Vizită pastorală a PS Ioan în Parohia Bocsig

Sâmbătă, 4 noiembrie 2023, Preasfințitul Ioan, Episcop de Lugoj, a efectuat o vizită pastorală în localitatea Bocsig, Protopopiatul Chişineu-Criş. Cu această ocazie, ierarhul a dorit să fie alături de familia părintelui Gheorghe Tomoiagă, de credincioși și de comunitatea greco-catolică din Bocsig, la celebrarea parastasului de șase săptămâni de la plecarea dintre noi a regretatului părinte Gheorghe. O altă motivaţie a vizitei pastorale a fost aceea de a se ruga împreună cu credincioșii la mormântul Servei lui Dumnezeu, Rafila Găluţ, al cărei proces de beatificare se află în derulare la Congregaţia pentru Cauza Sfinţilor (faza romană).

Programul a început cu rugăciunea Rozarului, apoi a urmat Sfânta Liturghie Arhierească. Alături de ierarh au concelebrat: Mons. Angelo Narcis-Pop, Vicar general, preoţii protopopi: Radu Vorindan, Silviu-Lucian Bindea, Inocenţiu Lung şi un sobor de 15 preoţi.

În cuvântul de învățătură, Preasfinţitul Ioan a împărtăşit credincioşilor câteva gânduri pe tema consacrării, a dedicării – valori regăsite în viețile Părintelui Gheorghe și a Fecioarei Rafila Găluț.

Pornind de la întrebarea: ce-l determină pe un preot sau pe un călugăr să-şi consacre viaţa lui Dumnezeu, ierarhul a subliniat că fundamentul vocaţiei este faptul de a ne descoperi, a ne ști iubiţi de Dumnezeu într-un mod viu şi personal. Vocația presupune a regăsi în noi afinități, capacități, calități care să facă posibilă o astfel de viață și de dăruire. Vocația a fost definită ca întâlnirea a două libertăți: a omului și a lui Dumnezeu. Dumnezeu este liber să cheme pe cine voiește iar omul este liber să răspundă chemării.

Privită din exterior persoana consacrată nu poate fi deplin înțeleasă mai ales datorită radicalității chemării: „Nu tuturor le este dat” (Matei 19,11), și nu poate fi înțeleasă datorită faptului că nimeni percepe tainicul glas al Domnului și nu simte iubirea pe care o simte cel sau cea chemată.

Un alt punct abordat de ierarh a fost legat de dăruire sau slujire. Atunci când chemarea lui Dumnezeu se regăsește în viața unei persoane, dacă aceasta este autentică, nu rămâne doar la nivelul iubire („de tip autist”) egoistă. Chemarea lui Dumnezeu presupune apostolat, misiune, muncă, oboseală, dăruire pentru alții în diferite moduri.

În continuare episcopul a amintit de fecioara Rafila Găluţ, fiica aleasă a acestei comune care n-a fost persoană consacrată, însă a trăit asemenea unei călugărițe, o viață în care Dumnezeu a fost preocuparea sa centrală. A trăit virtuțile și viața de rugăciune a unei călugărițe, pentru a nu vorbi despre fenomenele supranaturale despre care au scris contemporanii săi. „Am revenit la Bocsig pentru a prețui valori atât de rare precum virtuțile alesei fecioare Rafila. Așteptăm și cerem de la ea care nu poate fi decât aproape de Dumnezeu pe care l-a iubit, ocrotire și mijlocire pentru nevoile noastre” – a spus ierarhul.

Episcopul a salutat prezenţa oficialităților locale: d-na primar Felicia Teodora Abrudean și respectiv, Consiliul Local pentru participarea la serviciile religioase. A exprimat în numele episcopiei de Lugoj recunoștința față de familia Tomoiagă, d-nei Ileana și fiilor pentru modul în care au însoțit și susținut vocația și misiunea părintelui Gheorghe.

Nu în ultimul rând a mulţumit părintelui Mirel Lazie pentru munca de a-l fi înlocuit în slujirea Sfintei Liturghii pe părintele Gheorghe o îndelungată perioadă de timp.

La finalul Sfintei Liturghii, a avut loc Slujba Parastasului pentru Părintele Gheorghe Tomoiagă, după care s-a plecat în procesiune spre cimitirul din sat aflat la aproximativ un km distanţă. Acolo a avut loc un Parastas pentru sufletul Servei lui Dumnezeu Rafila Găluţ și pentru toți cei din familiile celor prezenți care așteaptă învierea cea de obște în acel cimitir.

Raimondo-Mario Rupp

Mai multe fotografii se găsesc AICI.




Comunicat: Aniversarea a 170 de ani de la întemeierea Eparhiei de Lugoj

Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică de Lugoj organizează, în perioada 24-26 noiembrie 2023, programul aniversar dedicat împlinirii a 170 de ani de la întemeierea Eparhiei de Lugoj.

În programul acestor zile sunt cuprinse: momente de rugăciune (Te Deum), vernisaj de pictură, un cuvânt al Episcopului de Lugoj la ceas aniversar, conferinţe, un concert omagial de muzică clasică, expoziţie foto documentară. Aniversarea se va încheia cu Sfânta Liturghie Arhierească festivă în catedrala episcopală „Coborârea Spiritului Sfânt”.

Aniversarea reprezintă, pentru cler, persoanele consacrate şi credincioşii Eparhiei de Lugoj un moment de bilanţ şi aducere-aminte a istoriei Eparhiei, de cinstire a memoriei înaintaşilor, mai cu seamă a Episcopilor care s-au succedat în scaunul episcopal de-a lungul celor 170 de ani.

Prin documentul „Apostolicum Ministerium”, semnat de Papa Pius al IX-lea la 26 noiembrie 1853, Eparhia de Lugoj a fost întemeiată ca sufragană Mitropoliei de Făgăraş şi Alba-Iulia cu sediul la Blaj. Eparhia se întindea pe teritoriul comitatelor Caraş, Severin, Timiş-Torontal, Hunedoara, Arad şi parţial Alba, păstorind și actualmente credincioșii din același teritoriu canonic.

Celebrările aniversare din 24-26 noiembrie 2023 sunt un motiv de mare bucurie şi prilej de a aduce mulţumire lui Dumnezeu pentru parcursul celor 170 de ani de istorie pe care a străbătut-o Eparhia de Lugoj, înfruntând vitregia timpurilor şi aducând multor generaţii lumina credinţei în Dumnezeu.

Biroul de Presă al Eparhiei de Lugoj

PROGRAM

Vineri, 24 noiembrie 2023

Ora 1700 – Vernisajul expoziţiei de pictură „Semnele suferinţei” – lucrări pr. Radu Vasile Roșu (Muzeul de Istorie, Etnografie şi Artă Plastică – Lugoj);

Sâmbătă, 25 noiembrie 2023

Ora 1000 – Te Deum (Catedrala Greco-Catolică „Coborârea Spiritului Sfânt” – Lugoj);

Ora 1100 – Simpozion omagial la 170 de ani (Teatrul Municipal „Traian Grozăvescu” – Lugoj):

  • Preasfinţia Sa Ioan, Episcop Greco-Catolic de Lugoj – Cuvânt la ceas aniversar;
  • Dr. Luminiţa Wallner Bărbulescu – Considerații privitoare la înființarea Episcopiei Greco-Catolice de Lugoj;
  • Drd. Oliviu Gaidoş – Rolul Episcopiei greco-catolice de Lugoj în cultivarea conștiinței naționale a românilor bănățeni (1853-1918);
  • Prof. Dr. Constantin Tufan Stan – Societatea corală Lira;
  • Moment artistic: minirecital – „Incanto Quartetto”;
  • Pr. Dr. Sergiu Soica – „Noi te-am ales Doamne” … în 1948;
  • Dr. Arhg. Răzvan Ioan Pinca – Mărturii inedite din clandestinitate;
  • Moment artistic: interpretare poezii scrise de Arhiepiscopul Ioan Ploscaru – recită actorul Constantin Goloșie;
  • Preasfinţia Sa Ioan, Episcop Greco-Catolic de Lugoj – Cuvânt de încheiere;

Recepţie.

Pe parcursul simpozionului vor fi expuse în holul Teatrului Municipal  atât unele obiecte care au aparţinut Fericitului Episcop martir Ioan Bălan (curator pr. Olariu Cristian) cât şi fotografii din istoria eparhiei de Lugoj (din colecția personală Oliviu Gaidoș).

Duminică, 26 noiembrie 2023

Ora 1030Sfânta Liturghie Arhierească aniversară, urmată de un Parastas pentru ierarhii, clerul, persoanele consacrate şi credincioşii Eparhiei de Lugoj. (Catedrala Greco-Catolică „Coborârea Spiritului Sfânt” – Lugoj).




A trecut la cele veșnice părintele Mircea Fizitea

Cu profundă durere sufletească, dar nu lipsiți de speranța ce ne vine din credință, aducem la cunoștinţă faptul că în ziua de 26 octombrie 2023, a trecut la cele veșnice fratele nostru în Hristos, Preacucernicul Părinte Mircea Fizitea din Protopopiatul de Sânnicolau Mare.

Părintele Mircea Fizitea s-a născut la 26 noiembrie 1939. A fost hirotonit preot la data de 2 decembrie 1990 de către Arhiepiscopul Ioan Ploscaru. A făcut parte din rândul clerului căsătorit.

Episcopul, împreună cu clerul şi credincioşii Eparhiei de Lugoj, roagă pe Atotputernicul Dumnezeu să-i dăruiască odihnă veşnică, iar familiei îi transmite sincere condoleanţe.

Părintele este depus la capela din cimitirul romano-catolic din Periam.

Slujba înmormântării va avea loc sâmbătă, 28 octombrie, ora 15.00 la cimitirul romano-catolic din Periam.

Dumnezeu, Părintele îndurărilor şi Izvorâtorul Vieţii, să îi facă parte cu aleşii Săi în bucuria Învierii lui Hristos.

Odihna veşnică dă-i-o lui, Doamne!

Biroul de presă al Episcopiei Greco-Catolice de Lugoj




Întâlnirea profesorilor de religie și cateheților din Eparhia de Lugoj

Cu binecuvântarea și în prezența Preasfinției Sale Ioan, Episcop de Lugoj, la Reşedinţa Episcopiei de Lugoj, a avut loc, în data de 21 octombrie, a.c. cea de-a a IV-a Întâlnire a profesorilor de religie și cateheților din Eparhia de Lugoj. Această serie de întâlniri a fost inițiată în faza locală (eparhială) a Sinodului Episcopilor Catolici ce se desfășoară zilele acestea la Roma.

Întâlnirea a început cu celebrarea Orelor Canonice (Ora a III-a). Meditația propusă de episcop a pornit de la semnificația Orei a III-a, subliniind momentul în care Isus a fost condamnat la moarte și legătura sa cu coborârea Spiritului Sfânt, Spiritul Luminii și al Vieții.

Aceste întâlniri au ca scop încurajarea profesorilor de religie și a cateheților în îndeplinirea misiunii primite și promovarea schimbului de experiență, abordându-se de fiecare dată câte o temă de interes comun.

Ierarhul a evidențiat aspectul misionar al activității didactice, amintind cuvintele lui Isus: „Precum m-a trimis pe mine Tatăl, așa vă trimit și eu pe voi” (Ioan 20, 21). Misiunea ca profesori de religie și cateheți, se bazează pe chemarea și trimiterea celor 72 de ucenici de către Mântuitorul Isus (cf. Luca 10,1), având mereu conștiința că „Dumnezeu este iubire” (1Ioan 4,8), mergând mânați de iubirea dumnezeiască și promovându-o.

În cadrul evenimentului, Părintele Robert Trubiansky a prezentat Documentul „Măsuri de protecție a minorilor și a persoanelor vulnerabile”, fiind numit responsabil pentru această secțiune în cadrul Episcopiei Greco-Catolică de Lugoj. Prezentarea a oferit o perspectivă asupra modului în care aceste principii pot fi integrate și implementate în activitatea didactică.

Invitata acestei întâlniri, Dna. Daniela Trubiansky, psiholog educațional și psihoterapeut, a expus tema: „Predarea bazată pe atașament”. Prezentarea sa a luat în considerare provocările pe care le întâmpină profesorii, reactivitatea emoțională a elevilor și importanța dezvoltării unui mediu sigur și încrezător în școală. Expunerea a fost interactivă și a implicat participanții prin studii de caz și discuții.

În încheierea evenimentului, Episcopul a exprimat mulțumirea sa atât față de cei care au prezentat subiectele, cât și față de participanți pentru prezenţă și în particular pentru activitatea lor didactică și misionară.

S-a stabilit ca următoarea întâlnire să aibă loc la data de 16 martie 2024, iar tema aleasă pentru dezbatere este: metode interactive de predare.

Biroul de Presă al Eparhiei de Lugoj

Mai multe fotografii se găsesc AICI.




Vizită pastorală a Preasfinţitului Ioan în Parohia Nădlac

La invitaţia părintelui paroh Constantin Săcui, Preasfinţitul Ioan, Episcop de Lugoj, a efectuat o vizită pastorală în parohia Greco-Catolică Nădlac, Protopopiatul de Arad, în Duminica a XXI-a după Rusalii, la 15 octombrie 2023. Este prima vizită pastorală pe care PS Ioan o face în această parohie. Comunitatea parohială a dorit să sărbătorească 32 de ani de la retrocedarea, pe cale paşnică, a lăcaşului de cult, care a avut loc la 14 septembrie 1991. Părintele paroh Constantin ne-a mărturisit că a fost primul preot hirotonit de Preasfinţitul Alexandru Mesian, de pie memorie, la 8 ianuarie 1995, eveniment ce a avut loc în parohia Nădlac.

Ultima vizită pastorală în această parohie a fost a Preasfinţitului Alexandru Mesian, la 18 ianuarie 2009 cu ocazia sfinţirii bisericii parohiale în urma lucrărilor de restaurare.

Ierarhul fost întâmpinat la sosire, cu Sfânta Cruce şi Sfânta Evanghelie de către pr. Radu Vorindan, Protopop de Arad împreună cu pr. paroh Constantin, de Primarul oraşului Nădlac, d-l Ioan-Radu Mărginean și de alte oficialități, copiii oferindu-i ierarhului, flori, pâine şi sare.

La Sfânta Liturghie arhiereasacă alături de episcop au slujit: pr. Radu Vorindan, Protopop de Arad, pr. Constantin, parohul locului, pr. Florin Petrovan paroh la Zădăreni, pr. Vasile Bojcsuk, paroh la Peregu Mare, pr. Jarca Miron, paroh la Pecica și preotul romano-catolic Demeter Salman, paroh de Nădlac. De asemenea au asistat la celebrare și reprezentanți de alte confesiuni din localitate: pr. Alexandru Cotoraci – Biserica Ortodoxă Română și pr. protopop Ľudovít Bobcsok – Biserica Luterană Slovacă.

Răspunsurile au fost date de credincioşii parohiei împreună cu corul parohiei Romano-Catolice.

În cadrul predicii, episcopul a vorbit pe marginea Pildei Semănătorului din Evanghelia Duminicii. A evidențiat trei tipuri de suflete care nu pot rodi, decât dacă se schimbă: sufletul bătătorit, asemenea unui drum pietruit, care trebuie să elimine răul din viața sa; sufletul împietrit, care după ce aude cuvântul lui Dumnezeu e chemat să-l și asimileze; și sufletul năpădit de griji și preocupări cotidiene chemat la purificare dând prioritate lui Dumnezeu.

Ierarhul i-a încurajat pe credincioși să se întrebe cum primesc cuvântul lui Dumnezeu, cum îl cresc și cum îi facilitează rodul în inimile lor. A adus în discuție porunca iubirii, subliniind că ”a-L iubi pe Dumnezeu” (cu toată inima, sufletul, cugetul și puterea, cf. Marcu 12,30) e de considerat cea mai prețioasă sămânță de așezat în ”țarina” sufletului și reprezintă esența vieții creștine.

Acest cuvânt ”să-l iubești pe Dumnezeul tău” trebuie să prindă rădăcini în viața fiecăruia, să crească și să dea roade. Acest lucru devine vizibil atunci când credincioșii merg la biserică, ascultă cuvântul Evangheliei, se roagă și se străduiesc să urmeze poruncile Lui. Iubirea pentru Dumnezeu se manifestă prin bucurie, mulțumire, seninătate și plinătate în viață.

La finalul Sfintei Liturghii, au urmat câteva alocuţiuni rostite din partea d-lui primar Ioan-Radu, a d-nei Ecaterina Orban şi a părintelui paroh Constantin.

Domnul primar și-a exprimat recunoștința față de ierarhul prezent pentru onoarea pe care o face cu ocazia acestei vizite pastorale. I-a urat un călduros bun venit și i-a urat succes în noua sa misiune.

În continuare d-na doctor Ecaterina a rostit un cuvânt de mulţumire în numele credincioşilor oraşului Nădlac şi al Bisericii Romano-Catolice. A scos în evidenţă faptul că Nădlacul e o localitate caracterizată de multietnicitate și multiconfesionalism, unde toți locuitorii trăiesc uniți în spirit de înțelegere și pace.

Pr. paroh a mulţumit bunului Dumnezeu pentru acest deosebit eveniment; A mulţumit Preasfinţitului Ioan pentru vizită. A mulţumit preoţilor care au concelebrat. A mulţumit în mod deosebit oficialităţilor prezente, corului care a dat răspunsurile la Sfânta Liturghie, d-nei Ecaterina pentru implicare şi tuturor credincioşilor prezenţi.

După Sfânta Liturghie, episcopul, însoțit de preoții prezenți a binecuvântat prin stropire cu apă sfințită lucrările de renovare la clădirea parohiei care activează ca școală.

În final, oaspeţii invitaţi, au continuat bucuria printr-o agapă fraternă.

Raimondo-Mario Rupp

Mai multe fotografii se găsesc AICI.