Instalarea pr. Bonțe Petru-Cristian în parohia  Zăbrani

La începutul primăverii, mai exact în Duminica Înfricoșătoarei Judecăţi, pe 3 martie 2019, a avut loc în parohia greco-catolică Zăbrani din districtul protopopial român unit greco-catolic de Arad, instalarea noului paroh în persoana rvs. pr. Bonţe Petru-Cristian. Pentru acest eveniment Prea Sfinţitul Alexandru Mesian, Episcop de Lugoj, l-a delegat pe părintele Vorindan Radu, protopopul greco-catolic al Aradului.

La finele Sfintei şi Dumnezeieştii Liturghii părintele protopop a rostit cuvântul de învăţătură, făcând referiri la Evanghelia zilei. Predica a fost urmată de citirea numirii părintelui paroh Bonţe Petru-Cristian, numire înregistrată la Episcopia Unită a Lugojului cu nr. 788/2019.

Părinte protopop a trecut apoi la instalarea noului paroh. Acesta i-a înmânat părintelui Bonţe Petru-Cristian, Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce și cheile bisericilor (una situată în centrul localităţii, având hramul “Sf. Cruce” şi bisericuţa din Pârneava – spre oraşul Lipova -, având hramul ”Bunavestire”), explicându-i acestuia cât și credincioșilor semnificația deosebită a acestui act în lucrarea pastoral-misionară a preotului şi a demnităţii slujirii  sacerdotale.

Comunitatea credincioşilor din localitatea Zăbrani s-a bucurat că după decesul regretatului părinte Sabo Dumitru, au primit un nou paroh vrednic.

În încheiere părintele Cristian a adus mulţumiri Bunului Dumnezeu, Preacuratei Fecioare Maria, PS Alexandru Mesian, părintelui protopop Radu Vorindan şi tuturor credincioşilor prezenţi, cerându-le să i se alăture în misiunea sa sfântă.

La final toţi cei prezenţi au primit anaforă şi au fost miruiți. Bucuria spirituală s-a împletit şi cu cea firească, încheindu-se cu o agapă frăţească oferită cu multă generozitate de credincioşii din parohie.

Pr. Vorindan Radu, protopop de Arad