Părintele Ovidiu Ionuţ Neiconi a fost numit consilier administrativ al Eparhiei de Lugoj

În data de 18 aprilie 2024, în cadrul reuniunii Consiliului Consilierilor Eparhiali, Preasfinția Sa Ioan, Episcopul de Lugoj, în baza drepturilor conferite de Codul Canoanelor Bisericilor Orientale (CCEO) și de Dreptul Particular, conform canonului 243 § 3 din CCEO, prin Decretul Nr. 247/18.04.2024, l-a numit pe Părintele Ovidiu-Ionuț Neiconi în funcția de Consilier Administrativ Eparhial al Eparhiei de Lugoj.

Părintele Ovidiu Neiconi s-a născut la Lugoj, pe 31 iulie 1985. A urmat Liceul Teologic „Sfântul Vasile cel Mare” la Blaj, apoi a continuat studiile teologice la Facultatea de Teologie greco-catolică din Blaj şi a obţinut Masterul în Teologie Pastorală. A fost hirotonit preot prin impunerea mâinilor Preasfinţiei Sale Alexandru Mesian, în anul 2008, şi numit paroh în parohia Ohaba-Forgaci.

Misiunea și competența Consilierului Administrativ Eparhial este aceea de a veghea asupra bunurilor temporare ale Eparhiei de Lugoj, de a coordona activitatea administrativă generală a acesteia, luând măsuri pentru conservarea, ocrotirea și sporirea bunurilor temporare ale eparhiei, în conlucrare cu economul eparhial, cu alți administratori de sectoare, cu protopopii și cu parohii.

Consilierul Administrativ Eparhial poate verifica, în numele episcopului, activitatea administrativă și economică a protopopiatelor și a parohiilor de pe teritoriul Eparhiei de Lugoj.

Rugăm pe Preasfânta Fecioară Maria să îl însoțească pe Părintele Ovidiu-Ionuț Neiconi în această misiune, pentru a o putea împlini cu vrednicie, spre preamărirea lui Dumnezeu, binele Eparhiei noastre și mântuirea sufletelor credincioșilor.

Biroul de presă al Eparhiei de Lugoj

 




Părintele Robert-Marius Trubiansky a fost numit Cancelar al Eparhiei de Lugoj

În data de 18 aprilie 2024, în cadrul reuniunii Consiliului Consilierilor Eparhiali, Preasfinția Sa Ioan, Episcopul de Lugoj, în baza drepturilor conferite de Codul Canoanelor Bisericilor Orientale (CCEO) și de Dreptul Particular, conform canonului 252 § 1 din CCEO, prin Decretul Nr. 246/18.04.2024, l-a numit pe Părintele Robert-Marius Trubiansky în funcția de Cancelar al Eparhiei de Lugoj.

Părintele Robert Trubiansky s-a născut la Lugoj, pe data de 18 aprilie 1977. Licenţiat în Teologie, a urmat mai întâi studiile la Institutul Teologic din Blaj, apoi le-a continuat la Roma, finalizându-le cu Master în Teologie Spirituală la Institutul Pontifical Oriental din Roma.

A fost hirotonit preot în anul 2008, prin impunerea mâinilor Preasfinţiei Sale Virgil Bercea, Episcop de Oradea, mai apoi încardinat în Eparhia de Lugoj, şi numit paroh în parohia Păru, jud. Timiş.

Conform CCEO, Can. 252 – § 1. (= 482), cancelarul este prim notar al curiei eparhiale şi se îngrijeşte de redactarea actelor şi arhiva curiei.

Rugăm pe Preasfânta Fecioară Maria să îl însoțească pe Părintele Robert Trubiansky în această misiune, pentru a o putea împlini cu vrednicie, spre preamărirea lui Dumnezeu, binele Eparhiei noastre și mântuirea sufletelor credincioșilor.

Biroul de presă al Eparhiei de Lugoj

 




Întâlnirea lunară a Consiliului Consilierilor Eparhiali

Astăzi, 18 aprilie 2024, la sediul Episcopiei Greco-Catolice de Lugoj, s-a reunit Consiliul Consilierilor Eparhiali, prezidat de Preasfinţia Sa, Ioan – Episcop de Lugoj.

Cu această ocazie, Preasfinţia Sa a anunţat numirea Cancelarului Eparhial în persoana părintelui Robert-Marius Trubiansky, şi a Consilierului Administrativ Eparhial, în persoana părintelui Ovidiu-Ionuț Neiconi.

Ambele numiri intră în vigoare începând cu data de 18 aprilie 2024.

În continuare, în cadrul şedinţei de consistoriu au fost abordate subiectele cu caracter pastoral şi administrativ de pe ordinea de zi.

Toate să fie spre mai mare mărirea lui Dumnezeu!

Biroul de presă al Eparhiei de Lugoj