Cu binecuvântarea Preasfinţiei Sale Alexandru Mesian, Episcop Eparhial de Lugoj, în dimineața zilei de 7 decembrie 2021, orele 9.30, la Palatul Episcopal din Lugoj a avut loc o reuniune lărgită de lucru.

La întâlnire, alături de Părinţii protopopi şi consilierii eparhiali, au fost invitaţi să ia parte preoţi, persoane consacrate şi laici, implicaţi în diferite sectoare ale vieţii ecleziale din Eparhia de Lugoj: responsabili cu pastoraţia tineretului, pastoraţia familiilor, responsabili mass-media, cultură, activităţi caritative, predarea orelor de religie în şcoală etc.

Imediat după deschiderea oficială, în toamna acestui an, a procesului sinodal pentru cea de-a XVI-a Adunare generală ordinară a Sinodului Episcopilor la Roma şi în toate Bisericile locale, Preasfinţitul Alexandru Mesian i-a încedinţat Preasfinţitului Călin Ioan Bot, Episcop auxiliar de Lugoj, misiunea de a coordona procesul sinodal în Eparhia de Lugoj.

Principalele puncte pe ordinea de zi ale întâlnirii au fost următoarele:

• Reflecţii şi îndrumări privind administrarea Bisericească;
• Organizarea la nivel eparhial a lucrărilor legate de Sinodul Episcopilor Bisericii Catolice cu tema: Pentru o Biserică sinodală. Comuniune, participare, misiune;

Întâlnirea a fost deschisă de Preasfințitul Alexandru Mesian cu rugăciunea „Tatăl Nostru”.

În prima parte a întâlnirii, Preasfinţitul Alexandru a prezentat câteva chestiuni de ordin Administrativ Bisericesc. Astfel, fiecare preot va întocmi un scurt istoric al parohiei, începând cu reactivarea parohiei sale după decembrie 1989. La fiecare parohie trebuie să fie un spaţiu destinat oficiului parohial cu lucrurile strict legate de parohie şi anume:

• Registrul cu botezaţi, căsătorii, decedaţi;
• Registrul cu toţi credincioşii parohiei;
• Condică de corespondenţă, intrări-ieşiri;
• Chitanţiere;
• Registru – evidenţă financiară;
• Alte dotări … (arhivă, cărţi liturgice, bibliotecă);

În locurile unde nu se poate amenaja – la casa parohială – un astfel de spaţiu, se va improviza un oficiu în cadrul bisericii (în sacristie).

În continuare, Preasfinţitul Alexandru a vorbit despre Protopop, subliniind rolul strategic, drepturile şi obligaţiile acestei funcţii, aşa cum sunt prevăzute în Codul Canoanelor Bisericii Orientale la Titlul VII, articolul V, can. 276-278.

După o scurtă pauză de cafea, partea a doua a întâlnirii a fost dedicată discuţiilor privind desfăşurarea Fazei eparhiale a parcursului sinodal inițiat de Papa Francisc: ascultarea și consultarea Bisericilor locale, etapă care se va încheia în luna august 2022.

Preasfinţitul Ioan a făcut o prezentare sintetică a ceea ce înseamnă acest proces sinodal, atingând idei principale din Documentul pregătitor al sinodului. Preasfinţia Sa a spus: „Dumnezeu ne cheamă să fim Biserica în mileniul în care trăim; este necesar să vedem cum să ne trăim credinţa şi cum să o transmitem mai departe urmaşilor noştri. Valoarea acestui sinod va consta în faptul că, ulterior se va concretiza într-un document scris dar valoarea constă şi în faptul că astăzi am putut să ne întâlnim” a subliniat Preasfinţitul Ioan, mulţumind celor prezenţi pentru participare.

În ultima parte a întâlnirii, s-a discutat despre modalitățile concrete de desfășurare a fazei eparhiale. Echipa de lucru pentru acest proces sinodal eparhial rămâne deschisă şi altor onoraţi preoţi, persoane consacrate sau laici care ar putea fi ulterior invitaţi pentru a contribui la desfăşurarea procesului sinodal eparhial.

Din ascultarea celor care au vorbit putem consemna:

1. Nevoia de Cateheză în general, la copii şi adulţi.
2. Evanghelizarea: a merge împreună şi cu creştinii de celelalte confesiuni.
3. Drumul Bisericii ca orientare a sinodului: Isus Cristos este modelul de urmat. El este Calea după care trebuie să ne orientăm. Isus s-a oprit cu săracii, a predicat, a vindecat bolnavii, a făcut opere de caritate. Isus ne-a adus o învăţătură nouă şi a desăvârşit învăţătura Vechiului Testament dar ne-a şi învăţat să ne rugăm şi ni s-a dat ca exemplu de om al rugăciunii.
4. Evanghelia carităţii.

Întâlnirea s-a încheiat cu rostirea Rugăciunii pentru Sinod: Adsumus Sancte Spiritus.

A consemnat: ipod. Raimondo-Mario Rupp

“Dacă nu era Unirea religioasă (cu Roma) de la 1700,
nu era nici Adunarea de la Blaj din 3/15 mai 1848
şi fără aceasta nu era nici Unirea din 1918”.
Fericitul Cardinal Iuliu Hossu

Cu ocazia Zilei Naționale a României – 1 decembrie 2021 – în Catedrala „Coborârea Sfântului Spirit” din Lugoj, după celebrarea Sfintei Liturghii de dimineaţă a fost oficiată slujba de Te Deum.

La 1 decembrie se sărbătoresc 103 ani de la Marea Unire de la Alba Iulia. Fericitul Episcop Martir greco-catolic Iuliu Hossu fiind cel care a citit Declarația de Unire în acel moment istoric.

Slujba De Te Deum a fost oficiată de la ora 9 de către Părintele Teodor Baba, Consilier Eparhial şi Protopop de Lugoj împreună cu Părintele Prot. On. Ioan Pop, parohul catedralei. Răspunsurile au fost oferite de un grup restrâns al Corului „Reînvierea” şi de către Sr. Rafaela, OSBM Lugoj.

Rugăciunea de la Tedeum rostită cu această ocazie este de o rară frumusețe și înțelepciune, fapt pentru care considerăm că poate fi citită și ca o meditație cu ocazia Sărbătorii Naţionale a poporului român. Redăm în continuare un fragment din această rugăciune:

Întăreşte credinţa Ta cea sfântă, încălzeşte pururea inimile noastre cu focul dragostei către Tine şi către aproapele, depărtează de la noi tot duhul cel vicelan şi necurat, care se împotriveşte voii Tale celei sfinte şi mântuirii noastre.

• Dă, Doamne, legiuitorilor noştri, spiritul înţelepciunii şi al iubirii de oameni, care întăreşte popoarele şi le înalţă.
• Înnoieşte în inimile judecătorilor spiritul cel drept, care luminează şi învaţă tot adevărul.
• Revarsă în păstorii sufleteşti ai poporului Tău spiritul lepădării de sine, pe care l-ai dat sfinţilor Tăi ucenici şi apostoli când i-ai trimis în lume la propovăduire.
• Insuflă ostaşilor noştri bărbăţia şi vitejia cea sfântă a dragostei către Dumnezeu, către aproapele şi către ţară.
• Şi pe noi, pe toţi, ne învredniceşte a spori în faptele cele bune, care fac pe oameni după chipul şi asemănarea Ta.

Auzi-ne, Doamne, precum ai auzit cu milă şi rugăciunile părinţilor noştri, când chemau ei ajutorul şi îndurările Tale asupra lor şi asupra ţării acesteia în care se preamăreşte numele Tău.

Păzește, Doamne, ţara noastră şi Sfântă Biserica Ta, pe care ai întemeiat-o într-însa, ferindu-le de toată întâmplarea cea rea.

Ajută-ne cu harul Tău, ca întotdeauna cu inimă curată şi cu viaţă neprihănită să Te mărim pe Tine, Dumnezeul cel necuprins de minte şi închinat în trei Ipostaze: Tatăl şi Fiul şi Sfântul Spirit, şi să strigăm din adâncul inimii: Mărire Ţie, Dumnezeule, dătătorule de bine, în vecii vecilor. Amin.

Ipod. Raimondo-Mario Rupp

În Duminica a treizecea după Rusalii, la 28 noiembrie 2021, Preasfinţia Sa Călin Ioan Bot, Episcop auxiliar de Lugoj s-a aflat în mijlocul comunității greco-catolice din Haţeg, judeţul Hunedoara. Vizita Preasfinţitului Ioan în parohia „Sfântul Nicolae” din Haţeg a avut loc din încredințarea Preasfinţitului Alexandru Mesian, Episcop de Lugoj, cu ocazia sfinţirii clopotelor bisericii în urma efectuării lucrărilor de automatizare. Preasfinția Sa Ioan a fost însoțit de către Monseniorul Angelo-Narcis Pop, Vicar general al Eparhiei de Lugoj.

La sosirea în parohie, Preasfinţia Sa fost întâmpinat în fața bisericii cu Sfânta Evanghelie şi Sfânta Cruce de către Părintele Nicolae-Doinel Preda, Protopop de Haţeg şi parohul locului alături de preoţii din protopopiat. Copiii au oferit ierarhului buchete de flori.

Ceremonia a început cu sfinţirea clopotelor bisericii prin ungerea cu marele Mir şi stropirea cu apă sfințită.

A urmat Sfânta Liturghie arhierească. Alături de Preasfințitul Ioan au concelebrat: Mons. Angelo Narcis Pop Vicar general, Rev. Pr. Protopop Nicolae-Doinel Preda, Pr. Daniel-Ilie Solomon, paroh la Tuștea; Rev. Pr. Silviu Augustin Stroia, paroh la Silvașul de Sus și Silvașul de Jos; Rev. Pr. Paul Marius Frățilă, paroh la Totești și Samizegetusa.

În cuvântul de învățătură, Preasfinţitul Ioan a vorbit pe tema Evangheliei duminicii, a tânărului bogat. Preasfinția Sa a transmis salutul şi binecuvântările Preasfinției Sale Alexandru Mesian, Episcop eparhial de Lugoj.

Părintele paroh Nicolae-Doinel a mulţumit mai întâi bunului Dumnezeu. A mulţumit Preasfinţitului Ioan pentru prezenţa în mijlocul credincioşilor. A mulţumit participanţilor: Mons. Angelo Pop, Vicar general şi preoţilor participanţi. Nu în ultimul rând a mulţumit credincioşilor din parohie şi tuturor celor care au binevoit ca să fie alături la bucuria acestui moment solemn al vieţii parohiei.

Text: Ipod. Raimondo-Mario Rupp.

Fotografii: Darius Preda.

Mai multe fotografii se găsesc AICI.

La 19 noiembrie 2021, s-au împlinit 110 de ani de la naşterea celui care a fost Arhiepiscop Ioan Ploscaru, fost Episcop al Eparhiei de Lugoj şi unul dintre cei 12 Episcopi mărturisitori ai credinţei Catolice în închisorile comuniste, timp de 15 ani.

În ziua de 17 septembrie 1933, la vârsta de 22 de ani a fost hirotonit preot, prin punerea mâinilor Episcopului de Oradea, Valeriu Traian Frenţiu, Fericitul Episcop martir de mai târziu.

La 37 de ani, în ziua de 30 noiembrie 1948, a fost consacrat Episcop de Lugoj în clandestinitate, căci Biserica Greco-Catolică era scoasă înafara legii. A fost cel mai tânăr episcop din Biserica Catolică la acea vreme. A acceptat din ascultare faţă de Sfântul Scaun Apostolic al Romei, să devină episcop, când această demnitate în acel timp însemna o jerfă supremă: închisoare, teroare şi, de obicei, moartea.

Viaţa în închisoare a Arhiepiscopului Ioan a fost o trăire de jertfe şi umilinţe. Citim în cartea Înalt Preasfinţiei Sale, „Lanţuri şi teroare[1]”:

• deţinuţii nu aveau nume, ci doar un număr; erau consideraţi şi apelaţi drept „bandiţi”;
• frigul, cu geamuri sparte şi iarna, iar vara geamurile erau oblonite şi acoperite ca să nu se poată vedea soarele sau să se aerisească (Jilava p. 114) fiind îngrămădiţi câte 20-70 de deţinuţi pe paturi suprapuse;
• percheziţiile erau metode de umilire şi batjocură (Jilava, p. 111);
• foamea care dădea coşmaruri, căci fasolea era cu gărgăriţe, iar arpacaşul cu viermi (p. 124); de multe ori, din lipsă de gamele se mânca din vreo cutie de conservă aflată în lada de gunoi (p. 87);
• aerul infectat al tinetelor, ce trebuia suportat ziua şi noaptea;
• celula de pedeapsă (carcera) pentru cele mai mici sau imaginare abateri: cu apă pe jos, în picioare toată ziua, ca hrană o bucată de pâine şi apă… (p. 139);
• dar cea mai groaznică era izolarea. Să rămâi luni şi ani de zile singur. O încăpere complet goală, un pat de fier într-un colţ, nici o altă mobilă, geam opac văruit … nu vorbeşti cu nimeni … la un moment dat uiţi să mai vorbeşti … nu ştii nimic despre lume … ai uitat şi cum arăţi, ţi-ai devenit un străin propriului eu, foamea, frigul, goliciunea ţi-au stors viaţa. Cât va dura? Poţi să întrebi pe cineva, nu … imaginaţia hămesită de foame, la lumina permanent gălbuie a becului schiţează desene sinistre … (p. 171).

„După doi ani de singurătate un schimb de cuvinte cu o fiinţă umană m-a umplut de bucurie. Mă miram de propria mea voce. Această fiinţă umană, cu care am început să comunic a fost generalul Ilcuş, fost ministru, care a încercat să se sinucidă, el „auzea voci”… m-au pus cu el ca să-l liniştesc. Am stat cu el un an de zile, timp în care s-a mai liniştit” (p. 192).

Mizeria şi regimul închisorilor comuniste nu au avut limite, dar încercatul episcop Ioan nu a cedat niciodată. Bolnav de ficat, cu dureri mari, stătea chircit fără să mănânce nimic zile la rând. Tratamentul a constat în două pilule de chinină şi atât!!!

În închisoare deţinuţii sunt copleşiţi de întrebări profunde, probabil că şi Preasfinţitul Ioan le-a avut câteodată, dar cu grabă a încercat să le îndepărteze. El scrie: „singurătatea într-o celulă nu poate fi înţeleasă decât de cel care a trăit-o”, dar Isus l-a ajutat nu numai să depăşească aceste crize, ci să aibă puterea să încurajeze şi pe alţii. Înalt Preasfinţia Sa, George Guţiu, coleg de celulă timp doi ani, scrie: „Alături de Preasfinţitul Ploscaru nimeni nu era întristat sau deprimat. El ştia să ridice moralul, să aducă o rază de speranţă, să redea dorinţa de a trăi …”.

Cât a fost singur în celulă, Preasfinţitul Ioan a compus versuri pe care le-a fixat în memorie prin dese repetări. Distinsul ierarh scrie: „Atunci nu credeam că voi mai fi liber şi că le voi copia într-un caiet … Le-am închinat numai lui Isus şi Preasfintei Sale Mame…” (p. 173).

La 4 august 1964 a fost eliberat din închisoarea de la Gherla, într-un lot din care mai făcea parte, între alții, și părintele Pompeiu Onofreiu de la Sibiu. A fost urmărit, în mod constant, până în 1989. În anul 1975 i se pregătea un nou proces, însă autoritățile comuniste au renunțat. Din pricina terorii comuniste, episcopul Ioan Ploscaru nu a putut să-și desfășoare activitatea de conducător vizibil al eparhiei Lugojului, până la sfârșitul anului 1989.

„În urma Decretului Nr. 9/31 decembrie 1989, pct. 20, Biserica Greco-Catolică din România a fost eliberată. Drept aceea Înalt Preasfinţia Sa de pie memorie Nicolae Corneanu, Mitropolitul Bisericii Ortodoxe Române din Timişoara, conştient de importanţa acestui decret şi, în acelaşi timp, binevoitor, în spirit creştinesc, a dispus preotului paroh ortodox Daneş, de la fosta catedrală română unită din Lugoj, să o predea posesorului de drept, Bisericii Unite”.

Astfel, la 21 ianuarie 1990, Episcopul Ioan Ploscaru a săvârșit prima liturghie arhierească în Catedrala din Lugoj, după 41 de ani.

La 14 martie 1990, odată cu restabilirea ierarhiei catolice din România, Episcopul Ioan Ploscaru a fost dezlegat de titlul de Trapezopolis şi numit Episcop eparhial de Lugoj.

În anii următori a vizitat de trei ori Roma; a oferit în traducere franceză volumul de versuri „Cruci de gratii” Sfântului Părinte Papa Ioan Paul II, care l-a felicitat pentru întreaga activitate.

În aceşti puţini ani, câţi i-au mai rămas de trăit, în „libertate”, a atras multe suflete la Dumnezeu. Acestea erau marile bucurii ale Ucenicului Mântuitorului: convertirea sufletelor spre Isus!

la 20 iulie 1994 Sfântul Părinte Papa Ioan Paul al II-lea l-a numit pe Preasfinţitul Alexandru Mesian, Episcop coadjutor al Preasfinţitului Ioan Ploscaru, Episcop de Lugoj. „Bunul Dumnezeu, la timp potrivit, m-a trimis să-i fiu aproape, să-l ajut în muncă şi să-i fiu alături până în ultimele clipe ale vieţii sale”, afirmă Preasfinţia Sa, în prefaţa lucrării „In Memoriam Arhiepiscopul Ioan Ploscaru evocări şi amintiri”, apărută în anul 2001.

Datorită vârstei înaintate, Preasfinţitul Episcop Ioan Ploscaru a cerut Sfântului Scaun aprobarea retragerii din activitatea administrativă. Împlinise 84 de ani la 19 noiembrie 1995. Astfel în urma aprobării de către Sfântul Scaun a cererii de retragere, în ziua de 19 noiembrie 1995, începând cu 20 noiembrie acelaşi an, Preasfinţitul Alexandru Mesian, devine Episcop eparhial de Lugoj.

Pentru meritele deosebite în activitatea sa pastorală şi pentru puternica mărturisire de credinţă oferită prin întreaga sa viaţă închinată lui Dumnezeu şi Bisericii Sale, la data de 29 noiembrie 1996 Sfântul Părinte Papa Ioan Paul al II-lea i-a conferit titlul onorific de Arhiepiscop ad personam.

A trecut la cele veşnice la 31 iulie 1998 la vârsta de 87 de ani, în al 50-lea an de episcopat.

Arhiepiscopul Ioan Ploscaru, pe lângă activitatea pastorală căreia i s-a dedicat atât în timpul comunismului cât şi după revoluţia din 1989, a mai avut şi preocupări literare ca: exeget, poet, istoric şi moralist. A publicat 27 de cărţi. Dintre acestea amintim: „Lanţuri şi teroare”, lucrare apărută în limba română în anul 1993 care a fost tradusă în limbile italiană (2013), franceză (2017) şi spaniolă (2020). De asemenea amintim şi volumul de poezii „Cruci de gratii” (1992), tradus şi în limbile franceză (1995) şi italiană (2018).

Până în anul 1998 lucrările sale s-au tipărit în peste 170.000 de exemplare. După trecerea sa din această viaţă, activitatea editorială a continuat cu intensitate, valorificându-se manuscrisele pe care le-a lăsat moştenire credincioşilor.

Pe mormântul Arhiepiscopului Ioan Ploscaru sunt scrise următoarele versuri:

„Iubirea Blândului Isus
Din prag de veşnicie,
M-a miruit cu har de sus
Să-i fiu în temniţă supus.
Apostol-Mărturie[2]”

Biroul de Presă al Episcopiei Greco-Catolice de Lugoj

[1] S-a folosit ediţia a II-a, aparută în anul 1994 la Editura „Signata” Timişoara.

[2] Fragment din volumul „Cruci de gratii” – Sighet 1955.

Montaj video – in memoriam 110 ani 

În data de 29 octombrie 2021 în comuna Peciu-Nou, la inițiativa parohiei romano-catolice împreună cu parohia greco-catolică, a avut loc procesiunea Calea Sfintei Cruci.

Acest tip de procesiune nu a mai avut loc în Peciu-Nou de aproximativ 35-40 de ani. În mod simbolic au fost marcate momentele dintre Judecata lui Isus de către Pilat și Înmormântarea Sa, prin opriri în fața celor 14 staţiuni din cimitirul comunei. S-au rostit rugăciuni pentru odihna celor decedați, pentru pacea și liniștea din localitate, pentru sănătate, etc.

La procesiune au participat credincioși greco-catolici, romano-catolici și ortodocși. Rugăciunile au fost rostite în limbile română, germană și maghiară.

Procesiunea a fost condusă de Părintele Simion Ciubotariu, paroh al Bisericii Romano-Catolice din Peciu Nou, împreună cu subsemnatul, Părintele Vasile Chindriş, paroh al Bisericii Greco-Catolice din localitate.

La procesiune a participat și d-l Primar Gabriel Drăgan, rostind o scurtă cuvântare în care a precizat că Primăria sprijină în mod egal toate cultele din comună. De asemenea Primăria sprijină conservarea tradițiilor încă vii ale diferitelor comunități etnice și religioase din comuna Peciu Nou precum și revitalizarea acelor tradiţii care au dispărut.

De anul viitor această procesiune se va desfășura în timpul Postului Mare!

Mulțumim D-lui Primar pentru disponibilitatea de a fi împreună cu noi şi pentru sprijinul acordat! Mulțumim tuturor celor care au venit să ne rugăm împreună pentru bunăstarea celor din comunitate! Bunul Dumnezeu să răsplătească tuturor pentru efortul depus!

La sfârșit a avut loc o mică agapă!

A consemnat: Părintele Vasile Chindriş, paroh Peciu Nou