Ziua Mondială a bolnavului şi a personalului sanitar – Lugoj 2024

Continuând tradiția anilor precedenți, în Catedrala Greco-Catolică „Coborârea Spiritului Sfânt” din Lugoj a avut loc duminică, 11 februarie 2024, o seară de rugăciune cu ocazia Zilei Mondiale a bolnavului și a personalului sanitar.

Ziua Mondială a bolnavului a fost instituită de sfântul Papă Ioan Paul al II-lea în anul 1992, fiind celebrată pentru prima dată în anul 1993 la Lourdes, Franța. Aceasta se sărbătorește anual în întreaga lume catolică, la 11 februarie și aniversează prima apariție a Preasfintei Fecioare Maria la Lourdes.

La Catedrala din Lugoj programul a început cu rugăciunea Rozarului, apoi a urmat celebrarea Tainei Sfântului Maslu. Alături de PS Ioan au celebrat: pr. Angelo-Narcis Pop, vicar general, pr. Ovidiu Neiconi, paroh Ohaba-Forgaci, pr. Ioan Pop, parohul catedralei, pr. dr Marius-Petru Pop, paroh la Lugoj II, pr. Iulian Hasciar, paroh la Scăiuş, pr. Olariu Cristian, paroh la Balinţ şi pr. Narcis Ardelean, paroh la Şanoviţa. Preoții Inocenţiu Lung, protopop de Lugoj şi Robert Trubiansky, paroh la Păru au fost disponibili pentru administrarea Tainei Pocăinței (Mărturisirii).

Episcopul a împărtăşit câteva gânduri cu această ocazie, vorbind despre boală, drumul vindecării Taina Sfântului Maslu. Ierarhul a evidențiat scopul pentru care sărbătorim această zi, faptul că Biserica Catolică răspândită pe toată planeta este atentă la bolnavi. „Aceasta este deopotrivă și o zi a recunoștinței faţă de medici, faţă de întregul personal sanitar: medici, cercetători în domeniul medical, farmaciști, asistenți medicali și infirmieri, faţă de toţi cei care îşi aduc contribuţia la ameliorarea bolilor şi la vindecare”, a spus PS Ioan.

„Bolile noastre, atât trupeşti cât şi cele sufleteşti”, a continuat ierarhul, „pot atinge toate dimensiunile din care suntem făcuți: corp, suflet și spirit. Corpul, psihicul și spiritul prin care suntem legați de Creator, până și relația noastră cu Dumnezeu se poate îmbolnăvi, dar și însănătoși”. Drumul vindecării angrenează persoane şi specializări precum şi misiuni diferite dar complementare. În procesul vindecării, contribuția şi colaborarea pacientului însuşi este fundamentală, şi medicii cunosc acest fapt. Preoţii au rolul de a facilita şi de a promova un suflet împăcat cu Dumnezeu prin rugăciune și sfintele Taine, care să fie bază pentru vindecarea corpului.

Următorul punct de reflecţie a fost legat de sensul celebrării Tainei Sfântului Maslu. Ierarhul a arătat că şi Isus a avut nevoie ca om de întărire în momentul agoniei din grădina Ghetsimani. Din sfintele evanghelii înţelegem că Isus chemându-i pe cei doisprezece apostoli le-a dat putere asupra diavolilor, de a vindeca boli, i-a trimis să predice Împărăţia lui Dumnezeu şi să-i vindece pe cei bolnavi (Lc. 9, 1-2). „Dumnezeu ne cere credinţă; ne cere să facem spaţiu lucrării Sale în viaţa noastră în situaţiile în care ne găsim, în situaţia de suferinţă” a adăugat episcopul.

Preafericitul Părinte Papa Francisc în finalul mesajului adresat cu ocazia Zilei Mondiale a bolnavului ne spune să nu uităm faptul că bolnavii, cei fragili, săracii sunt în inima Bisericii și trebuie să fie și în centrul atenției noastre umane și al grijii noastre pastorale.

„Să ne încredințăm Preasfintei Maria, tămăduitoarea bolnavilor, pentru ca ea să mijlocească pentru noi și să ne ajute să fim artizani ai apropierii și ai relațiilor fraterne”.

Raimondo-Mario Rupp

Mai multe fotografii se găsesc AICI.




Participarea delegației Eparhiei de Lugoj la adunarea generală ACRO

În perioada 9 – 11 februarie 2024 s-a desfășurat, la Centrul Spiritual „Manresa” din Cluj-Napoca, adunarea generală a Acțiunii Catolice din România (ACRO).

Au participat peste 50 de delegați ai asociațiilor membre și invitate, respectiv Acțiunea Catolică „Sfântul Iosif” din Dieceza de Iași, Asociația Familiilor Catolice „Vladimir Ghika” din Arhidieceza Romano-Catolică de București, AGRU Național prezent în toate cele șase Eparhii greco-catolice, ASTRU Cluj, ASTRU Oradea, ASTRU Blaj, ASTRU eparhial Lugoj și ASTRU Maramureș.

Cu această ocazie, ASTRU Maramureș a fost primit în Federație. Delegația din Maramureș fiind formată din Francesca Balog – președinte și Pr. Angel Zareczki – asistent spiritual.

Întâlnirea a început vineri seara cu un program de rugăciune și Adorație Euharistică în capela Centrului de spiritualitate „Manresa”. Toți participanții și-au dorit ca întâlnirea să fie una care deschide noi colaborări și parteneriate.

Ziua de sâmbătă, 10 februarie, a început cu sfânta liturghie în rit bizantin celebrată în Parohia Greco-Catolică „Andrei Mureşanu” din Cluj-Napoca, urmată de conferința „Rolul asociațiilor laicale și Fericitul Cardinal Iuliu Hossu”. Evenimentul a avut loc în aula Cardinal Iuliu Hossu din cadrul Catedralei Martirilor și Mărturisitorilor Sec. XX și l-a avut ca invitat pe profesorul dr. Ciprian Ghișa.

La eveniment au fost prezenți: preasfințitul Claudiu Lucian Pop, episcop greco-catolic de Cluj-Gherla, preasfințitul Cristian Crișan, episcop auxiliar al Arhieparhiei de Alba-Iulia şi Făgăraş, care l-a reprezentat pe Preafericitul Cardinal Lucian Mureșan, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică și preasfințitul Virgil Bercea, episcop greco-catolic de Oradea.

Toți participanții au participat cu interes atât la luările de cuvânt cât și la și întrebările din partea a doua a programului. Aceștia au relatat că există o mare dorință, mai ales din partea celor mai tineri, de a înțelege contextul în care ne aflăm și necesitatea de a acționa împreună.

După-amiaza zilei de sâmbătă a continuat la Centrul de Spiritualitate „Manresa” cu alegerea unui nou Consiliu Director pentru mandatul 2024-2027. D-na Cecilia Turcu, președinta AGRU eparhial Lugoj, a fost numită unul dintre consilierii pentru adulți ai Acțiunii Catolice din România.

Întâlnirea s-a încheiat duminică dimineața cu Sf. Liturghie în rit latin.

Au consemnat: Cecilia Turcu și Liana Furlan

Mai multe detalii despre acest eveniment puteţi citi pe site-ul: actiuneacatolica.ro