soliştii concertului vor fi soprana Ioana Mia Iuga, tenorul Andrei Sărăcuți şi baritonul Ioan Toma.

Tradiţionalul concert pascal din acest an al Corului ,,Ion Vidu”, este organizat de de către Municipiul Lugoj, prin Casa de Cultură a Municipiului, şi face parte din programul primei ediţii a Festivalului ,,Simfonia Florilor”, care are loc în perioada 19-21 mai a.c.

Vă invităm, aşadar, în ultima duminică a Sărbătorilor Pascale  să dăm glas, împreună, sentimentelor înălţătoare ale credinţei în Învierea Mântuitorului Isus Hristos.

Intrarea este liberă.

 




Vizită pastorală a Preasfinţitului Ioan în parohia Rapoltu Mare

În Duminica a V-a după Paşti, a Femeii samarinence, la 14 mai 2023, Preasfinţitul Ioan, episcop Administrator al Eparhiei de Lugoj, a efectuat o vizită pastorală în parohia Rapoltu Mare, protopopiatul de Orăştie, la invitaţia părintelui paroh Mircea Costa. Ultima vizită a unui ierarh în această parohie a fost a Preasfinţitului Alexandru Mesian, de pie memorie, la 25 aprilie 2022 cu ocazia sfinţirii lucrărilor de restaurare interioară a bisericii cu hramul „Sf. Gheorghe” precum şi sfinţirea noii mese a altarului.

La sosirea în parohie, episcopul a fost întâmpinat în fața bisericii cu Sfânta Evanghelie şi Sfânta Cruce de către pr. Silviu Lucian Bindea, Protopop de Orăştie, pr. Mircea Costa, parohul locului, pr. Claudiu Alexandru Gânţa, paroh la Mărtineşti, şi pr. Vasile Bojcsuk, paroh la Peregu Mare.

Alături de ierarh, la Sfânta Liturghie au concelebrat preoții amintiţi mai sus. În cuvântul de învăţătură, Preasfinţitul Ioan a prezentat câteva gânduri pe marginea Evangheliei duminicii.

Reflectând pe marginea dialogului dintre Mântuitorul şi femeia samarineancă, episcopul a oferit câteva semnificaţii şi puncte de reflecţie pe tema misterioasei ape vii. „ … Cine va bea din apa pe care i-o voi da eu nu va înseta niciodată şi apa pe care i-o voi da eu va deveni în el izvor de apă care ţâşneşte spre viaţa veşnică” Ioan 4, 14. Episcopul a subliniat că aşa cum la nivel biologic apa este fundamentală vieţii, la nivel spiritual există ceea ce noi numim har, care semnifică ajutorul lui Dumnezeu, lumina Sa, iertarea Sa. „Precum apa spală corpul şi dă viaţă, la fel harul nevăzut – apa vie – spală sufletul şi îi dă viaţă”.

În continuare ierarhul a amintit despre ”sângele și apa” (cf. Ioan 19,34) scurse din coasta Mântuitorului, simbolizând apa botezului creștin și sfântul sânge al euharistiei – sfinte taine care sunt izvoare de har pentru viața spirituală a creștinilor și resurse în vederea pregătirii sufetului pentru viața veșnică.

Episcopul a salutat prezenţa domnilor: Iulius Marian Firczack deputat în Parlamentul României, dr. Gheorghe Firczak, președintele fondator al Uniunii Culturale a Rutenilor din România şi Mircea-Călin Brândușa, Director executiv al Direcţiei Judeţene pentru Cultură Hunedoara.

Părintele paroh Mircea a mulţumit mai întâi bunului Dumnezeu. A mulţumit Preasfinţitului Ioan pentru vizită. A mulţumit preoţilor care au concelebrat. A mulţumit d-lui deputat dr. Gheorghe Firczack şi a mulţumit tuturor celor care au binevoit ca să fie alături la bucuria acestei vizite pastorale.

Raimondo-Mario Rupp

Mai multe fotografii se găsesc AICI!