Seara de Ajun şi prima zi de Crăciun 2022 la Catedrala din Lugoj

Marele praznic al Naşterii Domnului nostru Isus Cristos a fost celebrat cu solemnitate şi în acest an 2022 la catedrala „Coborârea Sfântului Spirit” din Lugoj.

De 31 ani, Catedrala din Lugoj se transformă în Ajunul Crăciunului (24 decembrie) într-o „peşteră” primitoare, pentru naşterea în lume a lui Isus Cristos, printr-un program special în cinstea sărbătoritului Isus, susţinut de corul „Reînvierea” al catedralei, dirijat de Prof. Olimpia Drăgan şi sceneta interpretată de copiii de la religie coordonați de Surorile Baziliene.

În deschiderea programului, Preasfinţitul Călin Ioan Bot, Episcop auxiliar de Lugoj a rostit un cuvânt despre taina Naşterii lui Cristos care, în această seară „va fi aşezată în cântec de colinde şi în gesturi de copii”. Pentru a înţelege ce este o taină, Preasfinţia Sa a făcut două sublinieri în acest sens:

  1. O taină este o realitate mai mare decât posibilitățile de exprimare.
  2. O taină pentru a ajunge la noi, pentru a fi primită, presupune dispoziţii din partea celui faţă de care se exprimă, a destinatarului. El trebuie să o dorească, să se pregătească, să o aştepte.

Programul a continuat cu Concertul tradiţional de colinde al corului „Reînvierea” al catedralei. Coriștii au interpretat piese din repertoriul românesc şi internațional, printre care amintim: „O ce veste minunată”, „Floricica”, „Trei Păstori”, … Colinda „Noapte de vis” cântată în trei limbi, a avut şi un aranjament orchestral cu vioară.

După concertul de colinde, copiii şi tinerii care frecventează orele de religie, pregătiți de Sora Valentina Hădărău, OSBM, au prezentat tradiționala scenetă a Naşterii Domnului. Programul susţinut de copii s-a încheiat cu interpretarea câtorva colinde şi poezii.

După toate aceste momente, Preasfinţitul Alexandru Mesian, Episcop eparhial de Lugoj, a adresat credincioşilor câteva gânduri de Crăciun. A felicitat corul catedralei, precum şi pe copiii de la cateheză pentru scenetă. De-asemenea a felicitat pe Sora Valentina care s-a implicat în realizarea scenetei copiilor. Nu în ultimul rând i-a felicitat pe părinţii şi bunicii copiilor. „Să nu uităm că de fapt esența sărbătorii este „astăzi s-a născut Cristos”, a spus PS Alexandru. Ierarhul a acordat binecuvântarea arhierească, rugându-l pe Isus Cristos care a venit în lume să aducă mântuirea neamului omenesc să binecuvânteze pe toţi cei prezenţi şi pe toți cei care au urmărit pe internet transmisiunea.

La sfârşitul programului, toţi copiii prezenţi s-au bucurat de darurile trimise de Pruncul Isus prin „Moş Crăciun”.

În Ziua de Crăciun – 25 decembrie – la Sfânta Liturghie de la orele 10.30, alături de Preasfinţiile Lor, Alexandru şi Ioan au concelebrat: mons. Angelo-Narcis Pop, Vicar general al Eparhiei de Lugoj, pr. prot. on. Ioan Pop, parohul catedralei şi pr. Narcis Ardelean, paroh la Şanoviţa. Răspunsurile au fost date de corul „Reînvierea” al catedralei.

Preasfinţitul Alexandru, a dat citire Scrisorii Pastorale de Crăciun. Redăm un fragment din această scrisoare pastorală: «Nașterea lui Cristos este culmea care desparte două lumi: lumea înainte de Cristos (î.d.C.) și lumea după Cristos (d.C.). Nașterea lui Cristos subîmparte apoi lumea de după Cristos în alte două lumi: lumea celor cu Cristos și lumea celor fără Cristos. „Lăudați și cântați și vă bucurați” pentru că S-a născut Cristos, iar noi, din mila lui Dumnezeu, facem parte din lumea celor care cred în Cristos».

Preasfinţitul Alexandru a mulţumit Monseniorului Angelo-Narcis Pop, Vicar General și preoţilor de la catedrală, în special Părintelui paroh Ioan Pop, Surorilor Baziliene, consiliului parohial, corului şi credincioșilor care s-au implicat pentru ca şi aceste sărbători de Crăciun să fie la fel de frumoase ca şi în anii precedenţi.

Preasfinţia Sa Alexandru împreună cu Preasfinția Sa Călin Ioan Bot, Episcopul auxiliar al Eparhiei de Lugoj, adresează[1] tuturor credincioşilor Crăciun fericit, cu sănătate şi bucurii, iar Anul Nou 2023 să aducă belşug de haruri de la Pruncul Isus.

Text şi video: Raimondo-Mario Rupp
Foto: Ştefan Festo

[1] Episcop Alexandru – Pastorala de Crăciun 2022.

Album foto AICI.




Colindători la reşedinţa Episcopiei Greco-Catolice de Lugoj

După o perioadă de doi ani, cu restricții datorate contextului de pandemie, s-a reluat tradiţia ca în zilele premergătoare Sărbătorii Naşterii Domnului, la reşedinţa Episcopiei de Lugoj să sosească multe grupuri de colindători, aducând Vestea cea Bună prin colind, Preasfinţitului Alexandru, Episcop de Lugoj, Preasfinţitului Ioan, Episcop auxiliar de Lugoj şi personalului care îşi desfășoară activitatea în cadrul Episcopiei de Lugoj.

În prima zi – sâmbătă, 17 decembrie 2022 – au sosit la reşedinţa Episcopiei colindători din parohiile „Sf. Nicolae” – Haţeg şi „Pogorârea Spiritului Sfânt” – Toteşti, însoţiţi fiind de Părintele Doinel Preda, paroh și protopop de Haţeg împreună cu pr. Paul Frăţilă, paroh la Totești. Tot în aceeași zi au colindat copiii de la Lugoj, care fac ore de religie cu Sora Valentina Hădărău, OSBM.

A doua zi, 20 decembrie 2022 colindători au fost chiar angajaţii episcopiei care, împreună cu PS Ioan, l-au colindat pe PS Alexandru.

Miercuri, 21 decembrie 2022, în a treia zi, au sosit cu colinda ansamblul Folcloric „Perla Banatului”.

În cea de-a patra zi – joi, 22 decembrie 2022 – au colindat mai întâi copiii şi tinerii din parohia Ohaba-Forgaci însoţiţi de Părintele paroh Ovidiu Neiconi. Au urmat militarii Batalionului 183 Artilerie Mixtă „General Ion Dragalina”, alături de preotul ortodox Emanuel Gafița care au interpretat o suită de colinde tradiționale românești.

A cincea zi – vineri, 23 decembrie 2022 – au colindat copiii şi tinerii din parohia Lugoj III „Sf. Ioana Antida”, însoţiţi de Mons. Angelo-Narcis Pop, Vicar general şi paroh al acestei parohii. În seara aceleaşi zile, au colindat credincioşii din parohia Lugoj II – „Naşterea Sf. Ioan Botezătorul” însoţiţi de pr. paroh dr. Marius-Petru Pop, Consilier eparhial și Secretar episcopal.

Sâmbătă, 24 decembrie – în dimineața Ajunului de Crăciun – au colindat pentru prima oară la reședința Episcopiei un grup de 56 de colindători din satul Corjova, raionul Criuleni, Republica Moldova. Colindătorii basarabeni au fost însoțiți de d-l Constantin-Cristian Stoi, primarul comunei Boldur și de d-l Gheorghe Ojog, primarul localității Corjova, de Părintele Vasile Pistrui, (Parohia Ortodoxă Criuleni – Rep. Moldova), părintele Ovidiu Neiconi, paroh greco-catolic de Ohaba Forgaci și de pr. Valentin Nicolae, (parohia Ortodoxă Română Ohaba-Forgaci).

În Seara de Ajun au colindat:

  • Corul „Reînvierea” al Catedralei din Lugoj condus de d-na prof. Olimpia Drăgan și grupul de tineri ai catedralei;
  • Tinerii Catedralei;
  • Surorile Baziliene;
  • credincioşii parohiei Ohaba-Forgaci însoţiţi de pr. paroh Ovidiu Neiconi;

Şirul colindătorilor la reşedinţa Episcopiei s-a încheiat în ziua de Crăciun cu un grup de credincioşi din parohia Izvin, însoţiţi de pr. Alin Taichiş.

Pentru toate grupurile care au adus vestea Naşterii lui Cristos, au primit binecuvântarea arhierească din partea celor doi episcopi, urmată apoi de darurile cuvenite colindătorilor: pachete cu dulciuri şi altele.

Raimondo-Mario Rupp

Video: playlist colindători la reşedinţa episcopiei:

Mai multe fotografii, AICI.




Anunţ: Concert de Colinde susţinut de Corul „Reînvierea” al Catedralei Greco-Catolice Lugoj

Corul „Reînvierea” al Catedralei „Coborârea Sfântului Spirit” din Lugoj, dirijat de d-na Prof. Olimpia Drăgan, va susţine un concert de colinde, sâmbătă, 24 decembrie 2022, în catedrală cu începere de la ora 17.00.

În program sunt prevăzute piese din repertoriul muzicii româneşti şi internaţionale.

Este cel de-al doilea concert de colinde pe care corul catedralei în susţine în acest an. Primul concert a avut loc pe scena amenajată în Parcul „George Enescu” din Lugoj cu ocazia Festivalului Sărbătorilor de Iarnă 2022.

A consemnat: Raimondo-Mario Rupp




Foto şi video: pregătire sufletească pentru Sărbătoarea Naşterii Domnului la Timişoara, Deva şi Lugoj

Preasfințitul Ioan, Episcop auxiliar de Lugoj, a propus credincioșilor – în perioada 18-20 decembrie 2022 – un itinerariu de pregătire sufletească pentru Sărbătoarea Naşterii Domnului, cu tema: „Despre Prunc, despre Mamă și despre nevăzutul Tată.”

Prima meditaţie a avut loc la Timişoara, biserica „Sfântul Iosif”, în seara zilei de duminică, 18 decembrie 2022. Tema acestei prime zile a fost: Despre Prunc – „Iată Mielul lui Dumnezeu.” (Ioan 1,29). Programul a început la ora 17 cu celebrarea Sfintei Liturghii, după care a urmat un recital la pian, susţinut de tânăra artistă Alice Maria Poenariu. După meditaţia ierarhului, a urmat un cuvânt al unei persoane laice, apoi copiii de la cateheză au interpretat câteva colinde.

A doua meditaţie a avut loc, luni, 19 decembrie 2022, la Biserica „Imaculata” din Deva,  Programul serii a început cu rânduiala Vecerniei, după care a urmat cea de-a doua meditaţie, având ca temă: Despre Mamă – „Au văzut copilul împreună cu Maria, mama lui” (Matei 2,11).

Itinerariul de pregătire sufletească s-a încheiat marţi, 20 decembrie 2022 la Lugoj în catedrala „Coborârea Sfântului Spirit”, cu cea de-a treia meditaţie, după Sfânta Liturghie de seară. Tema ultimei meditaţii a fost: Despre nevăzutul Tată – „Tatăl m-a trimis.” (Ioan 5,36).

Toate meditaţiile au fost transmise în direct pe canalele de Youtube şi Facebook ale Episcopiei Greco-Catolice de Lugoj.

Raimondo-Mario Rupp

Album foto:




Programul serviciilor religioase la Catedrala „Coborârea Sfântului Spirit” din Lugoj – de Crăciun 2022 şi Anul Nou 2023

 

🔴Vineri, 23 decembrie 2022
Ora 08.00: Orele Împărătești.
– Sfânta Liturghie.

Ora 17.00: Sfântul Rozar.
Ora 17.30: Sfânta Liturghie.

🔴Sâmbătă, 24 decembrie 2022

Ora 08.00: Sfânta Liturghie.

Ora 17.00:

  • Concert de colinde susţinut de Corul Catedralei
  • Sceneta de Crăciun susţinută de copiii de la religie.

🔴Duminică, 25 decembrie 2022
Ora 09.00: Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare.
Ora 10.30: Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare. (arhierească).
Ora 17.00: Sfântul Rozar.
Ora 17.30: Sfânta Liturghie.

🔴Luni, 26 decembrie 2022
Ora 09.00: Sfânta Liturghie.
Ora 10.30: Sfânta Liturghie (arhierească).
Ora 17.00: Sfântul Rozar.
Ora 17.30: Sfânta Liturghie.

🔴Marţi, 27 decembrie 2022
Ora 09.00: Sfânta Liturghie.
Ora 10.30: Sfânta Liturghie (arhierească).
Ora 17.00: Sfântul Rozar.
Ora 17.30: Sfânta Liturghie.

🔵Sâmbătă, 31 decembrie 2022
Ora 08.00: Sfânta Liturghie.
Ora 16.30: Vecernie.
Ora 17.30: Sfânta Liturghie (Arhierească).
 – Te Deum (Rugăciune de mulţumire la sfârşitul anului).

🔵Duminică, 1 ianuarie 2023
Ora 09.00: Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare.
Ora 10.30: Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare (arhierească).
 – Te Deum (la Anul Nou).
Ora 17.00: Sfântul Rozar.
Ora 17.30: Sfânta Liturghie.