Sâmbătă 9 decembrie 2023, la sediul Episcopiei Greco-Catolice din Lugoj, a avut loc Adunarea Generală a Asociației Generale a Românilor Uniți (AGRU). Cu această ocazie, în baza statutului AGRU a fost aleasă noua structură de conduce AGRU Eparhial Lugoj.
Întâlnirea s-a desfășurat în prezența Preasfințitului Părinte Ioan, Episcop de Lugoj, fiind coordonată de Pr. Vicar general, Angelo-Narcis Pop. Aceasta a început cu un moment de rugăciune, (Ora a III a), urmat de un cuvânt din partea PS Ioan care a explicat semnificația spirituală a rugăciunii Ora a III a, precum şi importanța conlucrării dintre laici si preoți.
După prezentarea modului de desfășurare al alegerilor din partea Pr. Angelo Narcis Pop, s-a trecut la alegerea propriu-zisă a noii conduceri.
În urma alegerii a rezultat următoarea componență:
Au urmat discuții libere și un timp de socializare.
Prin decizia Nr. 848/19.12.2023, Preasfințitul Ioan a confirmat în funcția de Președinte AGRU Eparhial Lugoj pe doamna Elena Cecilia Turcu, numind totodată ca asistent Spiritual Eparhial AGRU Lugoj pe Pr. Angelo-Narcis Pop.
Mulțumim pe această cale tuturor celor ce constituie și activează în cadrul AGRU Eparhial Lugoj precum și celor ce susțin această asociație cu rugăciunea, cu gânduri bune și cu fapte.
Scrisoarea Pastorală a Preasfinţitului Părinte Ioan la Sărbătoarea Nașterii Domnului 2023
† IOAN
Din mila lui Dumnezeu, prin grația Scaunului apostolic al Romei și voința Sinodului Bisericii Române Unite cu Roma, Episcop al Eparhiei Greco-Catolice de Lugoj
SCRISOARE PASTORALĂ
la sărbătoarea Nașterii Domnului – 2023
Clerului, călugărilor, călugărițelor, credincioșilor greco-catolici și tuturor creștinilor iubitori de Dumnezeu
Vă binevestesc vouă bucurie mare. (Luca 2,10)
Iubiți frați întru Hristos,
Tema pe care o propune această scrisoare pastorală este bucuria; bucuria adusă din Cer și vestită de îngeri.
„În ținutul acela [al Betleemului] erau păstori, stând pe câmp și făcând de strajă noaptea împrejurul turmei lor. Și iată îngerul Domnului a stat lângă ei și slava Domnului a strălucit împrejurul lor, și ei s-au înfricoșat cu frică mare. Dar îngerul le-a zis: Nu vă temeți. Căci, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Că vi s-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul.” (Luca 2,8- 11).
Personajele paginii evanghelice la care facem referință sunt păstorii și îngerul. Vestea îngerului îi trimite pe păstori spre copilul Isus, căruia îi stau alături mama Sa Maria și dreptul Iosif, tatăl ocrotitor.
Păstorii sunt oameni simpli. În condițiile de atunci ei împlinesc o muncă obișnuită pentru a-și întreține familiile, muncă ce are exigențele și dificultățile ei.
E noapte, e liniște, și acest fapt permite tainei să se reveleze. În timpul nopții gândurile omenești se așază și se limpezesc, iar căutările se luminează, uneori și prin vis.
Confirmarea autenticității apariției îngerului și a mesajului adus de el, vine din faptul că păstorii sunt mai mulți și își pot verifica experiența unul cu altul, precum și din faptul că semnele indicate de înger coincid cu ceea ce vor afla în Bethleem: „au găsit pe Maria, pe Iosíf şi copilul culcat în iesle”. (Luca 2,16)
Păstorii sunt primii destinatari ai bucuriei aduse din cer. Rolul lor, după ce vor cerceta și se vor convinge de autenticitatea viziunii, este de a împărtăși mesajul și bucuria și altora.
După acest model și considerând elementele ce se regăsesc în evanghelia citată, păstorii sufletești de azi au rolul de a primi, păstra și transmite bucuria cerească lumii în care trăiesc. Dar ei, păstorii sufletești au și rolul de a pregăti sufletele pentru a primi tainica bucurie: „Vi s-a născut un Mântuitor” (Luca 2,11).
Mesajul bucuriei vine printr-un înger. „Cinstitele puteri cerești fără de trupuri”, cum le definește Biserica de Răsărit, spiritele netrupești, sunt ființe cerești care fac legătura între Dumnezeu cel negrăit și lumea noastră, lumea spiritelor întrupate.
Îngerii sunt mesageri divini care apar în istoria mântuirii în momente cruciale cu rolul de a preciza teologic cele ce se întâmplă. Așa a fost la Buna vestire, când Arhanghelul Gavril îi spune Fecioarei Maria: „Vei zămisli şi vei naşte un fiu şi-l vei numi Isus. […] Va fi numit Fiul Celui Preaînalt […]. Spiritul Sfânt va veni asupra ta şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; […] iar sfântul care se va naşte va fi numit Fiul lui Dumnezeu.” (Luca 1,31-35).
Tot la fel, prin mesaje îngerești este înștiințat și dreptul Iosif cu privire la sarcina din sânul Mariei, logodnica sa, și la ceea ce îi cere Dumnezeu în acel context. Îngerii apar din abundență cu ocazia Nașterii lui Isus. Tot ei clarifică semnificația mormântului gol și a giulgiurilor părăsite la Învierea lui Isus și, în fine, precizează semnificația înălțării Sale la Ceruri.
Asemenea îngerilor, mesageri ai lui Dumnezeu, preoții au misiunea de a căuta în rugăciunea lor – dialog cu Dumnezeu, înțelesul semnelor timpului, misiunea de a preciza și de a transmite generației de azi mesajul evangheliei.
Contextul în care are loc Nașterea lui Isus, din multe puncte de vedere nu este diferit timpurilor noastre: pe atunci, era stăpânirea romană, erau taxele, era munca dură de toate zilele, erau îngrijorările vieții. Și venirea lui Mesia cel profețit părea că întârzie.
În zilele noastre „stăpânirea” este mai subtilă, e ideologică; munca e tot grea și îngrijorările nu lipsesc; Isus – Mesia rămâne în mare parte necunoscut și ignorat.
Generalizând, putem spune că avem azi un context și saturat și tentat. Ne-am săturat de reclame ce ne mint și uneori reușesc să ne păcălească și să ne fure. Ne-am săturat de promisiuni ce vin din multe părți. Există în societatea noastră o saturație de informații care nu ne sunt necesare și, pentru o anumită pătură socială, o saturație a bunăstării.
Multitudinea religiilor, a confesiunilor și a pseudo-religiilor lărgește și mai mult confuzia. E un context în care devine tot mai simplu ca fiecare să-și creeze propria religie pe care nici nu mai e dispus să o confrunte cu autenticitatea religiei și a confesiunii sale declarate.
Suntem adesea tentați, ispitiți. Scara tentațiilor este extrem de accesibilă și de largă mai cu seamă acum, prin intermediul internetului. Diferitele tentații ne tulbură și nu ne lasă să fim noi înșine, să avem receptivitatea necesară primirii unui mesaj autentic și curat venit din Cer.
Iubiți credincioși,
Să ne oprim la cuvântul „bucurie” din mesajul îngeresc.
Făcând parte din sfera afectivă, bucuria este o emoție umană fundamentală. Lumea, și noi cu ea, avem nevoie să ne bucurăm. E plăcut, reconfortant, benefic și dătător de energie să fim bucuroși. Însăși starea noastră de sănătate are de-a face cu acest sentiment.
Bucuria este un sentiment de satisfacție, de armonie și de plinătate care vine pe neașteptate, naște în inimă ca un dar și nu poate fi stârnit artificial.
Desigur că există mai multe tipuri de bucurie în funcție de dimensiunea umană în care aceasta naște, și pe care o atinge mai intens. În imnografia Bisericii de Răsărit regăsim doi termeni pentru acest sentiment: „bucurie” și „veselie”.
Există o bucurie curată a naturii numită „veselie”, – dar există și o bucurie spirituală care vine din lucrarea și atingerea lui Dumnezeu.
Bucuria este și un sentiment profund religios, un dar al lui Dumnezeu de la care provine, este rodul iubirii Sale pentru noi – întâlnind răspunsul nostru la aceasta. Bucuria aparține inimii mesajului biblic.
Din cuvintele Prorocului David exprimate în Psalmul 50, înțelegem că cel mai adânc motiv al bucuriei este conștiința mântuirii: accesul la Dumnezeu, prietenia Sa, comuniunea cu El, perspectiva cerurilor deschise. Aceasta o cere Prorocul David trezit din nebunia păcatului său: „dă-mi iarăși bucuria mântuirii” (Psalmul 50,14). Fără această bucurie care i-a însoțit viața, el nu mai poate trăi.
Se vede că avem nevoie să ne fie indicat, precizat și mereu reamintit care este fundamentul și izvorul adevăratei noastre bucurii. E necesar să ne conectăm la sursa bucuriei ținând sufletul înălțat spre ea. Până și ucenicii lui Isus, atât de apropiați Lui, au nevoie de această precizare. Atunci când bucuria lor era succesul misionar și biruința asupra lucrării răului, Maestrul le spune: „Bucuraţi-vă, mai ales pentru că numele voastre sunt scrise în ceruri.” (cf. Luca 10,20).
Motivațiile bucuriei religioase sunt date de experiența cunoașterii tainelor lui Dumnezeu, a misterului Întrupării Cuvântului Său, a tainei Împărăției Cerurilor deschise, precum și de experimentarea în simplitate a fraternității și a comuniunii cu semenii. Toate acestea sub privirea lui Dumnezeu.
Bucuria care vine din Cer, de la Dumnezeu, prin înger, creează un cadru, o atmosferă. Un suflet trist este închis și nu poate fi receptiv și primitor. În același timp bucuria care vine din Cer are putere creatoare. Arhanghelul Gavril se prezintă Mariei cu acest mesaj: „Bucură-te!” (Luca 1,28), iar imnografia Bisericii de răsărit cântă faptul că „deodată cu glasul Arhanghelului, Cuvântul lui Dumnezeu s-a întrupat” în sânul Fecioarei. (cf. troparul Născătoarei de Dumnezeu glasul I). Bucuria cea mare devine începătoare de viață și creatoare.
Mesajul bucuriei este: „Astăzi, vi s-a născut Mântuitorul care este Hristos Domnul.” (Luca 2,11).
Prorociile privind venirea lui Mesia în lume abundă în Vechile Scripturi, și El este așteptat cu dor de poporul credincios al lui Israel. Femeia samarineancă o spune spontan: „Știm că va veni Mesia care se cheamă Hristos.” (Ioan 4,25).
Omul, creat după chipul lui Dumnezeu și pentru comuniunea cu El, poartă în adâncul sufletului său dorința de Dumnezeu – chiar și atunci când nu știe aceasta și nu știe să o exprime.
Conținutul mesajului de bucurie adus de înger ne privește în mod fundamental. Privește atât starea noastră sufletească: primirea harului Divin și viețuirea în Hristos, cât și soarta noastră după trecerea prin pragul morții. Isus vine să aducă mântuirea deplină a omului, în realitatea existenței sale, în viața aceasta și pentru veșnicie.
Din punct de vedere biblic, mai întâi e de precizat că „Dumnezeu însuși vrea ca toţi oamenii să se mântuiască.” (cf. 1Timotei 2,4). Observăm apoi faptul că înșiși ucenicii, ascultându-l pe Isus vorbind despre mântuire, o resimt ca pe o provocare de netrecut: „Atunci, cine se poate mântui?” (Marcu 10,26), întreabă ei. „Cine va crede şi va fi botezat” (Marcu 16,16) și va rămâne „statornic” (cf. Luca 21,19), „răbdând până la sfârșit” (cf. Matei 24,13), acela va fi mântuit, răspunde Isus.
Această mântuire care vine prin Hristos Isus, o cântă Fecioara Maria în imnul Magnificat: „spiritul meu se bucură în Dumnezeu, Mântuitorul meu” (Luca 1,47); o privește întrupată, copleșit, dreptul Simeon ținându-L în brațe pe Mesia: „ochii mei au văzut mântuirea Ta (Luca 2,20); o descoperă și vestește Apostolul Andrei fratelui său Simon: „L-am găsit pe Mesia!” (Ioan 1,41), și lăsând toate, îl urmează împreună.
Hristos Isus „va mântui poporul său de păcate” (Matei 1,21), dar și poporul trebuie să lucreze la mântuirea sa „cu frică și cu cutremur” (Filipeni 2,12). E mântuirea adevărată pe care Isus o împlinește vizibil, în cotidian: „Astăzi s-a făcut mântuire acestei case” (Luca, 19,9), o parte însă a acestei mântuiri e conținută tainic „în speranţă” și se va revela la timpul său, „căci în speranţă am fost mântuiţi.” (Romani 8,24).
Mântuitorule Isus, vestit păstorilor din Betleem de îngerul trimis din cer, învață-ne să descoperim și să trăim prospețimea bucuriei Nașterii Tale. Prin întruparea Ta ne-ai deschis poarta spre fericirea veșnică. Lucrează, te rugăm, mântuirea în comunitățile, familiile și sufletele noastre și ne dăruiește timpuri de pace.
Iubiți credincioși,
Eparhia de Lugoj a trecut în anul 2023 prin evenimente rare. Plecarea la cele veșnice cu misiunea împlinită a Preasfințitului Episcop Alexandru și apoi instalarea noului episcop au cerut mobilizare, energie și resurse în a organiza evenimentele care s-au succedat.
A început organizarea structurilor de conducere, consultative și operative ale eparhiei, demers care cere un anumit timp, acomodare și formare în vederea bunei colaborări. Cere, de asemenea, ca – mai ales preoții – având diferite competențe, să găsească în ei disponibilitatea și generozitatea de a contribui, în jurul noului episcop și sub călăuzirea lui, la bunul mers al eparhiei, al protopopiatelor și al parohiilor, pentru binele sufletelor de păstorit.
Am sărbătorit de curând împlinirea a 170 de ani de la înființarea Eparhiei de Lugoj; o sărbătoare frumoasă, ocazie de rememorare a trecutului, a lucrării lui Dumnezeu prin Biserica Greco-Catolică în Banat, ocazie de conștientizare a zestrei moștenite; ocazie de comuniune, de bucurie și de înnoire a speranței.
Suntem recunoscători și îi încredințăm zilnic în rugăciune Bunului Dumnezeu pe toți binefăcătorii eparhiei noastre care și în anul ce se încheie au sprijinit proiectele eparhiei, parohiile și pe preoții noștri, în diferite moduri.
Tuturor, clerului, călugărilor, călugărițelor și dumneavoastră iubiților credincioși vă dorim sărbători cu sănătate, pace și har!
† Ioan, Episcop al Eparhiei Greco-Catolice de Lugoj
Prima întrunire a noului Consiliu Preoţesc al Eparhiei de Lugoj
Preasfinția Sa Ioan, în baza drepturilor conferite de Codul Canoanelor Bisericilor Orientale și de Dreptul Particular, i-a convocat, joi, 14 decembrie a.c., pe preoţii din Consiliul Preoţesc la reşedinţa Episcopiei Greco-Catolice de Lugoj.
În cadrul acestei întruniri a fost adoptat Statutul Consiliului Preoţesc.
Ierarhul a dat Decretul de numire pentru constituirea Colegiului consilierilor eparhiali al Eparhiei de Lugoj. Acest Colegiu este format din şapte preoţi, dintre membrii Consiliului Preoţesc, pe o perioadă de trei ani.
Noii consilieri eparhiali sunt:
Pr. Angelo-Narcis Pop;
Pr. Răzvan-Mihai Oprişa;
Pr. Radu Vorindan;
Pr. Leontin-Ovidiu Cozmuţa;
Pr. Silviu-Lucian Bindea;
Pr. Ovidiu-Ionuţ Neiconi;
Pr. Robert Trubiansky.
Colegiul consilierilor eparhiali ales din clerul eparhiei, este un organism consultativ, la dispoziţia Episcopului, care îşi aduce contribuția la organizarea vieţii pastorale şi administrative a epahiei.
Decretul de înființare al Colegiului consilierilor eparhiali intră în vigoare începând cu data 14 decembrie 2023.
Anunţ: zile de pregătire sufletească pentru Sărbătoarea Naşterii Domnului la Timişoara, Lugoj, şi Deva
Preasfinția Sa Ioan, Episcop de Lugoj, propune credincioșilor – în zilele de 16, 17 şi 18 decembrie 2023 – un itinerariu de pregătire sufletească pentru Sărbătoarea Naşterii Domnului, având ca temă, „Bunăvestirea bucuriei Mântuirii” şi moto: „Îngerul Domnului le-a spus păstorilor: Vă binevestesc vouă bucurie mare, pentru tot poporul. Vi s-a născut azi Mântuitorul, Hristos Domnul” (cf. Luca 2,8-11).
Prima meditaţie va avea loc sîmbătă, 16 decembrie 2023, ora 18.00 la Biserica „Sfântul Iosif” din Timişoara.
A doua meditaţie va avea loc duminică 17 decembrie 2023, ora 19.00 la Biserica „Immaculata” din Deva
Itinerariul de pregătire sufletească se va încheia luni, 18 decembrie 2023, ora 18.30 cu cea de-a treia meditaţie în catedrala „Coborârea Spiritului Sfânt” din Lugoj.
Cuvântul spiritual va fi prezentat după celebrarea Sfintei Liturghii. Pe parcursul acestor seri vor fi disponibili preoți pentru Taina Mărturisirii.
Biroul de Presă al Eparhiei de Lugoj
Cuvântul Preasfinţitului Ioan din cadrul Simpozionului Omagial – 170 de ani de la întemeierea Episcopiei Greco-Catolice de Lugoj
Eparhia Greco-Catolică de Lugoj a împlinit 170 de ani. Cuvânt la ceas aniversar – Coordonate ale existenței unei eparhii
Sărbătorim cu bucurie și recunoștință împlinirea a 170 de ani de la întemeierea Eparhiei Române Unită cu Roma, Greco-Catolică de Lugoj.
De ce se bucură cineva când împlinește o vârstă? Se bucură întrucât viața a biruit, nu s-a oprit și se bucură pentru realizări și împliniri.
Biserica, Eparhia este un asemenea unui organism viu, este vie. Misiunea sa este să dăruiască viață sufletească. Sărbătorind împlinirea unei vârste, sărbătorim biruința vieții care are perioadele sale de prosperitate, însă trece și prin vicisitudini, încercări și pericole. Acesta e motiv de bucurie.
Privind la înaintașii noștri, nu putem fi decât recunoscători pentru: credința, demnitatea, munca, dăruirea, jertfa, realizările, moștenirea lăsată și pentru exemplul ce ne sunt.
Cu aceste sentimente de gratitudine și de recunoștință sărbătorim și celebrăm darul celor 170 de ani ai eparhiei noastre.
Așternerea istoriei, a timpului și a lucrării lui Dumnezeu prin oamenii săi peste un ținut geografic și peste vieți omenești, lasă urme, o atmosferă, o cultură, un mod de a fi, valori întrupate. Numim aceasta: Tradiție.
Coordonatele acestea sunt spirituale, întrucât, prin lucrarea oamenilor lui Dumnezeu, Spiritul Său care se poartă deasupra facerii și a devenirii este cauza eficientă a împlinirilor. Astfel se roagă Biserica: „Spirite … care toate le plinești”[1], Tu, le împlinești.
Coordonate istorice.
Cum a început istoria?
«La început, Dumnezeu a creat cerul şi pământul. Pământul era neorânduit şi pustiu, şi întuneric era […]. Şi a zis Dumnezeu: „Să fie lumină!”. Şi a fost lumină». (Geneză 1,1-3).Istoria a început prin cuvântul creator al lui Dumnezeu.
Întemeierea.
Prin Diploma Imperială din 26 iulie 1776 a fost întemeiată Episcopia greco-catolică de Oradea și concomitent Vicariatul Timișan care i se subordonează[2].
Eparhia de Lugoj se înființează prin rearondarea teritoriilor eparhiilor de Făgăraș și Alba Iulia și respectiv Oradea Mare, prin decretul Împăratului Francisc Iosif I, din 12 decembrie 1850 și prin bula Apostolicum Ministerium a Papei Pius al IX-lea, din 26 noiembrie 1853.
Primul său episcop, Alexandru Dobra (1794-1870), slujește eparhia între 1856-1870. Este numit de împărat[3] în 17 martie 1854, confirmat de Papa Pius al IX-lea în 16 noiembrie 1854, hirotonit episcop în 28 octombrie 1855 în Catedrala Blajului de Mitropolitul Șterca Șuluțiu și instalat în Catedrala din Lugoj în 21 septembrie 1856. Aici, rămășițele sale pământești se odihnesc în așteptarea învierii.
La baza întemeierii Eparhiei de Lugoj stau demersurile și munca multor oameni.
Un anumit rol în privința înființării Eparhiei de Lugoj l-au avut episcopii romano-catolici de Cenad, Adalbertus von Falkenstein OSB (1730-1739) și Nicolaus Stanislavić OFM (1739-1750) care au propus succesiv Curții vieneze între anii 1735 și 1741 constituirea unei Episcopii Unite în Banat[4].
De asemenea, Episcopul greco-catolic de Oradea, Samuil Vulcan (1806-1839) are un rol semnificativ în promovarea preoților și a dascălilor români în zona Banatului[5].
Dar cei doi artizani, care au avut rolul mai aplicat în întemeierea Diecezei greco-catolice de Lugoj au fost episcopul greco-catolic de Oradea, Vasile Erdely, (1843 –1862) și Ștefan Bercean, primul paroh al comunității greco-catolice de Lugoj.
Ceea ce a determinat întemeierea episcopiei greco-catolice de Lugoj a fost: înmulțirea parohiilor unite în Banat și dorința românilor ortodocși de a ieși de sub jurisdicția Mitropoliei de la Carloviț.
De ce Lugojul?
Factorii care au determinat alegerea Lugojului ca sediu episcopal al Bisericii Greco-Catolice în Banat au fost de natură: economică, socială, demografică și culturală.
În epocă, 1848-1849, Lugojul, cel mai românesc comitat din Banat era târg cameral și reședință a județului Caraș cu o puternică și vibrantă burghezie românească. Conform statisticii din 1847, dintr-un total de 219.201 locuitori, 194.361 au fost români.
„Scaunul Episcopal al acestei Eparhii, să fie înființat în orașul Lugosi, care se ridică destul de mare și frumos în Banatul Timișului.”, scrie Papa Pius al IX-lea în bula de înființare.
Coordonate geografice și statistice.
„Lotul meu căzut-a în locul cel mai bun, Da! Moștenirea mea este prea frumoasă!” constată psalmistul David, (Psalmul 15 v. 6).Fiecare preot poate spune aceasta considerându-și cu ochii credinței zona de misiune.
Cartea Facerii ne revelează faptul că, la finalul etapelor creației, Dumnezeu constată că toate cele create de El erau foarte bune și frumoase. (cf. Facere 1,25). Creația bună și frumoasă ieșită din mâinile lui Dumnezeu constituia de fapt momentul inițial din istoria mântuirii, după care omul a fost așezat în grădină să o păzească, să o lucreze și să obțină rod.
Biserica este organizată teritorial. Eparhiile și parohiile sunt teritorii încredințate unor păstori care să poarte grija sufletelor celor ce locuiesc aici.
Citim în Șematismul Istoric din 1903 că: „Diecesa greco-catolică română a Lugoșului se extinde preste Comitatele Caraș – Severin, Timiș, Torontal[6], Hunedoara și în parte preste comitatele Arad și Alba – Inferioră. Teritoriul acesta, mărginit ori străbătut de cele mai mari ape curgătore […], adică de Dunăre, Tisa și Mureș și împodobit dela natură cu măjestosele înălțimi ale Carpaților, – în cea mai mare parte este locuit de Români. Ba încă același întins teritoriu, binecuvântat dela Dumnezeu cu tot felul de bogății, cuprinde în sinul seu, și nu fără de justă mândrie vom spune, […] – locurile clasice și dintre cele mai scumpe pentru istoria neamului românesc. Acolo, la polele Retezatului, ușurate și înălțate se simt într-adevăr inimele nostre, contemplând numerosele și veneratele rămășițe ale culturei ce au adus-o din Roma și au străplântat-o ai noștri străbuni în văile Carpaților”[7].
La înființare, în anul 1853, Eparhia de Lugoj a fost constituită prin atașarea a 122 de parohii și filii de la Eparhia de Oradea Mare, însumând 11.255 de credincioși, iar de la Eparhia de Făgăraș au fost atașate 161 de parohii și filii, cu 39.211 credincioși; astfel că la întemeiere, Eparhia de Lugoj avea 283 de parohii și filii, cu 50.466 credincioși[8].
Eparhia de Lugoj a fost rearondată în 5 iunie 1930 prin Constituția Apostolică Sollemni Conventione a Papei Pius al XI-lea, atașându-i-se alte 20 de parohii de la Episcopia de Oradea Mare.
Înainte de perioada de clandestinitate, în anul 1948, Eparhia de Lugoj avea 213 biserici și capele, 220 de preoți și un număr de 127.763 de credincioși greco-catolici[9].
Eparhia de Lugoj are actualmente 113 preoți încardinați și un episcop. Dintre preoți, 4 au misiune în străinătate, 2 sunt retrași la pensie și 6 au rămas în lista preoților eparhiei fără a avea misiune pastorală din diferite motive. Rămâne un număr de 102 preoți activi la această dată, cu tot cu episcop.
Eparhia are 123 de parohii și filii active și 106 biserici în care se celebrează cultul sacru, fără a preciza numărul capelelor.
Coordonate identitare.
«„Cine spun oamenii că sunt Eu?” i-a întrebat Isus pe ucenici? […] „Tu eşti Hristos, Fiul Dumnezeului celui viu!” a răspuns Símon. „Şi eu îţi zic: tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica mea şi porţile iadului nu o vor birui. Ţie îţi voi da cheile împărăţiei cerurilor: dacă vei lega [ceva] pe pământ, va fi legat în ceruri, iar dacă vei dezlega [ceva] pe pământ, va fi dezlegat în ceruri”» (cf. Matei 16, 13-19).
Prin aceste cuvinte Isus îi spune de fapt apostolului: „Investesc în tine Simon Petru maximă încredere”.
Isus cere ucenicilor să-și precizeze cine este El, să-și clarifice care este identitatea Sa. Și leagă de această precizare a identității Sale rolul lui Simon Petru: temelie Bisericii Sale, cel în care pune încredere și căruia îi dă autoritate, îi dă cheile, pentru a deschide, pentru a intra, pentru a da acces în Împărăția cerurilor.
Despre identitatea Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică (BRU).
În documentele oficiale Vaticanul ne numește: Lugoj dei Romeni, Lugosiensis – Eparhia de Lugoj a Românilor. În contextul de atunci, 1853, Vaticanul a creat o dieceză pentru românii din acest ținut.
În Scrisoarea Apostolică la 300 de ani de la unire sfântul Papă Ioan Paul al II-lea, trasează liniile identitare ale BRU, citez:
„Biserica Greco-Catolică din România își înfige rădăcinile în Cuvântul lui Dumnezeu, în învățătura Sfinților Părinți și în tradiția bizantină [… Ea își] găsește […] o expresie a sa peculiară în unirea cu Scaunul Apostolic și în stigmatul persecuțiilor din secolul XX, pe lângă latinitatea poporului său”[10].
Să precizăm:
Sfânta Scriptură, a fost mereu pâinea sufletească a BRU. Eparhia de Lugoj nu poate decât să fie mândră de traducerea Noului Testament făcută de Episcopul Martir Ioan Bălan, traducere care, a văzut lumina tiparului în 1925. Traducerea Vechiului Testament făcută de acesta, datorită vicisitudinilor vremii a rămas în manuscris neterminată şi nepublicată[11].
Sfinții Părinți. Învățătura Mântuitorului Isus devenită Sfinte Evanghelii, s-a întrupat autentic în viețile apostolilor și ale Sfinților Părinți care le-au urmat. Scrierile Sfinților Părinți constituie astfel „Evanghelia” întrupată în viața Bisericii primelor secole creștine.
Tradiția răsăriteană este leagănul în care s-a născut cultul cu care îl slăvim pe Dumnezeu, prin intermediul căruia îi cerem și primim harul.
Unirea cu Roma i-a integrat pe românii din Transilvania și Banat în Biserica Universală și implicit în familia europeană acum mai bine de 300 de ani. Din această integrare a primit și continuă să primească lumină, susținere și încredere.
Deșteptarea conștiinței naționale, conștientizarea latinității poporului român au avut loc prin contactul clerului, și nu numai, cu Biserica Apuseană, prin studiile acestora la Viena, în Imperiu și la Roma. Acolo „s-a zămislit” ceea ce se va numi, mai târziu, Școala Ardeleană.
Persecuția pe care regimul ateu a dezlănțuit-o împotriva BRU, aparent a făcut-o una cu pământul. BRU, în 1948 a pierdut totul: ierarhie, cler, călugări și enoriași; a pierdut toate proprietățile: episcopii, seminarii teologice, mănăstiri, catedrale, biserici și bunuri. Ierarhia și clerul, călugării și călugărițele, și nu puțini laici au îndurat suferințe înfiorătoare în anchete și închisori, iar pe mulți i-au înghițit închisorile și nici mormintele unora dintre ei nu le cunoaștem.
IPS Ioan Ploscaru redă cu realism și obiectivitate acestea în cartea sa Lanțuri și teroare.
În același timp, prin cruda persecuție, Biserica s-a purificat radical și a născut valori care rămân: mărturisitori și martiri luminoși, șapte dintre ei sunt la loc de cinste în calendar, iar doi din șapte au slujit această eparhie.
Coordonate vitale.
Persecuția drastică a BRU a lăsat urme vizibile pe care le-am resimțit și le resimțim cu toții, dar mod particular clerul. Pregătirea sufletului propriu și pregătirea poporului încredințat păstoririi pentru Împărăția veșnică cere convertire și purificare.
Lumea, societatea, oamenii, familiile, noi înșine suntem cernuți, … din când în când cernuți. Isus ne pune în gardă vorbindu-i ucenicului în care și-a pus încrederea: „Simone, Simone, Satana a cerut ca să vă cearnă ca pe grâu; eu însă m-am rugat pentru tine, ca să nu scadă credința ta” (Luca 22,31-32).
O mare cernere a Bisericii Greco-Catolice a îngăduit Dumnezeu în 1948, și în sită au rămas nu puține suflete de aur.
De la încetarea perioadei marii cerneri au trecut peste 30 de ani, și cernerea continuă cu site diferite: consumism, relativism, indiferentism religios. Noi ideologii născute din suflete și vieții pustii de Dumnezeu ne invadează și conving subtil, și nu fără interes. Suntem cernuți și sunt cernuți ai noștri, din ce în ce mai subtil, dar drastic.
Coordonate pastorale.
„Mergi și tu în via Mea!” (cf. Matei 20,7). „Păstorește oile și mielușeii mei!” (cf. Ioan 21, 15-16), iubește-i, hrănește-i, îngrijește-i, călăuzește-i spre Mine.
Episcopul Vasile Erdely a justificat necesitatea constituirii eparhiei de Lugoj în scopul unei mai bune administrări a parohiilor bănățene dependente de Eparhia de Oradea și ale celor transilvănene aflate la mare distanță de episcopia Făgărașului[12]. Se înființa atunci, o nouă eparhie, pentru ca sufletele să fie mai bine păstorite.
În contextul pluriconfesional creștin, consider că cel mai bine se potrivește versetul: „Mergi și tu în via mea!” Via Domnului este cu adevărat mare. Nicio viță să nu pălească, să nu se piardă. Mai sunt suflete și suflețele la care cuvântul lui Dumnezeu nu a ajuns într-un mod proaspăt și viu, luminos, convingător și hrănitor.
În loc de concluzii.
Suntem urmași de mărturisitori și de martiri. Avem onoarea demnității lor. Ei strălucesc peste noi și sunt resursă de har.
Suntem parte din Biserica Universală și în comuniune cu aceasta, beneficiem de tot ceea ce este ea. Poate acum, de la ea, mai mult primim decât oferim.
Trăim mereu timpul convertirii și de aceea al cernerii. Isus curăță via Sa „pentru ca și mai mult rod să aducă”. (cf. Ioan 15,2). E timpul muncii pasionate, moștenirea primită e de purtat înainte și de fructificat.
Din perspectivă creștină, ce rămâne după istorie?
Ceea ce rămâne este ceea ce s-a semănat și a rodit în suflete prin Cuvântul lui Dumnezeu. Rămân sufletele acelea convinse de Cuvânt, vii și vibrante și transfigurate prin har.
După istoria lor, nu este un „după”, deoarece acestea sunt copleșite acum de vederea lui Dumnezeu. «Am auzit un glas puternic de la tron, spunând: „Iată cortul lui Dumnezeu împreună cu oamenii! El va locui împreună cu ei, iar ei vor fi poporul lui şi el, Dumnezeu cu ei, va fi Dumnezeul lor”» (Apocalips 21,3). Aceasta este coordonata largă care traversează istoria, spațiul și timpul depășindu-le – omul unit prin Hristos, pe veci cu Dumnezeu.
Închei această prezentare cu un citat din Papa Benedict al XVI-lea, om al lui Dumnezeu și unul dintre cei mai mari teologi ai timpurilor noastre. Dacă el n-ar fi fost un vizionar și profet prin ceea ce scrie în cartea: Timpul și istoria; sensul drumului nostru, atunci el este cel puțin persoana care, prin poziția sa în Biserică, ne-a putut lăsa sinteza ce urmează:
«Din criza de azi se va naște mâine o Biserică ce a pierdut mult. Ea va deveni mai mică, va trebui să înceapă totul de la capăt. […]. Biserica va găsi din nou și cu toată energia ceea ce îi este esențial, ceea ce a fost întotdeauna centrul său: credința în Dumnezeu unul și întreit, în Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu făcut om, în asistența Spiritului care va rămâne până la sfârșit. Ea [Biserica] va recunoaște din nou propriul său centru în credință și în rugăciune și va experimenta din nou sfintele taine ca pe o slujbă dumnezeiască și nu ca o problemă de structură liturgică. Va fi o Biserică interiorizată, care nu se mândrește cu mandatul său politic și nu va flirta nici cu stânga nici cu dreapta. Va realiza totul cu trudă. De fapt, procesul cristalizării și al clarificării o va costa forțe considerabile. Această schimbare o va face săracă, o va face să devină Biserica celor mici. Biserica însă va cunoaște o nouă înflorire și se va arăta oamenilor ca patria ce dă viață și speranță (care trece) dincolo de moarte»[13].
[2] Wallner Bărbulescu Luminiţa, Geneza Bisericii Greco-Catolice în Banat în 160 de ani de la întemeierea Eparhiei de Lugoj Baia Mare, Edit. Sr. Lauretane 2015, p. 57.
[6] Torontal, județ la granița României cu Iugoslavia; afluent de-a stânga Dunării, udă Caransebeș și Lugoș.
[7] DICESA LUGOSIULUI. ȘEMATISM ISTORIC. Publicat sub auspiciile P.S.S. DD. Dr. Demetriu Radu, Episcop gr-cat de Lugoș, 1903, p. 3.
[8] Cf. ASV, Archiv, Nunz. Vienna, busta 344, f. 109r-117r.
[9] Cf. Anuario Pontificio pe l´anno 1948, p. 241.
[10] IOAN PAUL al II-lea. Scrisoarea Apostolică a Sfântului Părinte Ioan Paul al II-lea pentru al III-lea Centenar al unirii Bisericii Greco-Catolice din România cu Biserica Romei. (7 mai 2000), nr. 13.
