Concert coral de muzică sacră în Catedrala din Lugoj

După o perioadă îndelungată, accentuată şi de contextul pandemiei COVID-19, credincioşii greco-catolici lugojeni dar şi publicul iubitor al cântului coral, s-au putut bucura de un concert de muzică sacră, în seara zilei de 2 iulie, în Catedrala „Coborârea Sfântului Spirit” din Lugoj.

Concertul a fost susţinut de Corul de Cameră „Cantus Redivivus”, condus de prof. dr. Emanuel Pecingină, maestru-corepetitor la Corul „Madrigal–Marin Constantin”.

Înainte de începerea concertului, dl maestru Emanuel a prezentat publicului corul, menţionând că este alcătuit din elevi, studenți, profesori, teologi, preoți, cântăreți de biserică sau simpli pasionați de cântul coral. Astfel, la invitatia Sa, timp de două saptămâni, a fost alcătuit un program de muzică corală, cu ocazia celei de a VI-a ediţii a Masterclass-ului de cânt şi dirijat coral, cu sprijinul Asociaţiei culturale „Kratima” din Timişoara.

Repertoriul a fost alcătuit din 10 lucrări corale de muzică sacră românească şi străină. Concertul a început cu piesa „Laudate Dominum” de Knut Nystedt şi s-a încheiat cu o urare de sănătate, voie bună şi prosperitate prin binecunoscuta piesă „Mărire-ntru cele ‘nalte” de Nicolae Lungu.

Înainte de interpretarea ultimei piese, dl maestru Emanuel Pecingină a înmânat, membrilor corului, din partea Asociaţiei culturale „Kratima” Timişoara, diplome pentru participarea şi aportul adus la reuşita ediţiei curente a Masterclass-ului de cânt şi dirijat coral. Diplome au primit şi cei doi ierarhi: Preasfinţia Sa, Alexandru Mesian, Episcop eparhial de Lugoj şi Preasfinţia Sa, Călin Ioan Bot, Episcop auxiliar de Lugoj, în semn de recunoştinţă şi de mulţumire pentru ospitalitate.

La final Preasfinţitul Ioan a adresat un cuvânt de salut şi de mulţumire în numele Preasfinţitului Alexandru, care nu a putut fi prezent pentru că era demult programat să plece din localitate.

A salutat pe preoţii prezenţi: Mons. Angelo-Narcis Pop, Vicarul general al Eparhiei de Lugoj, Pr. Teodor Baba, Consilier Eparhial şi Protopop de Lugoj şi pe oaspeţii prezenţi: P. On. Pr. Ioan Cerbu, paroh la biserica ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului” din Lugoj şi pe Pr. Mihail Titi Dumitresc, decan şi parohul romano-catolic al Lugojului.

A mulţumit maestrului dirijor precum şi tuturor celor care au contribuit la buna organizare aceastei seri artistice în catedrală; a mulţumit invitatilor, oaspeţilor de seamă şi tuturor celor care au participat.

Concertul a fost transmis în direct. Înregistrarea se găseşte pe canalele YouTube şi Facebook ale Episcopiei Greco-Catolice de Lugoj.

A consemnat: Ipod. Raimondo-Mario Rupp