Vizită pastorală a preasfinţitului Ioan în Parohia Timişoara II. Sărbătorirea hramului acestei parohii

Comunitatea greco-catolică a parohiei Timişoara II a sărbătorit marţi, 19 martie 2024, hramul bisericii „Sfântul Iosif”. Evenimentul s-a bucurat de prezența preasfinţitului Ioan.

Alături de episcop la sfânta liturghie au slujit: pr. Răzvan Oprişa, Protopop de Timişoara şi paroh la Timişoara VI, pr. Daniel Munteanu, parohul locului, Vasile Borda, paroh de Timişoara I, pr. Valentin Danciu – Timişoara III, pr. Sabău, paroh la Liebling, pr. Ioan Chişărău, paroh de Timişoara III, pr. Daniel Sas, paroh Timişoara V, pr. dr. Ionuţ Blidar, paroh de Dumbrăviţa, pr. Vasile Chindriş, paroh de Peciu Nou şi pr. Alin Taichiş, paroh de Izvin.

Pr Mihai Dragoş, paroh la Dragşina şi pr. dr. Ionuţ Blidar, paroh la Dumbrăviţa au fost disponibili pentru administrarea Tainei Pocăinței (Mărturisirii).

În cuvântul de învățătură, episcopul a vorbit despre dreptul Iosif. Mai întâi a subliniat faptul că Iosif a fost un personaj real, istoric, logodnicul Mariei din Nazaret şi tatăl crescător și ocrotitor al lui Isus, Fiul lui Dumnezeu. L-a caracterizat ca fiind un drept, adică un sfânt, un om al lui Dumnezeu, un bărbat al credinței, un bărbat fidel și muncitor, harnic. „Este un bărbat cu speranțe de viitor, cu planuri și vise; planuri care vor fi fundamental modificate de Dumnezeu după Planul Său. Pentru aceste motivații și virtuți Sfântul Iosif este ales ca ocrotitor al Bisericii Universale”, a spus episcopul.

Ierarhul a precizat că există multe asemănări între experiența dreptului Iosif și experiența noastră creștină. Astfel, precum Iosif a fost atras de Maria și de misterul ce o învăluia, în feluri diferite credincioșii sunt atraşi de Dumnezeu și de cele sfinte pe care le găsesc în și prin Biserică. „O mare taină sălășluiește în Biserică, așa cum o mare taină s-a sălășluit în viața și în pântecele Mariei. Ceva ce nu putem defini, ne atrage. Întemeiată de Isus, proprietatea Sa, Biserica este taina în care îl regăsim pe El, prin care El lucrează în inimi și vieți”, a subliniat episcopul.

În ciuda îndoielilor și provocărilor cu care s-a confruntat, Iosif a ales să-și asume responsabilitatea în creșterea și protejarea familiei sale. „Nu te teme [Iosif] să o iei pe Maria, soţia ta, căci ceea ce s-a zămislit în ea este de la Spiritul Sfânt” Matei 1,20 – intervine și îl asigură Dumnezeu prin înger. Iar ceea ce s-a zămislit se va și naște. Asemenea lui Iosif, fiecare dintre noi suntem provocaţi pentru a ne întări credința în fața încercărilor. Dumnezeu permite provocarea pentru a ne descoperi un nou univers, mai larg: „Nu vreți și voi să plecați? La cine să mergem?! Tu ai cuvintele vieții” Ioan, 6, 67-68.

„Taina lucrării lui Dumnezeu în trupul și viața Mariei rămâne. Datorită multor semne dreptul Iosif se convinge și se angajează, decide să însoțească această familie, muncind pentru ea, protejându-o, fiindu-i fidel. După acest pas aparent în gol al credinței, al angajării, rezultă negreșit ceva nou și neașteptat: Dreptul Iosif, în mod unic și istoric, a însoțit, protejat și hrănit cu munca sa pe însuși Isus, Fiul lui Dumnezeu și acest fapt nu trece niciodată” – a spus în încheiere PS Ioan.

Bucuria sărbătorii a continuat cu o agapă oferită de credincioşi.

Biroul de presă al Eparhiei de Lugoj

Mai multe fotografii se găsesc AICI.




Întâlnirea de primăvară a profesorilor de religie și a cateheților din Eparhia de Lugoj

Cu binecuvântarea și în prezența Preasfinţitului Ioan, sâmbătă, 16 martie 2024, a avut loc la Episcopie, a V-a Întâlnire a Profesorilor de Religie și a Cateheților din Eparhia de Lugoj. Relatorul întâlnirii a fost d-na Daciana Aura Ardelean (formator, profesor de învățământ primar și psiholog educațional). Tema propusă a fost: Abordarea unui demers didactic, dinamic și creativ bazat pe metode de stimulare a creativității elevilor.

Întâlnirea a început cu un moment de rugăciune. PS Ioan, după salutul participanților, și-a manifestat solicitudinea în a oferi susținere celor care sunt implicați în misiunea de a-l face cunoscut pe Dumnezeu noilor generații și a le transmite valorile creștine.

Expunerea doamnei Daciana Ardelean a vizat câteva metode interactive de predare-învățare. După expunerea teoretică în cadrul primei părți a întâlnirii, toți cei prezenți au fost angrenați în aplicarea practică a două dintre metode. Inedită a fost utilizarea platformelor de comunicare on-line prin intermediul telefoanelor mobile. Cadrul colegial și amical al întâlnirii a consolidat legăturile între cei implicați în procesul educațional și nu numai.

În încheierea evenimentului, episcopul și-a exprimat mulțumirea atât față de d-na profesoară Daciana, cât și față de pr. Protopop Flavius-Manuel Jurcă – responsabil eparhial pentru învățământul religios și cateheză, față de participanți pentru prezență și în mod particular pentru activitatea lor didactică și catehetică. Masa de prânz luată în comun a fost un bun prilej de a continua discuțiile pe marginea dezbaterilor avute și a celor ce îi preocupă pe profesori și cateheți.

Aceste întâlniri au ca scop încurajarea profesorilor de religie și a cateheților în îndeplinirea misiunii primite și promovarea schimbului de experiență, abordându-se de fiecare dată câte o temă de interes comun.

S-a stabilit ca întâlnirea de toamnă să aibă loc la data de 12 octombrie 2024.

Biroul de Presă al Eparhiei de Lugoj

Mai multe fotografii se găsesc AICI.




Campionat de fotbal eparhial, ediţia a IX-a

Episcopia Greco-Catolică de Lugoj prin Centrul eparhial pentru Pastoraţia Tineretului a organizat în ziua de 16 martie 2024, a IX-a ediţie a campionatului de fotbal pentru tineret la nivel eparhial. Gazda competiţiei a fost parohia Silvaşu de Jos din protopopiatul de Hațeg. Scopul acestui campionat a fost cunoașterea reciprocă a tinerilor din eparhia noastră, formarea unui spirit de competitivitate şi comuniune prin intermediul sportului.

Au participat şase echipe din parohiile: Arad, Silvaşu, Lugoj, Ohaba-Forgaci, Parţa şi Zădăreni. Meciurile s-au desfăşurat la sala de sport din comuna Sântamaria Orlea. Echipele au fost formate din 6 jucători: un portar şi 5 jucători de câmp.

Echipele au fost primite direct în sala de sport. Pr. Angelo-Narcis Pop, Vicar general a transmis salutul și binecuvântarea Preasfințitului Ioan. În continuare a fost prezentat regulamentul de organizare și modul de arbitraj, apoi a avut loc tragerea la sorți a grupelor.

Câștigătoarea celei de a IX-a ediţii a campionatului este echipa din Arad care a disputat finala cu echipa de la Silvaşu. Pe locul III s-a clasat echipa de la Lugoj.

Rezultatele fazei superioare a competiției au fost:

  • semifinale: Arad – Parţa 6-0, respectiv Lugoj – Silvaşu 0-2 (scor decis în urma executării loviturilor de departajare, lovituri de la 11 metri);
  • finala mică: Parţa – Lugoj 0-4;
  • finala mare: Arad – Silvaşu 1-0.

Competiția s-a desfășurat într-un spirit de fairplay, iar în acest sens echipa din parohia Ohaba-Forgaci a primit diploma pentru fairplay-ul arătat. Cel mai bun portar a fost desemnat de la echipa Zădăreni.

Părintele Mihai Blăjuţ OFMConv, coordonator eparhial cu Pastoraţia Tineretului, i-a felicitat pe jucători, pe organizatori şi a împărţit diplomele echipelor participante.

Echipele care au participat la această a IX-a ediţie a campionatului eparhial, au posibilitatea de a se înscrie la Campionatul Naţional de Fotbal inter-diecezan, ediţia a XX-a (ediție aniversară), care se va desfăşura la Sinaia în perioada 23-26 mai. La această competiţie participă toate diecezele şi eparhiile catolice din România.

Să nu uităm că sportul a fost, este şi va fi întotdeauna un bun remediu pentru sănătatea trupească, dar şi pentru relaxare. „Trupul vostru este templu al Spiritului Sfânt care este în voi, pe care-L aveţi de la Dumnezeu”. (Sf. Ap. Pavel, 1 Cor. 6, 19).

Biroul de presă al Eparhiei de Lugoj

Mai multe fotografii se găsesc AICI.




Vizită pastorală a Preasfinţitului Ioan în Parohia Şeitin

În Duminica a-XXXVI-a după Rusalii, 17 martie 2024, Preasfințitul Ioan a vizitat Parohia Greco-Catolică „Neprihănita Zămislire” din comuna Șeitin, protopopiatul Arad. Ierarhul a dorit să fie alături de familia părintelui Ioan Bob, de credincioși și de comunitatea greco-catolică din Şeitin, la celebrarea parastasului de 20 de ani de la plecarea dintre noi a regretatului părinte Ioan Bob. Este a doua vizită pastorală în decursul acestui an pe care ierarhul lugojean o face în această parohie. Prima vizită a avut loc la 4 februarie cu ocazia celebrării parastasului de pomenire în memoria regretatului părinte Ioan Vaşadi, cel care a păstorit această parohie după trecerea la cele veşnice a părintelui Ioan Bob.

Alături de ierarh la sfânta liturghie a slujit părintele Radu Vorindan, protopop de Arad şi pr. Florin Petrovan, parohul locului.

Ierarhul şi-a început cuvântul de învăţătură amintind de contextul vizitei: «Am revenit la Șeitin pentru parastasul la 20 de ani de la moartea pr. Ioan Bob, pentru a-i spune: „Părinte Ioan, pentru atât cât ai fost preot îți mulțumim; pentru familia pe care ai întemeiat-o și pentru fiicele prin viețile cărora continui să trăiești.”

«După „naufragiul” tău, familia a continuat să vâslească și a reușit în viață, în pofida lipsei tale de neînlocuit, cu sprijinul oamenilor buni și cu eroismul mamei – a soției.

În continuare, episcopul a împărtăşit credincioşilor câteva gânduri despre apropiata perioadă a Postului Mare, pe tema: Cum aş răspunde lui Isus-Dumnezeu la întrebarea: Fiica mea, fiul meu, cum vrei să trăieşti acest post?

În primul rând, i-a îndemnat pe credincioşi la iertare şi apoi la a posti: luminos, curajos și cu bucurie”. De asemenea, i-a încurajat să nu judece pe alţii și să se concentreze asupra propriei transformări spirituale. Să nu dăm prioritate agonisirii de comori pământești; să ne trezim – adică să fim lucizi să conştientizăm că mântuirea este mai aproape decât o considerăm noi – a spus episcopul.

„Cum voi trăi eu acest post? Post alimentar? Post spiritual? Post personalizat?”, a întrebat ierarhul, provocându-i pe credincioşi să reflecteze asupra acestor aspecte.

În ceea ce priveşte postul alimentar, ierarhul a amintit exemplul lui Isus care a postit 40 de zile, subliniind că postul poate avea un impact pozitiv asupra sănătăţii. „În ce mod îi dovedesc Domnului că particip alături de El la pătimirea sa răscumpărătoare? Eu ce sacrificii îmi propun să fac din iubire?” – a subliniat episcopul.

În ceea ce priveşte postul spiritual, ierarhul a încurajat participarea la sfintele liturghii de duminică, spovedania și cuminecarea, subliniind că postul are un rol important în purificarea sufletească, în vederea iertării păcatelor, a ispășirii acestora.

De asemenea, el a evidenţiat importanţa unui post personalizat, adaptat în funcţie de vârstă, starea de sănătate și tipul de muncă al fiecăruia. Personalizat pe propriile patimi, acelea trebuie corectate: dependența de tehnologie cu timp pierdut, cu otrăvirea prin imagini provocatoare și necurate; dependența de alcool sau de alte vicii; bârfa, calomnia.

„Să postim de ceea ce ne reproşează propria conştiinţă sau alţii să nu mai facem”, a spus Preasfinţia Sa.

În final, ierarhul a subliniat că postul e menit să fie o experienţă relaţională. Rolul postului este să devenim mai ataşaţi de Hristos. „Omul face lucruri doar motivat, cu sens, în concreteţea vieţii, e necesar să fim motivaţi și ajutaţi să împlinim postul”, a concluzionat ierarhul.

Părintele paroh Florin a mulțumit lui Dumnezeu, episcopului şi părintelui protopop pentru vizită, familiei pr. Bob şi nu în ultimul rând credincioşilor.

După sfânta liturghie a avut loc slujba parastasului pentru părintele Ioan Bob și masa de pomană pentru odihna sufletului său.

***

În revista „Reînvierea”, nr. 59, aprilie 2004, a fost consemnată o semnalare privind plecarea părintelui Ioan Bob la cele veşncie. Astfel: „părintele Ioan Bob a încetat din viață în seara zilei de 20 martie 2004, în urma unui tragic accident rutier. Născut la data de 25 aprilie 1972 în Şeitin, a urmat studii de teologie la Facultatea de Teologie Greco-Catolică din Blaj, în perioada 1992-1996, absolvind cu rezultate bune acest institut. La 6 iulie 1996 se căsătoreşte cu tânăra Maria-Ecaterina Boitor, în Catedrala mitropolitană din Blaj. A fost hirotonit preot la 20 iulie 1996, în Catedrala episcopală din Lugoj, pentru Parohia Şeitin, la cererea credincioşilor din această localitate. A fost căsătorit, având doi copii.

Activitatea pastorală în Parohia greco-catolică din Seitin s-a reluat după 1948 odată cu începerea slujirii preoţeşti a părintelui loan Bob, în anul 1996. De remarcat înţelepciunea autorităților locale şi a comunităţii ortodoxe din Şeitin, care a contribuit mult la bunele raporturi între greco-catolici şi locuitorii de alte confesiuni ai comunei”.

Biroul de presă al Eparhiei de Lugoj

Mai multe fotografii se găsesc AICI.




O nouă întrunire a Colegiului Consilierilor Eparhiali

În zilele de 13–15 martie 2024, PS Ioan a reunit Colegiul Consilierilor Eparhiali în vederea reflecției asupra situației pastorale și administrative a Eparhiei Greco-Catolice de Lugoj. Au fost analizate, structurate și prioritizate oportunitățile și obiectivele rezultate în ședința Consiliului preoțesc din 14 decembrie 2023.

Părinții consilieri au avut în aceste zile un timp agreabil de rugăciune, fraternitate, reflecție și muncă împreună într-un plăcut cadru natural, la poalele Muntelui Mic din județul Caraș-Severin.

Următoarea întâlnire a Consiliului consilierilor eparhiali va avea loc la sediul episcopiei din Lugoj în 18 aprilie a.c.

Biroul de presă al Eparhiei de Lugoj