Întâlnirea profesorilor de religie și a cateheților din Eparhia de Lugoj

Cu binecuvântarea și prezența Preasfințitului Ioan, Episcopia Greco-Catolică de Lugoj a găzduit, în data de 22 februarie 2025, cea de-a VII-a întâlnire a profesorilor de religie și a cateheților din Eparhie. Relatorul întâlnirii a fost dl. Prof. Gabriel-Valentin Lupșa, profesor de istorie la Liceul Tehnologic „Valeriu Braniște” din Lugoj, iar tema propusă a fost: „Instrumente digitale în procesul de predare-învățare-evaluare (prezentare material informativ și instrumente Google)”.

Întâlnirea a început cu un moment de rugăciune. Preasfinția Sa a salutat pe toți cei prezenți și le-a mulțumit pentru activitatea pe care o desfășoară, atât în sistemul de învățământ preuniversitar prin predarea religiei în școli, cât și prin formarea catehetică a copiilor în cadrul parohiilor.

Meditația propusă de Preasfinția Sa a pornit de la Evanghelia după Sfântul Luca, capitolul 18, versetele 16-17: „Lăsaţi copii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci împărăţia lui Dumnezeu este a unora ca aceştia. Adevărat grăiesc vouă: Cine nu va primi împărăţia lui Dumnezeu ca un prunc nu va intra în ea”.

Întâlnirea personală cu Dumnezeu, a experimenta că raportul cu Dumnezeu e ceva viu, sunt fundamentale pentru viața unui creștin. A simți și a te convinge că Dumnezeu ți-a vorbit și că într-un anumit mod ți-a atins viața, acestea fac diferența între un creștin declarat și unul autentic.

În continuare, dl. Prof. Lupșa a prezentat materialul pregătit cu această ocazie, abordând impactul mijloacelor moderne de comunicare în procesul educațional. Lumea virtuală a deschis noi perspective pedagogice, iar prin prezentarea unor platforme digitale utile și apreciate de tineri, participanții au avut ocazia să implementeze, atât individual, cât și în grupuri, un proiect didactic. Expunerea s-a încheiat cu o dezbatere constructivă, axată pe confruntarea și complementaritatea dintre metodele clasice și cele digitale.

La final, ierarhul și-a exprimat aprecierea față de dl. Prof. Lupșa, precum și față de părintele protopop Flavius-Manuel Jurcă, responsabil eparhial pentru învățământul religios și cateheză, mulțumindu-le tuturor pentru prezență și dedicare. Masa de prânz comună a o ocazie în plus pentru continuarea discuțiilor privind temele abordate și preocupările cadrelor didactice și ale cateheților.

Aceste întâlniri reprezintă o platformă importantă pentru încurajarea profesorilor de religie și a cateheților în îndeplinirea misiunii lor și pentru promovarea schimbului de experiență în domeniul educațional și catehetic. Următoarea întâlnire va avea loc pe 18 octombrie 2025.

Mai multe fotografii se găsesc AICI.