Adunarea Generală a Românilor Uniți Greco-Catolici AGRU Eparhial Lugoj
Sâmbătă, 7 decembrie 2024, Casa Calfelor Kolping din Timișoara a fost gazda Adunării Generale a asociației AGRU Eparhial Lugoj care a reunit reprezentanți din parohii precum Hațeg, Oțelu Roșu, Lugoj, Coștei, Izvin, Arad, Reșița – Doman și Timișoara.
Întâlnirea a început cu un prânz comun alături de membrii asociației Kolping Banat, care au organizat în aceeași zi, evenimentul anual dedicat Zilei Adolph Kolping. Astfel, la acest moment, au participat în jur de 90 de laici împreună cu Asistenţii spirituali, reflectând totodată prezența activă a acestor asociaţii în Biserică.
La finalul prânzului comun PS Ioan a ţinut să sublinieze că prezenţa în Asociaţia Kolping atât a credincioşilor romano-catolici cât şi a credincioşilor greco-catolici este deopotrivă un exemplu de colaborare şi un motiv de speranţă.
A urmat apoi un moment de reculegere şi rugăciune împreună în memoria regretatului Petru Ursan, credincios de nădejde greco-catolic, care a fost şi preşedintele Kolping „Sfânta Maria” Timişoara, moment condus de pr. Razvan Oprişa, Protopop de Timişoara şi Asistent Spiritual Kolping.
Organizatorii întâlnirii AGRU eparhial Lugoj aduc mulțumiri membrilor Kolping și d-nei Daniela Bărbulescu, președinte Kolping România, care s-au ocupat de pregătirea prânzului comun facilitând astfel întâlnirea celor două asociaţii.
După prânz, membrii AGRU eparhial au început lucrările Adunării Generale care au fost deschise cu o rugăciune către Spiritul Sfânt, urmată de mesajul Preasfinţitului Ioan către participanți. Ierarhul a evidențiat:
- Sprijinul reciproc, mulțumind credincioșilor pentru susținerea acordată şi subliniind nevoia de solidaritate în fața provocărilor actuale.
- Importanța catehezei, încurajând preoții să dezvolte cateheza pentru copii și tineri şi exprimându-și dorința de a revitaliza asociații precum ASTRU, cercetașii și Caritas.
- Rolul laicilor, apreciind perseverența credincioșilor în menținerea catehezei și îndemnându-i pe aceştia să sprijine preoții și familiile acestora.
- Semnele de speranță, descriind comunitatea greco-catolică drept un „aluat bun” și un „grăunte de muștar” care pot genera schimbare și continuitate.
În continuare, pr. Angelo-Narcis Pop, Asistent spiritual AGRU eparhial Lugoj, a susținut o meditație în care i-a invitat pe participanți să reflecteze asupra valorilor autentice ale Sărbătorii Naşterii Domnului.
După momentul spiritual, participanții la întâlnire au fost informați despre deciziile luate în cadrul Adunărilor Generale AGRU desfășurate la Blaj (aprilie 2024) și Oradea (octombrie 2024). Printre hotărârile importante se numără propunerea de consacrare a României la Inima Neprihănită a Maicii Preacurate și înființarea unei comisii la nivel național care, cu sprijinul juriștilor, va analiza și propune modificări ale Statutului AGRU.
Un moment semnificativ a fost menționat cu privire la sesiunea din 12-13 noiembrie 2024 a Sinodului Episcopilor BRU, unde o parte dintre președinții eparhiali AGRU – de la Cluj, București și Lugoj –, împreună cu președintele AGRU național, Alin Tat, și președintele Acțiunii Catolice din România, Codruța Fernea, au fost invitați să ia cuvântul. Totodată, s-a exprimat dorința ca, în viitor, toți președinții eparhiali AGRU să primească această oportunitate.
În cadrul Adunării Generale s-au abordat şi subiecte ce privesc anumite planuri de viitor ale asociaţiei Printre subiectele abordate, participanții au discutat despre:
- Consacrarea Eparhiei de Lugoj la Inima Neprihănită a Maicii Preacurate: Aceasta va avea loc la sanctuarul marian de la Scăiuș în 3 mai 2025, în cadrul unei întâlniri a persoanelor consacrate și a Reuniunii Mariane.
- Adunarea Națională a AGRU: Propunerea organizării evenimentului la Timișoara, între 4-6 aprilie 2025, la Casa Calfelor Kolping.
- Organizarea unor evenimente locale în contextul anului 2025 – an dedicat, la nivel național, Fericitului Cardinal Iuliu Hossu.
- Prezență românească la Forumul european al laicilor: România a fost reprezentată în cadrul acestui forum european de către d-nele Liana Furlan şi Cecilia Turcu, membre AGRU eparhial Lugoj.
Discuțiile au luat forma unui veritabil dialog între ierarh, preoţi şi credinciosi, în cadrul căruia s-au abordat problematicile reale cu care Biserica se confruntă: cateheza copiilor şi a tinerilor, pregătirea pentru Prima Împărtășanie solemnă, nevoia de a deveni mai vizibili în societate prin acţiuni concrete, precum şi ajutorul voluntar pe care medicii şi profesori îl port oferi Bisericii.
Raimondo-Mario Rupp
(De la Timişoara a consemnat prof. Liana Furlan)
Mai multe fotografii se găsesc AICI.





