Mesajul CER: Să ne unim în rugăciune pentru sănătatea Sfântului Părinte Papa Leon al XIV-lea
În aceste zile în care Sfântul Părinte Papa Leon al XIV-lea trece prin încercarea suferinței și a recuperării după intervenția chirurgicală, episcopii catolici din România își exprimă profunda comuniune spirituală, apropierea filială și solidaritatea în rugăciune cu Urmașul Sfântului Petru.
Alături de preoți, de persoanele consacrate și de toți credincioșii comunităților noastre, îl încredințăm pe Sfântul Părinte iubirii milostive a lui Dumnezeu, cu încrederea că rugăciunea Bisericii este o îmbrățișare care învinge distanțele, fiind o lumină a speranței care nu se stinge nici în ceasurile încercării.
Prin mijlocirea Preasfintei Fecioare Maria, Tămăduitoarea bolnavilor, îl rugăm pe Domnul să-i dăruiască Sfântului Părinte vindecare grabnică, pace sufletească și puteri reînnoite, pentru ca, întărit trupește și sufletește, să poată continua să călăuzească Biserica, cu credință neclintită și zel apostolic, rămânând un neobosit vestitor al speranței și al păcii în lumea noastră atât de încercată.
În comuniune cu întreaga Biserică, să facem din rugăciunea noastră un semn viu al iubirii, al recunoștinței și al unității în jurul Păstorului nostru.
Oradea, 14 octombrie 2026
+ Böcskei László Președintele Conferinței Episcopilor Catolici din România
COMUNICAT: Papa Francisc s-a întors în casa Tatălui ceresc
CONFERINŢA EPISCOPILOR DIN ROMÂNIA
Str. Diligenţei nr. 24, sector 3, 031555 – Bucureşti
Tel. / Fax +40 31 4361250 e-mail: secretariat@episcopat.ro
Blaj, 21 aprilie 2025
Astăzi, 21 aprilie 2025, Biroul de Presă al Sfântului Scaun a transmis cu profundă întristare vestea întoarcerii în casa Tatălui Ceresc a Sfântului Părinte Papa Francisc, la vârsta de 88 de ani.
La ora 9:45 (ora Italiei), Cardinalul Kevin Farrell, Camerleng al Camerei Apostolice, a anunțat că Papa Francisc a trecut la Domnul la reședința sa de la Casa Santa Marta: „În această dimineață, la ora 7:35, Episcopul Romei, Francisc, s-a întors la casa Tatălui. Întreaga sa viață a fost dedicată slujirii Domnului și Bisericii Sale. Ne-a învățat să trăim valorile Evangheliei cu fidelitate, curaj și iubire universală, în special în favoarea celor mai săraci și marginalizați”.
Exemplul de dăruire și de credință al Papei rămâne un far luminos în viețile noastre. Mesajul său plin de compasiune și chemarea la unitate, la care ne-a îndemnat cu prilejul Vizitei Apostolice în România, din 31 mai-2 iunie 2019, vor continua să inspire generații întregi, iar memoria sa va fi păstrată cu recunoștință în inimile tuturor celor care au găsit în cuvintele sale un îndemn spre o lume mai dreaptă, mai frățească și mai umană.
Episcopii, clerul, persoanele consacrate și credincioșii catolici din România înalță rugăciuni, prin mijlocirea Fecioarei Maria și a Fericiților Episcopi Martiri Greco-Catolici beatificați de Papa Francisc la Blaj, cerând Părintelui Ceresc odihna veșnică pentru sufletul Sfântului Părinte.
† Cardinal Lucian Mureșan
Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică
Președintele Conferinței Episcopale din România
Participare din Eparhia de Lugoj la Adunarea de Lucru a Forumului European al Comitetelor naționale de Laici – ELF
În perioada 13-16 iunie 2024 a avut loc la Roma Adunarea de Lucru a Forumului European al Comitetelor naționale de Laici – ELF (www.europ-forum.org), la care au participat aproximativ 53 de delegați din 14 țări europene. Romania a fost reprezentată de d-na Cecilia Turcu, președinte AGRU eparhial Lugoj, vicepreședinte AGRU național, consilier ACRO și de d-na Liana Furlan, consilier AGRU eparhial Lugoj, AGRU fiind afiliata ELF.
Lucrările s-au desfășurat la Casa „Maria Immacolata” a Surorilor Sfantului Vincențiu de Paul, având tema: „Credință, frumusețe și sinodalitate”.
Cateva idei din declarația de final a întâlnirii:
„Prin conferințe, ateliere și o vizită la Galeria Națională de Artă Modernă am experimentat ascultarea punctelor de vedere și a opiniilor celorlalți și cum să vedem și să găsim conținut și mesaje în opere de artă cum ar fi tablouri sau fotografii.
Am realizat că noi, catolicii, folosim întâlnirea cu operele de artă cel mai adesea ca simplu exemplu ilustrativ. Prin interacțiunea de grup cu arta am descoperit că putem vedea realitatea înnoită, că putem observa ”semnele timpului” și cum să ne aprofundăm dialogul cu lumea.
Ascultarea reciprocă și respectul unul față de celălalt sunt de asemenea și primii pași către sinodalitate. Introducerea în sinodalitate și experimentarea ei ca mod de a trăi împreună ca creștini, ca mod de a munci împreună, de a ne pregăti și de a lua decizii, conduc la o relație specială, la o biserică relațională și familială.
Am fost întăriți prin participarea delegaților din diverse țări, prin ascultarea și munca împreună și prin învățarea unul de la celălalt. Deci suntem motivați să ne întoarcem la viața noastră, la nivel local și regional și să ne luăm rolul de laici în Biserică și în societate mai în serios și cu mai mult devotament.Credem că în ambele aspecte, artă și sinodalitate, catolicii-laici, preoți, persoanele consacrate, ar trebui să primească și să ofere mai multă formare.”
Au consemnat prof. Liana Furlan-traducere declarație și Cecilia Turcu.
A XXIV-a Întâlnire a episcopilor catolici orientali din Europa
PS Ioan, episcop de Lugoj a participat – împreună cu alți ierarhi greco-catolici din România – la Întâlnirea anuală a Episcopilor Catolici Orientali din Europa, care s-a ținut la Atena, în perioada 18-21 septembrie 2023.
Întâlnirea a avut loc sub patronajul Consiliului Conferințelor Episcopilor Europeni (CCEE), participând la aceasta Mons. Gintaras Grušas, Președinte al CCEE, precum și Pr. Michel Jalack, Secretarul Dicasterului pentru Bisericile Orientale din Roma.
Gazda ierarhilor orientali a fost Preasfinția Sa Manuel Nin, Exarh al Exarhatului Apostolic pentru catolicii de rit răsăritean din Grecia cu sediul la Atena.
Întâlnirile episcopilor catolici orientali au început în anul 1997, fiind găzduite de diferite eparhii greco-catolice din Europa, ajungându-se – datorită întreruperilor cauzate de pandemie – la cea de-a XXIV-a.
Întâlnirea a avut loc într-o atmosferă de rugăciune, celebrările liturgice constituind cadrul acesteia.
Temele prezentate și dezbătute au fost:
• „Familia în lumea contemporană. Provocări și speranțe pentru Bisericile Orientale Catolice.”
• „Provocările preoțimii în secolul XXI. Raportul dintre episcop și clerul căsătorit.”
Situația extrem de dureroasă a fraților din Ucraina cauzată de război a fost una dintre temele de suflet prezentată, constituind fundalul întâlnirii.
În principiu Bisericile greco-catolice naționale au același tip de problematici si provocări, însă este o mare resursă și bogăție punerea împreună a experienței acumulate de fiecare Biserică.
Pe „chipul” fiecărei Biserici particulare se oglindește într-un fel unic și original modul în care credința în Dumnezeu a plăsmuit o comunitate, o tradiție, un popor.
Viața spirituală și legătura cu personală cu un Dumnezeu viu a ierarhilor, a preoților și a enoriașilor noștri este taina vitalității Bisericilor noastre. Pe aceasta ne putem baza, pe harul pe care îl primim cu recunoștință de la Dumnezeu, har ce ne susține, lucrează și sporește aducând roade bune.
Aceste tipuri de întâlniri nu sunt doar funcționale, necesare și utile, nu sunt doar oficiale, ci ele sunt cu adevărat fraterne, între ierarhii diferitelor Biserici existând o adevărată prietenie. Și în această fraternitate și prietenie rezidă secretul, taina supraviețuirii Bisericilor greco-catolice, fiecare dintre ele având în istoria lor perioade de mari încercări și persecuție din care au ieșit purificate și vii, rodind mărturisitori și martiri.
Următoarea întâlnire a ierarhilor catolici Orientali din Europa va avea loc la Oradea în toamna anului 2024, gazdă fiind Preasfinția Sa Virgil Bercea, Episcop Greco-Catolic de Oradea.
Biroul de Presă al Episcopiei Greco-Catolice de Lugoj
Raimondo-Mario Rupp
Mai multe fotografii se găsesc AICI. (Sursa foto: Eugen Ivuț – Eparhia de Oradea)
Corespondență a Preasfinţitului Ioan de la Cursul de formare pentru noii episcopi catolici din întreaga lume
În aceste zile Preasfinţitul Ioan, episcop auxiliar de Lugoj, se află la Roma, unde are loc Cursul anual de formare pentru noii episcopi catolici din lume, organizat de Congregația pentru Episcopi și de Congregația pentru Bisericile Răsăritene. Datorită contextului de pandemie Covid 19, cursul a fost suspendat timp de doi ani, astfel ultima ediţie a cursului a avut loc în anul 2019. Redăm în continuare câteva gânduri pe care Preasfinţitul Ioan le-a împărtăşit de la acest eveniment:
Hristos în mijlocul nostru!
Doresc să transmit bucuria de a participa la Cursul de formare pentru noii episcopi catolici din întreaga lume. Face parte deja din tradiția Bisericii ca în fiecare an episcopii nou hirotoniți să vină la Roma în vederea închinării la moaștele sfinților apostoli Petru și Pavel; în vederea întâlnirii cu urmașul Sfântului Apostol Petru; în vederea creării de contacte între episcopii din întreaga lume precum și în vederea unui „aggiornamento” teologic, în mod particular pe temele legate de misiunea arhierească pe care noii ierarhi sunt chemați să o îndeplinească în țările și eparhiile lor de origine.
Tema cursului din acest an este: A propovădui Evanghelia în această epocă în permanentă schimbare și după pandemie: slujirea Episcopilor.
În timpurile pe care le trăim lucrurile se schimbă în continuu, dar se schimbă și cu o mare repeziciune. Ceea ce a fost valabil ieri în modul de a proceda, azi trebuie făcut diferit. În misiunea de evanghelizare, în contextul dat, suntem precum „la o vânătoare” de păsări din zbor. De asemenea, pandemia de Covid 19 a adus schimbări în mentalitatea și comportamentul oamenilor. Biserica Catolică, mereu în avangardă, a analizat, studiat, reflectat și ne împărtășește rezultatul și roadele acestui proces.
La curs participă 152 de episcopi din diferitele națiuni și continente, dintre care, peste 40 sunt de rit oriental, prima serie a acestuia are loc în perioada 1-10 septembrie 2022.
Ceea ce oferă multă lumină și deopotrivă constituie o mare bogăție este faptul de a beneficia de aportul și de experiența Bisericii Universale. Biserica Romei are în permanență capacitatea de a primi, sintetiza și transmite din nou tuturor Bisericilor particulare din lume rezultatul reflecției și experienței mondiale în materie de teologie pe fiecare subiect de interes.
Urmând programul stabilit, am participat deja la conferințe și seminarii, am celebrat în fiecare zi Sfânta Liturghie prezidată de cardinali prefecți ai diferitelor congregații și dicastere (ministere) romane, am participat la Ceremonia de beatificare a Papei Ioan Paul I, urmând ca la încheierea primei părți a cursului să fim primiți în audiență de Preafericitul Părinte Papa Francisc.
Transmit cu mult drag tuturor celor din eparhia de Lugoj și nu numai, preoți și enoriași, colaboratori și prieteni, bucuria și bogăția spirituală, teologică și umană de care am parte în aceste zile, precum și dorința de a împărtăși curând cu voi, în mod viu și proaspăt ceea ce am primit în aceste zile.