Ziua Vieții Consacrate la Timișoara – Înveșmântarea unui novice rasofor

În seara zilei de 1 februarie 2025, la Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din Timișoara, a avut loc Serbarea Zilei Vieții Consacrate. La eveniment au participat călugări și călugărițe din Eparhia de Lugoj, alături de Preasfinția Sa Ioan, responsabil cu departamentul ce are în grijă Viaţa Consacrată în cadrul Conferinței Episcopilor Catolici din România.

Programul liturgic a început cu Lauda de seară – Vecernia Sărbătorii Întâmpinării Domnului Isus în Templu, celebrată de Ieromonahul Atanasie (Davide Muntoni), egumenul mănăstirii „Preasfânta Treime” din Giroc, jud. Timiş. Diacon a fost teologul Lucian Mîrza. Răspunsurile au fost date de către un grup coral condus de fratele Ieremia de la mănăstirea „Preasfânta Treime”.

În cadrul celebrării liturgice a avut loc înveșmântarea ipodiaconului Raul Man ca novice rasofor, de către PS Ioan, primind numele monahal – Ștefan. Rasoforatul este prima treaptă a vieții monahale, marcând începutul formării pentru călugărie. Această tradiție a tunderii în monahism și a înveșmântării novicilor care încep formarea în vederea vieții călugărești, începută de Preasfinția Sa Alexandru de binecuvântată memorie, continuă în cadrul Comunității Monastice de drept eparhial din Giroc.

Originar din localitatea Lemniu, jud. Sălaj, fratele Ştefan a absolvit Facultatea de Teologie Greco-Catolică, din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai”, departamentul Teologie Pastorală din Cluj, unde și-a obținut licența în 2021 şi un master în Teologie Biblică în 2023. Din anul 2022 lucrează la Episcopia Greco-Catolică de Lugoj, îndeplinind aici diferite sarcini iar din luna septembrie 2024 este secretar al Episcopului Ioan.

La final ierarhul a evidențiat semnificația Zilei Vieții Consacrate: o sărbătoare dedicată călugărilor și călugărițelor din întreaga lume. A subliniat că viața consacrată și viața monahală sunt un dar misterios, provocator și luminos, o chemare aparte ce nu poate fi înțeleasă pe deplin decât de cei care o trăiesc în prima persoană.

Al doilea gând a fost adresat noului novice rasofor, care începe o perioadă de noviciat, pregătitoare pentru viața monahală. Episcopul a mulțumit părinților fratelui Ștefan, spunând că această alegere este „o logodnă misterioasă cu Cerul”.

Episcopul de Lugoj a mulțumit Preasfințitului Claudiu, episcop de Cluj, pentru tinerii Raul și Andrei cărora le-a acceptat venirea în Eparhia de Lugoj pentru a-l ajuta în curia episcopală. În încheiere, l-a încredințat pe noul consacrat ocrotirii Mântuitorului și a Maicii Domnului.

Preacuviosul Părinte Egumen Atanasie l-a încurajat, la rândul său, pe fratele Raul-Ștefan să își trăiască chemarea monahală, stăruind în rugăciune și în slujirea cuvântului. Alegerea numelui Ștefan a fost văzută ca providențială, în slujirea pe care o va continua să o îndeplinească alături de Preasfinţitul Ioan. „Începând de azi, ești chemat să îți împlinești vocația cu inima scufundată în Cuvântul lui Hristos, pe care numai tu poți să înțelegi cu ce putere, culoare și intensitate se manifestă în inima ta, nu numai pentru tine și pentru ceilalți” – a spus părintele Atanasie.

„Te invit, Ștefane, să redescoperi cele două trăsături care stau la baza vocației tale de monah: convorbirea ta cu Domnul – zilnică, intensă, plină de pasiune – și dăruirea ta prin post și renunțare. Trebuie să muncești și ca Secretar Episcopal, dar îmbină munca ta cu rugăciunea lui Hristos. Apoi, postul, renunțarea … dacă vrei ca ceilalți să fie mai buni, oferă-ți viața pentru binele lor. Cu pasiunea lui Hristos, Cel Răstignit și Înviat, când vei suferi, mulțumește Domnului că alții au viață prin suferințele tale. Când vei fi bucuros, mulțumește Domnului că prin bucuria ta, alții gustă lumina învierii”, a spus în încheiere Părintele Atanasie.

După cuvântul ieromonahului, Preasfințitul Ioan a adresat mulțumiri tuturor participanților. Şi-a exprimat recunoștința față de preoții prezenți, inclusiv consilierii, protopopii și clericii veniți de la Cluj și din alte localități. De asemenea, a mulțumit călugărițelor care slujesc în Eparhia de Lugoj, în mod special Surorilor Baziliene, atât celor din teritoriu, cât și celor venite de la Cluj pentru a se ruga împreună la acest moment important.

Un gând de apreciere a fost adresat și Surorilor Franciscane de la Caransebeș, precum și Surorilor Sfintei Ioana Antida, pentru contribuția lor semnificativă la viața Eparhiei de Lugoj. Au fost prezenți la eveniment și călugării franciscani din comunitatea de la Chișineu Criș, în frunte cu Pr. Mihai Blăjuț OFM Conv., care s-au integrat în ritul răsăritean și desfășoară o misiune rodnică în regiune. În încheiere, Preasfințitul Ioan a mulțumit tuturor celor prezenți pentru participare și rugăciune.

După mulțumirile episcopului, fratele Ștefan a rostit un scurt cuvânt de recunoștință. Emoționat de moment, fratele Raul-Ștefan a mărturisit că se simte atins și marcat de rugăciunea preoțească rostită la îmbrăcarea stiharului: „Bucura-se-va sufletul meu întru Domnul, că m-a îmbrăcat în veșmântul mântuirii și cu haina veseliei m-a împodobit, ca unui mire mi-a pus cununa și ca pe o mireasă m-a împodobit cu podoabă”. A subliniat că această zi este o ocazie de a se bucura împreună de lucrarea minunată a lui Dumnezeu.

În semn de recunoștință, a mulțumit Preasfințitului Ioan, Părintelui Stareț, preoților, călugărițelor și colegilor din Curia Episcopală pentru prezență și susținere. Un gând special a fost adresat familiei sale, părinților săi, în particular mamei, familiei care l-a sprijinit în această alegere, precum și tuturor celor care l-au însoțit pe parcursul formării sale, ajutându-l să ajungă la acest moment pentru a putea sluji Domnului.

Evenimentul s-a încheiat într-o atmosferă de comuniune, cu o agapă frățească.

A consemnat: Raimondo-Mario Rupp

Mai multe fotografii se găsesc AICI.