Întâlnirea preoţilor din Protopopiatul de Lugoj – Visag 4 mai 2023

La invitaţia Părintelui Alin Glosik, paroh de Visag, în dimineața zilei de 4 mai 2023, cu începere de la orele 10, la parohia cu hramul „Naşterea Maicii Domnului” din localitate a avut o nouă întrunire a preoţilor parohi din Protopopiatul de Lugoj. Şi această întâlnire s-a bucurat de prezenţa Preasfinţitului Călin Ioan Bot, Episcop auxiliar de Lugoj.

Primul moment al întâlnirii a fost întâmpinarea episcopului cu Sfânta Evanghelie şi Sfânta Cruce în faţa bisericii parohiale, de către pr. Inocenţiu Lung, Protopop de Lugoj şi de către pr. paroh Alin Glosik. A urmat un moment de rugăciune desfăşurat în Biserica parohială.

Şedinţa a continuat cu ultima serie a prezentării parohiilor din protopopiat.

Înainte de a se trece la prezentările propriu-zise, Preasfinţitul Ioan a adresat un cuvânt de mulţumire invitaţiei părintelui paroh şi a mulţumit familiei sale pentru implicarea în reuşita acestei întâlniri.

Întâlnirea a avut şi un timp de dezbatere în care fiecare dintre cei prezenți au împărtășit aspecte din experiența proprie pe marginea temei abordate.

După încheierea dezbaterilor a urmat servirea mesei de prânz, la oficiul parohial, oferit cu multă generozitate de către gazda acestei întâlniri: pr. Alin Glosik împreună cu soţia sa.

S-a convenit ca următoarea întâlnire să aibă loc în ziua de 31 mai, ora 10, la Sanctuarul „Maica Domnului Apărătoarea Noastră” de la Scăiuş.

Aceste întâlniri la nivel protopopial pe lângă comuniunea dintre preoţi, sunt ocazii de îmbunătățire a activității pastorale și administrative a preoților.

Raimondo-Mario Rupp

Mai multe fotografii se găsesc AICI.




Întâlnirea Profesorilor de Religie și a Cateheților din Eparhia de Lugoj

Întâlnirea a avut loc sâmbătă, 29 aprilie 2023, la Reşedinţa Episcopiei Greco-Catolice de Lugoj, fiind convocată și prezidată de Preasfinţitul Călin Ioan Bot, Administrator Eparhial. Au participat profesori de Religie si cateheți din Eparhia de Lugoj.

După un moment de Rugăciune și Salutul de Bunvenit, a urmat o introducere a Preasfinţitului Ioan la tema Întâlnirii, „Provocări actuale în procesul de învățământ”.

În continuare, d-na Prof. Bianca Olariu a susţinut o prezentare cu privire la realitățile existente și provocările avute în desfășurarea procesului de educare/formare a noilor generații.

Dna. Adela Oprișa ne-a propus, printr-un mesaj video prezentat în cadrul Întâlnirii, importanța identificării originii unor situații conflictuale, directe sau indirecte, ce se transpun în modul de a răspunde/raporta a tinerilor.

Dintre cei prezenți, fiecare participant la această întâlnire a avut posibilitatea de a-și expune propriile provocări întâlnite, dar mai ales modul în care ar putea fi preîntâmpinate și gestionate astfel de situații.

Următoarea întâlnire va avea loc la Lugoj în ziua de 21 octombrie 2023 pe tema: „Protecţia minorilor şi a persoanelor vulnerabile”.

A consemnat: Raimondo-Mario Rupp

Mai multe fotografii se găsesc AICI.




Rugăciune pentru sufletul Preasfinției Sale Alexandru în catedrala Lugojului la 40 de zile de la plecarea Sa dintre noi

În duminica a II-a după Învierea Domnului dedicată Sf. Apostol Toma, – 23 aprilie a.c. – dată care a coincis şi cu sărbătoarea Sf. Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruință, în Catedrala „Coborârea Sfântului Spirit”, din Lugoj au avut loc celebrări liturgice precum şi un recital muzical în memoria Preasfinției Sale Alexandru Mesian, la 40 de zile de la plecarea Sa din această viaţă. La acest moment a luat parte Părintele Simion Mesaroş, fratele episcopului Alexandru care a venit de la Baia Mare împreună cu câteva persoane din familie.

Programul a început cu Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie Arhierească. Alături de Preasfinţitul Ioan, Administrator al Eparhiei de Lugoj au slujit: Mons. Angelo-Narcis Pop, Pr. Simion Mesaroş, Pr. Ioan Cristinel Albu din Eparhia de Maramureş, Pr. Ioncenţiu Lung, Protopop de Lugoj, Pr. Narcis Ardelean, paroh la Şanoviţa,

În Cuvântul de învăţătură, episcopul a vorbit pe marginea Evangheliei duminicii subliniind nevoia de ”acomodare” a Apostolilor la realitatea învierii lui Isus. Mintea şi sufletul omului sunt nevoite să se acomodeze la lucrarea lui Dumnezeu, a spus ierarhul, iar provocarea minţii umane constă în faptul de a reuşi să creadă şi să înţeleagă că Dumnezeu poate să facă lucruri, dincolo de capacitatea noastră de pricepere.

Episcopul a subliniat că şi în cazul Preasfinţitului Alexandru, are loc o ”acomodare” de la lumea materiei la lumea spiritului.

„Comunitatea eparhiei pe care a slujit-o, preoţimea şi prezbiteriul se uneşte pentru a participa in corpore şi a sprijini liturgic această acomodare a Preasfinţitului Alexandru cu noua realitate. Tu, Isuse înviat, Tu care eşti, lucrezi şi faci posibilă învierea; Tu care ai spus despre tine că eşti Învierea şi Viaţa noastră, te rugăm dăruieşte odihnă veşnică sufletului Preasfinţitului episcop Alexandru” a spus în încheiere ierarhul.

La finalul Sfintei Liturghii s-a oficiat Parastasul de pomenire pentru regretatul arhiereu, celebrare la care s-au alăturat și părinții Ioan Pop, parohul catedralei şi Cristian Olariu, paroh la Balinţ.

Pr. Simion Mesaroş a adresat un cuvânt de mulţumire şi recunoştină în numele familiei din care provine şi în numele credincioşilor pe care i-a păstorit în cei 25 de ani de apostolat în clandestinitate împreună Preasfinţitul Alexandru şi cu Preafericitul Părinte Cardinal Lucian Mureşan, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică.

„În numele tuturor celor care au colaborat atât de frumos cu fratele meu, cu episcopul lor din Eparhia de Lugoj, doresc să vă aduc tuturor mulţumirile mele, ale familiei noastre şi ale Maramureşului care l-a dăruit pe Preasfinţitul Alexandru”, a spus Pr. Simion.

După Slujba Parastasului, corurile de copii ale Academiei de Arte „Lugoj Clasic”, dirijate de prof. Claudia Crețiu, împreună cu mezzo-soprana Aura Twarowska, Director artistic, solista Operei de Stat din Viena, au susţinut un recital de muzică sacră în memoria regretatului Arhiereu.

La final Episcopul le-a mulţumit copiilor pentru prezenţă, a mulţumit d-nei dirijor pentru acest dar şi nu în ultimul rând a mulţumit solistei Aura Twarowska.

„Vă felicităm din suflet pentru că vă ocupaţi de aceşti copii și continuați astfel tradiţia muzicală pe care o are Lugojul, transmițând generațiilor viitoare arta şi frumosul” a încheiat ierarhul.

Raimondo-Mario Rupp

[youtube https://www.youtube.com/watch?v=_NW4SXTXeU4?start=2743&feature=oembed&w=1200&h=675]

Mai multe fotografii se găsesc AICI.




Vizita a doi reprezentanți ai Asociației „Renovabis” la Lugoj

În ziua de 21 aprilie 2023 a avut loc la reședința Episcopiei Greco-Catolice de Lugoj o întâlnire cu dl. dr. Markus Ingenlath, directorul general al asociației Renovabis și cu d-na dr. Angelika Schmähling, referentul pentru România din partea aceleiași asociații. Tema acestei întâlniri a fost discutarea unor proiecte de infrastructură pastorală ale Eparhiei de Lugoj. La întâlnire a luat parte: Preasfințitul Ioan, Episcop Administrator al Eparhiei, Mons. Angelo-Narcis Pop, Pr. Răzvan Oprișa, Protopop de Timișoara, Pr. Robert Trubiansky, d-na Daniela Trubiansky, Psiholog Psihoterapeut și d-na Adela Oprișa, Consilier de comunicare.

Renavobis este o organizație a Bisericii Catolice din Germania care, începând din 1993 sprijină financiar dar și prin oferirea de consultanță și prin diferite cursuri de management, proiecte de reînnoire pastorală, socială și societală în țările din Europa Centrală, de Est și de Sud-Est.

După întâlnirea de la reședința episcopiei s-a vizitat și catedrala „Coborârea Sfântului Spirit” unde oaspeţii au avut ocazia să vadă echipamentul profesional pentru transmisiuni video în direct (streaming), unul dintre proiectele finanțate de Renovabis.

Întâlnirea a fost pentru pr. Robert, d-na Dana şi d-na Adela și o ocazie de exprimare a recunoștinței și mulțumirii întrucât, aceștia au beneficiat în trecut de burse pentru studii din partea „Renovabis”. Reprezentanții asociației au avut astfel ocazia să vadă roadele investiției în formare intelectuală.

Raimondo-Mario Rupp




Vizită pastorală a PS Ioan la Deva

În a doua zi de Paști, luni, 17 aprilie 2023, Preasfinţitul Ioan, Episcop Administrator al Eparhiei de Lugoj, s-a aflat în mijlocul comunității de credincioși ai parohiei greco-catolice din Deva la Biserica Immaculata.

Este cunoscut faptul că de mai bine de 20 ani, Preasfinţitul Alexandru Mesian, de fericită amintire, a efectuat vizite pastorale anuale în marile centre şi capitale de judeţe ale eparhiei: Timişoara, Arad, Deva și Reşiţa, cu ocazia marilor sărbători.

La sosirea în parohie, episcopul a fost întâmpinat cu Sfânta Evanghelie şi Sfânta Cruce de către Pr. Vasile Micu Ceciliu – Protopop al Devei şi de preoţii din parohie.

Alături de episcop, la Sfânta Liturghie au concelebrat: Mons. Angelo-Narcis Pop, Pr. dr. Gabriel Buboi, Rector al Colegiului Pontifical „Pio Romeno” din Roma, Pr. Protopop Vasile Micu Ceciliu, Pr. Sorin Sabo, Pr. Petrișor Gherghel și Pr. Adrian Nicolae Didi. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de corul bisericii „Immaculata” din Deva.

Pornind de la cuvintele îngerului „Știu că pe Isus cel răstignit îl căutați” (Matei 28,5), adresate femeilor venite la mormânt, ierarhul a făcut o analogie între chipul lui Isus cel răstignit şi chipul Bisericii care de-a lungul istoriei a fost persecutată. „Nu este plăcut să căutăm un om răstignit, un desfigurat, un mort. Asemenea lui Isus și Biserica traversează uneori etape de răstignire și de moarte. Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică a avut astfel de etape, încercare, suferință, de persecuție, de aparentă moarte” a spus ierarhul. Însă, condiția întâlnirii cu Isus cel înviat este căutarea lui Isus cel răstignit.

Episcopul a oferit trei răspunsuri în ceea ce priveşte modul în care oamenii pot verifica dacă au atitudinea căutării, care este condiția găsirii lui Isus.

  • Un prim răspuns este neabandonarea, adică frecventarea Bisericii. „Adu-ți aminte să sfințești ziua Domnului” (Cf. Ieşire, 20,8).
  • Al doilea răspuns este perseverența în fața diferitelor ispite care încearcă să ne îndepărteze de Biserică, de comunitate, de parohie, de slujitorii ei.
  • Ceea ce ne ține însă pe drumul căutării lui Isus este iubirea ce a rămas în suflet, amintirea celor trăite cu Isus, alături de El; acesta este un har.

Căutarea celui mort de către femeile mironosițe în dimineața învierii, alergarea, lacrimile, sunt răsplătite în mod neașteptat și minunat prin întâlnirea cu Isus cel Înviat. Cine și-ar putea imagina fericirea întâlnirii Magdalenei, a celorlalte femei și a ucenicilor cu Isus viu, biruitorul morții?!

În continuare, ierarhul a vorbit despre „mormântul” lui Isus care, în mod simbolic, se află în fiecare biserică; este sfântul altar, piatra altarului, care a fost unsă cu sfântul şi marele mir, în care s-au aşezat sfintele moaște și care a fost îmbrăcată precum se îmbracă o persoană vie. Pe piatra altarului se celebrează Sfintele Taine dătătoare de viață. Aici, în biserici venim să-l întâlnim sacramental pe Isus cel înviat.

„Dinamica din evanghelii se repetă în istoria Bisericii, în zilele și viețile noastre: căutare, piedici, ispite, roluri de împlinit asemenea femeilor binevestitoare și asemenea ucenicilor, purificare, rugăciune, iluminare și întâlnire cu Isus înviat” – a spus episcopul în încheierea cuvântului său.

Bucuria sărbătorii a continuat cu o agapă fraternă.

Text: Raimondo-Mario Rupp
Fotografii: Raul Man

Mai multe fotografii se găsesc AICI.