Sfântă Liturghie în rit bizantin în limba italiană la Timişoara

În organizarea Parohiei Romano-Catolice Timișoara II Fabric, cu sprijinul Părintelui Mihai-Răzvan Oprişa, paroh al parohiei Greco-Catolice Timișoara VI „Buna Vestire“, duminică 31 ianuarie 2021 ora 18.00, în biserica „Millennium” din cartierul Fabric, s-a celebrat o Sfântă Liturghie Arhierească în rit bizantin în limba italiană. Această celebrare liturgică – care a devenit o tradiţie din anul 2012 – are loc în biserica parohială a comunităţii latine şi marchează încheierea Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor.

Deşi nu se constituie, prin excelenţă într-o celebrare ecumenică – ritul bizantin şi cel latin nefiind altceva decât două rituri diferite ale aceleiaşi unice Biserici Universale – această Sfântă Liturghie este oferită tocmai în această perioadă ca un exemplu de trăire veridică a comuniunii care există între creştinii aparţinători acestor două rituri. În plus, Jertfa Euharistică a fost celebrată în limba italiană, în biserica parohială a acestei comunităţii reunindu-se duminică de duminică şi credincioşii italieni, care cu această ocazie au putut lua contact direct cu diversitatea liturgică care se manifestă în regiunea şi în ţara noastră.

Alături de Preasfinţia Sa Ioan Călin Bot, Episcop auxiliar de Lugoj şi de Excelența Sa Iosif Csaba Pál, Episcop diecezan de Timișoara, au concelebrat: Pr. Daniel Dumitru, paroh Timişoara II – Fabric, Pr. Csaba Váncsa, capelan Timişoara II – Fabric, Pr. Zoltán Máthé paroh Timișoara V – Mehala, Pr. Mihai-Răzvan Oprişa paroh Timişoara VI „Buna Vestire” – preot care sprijină la rândul său pastoraţia credincioşilor romano-catolici italieni din parohia Timişoara II Fabric- şi Pr. diacon Marius Alin Cîmpean, Cancelar eparhial în Eparhia de Cluj-Gherla.

Răspunsurile liturgice au fost oferite în limba română de corurile reunite „Charis” și „Memorial”.

Preasfinţitul Ioan a predicat în limba italiană – limba în care a fost celebrată întreaga Liturghie – pe marginea fragmentului evanghelic al chemării lui Zaheu, fragment luat în conformitate cu calendarul liturgic al ritului bizantin, respectiv cu textele propuse pentru această duminică.

Preasfinţitul Ioan a transmis salutul şi binecuvântările Preasfinţiei Sale Alexandru Mesian, Episcop eparhial de Lugoj. „Pentru mine” a spus Preasfinţitul Ioan „celebrarea acestei Sfintei Liturghii în rit bizantin în această biserică este o mare onoare, bucurie şi de-asemenea o ocazie de a-mi exprima recunoştinţa faţă de Excelenţa Sa Iosif, Episcop Diecezan de Timişoara, pentru toată deschiderea şi susţinerea Sa, pentru colaborarea, înţelegerea, prietenia şi paternitatea spirituală”.

A mulţumit Părintelui Răzvan Oprişa pentru iniţiativa, angajamentul şi perseverenţa de a organiza anual această celebrare în rit bizantin în limba italiană.

Nu în ultimul rând a mulţumit corurilor şi credincioşilor care au venit la Sfânta Liturghie, înfruntând atât condiţiile sanitare de pandemie cât şi vremea deosebit de ploioasă.

La final, Excelenţa Sa Iosif Csaba Pál, a adresat un cuvânt de felicitare pentru această iniţiativă şi a subliniat una din calităţile Bisericii Universale: cea de unitate în credinţă şi diversitate în riturile liturgice.

Raimondo-Mario Rupp

 

Mai multe fotografii AICI




Întâlnire ecumenică de rugăciune pentru Unitatea Creștinilor la Lugoj – 2021

A XXV-a ediție a Întâlnirii ecumenice de rugăciune de la Lugoj, avut loc în acest an la Biserica Penticostală „Filadelfia” în ziua de 23 ianuarie 2021. Din partea Bisericii Greco-Catolice a participat P.S. Ioan Călin Bot, Episcop auxiliar de Lugoj, fiind însoțit de  Mons. Angelo-Narcis Pop, Vicar General.

Începând din anul 1968, bisericile creștine din întreaga lume celebrează la începutul fiecărui an, pe parcursul a opt zile, în perioada 18-25 ianuarie, o „Săptămână de rugăciune pentru unitatea creștinilor”, pe baza textelor elaborate de un grup internațional desemnat de Comisia „Credință și Constituție” a Consiliului Ecumenic al Bisericilor și Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unității Creștinilor. Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor din acest an a fost pregătită de către Comunitatea monastică din Grandchamp (Elveţia). Tema aleasă, „Rămâneţi în iubirea mea și veţi aduce rod mult!” se bazează pe textul din Evanghelia după Sfântul Ioan 15, 1-17 și reflectă vocația comunității din Grandchamp la rugăciune, împăcare si unitate a Bisericii și a întregii familii umane.

Pastorul Kadmiel Paveloni, reprezentantul bisericii gazdă, a adresat – în deschiderea întâlnirii – un un cuvânt de bun venit reprezentanților cultelor și credincioșilor.

În continuare au fost rostite reflexii pe marginea textelor biblice și rugăciuni de către reprezentanții confesiunilor din municipiu: P.S. Ioan Călin Bot – Episcopul greco-catolic auxilar; preotul Mihail Titi Dumitresc – Protopopul Bisericii Romano-Catolice; pastorul Zoltan Gall – parohul Bisericii Reformate, P.On. pr. Viorel Mihai Brotnei reprezentantul Bisericii Ortodoxe Ucrainene și presbiterul Alin Tec – slujitor în Biserica Penticostală.

Corul de tineri al bisericii „Filadelfia” au interpretat cântece religioase.

În încheiere, pastorul Kadmiel Paveloni a transmis mesajele de salut din partea celorlalți reprezentanți ai cultelor religioase care din diferite motive nu au putut participa la această ediție a întâlnirii ecumenice locale. De-asemenea a transmis salutul din partea d-lui Claudiu Buciu, primarul municipiului Lugoj, care din motive justificate nu a putut fi prezent.

La finalul manifestării ecumenice, s-a rostit rugăciunea „Tatăl nostru” în limbile română, maghiară, germană și ucraineană.

***

Octava de Rugăciune Ecumenică este o tradiție la Lugoj, prima ediție având loc în anul 1997. Edițiile ulterioare au fost găzduite de Biserica Română Unită, Greco-Catolică (în 1997, 2003, 2009, 2016), Biserica Ortodoxă Română (1998, 2004, 2010, 2017), Biserica Romano-Catolică (1999, 2005, 2011, 2018), Biserica Ortodoxă Ucraineană (2000, 2006, 2012, 2019), Biserica Creștină Baptistă „Harul” (2001, 2007, 2013, 2020), Biserica Reformată (2002, 2008, 2015) și Biserica Penticostală „Filadelfia” (2014 și 2021).

Biroul de presă al Eparhiei de Lugoj




Întâlnire ecumenică de rugăciune pentru Unitatea Creștinilor la Lugoj – 2019

Întâlnirea ecumenică și de rugăciune de la Lugoj, a XXIII-a ediție, avut loc în acest an la Biserica Ortodoxă Ucraineană, în ziua de 20 ianuarie 2019, orele 12.:30. Din partea Bisericii Greco-Catolice a participat PS Alexandru Mesian, Episcop de Lugoj și  Mons. Angelo-Narcis Pop, Vicar General.

Începând din anul 1968, bisericile creștine din întreaga lume celebrează la începutul fiecărui an, pe parcursul a opt zile, în perioada 18-25 ianuarie, o „Săptămână de rugăciune pentru unitatea creștinilor”, pe baza textelor elaborate în colaborare de către Comisia „Credință și Constituție” a Consiliului Ecumenic al Bisericilor și Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unității Creștinilor. Tema rugăciunii din acest an are la bază versetul „Dreptatea, numai dreptatea să o cauți” (DT. 16,20) și a fost propus de creștinii din Indonezia.

Au fost rostite rugăciuni de către reprezentanți ai tuturor confesiunilor din municipiu: P.S. Alexandru Mesian – episcopul greco-catolic de Lugoj; P.S. Pál József-Csaba – episcopul romano-catolic de Timișoara; P.On. Ioan Cerbu – protopopul ortodox român al Lugojului; P.On. Ilie Albiciuc – protopopul ortodox ucrainean de Lugoj; preotul Mihail Titi Dumitresc – protopopul Bisericii Romano-Catolice; pastorul Zoltan Gall – parohul Bisericii Reformat.

După reprezentanții Bisericilor a fost invitat să se adreseze asistenței d-l prof. ing. Francisc Boldea, primarul Lugojului, care și-a exprimat bucuria pentru armonia confesională care există la Lugoj, apoi a vorbit și Dl. Sorin Stragea, fost primar al Lugojului.

La final a fost rostită rugăciunea „Tatăl nostru” în limbile română, maghiară, germană și ucraineană.

Prea Sfințitul Alexandru, a transmis din partea Prea Fericitului Părinte Cardinal Lucian Mureșan, Arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, un mesaj de pace, dragoste și binecuvântare.

Programul s-a încheiat cu o agapă frățească organizată de parohia ortodoxa ucraineană.

Octava de Rugăciune Ecumenică este o tradiție la Lugoj, prima ediție având loc în 1997. Edițiile ulterioare au fost găzduite de Biserica Română Unită, Greco-Catolică (în 1997, 2003, 2009, 2016), Biserica Ortodoxă Română (1998, 2004, 2010, 2017), Biserica Romano-Catolică (1999, 2005, 2011, 2018), Biserica Ortodoxă Ucraineană (2000, 2006 și 2012), Biserica Creștină Baptistă „Harul” (2001, 2007 și 2013) și Biserica Reformată (2002, 2008 și 2015) și Biserica Penticostală „Filadelfia” în 2014.

Biroul de presă al Eparhiei de Lugoj