Întâlnirea de primăvară a profesorilor de religie și a cateheților din Eparhia de Lugoj

Cu binecuvântarea și în prezența Preasfinţitului Ioan, sâmbătă, 16 martie 2024, a avut loc la Episcopie, a V-a Întâlnire a Profesorilor de Religie și a Cateheților din Eparhia de Lugoj. Relatorul întâlnirii a fost d-na Daciana Aura Ardelean (formator, profesor de învățământ primar și psiholog educațional). Tema propusă a fost: Abordarea unui demers didactic, dinamic și creativ bazat pe metode de stimulare a creativității elevilor.

Întâlnirea a început cu un moment de rugăciune. PS Ioan, după salutul participanților, și-a manifestat solicitudinea în a oferi susținere celor care sunt implicați în misiunea de a-l face cunoscut pe Dumnezeu noilor generații și a le transmite valorile creștine.

Expunerea doamnei Daciana Ardelean a vizat câteva metode interactive de predare-învățare. După expunerea teoretică în cadrul primei părți a întâlnirii, toți cei prezenți au fost angrenați în aplicarea practică a două dintre metode. Inedită a fost utilizarea platformelor de comunicare on-line prin intermediul telefoanelor mobile. Cadrul colegial și amical al întâlnirii a consolidat legăturile între cei implicați în procesul educațional și nu numai.

În încheierea evenimentului, episcopul și-a exprimat mulțumirea atât față de d-na profesoară Daciana, cât și față de pr. Protopop Flavius-Manuel Jurcă – responsabil eparhial pentru învățământul religios și cateheză, față de participanți pentru prezență și în mod particular pentru activitatea lor didactică și catehetică. Masa de prânz luată în comun a fost un bun prilej de a continua discuțiile pe marginea dezbaterilor avute și a celor ce îi preocupă pe profesori și cateheți.

Aceste întâlniri au ca scop încurajarea profesorilor de religie și a cateheților în îndeplinirea misiunii primite și promovarea schimbului de experiență, abordându-se de fiecare dată câte o temă de interes comun.

S-a stabilit ca întâlnirea de toamnă să aibă loc la data de 12 octombrie 2024.

Biroul de Presă al Eparhiei de Lugoj

Mai multe fotografii se găsesc AICI.




Campionat de fotbal eparhial, ediţia a IX-a

Episcopia Greco-Catolică de Lugoj prin Centrul eparhial pentru Pastoraţia Tineretului a organizat în ziua de 16 martie 2024, a IX-a ediţie a campionatului de fotbal pentru tineret la nivel eparhial. Gazda competiţiei a fost parohia Silvaşu de Jos din protopopiatul de Hațeg. Scopul acestui campionat a fost cunoașterea reciprocă a tinerilor din eparhia noastră, formarea unui spirit de competitivitate şi comuniune prin intermediul sportului.

Au participat şase echipe din parohiile: Arad, Silvaşu, Lugoj, Ohaba-Forgaci, Parţa şi Zădăreni. Meciurile s-au desfăşurat la sala de sport din comuna Sântamaria Orlea. Echipele au fost formate din 6 jucători: un portar şi 5 jucători de câmp.

Echipele au fost primite direct în sala de sport. Pr. Angelo-Narcis Pop, Vicar general a transmis salutul și binecuvântarea Preasfințitului Ioan. În continuare a fost prezentat regulamentul de organizare și modul de arbitraj, apoi a avut loc tragerea la sorți a grupelor.

Câștigătoarea celei de a IX-a ediţii a campionatului este echipa din Arad care a disputat finala cu echipa de la Silvaşu. Pe locul III s-a clasat echipa de la Lugoj.

Rezultatele fazei superioare a competiției au fost:

  • semifinale: Arad – Parţa 6-0, respectiv Lugoj – Silvaşu 0-2 (scor decis în urma executării loviturilor de departajare, lovituri de la 11 metri);
  • finala mică: Parţa – Lugoj 0-4;
  • finala mare: Arad – Silvaşu 1-0.

Competiția s-a desfășurat într-un spirit de fairplay, iar în acest sens echipa din parohia Ohaba-Forgaci a primit diploma pentru fairplay-ul arătat. Cel mai bun portar a fost desemnat de la echipa Zădăreni.

Părintele Mihai Blăjuţ OFMConv, coordonator eparhial cu Pastoraţia Tineretului, i-a felicitat pe jucători, pe organizatori şi a împărţit diplomele echipelor participante.

Echipele care au participat la această a IX-a ediţie a campionatului eparhial, au posibilitatea de a se înscrie la Campionatul Naţional de Fotbal inter-diecezan, ediţia a XX-a (ediție aniversară), care se va desfăşura la Sinaia în perioada 23-26 mai. La această competiţie participă toate diecezele şi eparhiile catolice din România.

Să nu uităm că sportul a fost, este şi va fi întotdeauna un bun remediu pentru sănătatea trupească, dar şi pentru relaxare. „Trupul vostru este templu al Spiritului Sfânt care este în voi, pe care-L aveţi de la Dumnezeu”. (Sf. Ap. Pavel, 1 Cor. 6, 19).

Biroul de presă al Eparhiei de Lugoj

Mai multe fotografii se găsesc AICI.




Vizită pastorală a Preasfinţitului Ioan în Parohia Şeitin

În Duminica a-XXXVI-a după Rusalii, 17 martie 2024, Preasfințitul Ioan a vizitat Parohia Greco-Catolică „Neprihănita Zămislire” din comuna Șeitin, protopopiatul Arad. Ierarhul a dorit să fie alături de familia părintelui Ioan Bob, de credincioși și de comunitatea greco-catolică din Şeitin, la celebrarea parastasului de 20 de ani de la plecarea dintre noi a regretatului părinte Ioan Bob. Este a doua vizită pastorală în decursul acestui an pe care ierarhul lugojean o face în această parohie. Prima vizită a avut loc la 4 februarie cu ocazia celebrării parastasului de pomenire în memoria regretatului părinte Ioan Vaşadi, cel care a păstorit această parohie după trecerea la cele veşnice a părintelui Ioan Bob.

Alături de ierarh la sfânta liturghie a slujit părintele Radu Vorindan, protopop de Arad şi pr. Florin Petrovan, parohul locului.

Ierarhul şi-a început cuvântul de învăţătură amintind de contextul vizitei: «Am revenit la Șeitin pentru parastasul la 20 de ani de la moartea pr. Ioan Bob, pentru a-i spune: „Părinte Ioan, pentru atât cât ai fost preot îți mulțumim; pentru familia pe care ai întemeiat-o și pentru fiicele prin viețile cărora continui să trăiești.”

«După „naufragiul” tău, familia a continuat să vâslească și a reușit în viață, în pofida lipsei tale de neînlocuit, cu sprijinul oamenilor buni și cu eroismul mamei – a soției.

În continuare, episcopul a împărtăşit credincioşilor câteva gânduri despre apropiata perioadă a Postului Mare, pe tema: Cum aş răspunde lui Isus-Dumnezeu la întrebarea: Fiica mea, fiul meu, cum vrei să trăieşti acest post?

În primul rând, i-a îndemnat pe credincioşi la iertare şi apoi la a posti: luminos, curajos și cu bucurie”. De asemenea, i-a încurajat să nu judece pe alţii și să se concentreze asupra propriei transformări spirituale. Să nu dăm prioritate agonisirii de comori pământești; să ne trezim – adică să fim lucizi să conştientizăm că mântuirea este mai aproape decât o considerăm noi – a spus episcopul.

„Cum voi trăi eu acest post? Post alimentar? Post spiritual? Post personalizat?”, a întrebat ierarhul, provocându-i pe credincioşi să reflecteze asupra acestor aspecte.

În ceea ce priveşte postul alimentar, ierarhul a amintit exemplul lui Isus care a postit 40 de zile, subliniind că postul poate avea un impact pozitiv asupra sănătăţii. „În ce mod îi dovedesc Domnului că particip alături de El la pătimirea sa răscumpărătoare? Eu ce sacrificii îmi propun să fac din iubire?” – a subliniat episcopul.

În ceea ce priveşte postul spiritual, ierarhul a încurajat participarea la sfintele liturghii de duminică, spovedania și cuminecarea, subliniind că postul are un rol important în purificarea sufletească, în vederea iertării păcatelor, a ispășirii acestora.

De asemenea, el a evidenţiat importanţa unui post personalizat, adaptat în funcţie de vârstă, starea de sănătate și tipul de muncă al fiecăruia. Personalizat pe propriile patimi, acelea trebuie corectate: dependența de tehnologie cu timp pierdut, cu otrăvirea prin imagini provocatoare și necurate; dependența de alcool sau de alte vicii; bârfa, calomnia.

„Să postim de ceea ce ne reproşează propria conştiinţă sau alţii să nu mai facem”, a spus Preasfinţia Sa.

În final, ierarhul a subliniat că postul e menit să fie o experienţă relaţională. Rolul postului este să devenim mai ataşaţi de Hristos. „Omul face lucruri doar motivat, cu sens, în concreteţea vieţii, e necesar să fim motivaţi și ajutaţi să împlinim postul”, a concluzionat ierarhul.

Părintele paroh Florin a mulțumit lui Dumnezeu, episcopului şi părintelui protopop pentru vizită, familiei pr. Bob şi nu în ultimul rând credincioşilor.

După sfânta liturghie a avut loc slujba parastasului pentru părintele Ioan Bob și masa de pomană pentru odihna sufletului său.

***

În revista „Reînvierea”, nr. 59, aprilie 2004, a fost consemnată o semnalare privind plecarea părintelui Ioan Bob la cele veşncie. Astfel: „părintele Ioan Bob a încetat din viață în seara zilei de 20 martie 2004, în urma unui tragic accident rutier. Născut la data de 25 aprilie 1972 în Şeitin, a urmat studii de teologie la Facultatea de Teologie Greco-Catolică din Blaj, în perioada 1992-1996, absolvind cu rezultate bune acest institut. La 6 iulie 1996 se căsătoreşte cu tânăra Maria-Ecaterina Boitor, în Catedrala mitropolitană din Blaj. A fost hirotonit preot la 20 iulie 1996, în Catedrala episcopală din Lugoj, pentru Parohia Şeitin, la cererea credincioşilor din această localitate. A fost căsătorit, având doi copii.

Activitatea pastorală în Parohia greco-catolică din Seitin s-a reluat după 1948 odată cu începerea slujirii preoţeşti a părintelui loan Bob, în anul 1996. De remarcat înţelepciunea autorităților locale şi a comunităţii ortodoxe din Şeitin, care a contribuit mult la bunele raporturi între greco-catolici şi locuitorii de alte confesiuni ai comunei”.

Biroul de presă al Eparhiei de Lugoj

Mai multe fotografii se găsesc AICI.




O nouă întrunire a Colegiului Consilierilor Eparhiali

În zilele de 13–15 martie 2024, PS Ioan a reunit Colegiul Consilierilor Eparhiali în vederea reflecției asupra situației pastorale și administrative a Eparhiei Greco-Catolice de Lugoj. Au fost analizate, structurate și prioritizate oportunitățile și obiectivele rezultate în ședința Consiliului preoțesc din 14 decembrie 2023.

Părinții consilieri au avut în aceste zile un timp agreabil de rugăciune, fraternitate, reflecție și muncă împreună într-un plăcut cadru natural, la poalele Muntelui Mic din județul Caraș-Severin.

Următoarea întâlnire a Consiliului consilierilor eparhiali va avea loc la sediul episcopiei din Lugoj în 18 aprilie a.c.

Biroul de presă al Eparhiei de Lugoj




Celebrări liturgice în memoria Preasfinției Sale Alexandru Mesian

În duminica a XXXV-a după Rusalii, la 10 martie 2024, în Catedrala Greco-Catolică „Coborârea Spiritului Sfânt” din Lugoj, au avut loc celebrări liturgice în memoria Preasfinției Sale Alexandru Mesian, la un an de zile de la plecarea Sa din această viaţă. La acest moment a luat parte și părintele Simion Mesaroş, fratele episcopului Alexandru, care a venit de la Baia Mare însoțit de familie şi câțiva preoţi.

Programul a început cu Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie Arhierească. Alături de Preasfinţitul Ioan au slujit: pr. Angelo-Narcis Pop, Vicar general, pr. Atanasie – Davide Muntoni, stareţul mănăstirii „Preasfânta Treime” din Giroc, pr. Răzvan Oprişa, protopop de Timişoara, pr. Cristian Olariu, paroh la Balinţ, pr. Horia Bursaş, paroh la Simeria şi pr. Narcis Ardelean, paroh la Şanoviţa. Preoţii: Inocenţiu Lung, protopop de Lugoj şi Ioan Pop, parohul catedralei au fost disponibili pentru administrarea Tainei Pocăinței (Mărturisirii). Preoţii prezenți din eparhia de Maramureş au fost: pr. Simion Mesaroş, pr. Ioan Cristinel Albu, pr. Daniel Mureşan şi pr. Cornel Ardelean.

Răspunsurile la sfânta liturghie au fost date de corul „Reînvierea” al catedralei, dirijat de d-na Cora Iacobescu.

Cuvântul de învăţătură a fost ţinut de părintele Simion Mesaroş, care a vorbit pe marginea evangheliei duminicii de rând, cea a Înfricoșătoarei Judecăţi.

„Scena din evanghelia de azi”, a spus părintele Simion „pune în faţa noastră un act de justiţie; nu unul oarecare ci actul justiţiei absolute, actul dreptății lui Dumnezeu”. În acest sens, a făcut referire la una din ecteniile ce se cântă la slujba înmormântării: „Dreptatea ta este dreptate în veac si Cuvântul tău este adevăr”. „Aşa cum omul este creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, tot aşa justiţia umană trebuie formulată după chipul şi asemănarea justiției divine sau a dreptății lui Dumnezeu”, a concluzionat pr. Simion.

La finalul Sfintei Liturghii s-a oficiat parastasul de pomenire pentru regretatul arhiereu, celebrare la care s-au alăturat și preoţii: Inocențiu Lung şi Ioan Pop.

După parastas, ierarhul a adresat o serie de mulţumiri: în primul rând lui Dumnezeu „pentru că ne-a dat această zi şi posibilitatea să-l rugăm şi să fim cu El astăzi”. A mulţumit predecesorului său, episcopului Alexandru, pentru toată munca şi jertfa vieţii dânsului pe care în întregime a oferit-o lui Dumnezeu, dar şi pentru roadele pe care le-a lăsat în urma vieții sale preoțești şi arhierești. De-asemenea, a mulţumit preoţilor care au fost prezenţi. În mod particular a mulţumit pr. Simion Mesaroş şi celorlalţi preoţi care au venit din Eparhia de Maramureş şi tuturor preoţilor din Eparhia de Lugoj. „Le mulţumesc şi celorlalţi oaspeţi care au venit în această zi semnificativă să ne rugăm împreună” a spus episcopul.

Nu în ultimul rând a mulţumit corului catedralei pentru că: „aţi făcut să ne putem ruga din tot sufletul şi astăzi la această Sfântă Liturghie”, a încheiat ierarhul.

Reamintim că episcopul Alexandru Mesian și-a încheiat pelerinajul pământesc în dimineața zilei de 11 martie 2023, la venerabila vârstă de 86 de ani, după 58 ani de slujire ca preot și 29 de ani de episcopat, fiind al X-lea episcop al Eparhiei de Lugoj în perioada 1995-2023.

Raimondo-Mario Rupp

Mai multe fotografii se găsesc AICI.