Conferința națională a responsabiliilor pastorației familiilor – 2026

În perioada 10-11 martie 2026, la inițiativa Preasfinției Sale József Csaba Pál, Episcop de Timișoara și președinte al Comisiei pentru Familie din cadrul Conferinței Episcopilor din România, a avut loc, la Centrul Spiritual Manresa, întâlnirea responsabililor pentru pastorația familiilor din Diecezele și Eparhiile din România, alături de familii voluntare. Au participat 72 de persoane din întreaga țară. Din partea Eparhiei de Lugoj au participat: Pr. Silviu Lucian Bindea, responsabil cu pastorația familiilor, împreună cu soția sa Iuliana; Pr. Răzvan Oprișa, împreună cu soția sa Adela; familiile Mircea (Dragoș și Adina) și Voinea (Ciprian și Simona).

Tema centrală a întâlnirii a fost „Întâlnirea cu Cristos și urmarea Lui în viața matrimonială”. Invitatul special al reuniunii a fost prof. dr. Gabriella Gambino, subsecretar al Dicasterului pentru Laici, Familie și Viață. La lucrările întâlnirii au mai participat ÎPS Gergely Kovács, Arhiepiscop de Alba Iulia, PS László Böcskei, președintele Conferinței Episcopilor din România și PF Claudiu Lucian Pop, Arhiepiscop Major. Vorbind despre Sacramentul Căsătoriei, prof. dr. Gabriella Gambino sublinia: „Căsătoria trebuie prezentată și anunțată ca o vocație care, la fel ca vocația la viața consacrată, trebuie să fie înrădăcinată în credință și supusă unui discernământ personal atent, merită să fie însoțită cu atenție de Biserică.” „Biserica nu trebuie să renunțe în nici un fel la idealul deplin al căsătoriei, planul lui Dumnezeu în toată măreția sa: […] și nici nu trebuie să propună mai puțin decât ceea ce Isus oferă ființelor umane” (AL 2016, 307)

„Deoarece dacă căsătoria este o vocație baptismală – și statistic este vocația majorității persoanelor botezate din lume – este sarcina Bisericii să propună plinătatea harului sacramentului, astfel încât soții, alături de slujitorii hirotoniți, să poată contribui și ei la zidirea Bisericii și la Noua Evanghelizare. Familia creștină în sensul deplin, adică cea în care se caută să se «respire» credința – este spațiul uman pentru întâlnirea cu Cristos.”

„Itinerariile catecumenale pentru viața matrimonială încredințează din nou Bisericii sarcina de a ajuta soții să crească împreună în harul sacramentului căsătoriei, să dobândească un stil de viață creștin, simțindu-se însoțiți de comunitate în cele mai delicate faze ale vieții de familie, inclusiv în crizele care, în mod natural sau din cauza unor circumstanțe independente de voința lor, pot afecta orice familie. Pastorația vieții conjugale și familiale trebuie să fie de natură permanentă. […] Este important să ajutăm familiile să descopere că viața creștină începe acasă, acolo unde familia trăiește și crește, unde activitățile zilnice normale ale familiei pot constitui o adevărată liturghie a vieții de familie, marcată de anumite momente capabile să reveleze valoarea sacră a anumitor dinamici naturale, în care se manifestă rolul regal, preoțesc și profetic al fiecărui membru al familiei. De exemplu, se poate învăța practica relațiilor creștine prin atitudini de bunătate, respect și ascultare, care îi pot face pe părinți și copii să se simtă iubiți.”

„Toate activitățile lor sunt locuri în care se poate găsi harul. Cu alte cuvinte, se poate da o dimensiune profund spirituală a vieții cotidiene, alcătuită din atenția interioară pentru a înțelege prezența lui Dumnezeu. Nu trebuie să începem întotdeauna cu doctrina: uneori poate fi mai eficient să începem prin a deveni conștienți de prezența lui Dumnezeu în lucrurile mărunte ale vieții cotidiene din viața copiilor noștri și să-i obișnuim să facă același lucru.”

În continuare, participanții s-au reunit în grupuri regionale, iar din discuții a reieșit dorința mai multor regiuni de a organiza în această toamnă o întâlnire a membrilor din regiune. S-a conturat ideea unor întâlniri pentru familii care să fie astfel structurate încât întreaga familie să fie implicată în același program. Programul s-a încheiat prin stabilirea următoarei întâlniri naționale, programată pentru 9-10 martie 2027, având ca temă principală „Comunitatea, sprijin în momentele dificile ale familiei”.

Text: profamilia.ro, foto: dl. Florin Dinu

Mai multe imagini se găsesc AICI.




Dialog despre misiunea Reuniunii Mariane în Eparhia de Lugoj

Preasfinția Sa Ioan a primit vineri, 20 februarie 2026, la Reședința Episcopiei, o delegație a Asociației religioase Reuniunea Mariană pentru Eparhia de Lugoj, condusă de pr. consilier Silviu-Lucian Bindea, Protopop de Orăștie și Asistent spiritual al asociației.

Preasfinția Sa le-a vorbit celor prezenți despre spiritualitatea Reuniunii Mariane, despre rolul acesteia, dar și despre nevoia de a se adapta la timpurile post-moderne în care trăiește Biserica. Ierarhul a precizat și a explicat responsabilitățile membrilor din conducerea Reuniunii Mariane, în mod particular pe cele ale președintelui.

În cadrul întâlnirii a fost amintită, cu recunoștință, doamna Terezia Pintea, care a fost președinta Reuniunii Mariane din Eparhia de Lugoj timp de 17 ani.

Încurajăm și sprijinim activitatea noii președinte a Reuniunii Mariane eparhiale, doamna profesoară Gabriela Bucur, precum și a tuturor colaboratorilor acesteia. Binecuvântăm pe toți membrii asociației, familiile acestora și activitatea lor în cadrul parohiilor.

Biroul de Presă al Eparhiei de Lugoj




Întâlnirea profesorilor de religie și a cateheților din Eparhia de Lugoj

Cu binecuvântarea și în prezența Preasfinției Sale Ioan, sâmbătă, 7 februarie 2026, la reședința Episcopiei Greco-Catolice de Lugoj, s-a desfășurat cea de-a IX-a întâlnire a profesorilor de religie și a cateheților din Eparhia de Lugoj .

Întâlnirea a început cu un moment de rugăciune, urmat de cuvântul introductiv al ierarhului. Pornind de la versetul evanghelic „Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i opriți, că a unora ca aceștia este împărăția cerurilor” (Matei 19,14), Preasfinția Sa a subliniat responsabilitatea pe care o au profesorii de religie și cateheții în formarea tinerei generații. Episcopul a arătat că astfel de întâlniri sunt prilej de încurajare reciprocă, de cunoaștere și de consolidare a comuniunii în slujirea educației creștine.

Invitata întâlnirii a fost d-ra Codruța Fernea, președinte al Federației Acțiunii Catolice din România și coordonatoare a proiectelor și inițiativelor dedicate Anului „Cardinal Iuliu Hossu” 2025 în Eparhia de Cluj-Gherla. Tema propusă, „Generația digitală și educația în valorile creștine”, a abordat provocările și oportunitățile pe care mediul digital le aduce în procesul educativ.

Cu o experiență de peste două decenii în comunicare, management de proiect și formare, atât în mediul eclezial, cât și în cel laic, d-ra Codruța Fernea a evidențiat importanța unei prezențe coerente și adaptate a educatorilor în spațiul digital. A arătat că transmiterea valorilor creștine nu poate ignora limbajul și mediile în care trăiesc tinerii, dar nici nu se poate reduce la simple tehnici, fiind necesară o ancorare solidă în relație, mărturie și discernământ.

Un moment distinct al intervenției l-a constituit prezentarea curriculumului educațional „Iuliu Hossu – Educația pentru valori cardinale”, realizat în contextul anului comemorativ dedicat Fericitului Cardinal. Materialul, care se găseşte şi pe site-ul www.iuliuhossu.ro, propune un parcurs interdisciplinar structurat în opt secvențe tematice, prin care elevii descoperă viața și mărturia lui Iuliu Hossu, precum și actualitatea virtuților cardinale – prudența, dreptatea, curajul și cumpătarea. Curriculumul îmbină istoria, educația civică și formarea spirituală, oferind metode participative, activități de reflecție, exerciții creative și propuneri de conținut digital adaptate generației actuale.

După partea teoretică, participanții au fost implicați în activități practice, aplicând metode de lucru și exemple concrete care pot fi integrate în orele de religie și în activitățile catehetice. Schimbul de idei și exemple concrete a oferit un cadru util pentru reflecție și pentru identificarea unor direcții comune de acțiune.

La final, Preasfinția Sa Ioan și-a exprimat aprecierea pentru contribuția invitatei și a mulțumit părintelui protopop Flavius-Manuel Jurcă, responsabil eparhial pentru învățământul religios și cateheză, precum și tuturor celor implicați în organizarea întâlnirii. De asemenea, ierarhul le-a adresat participanților un cuvânt de încurajare, mulțumindu-le pentru dedicarea lor în activitatea didactică și catehetică.

Masa de prânz oferită prin bunăvoința Preasfinției Sale a constituit un prilej pentru continuarea dialogului și consolidarea legăturilor dintre cei prezenți.

Aceste întâlniri urmăresc susținerea profesorilor de religie și a cateheților în misiunea lor și încurajarea schimbului de experiență, prin abordarea unor teme de actualitate și interes comun. Următoarea întâlnire a fost stabilită pentru data de 24 octombrie 2026

Raimondo-Mario Rupp pentru Biroul de Presă al Episcopiei Greco-Catolice de Lugoj

Mai multe fotografii se găsesc AICI.




A fost înființat Biroul Pastoral Eparhial pentru Copii și Tineret în Eparhia de Lugoj

Preasfinția Sa Ioan a semnat vineri, 6 februarie 2026, decretul de înființare a Biroului Pastoral Eparhial pentru Copii și Tineret.

Noua structură pastoral-formativă este constituită în cadrul Episcopiei de Lugoj și își desfășoară activitatea sub coordonarea directă a Episcopului eparhial, în colaborare cu celelalte departamente ale Curiei. Biroul are misiunea de a susține o abordare unitară și coerentă a inițiativelor formative și pastorale dedicate copiilor și tinerilor, în acord cu misiunea Bisericii și cu realitățile pastorale actuale.

Potrivit decretului de constituire, Biroul Pastoral Eparhial pentru Copii și Tineret are ca obiectiv coordonarea, promovarea și dezvoltarea pastorației copiilor și tinerilor în eparhie, sprijinirea responsabililor parohiali și protopopiali, formarea animatorilor și liderilor de tineret, precum și promovarea integrării tinerilor și a copiilor în viața de credință, liturgică, în viața comunităților parohiale și în cea a Bisericii în general.

Activitatea Biroului se desfășoară în baza unui Statut și a unui Regulament de ordine internă, aprobate odată cu decretul de înființare. Aceste documente stabilesc cadrul de funcționare, valorile promovate, atribuțiile membrilor și modul de organizare a activităților pastorale, formative și de comunicare.

Biroul Pastoral Eparhial este alcătuit din următorii membri:

  • Pr. Mihai Blăjuț OFM.Conv, președinte;
  • Sr. Veridiana OSBM – Victoria Bolfă, econom;
  • Pr. Cristian-Petru Bonțe, secretar;
  • Ipod. Raimondo-Mario Rupp, reprezentant mass-media.

Din componența Biroului mai fac parte: Pr. Răzvan Oprișa, ipod. Silviu Cunzet, prof. Lenuța Bărbălan, ec. Cristina Ofrim, Ana-Maria Bursaș-Grad și Fr. Ștefan – Raul Man.

Biroul Pastoral Eparhial pentru Copii și Tineret își propune să fie un punct de legătură între parohii, protopopiate și eparhie, facilitând comunicarea, colaborarea și schimbul de bune practici, precum și participarea copiilor și tinerilor la inițiativele eparhiale, naționale și internaționale.

Decretul de înființare a intrat în vigoare începând cu data de 6 februarie 2026.

Biroul de Presă al Eparhiei de Lugoj




Amintindu-ne în rugăciune cu drag și recunoștință de pr. ic. Stavr. Marius Pîrvu

În 18 ianuarie 2026, se împlinesc opt ani de la trecerea la Domnul a Părintelui ic. Stavr. Marius Pîrvu, protopop de Sânnicolau Mare și consilier eparhial.

S-a născut la 24 februarie 1963, la Timișoara. A urmat studiile teologice la București. A făcut parte din rândul clerului căsătorit și a fost tată a patru copii.

A fost hirotonit preot la 25 martie 1987 de episcopul Emilian Birdaș. În 1990 a fost primit în Biserica Greco-Catolică de către Eminenţa Sa Cardinal Alexandru Todea, care l-a încardinat în parohia Reghin ca preot misionar.

În perioada slujirii sale la Reghin, Părintele Marius s-a implicat în formarea spirituală a tinerilor. Prin cuvântul predicat și prin disponibilitatea de a-i asculta, a însoțit persoane aflate în căutare, oferind repere și sprijin duhovnicesc.

În noiembrie 1994 a fost acceptat transferul său din Arhieparhia de Alba-Iulia şi Făgăraş în Eparhia de Lugoj, fiind numit preot la Sânnicolau Mare.

În 1996 a fost numit responsabil eparhial cu probleme de cateheză. În 1998 a fost numit Protopop onorific, iar în anul 2005, Iconom Stavrofor, primind crucea pectorală. A îndeplinit și responsabilități eparhiale, fiind Consilier eparhial și responsabil eparhial cu problemele preoților. În 2008 a absolvit Facultatea de Științe Politice, Filosofie și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Vest din Timișoara, obținând licența în filosofie, iar între 2008–2010 a urmat un master în hermeneutică filosofică și religie, la aceeași facultate. La 27 octombrie 2011 a fost numit Protopop de Sânnicolau Mare, devenind astfel primul protopop al acestui protopopiat nou înființat.

A fost un preot apropiat de Dumnezeu și de oameni, preocupat de viața liturgică și de formarea spirituală a credincioșilor. A acordat o deosebită atenție rânduielii Bisericii, urmărind ca rugăciunea să fie nu doar formală, ci un mod de viață. În familie a fost un soț și un tată responsabil, iar în misiunea sa pastorală a îmbinat cultura teologică și experiența duhovnicească. De-a lungul anilor a fost invitat în parohii și seminarii teologice pentru a conduce exerciții spirituale, fiind apreciat atât de către seminarişti cât şi de către credincioși și preoți pentru seriozitatea și echilibrul său. Pentru Părintele Marius Pîrvu, slujirea lui Dumnezeu și a Bisericii a stat în centrul vieții sale.

Astăzi, în rugăciune și recunoștință, îl încredințăm pe Părintele Marius Pîrvu milostivirii lui Dumnezeu, în nădejdea învierii și a vieții veșnice.

Preasfinţitul Ioan va celebra Sfânta Liturghie și Parastasul pentru sufletul Părintelui Marius, duminică 18 ianuarie 2026, la Sânicolau Mare, la opt ani de la trecerea sa la cele veșnice.

Dumnezeu să-l răsplătească însutit pentru munca pastorală și dăruirea sa pe acest vrednic păstor de suflete! Mulțumire familiei care l-a dăruit Bisericii și l-a susținut în misiunea sa.

Biroul de presă al Eparhiei de Lugoj