† IOAN

Din mila lui Dumnezeu,
prin grația Scaunului apostolic al Romei
și voința Sinodului Bisericii Române Unite cu Roma,
Episcop al Eparhiei Greco-Catolice de Lugoj

 

SCRISOARE PASTORALĂ

la sărbătoarea Nașterii Domnului – 2023

 

Clerului, călugărilor, călugărițelor, credincioșilor greco-catolici și
tuturor creștinilor iubitori de Dumnezeu

 

Vă binevestesc vouă bucurie mare. (Luca 2,10)

 

Iubiți frați întru Hristos,

Tema pe care o propune această scrisoare pastorală este bucuria; bucuria adusă din Cer și vestită de îngeri.

„În ținutul acela [al Betleemului] erau păstori, stând pe câmp și făcând de strajă noaptea împrejurul turmei lor. Și iată îngerul Domnului a stat lângă ei și slava Domnului a strălucit împrejurul lor, și ei s-au înfricoșat cu frică mare. Dar îngerul le-a zis: Nu vă temeți. Căci, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Că vi s-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul.” (Luca 2,8- 11).

Personajele paginii evanghelice la care facem referință sunt păstorii și îngerul. Vestea îngerului îi trimite pe păstori spre copilul Isus, căruia îi stau alături mama Sa Maria și dreptul Iosif, tatăl ocrotitor.

Păstorii sunt oameni simpli. În condițiile de atunci ei împlinesc o muncă obișnuită pentru a-și întreține familiile, muncă ce are exigențele și dificultățile ei.

E noapte, e liniște, și acest fapt permite tainei să se reveleze. În timpul nopții gândurile omenești se așază și se limpezesc, iar căutările se luminează, uneori și prin vis.

Confirmarea autenticității apariției îngerului și a mesajului adus de el, vine din faptul că păstorii sunt mai mulți și își pot verifica experiența unul cu altul, precum și din faptul că semnele indicate de înger coincid cu ceea ce vor afla în Bethleem: „au găsit pe Maria, pe Iosíf şi copilul culcat în iesle”. (Luca 2,16)

Păstorii sunt primii destinatari ai bucuriei aduse din cer. Rolul lor, după ce vor cerceta și se vor convinge de autenticitatea viziunii, este de a împărtăși mesajul și bucuria și altora.

După acest model și considerând elementele ce se regăsesc în evanghelia citată, păstorii sufletești de azi au rolul de a primi, păstra și transmite bucuria cerească lumii în care trăiesc. Dar ei, păstorii sufletești au și rolul de a pregăti sufletele pentru a primi tainica bucurie: „Vi s-a născut un Mântuitor” (Luca 2,11).

Mesajul bucuriei vine printr-un înger. „Cinstitele puteri cerești fără de trupuri”, cum le definește Biserica de Răsărit, spiritele netrupești, sunt ființe cerești care fac legătura între Dumnezeu cel negrăit și lumea noastră, lumea spiritelor întrupate.

Îngerii sunt mesageri divini care apar în istoria mântuirii în momente cruciale cu rolul de a preciza teologic cele ce se întâmplă. Așa a fost la Buna vestire, când Arhanghelul Gavril îi spune Fecioarei Maria: „Vei zămisli şi vei naşte un fiu şi-l vei numi Isus. […] Va fi numit Fiul Celui Preaînalt […]. Spiritul Sfânt va veni asupra ta şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; […] iar sfântul care se va naşte va fi numit Fiul lui Dumnezeu.” (Luca 1,31-35).

Tot la fel, prin mesaje îngerești este înștiințat și dreptul Iosif cu privire la sarcina din sânul Mariei, logodnica sa, și la ceea ce îi cere Dumnezeu în acel context. Îngerii apar din abundență cu ocazia Nașterii lui Isus. Tot ei clarifică semnificația mormântului gol și a giulgiurilor părăsite la Învierea lui Isus și, în fine, precizează semnificația înălțării Sale la Ceruri.

Asemenea îngerilor, mesageri ai lui Dumnezeu, preoții au misiunea de a căuta în rugăciunea lor – dialog cu Dumnezeu, înțelesul semnelor timpului, misiunea de a preciza și de a transmite generației de azi mesajul evangheliei.

Contextul în care are loc Nașterea lui Isus, din multe puncte de vedere nu este diferit timpurilor noastre: pe atunci, era stăpânirea romană, erau taxele, era munca dură de toate zilele, erau îngrijorările vieții. Și venirea lui Mesia cel profețit părea că întârzie.

În zilele noastre „stăpânirea” este mai subtilă, e ideologică; munca e tot grea și îngrijorările nu lipsesc; Isus – Mesia rămâne în mare parte necunoscut și ignorat.

Generalizând, putem spune că avem azi un context și saturat și tentat. Ne-am săturat de reclame ce ne mint și uneori reușesc să ne păcălească și să ne fure. Ne-am săturat de promisiuni ce vin din multe părți. Există în societatea noastră o saturație de informații care nu ne sunt necesare și, pentru o anumită pătură socială, o saturație a bunăstării.

Multitudinea religiilor, a confesiunilor și a pseudo-religiilor lărgește și mai mult confuzia. E un context în care devine tot mai simplu ca fiecare să-și creeze propria religie pe care nici nu mai e dispus să o confrunte cu autenticitatea religiei și a confesiunii sale declarate.

Suntem adesea tentați, ispitiți. Scara tentațiilor este extrem de accesibilă și de largă mai cu seamă acum, prin intermediul internetului. Diferitele tentații ne tulbură și nu ne lasă să fim noi înșine, să avem receptivitatea necesară primirii unui mesaj autentic și curat venit din Cer.

 

Iubiți credincioși,

Să ne oprim la cuvântul „bucurie” din mesajul îngeresc.

Făcând parte din sfera afectivă, bucuria este o emoție umană fundamentală. Lumea, și noi cu ea, avem nevoie să ne bucurăm. E plăcut, reconfortant, benefic și dătător de energie să fim bucuroși. Însăși starea noastră de sănătate are de-a face cu acest sentiment.

Bucuria este un sentiment de satisfacție, de armonie și de plinătate care vine pe neașteptate, naște în inimă ca un dar și nu poate fi stârnit artificial.

Desigur că există mai multe tipuri de bucurie în funcție de dimensiunea umană în care aceasta naște, și pe care o atinge mai intens. În imnografia Bisericii de Răsărit regăsim doi termeni pentru acest sentiment: „bucurie” și „veselie”.

Există o bucurie curată a naturii numită „veselie”, – dar există și o bucurie spirituală care vine din lucrarea și atingerea lui Dumnezeu.

Bucuria este și un sentiment profund religios, un dar al lui Dumnezeu de la care provine, este rodul iubirii Sale pentru noi – întâlnind răspunsul nostru la aceasta. Bucuria aparține inimii mesajului biblic.

Din cuvintele Prorocului David exprimate în Psalmul 50, înțelegem că cel mai adânc motiv al bucuriei este conștiința mântuirii: accesul la Dumnezeu, prietenia Sa, comuniunea cu El, perspectiva cerurilor deschise. Aceasta o cere Prorocul David trezit din nebunia păcatului său: „dă-mi iarăși bucuria mântuirii” (Psalmul 50,14). Fără această bucurie care i-a însoțit viața, el nu mai poate trăi.

Se vede că avem nevoie să ne fie indicat, precizat și mereu reamintit care este fundamentul și izvorul adevăratei noastre bucurii. E necesar să ne conectăm la sursa bucuriei ținând sufletul înălțat spre ea. Până și ucenicii lui Isus, atât de apropiați Lui, au nevoie de această precizare. Atunci când bucuria lor era succesul misionar și biruința asupra lucrării răului, Maestrul le spune: „Bucuraţi-vă, mai ales pentru că numele voastre sunt scrise în ceruri.” (cf. Luca 10,20).

Motivațiile bucuriei religioase sunt date de experiența cu­noașterii tainelor lui Dumnezeu, a misterului Întrupării Cuvântului Său, a tainei Împărăției Cerurilor deschise, precum și de experimen­tarea în simplitate a fraternității și a comuniunii cu semenii. Toate acestea sub privirea lui Dumnezeu.

Bucuria care vine din Cer, de la Dumnezeu, prin înger, creează un cadru, o atmosferă. Un suflet trist este închis și nu poate fi receptiv și primitor. În același timp bucuria care vine din Cer are putere creatoare. Arhanghelul Gavril se prezintă Mariei cu acest mesaj: „Bucură-te!” (Luca 1,28), iar imnografia Bisericii de răsărit cântă faptul că „deodată cu glasul Arhanghelului, Cuvântul lui Dumnezeu s-a întrupat” în sânul Fecioarei. (cf. troparul Născătoarei de Dumnezeu glasul I). Bucuria cea mare devine începătoare de viață și creatoare.

Mesajul bucuriei este: „Astăzi, vi s-a născut Mântuitorul care este Hristos Domnul.” (Luca 2,11).

Prorociile privind venirea lui Mesia în lume abundă în Vechile Scripturi, și El este așteptat cu dor de poporul credincios al lui Israel. Femeia samarineancă o spune spontan: „Știm că va veni Mesia care se cheamă Hristos.” (Ioan 4,25).

Omul, creat după chipul lui Dumnezeu și pentru comuniunea cu El, poartă în adâncul sufletului său dorința de Dumnezeu – chiar și atunci când nu știe aceasta și nu știe să o exprime.

Conținutul mesajului de bucurie adus de înger ne privește în mod fundamental. Privește atât starea noastră sufletească: primirea harului Divin și viețuirea în Hristos, cât și soarta noastră după trecerea prin pragul morții. Isus vine să aducă mântuirea deplină a omului, în realitatea existenței sale, în viața aceasta și pentru veșnicie.

Din punct de vedere biblic, mai întâi e de precizat că „Dumnezeu însuși vrea ca toţi oamenii să se mântuiască.” (cf. 1Timotei 2,4). Observăm apoi faptul că înșiși ucenicii, ascultându-l pe Isus vorbind despre mântuire, o resimt ca pe o provocare de netrecut: „Atunci, cine se poate mântui?” (Marcu 10,26), întreabă ei. „Cine va crede şi va fi botezat” (Marcu 16,16) și va rămâne „statornic” (cf. Luca 21,19), „răbdând până la sfârșit” (cf. Matei 24,13), acela va fi mântuit, răspunde Isus.

Această mântuire care vine prin Hristos Isus, o cântă Fecioara Maria în imnul Magnificat: „spiritul meu se bucură în Dumnezeu, Mântuitorul meu” (Luca 1,47); o privește întrupată, copleșit, dreptul Simeon ținându-L în brațe pe Mesia: „ochii mei au văzut mântuirea Ta (Luca 2,20); o descoperă și vestește Apostolul Andrei fratelui său Simon: „L-am găsit pe Mesia!” (Ioan 1,41), și lăsând toate, îl urmează împreună.

Hristos Isus „va mântui poporul său de păcate” (Matei 1,21), dar și poporul trebuie să lucreze la mântuirea sa „cu frică și cu cutremur” (Filipeni 2,12). E mântuirea adevărată pe care Isus o împlinește vizibil, în cotidian: „Astăzi s-a făcut mântuire acestei case” (Luca, 19,9), o parte însă a acestei mântuiri e conținută tainic „în speranţă” și se va revela la timpul său, „căci în speranţă am fost mântuiţi.” (Romani 8,24).

Mântuitorule Isus, vestit păstorilor din Betleem de îngerul trimis din cer, învață-ne să descoperim și să trăim prospețimea bucuriei Nașterii Tale. Prin întruparea Ta ne-ai deschis poarta spre fericirea veșnică. Lucrează, te rugăm, mântuirea în comunitățile, familiile și sufletele noastre și ne dăruiește timpuri de pace.

 

Iubiți credincioși,

Eparhia de Lugoj a trecut în anul 2023 prin evenimente rare. Plecarea la cele veșnice cu misiunea împlinită a Preasfințitului Episcop Alexandru și apoi instalarea noului episcop au cerut mobilizare, energie și resurse în a organiza evenimentele care s-au succedat.

A început organizarea structurilor de conducere, consultative și operative ale eparhiei, demers care cere un anumit timp, acomodare și formare în vederea bunei colaborări. Cere, de asemenea, ca – mai ales preoții – având diferite competențe, să găsească în ei disponibilitatea și generozitatea de a contribui, în jurul noului episcop și sub călăuzirea lui, la bunul mers al eparhiei, al protopopiatelor și al parohiilor, pentru binele sufletelor de păstorit.

Am sărbătorit de curând împlinirea a 170 de ani de la înființarea Eparhiei de Lugoj; o sărbătoare frumoasă, ocazie de rememorare a trecutului, a lucrării lui Dumnezeu prin Biserica Greco-Catolică în Banat, ocazie de conștientizare a zestrei moștenite; ocazie de comuniune, de bucurie și de înnoire a speranței.

Suntem recunoscători și îi încredințăm zilnic în rugăciune Bunului Dumnezeu pe toți binefăcătorii eparhiei noastre care și în anul ce se încheie au sprijinit proiectele eparhiei, parohiile și pe preoții noștri, în diferite moduri.

Tuturor, clerului, călugărilor, călugărițelor și dumneavoastră iubiților credincioși vă dorim sărbători cu sănătate, pace și har!

 

† Ioan,
Episcop al Eparhiei
Greco-Catolice de Lugoj

ALEXANDRU,
Din mila lui Dumnezeu și grația Sfântului Scaun Apostolic al Romei,
Episcop român unit, greco-catolic al Eparhiei de Lugoj 

Onoratului cler
și iubitorului popor credincios
har, binecuvântare și mântuire de la Dumnezeu-Tatăl
și de la Domnul nostru Isus Cristos

„Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire” (Lc 2,14)

Iubiţi fraţi întru preoţie,
Iubiţi credincioşi,
Iubiții mei fii sufletești,

Din mila lui Dumnezeu am ajuns din nou să sărbătorim Nașterea Domnului nostru Isus Cristos, Sfântul Crăciun, zi de mare bucurie pentru noi toți, căci este începutul mântuirii noastre.

În Simbolul credinței pe care-l recităm la fiecare Sfântă Liturghie, spunem: „Care pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire S-a coborât din ceruri, și S-a întrupat de la Spiritul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut om”.

Omenirea ajunsese sub stăpânirea diavolului. Nu ne puteam adresa lui Dumnezeu cu cuvântul Tată.

Isus este acela care, prin venirea Sa în lume, prin patima și moartea Sa, a adus mântuirea neamului omenesc și a îmblânzit mânia lui Dumnezeu ce era asupra noastră.

La Betleem, Nașterea Fiului lui Dumnezeu are loc într-un mod cu totul diferit. Iosif și Maria se regăsesc în situația a doi părinți rătăciți printre străini; necunoscuți de nimeni; nimenea nu-i primește, nimenea nu le acordă nicio atenție. În această atmosferă se va naște Fiul lui Dumnezeu, într-un staul de oi, într-un grajd.

Semnele momentului nașterii sunt evidente, iar Iosif și Maria se văd nevoiți să se retragă la capătul satului, afară din sat, la marginea Betleemului, la o stână. Aici, Maria îl va aduce în lume pe fiul ei, Care este Fiul lui Dumnezeu, Mesia. Patul în care nou-născutul va fi așezat imediat după naștere este o iesle. Într-un târziu, vor veni păstori de la alte stâne. Aceștia vor da primul semnal cu privire la importanța evenimentului, pentru că lor le-a vestit îngerul.

„Şi iată îngerul Domnului a stătut lângă ei şi slava Domnului a strălucit împrejurul lor, şi ei s-au înfricoşat cu frică mare. Dar îngerul le-a zis: Nu vă temeţi. Căci, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Că vi s-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul, în cetatea lui David. Şi acesta va fi semnul: Veţi găsi un prunc înfăşat, culcat în iesle” (Lc 2,9-12).

 Iubiți credincioși,

Ca să înțelegem mai bine atmosfera din Betleem la Nașterea Fiului lui Dumnezeu, vom observa că în preajma Lui s-au aflat niște oameni, având o profesie care nici până astăzi nu se bucură de prea mare prestigiu. Să fie oare această descriere alcătuită pentru a ne inspira milă și compasiune? Nici vorbă! Descrierea pe care o face Sfântul Evanghelist Luca este străbătută de accente mult mai profunde. Textul este încărcat cu profunde idei de credință și este îmbrăcat într-o înaltă teologie.

Venirea în lume a acestui copil capătă, în evanghelia lui Luca, imediat, semnificația venirii în lume a copilului mesianic.

Ne găsim la Betleem, în cetatea lui David, cel care stă la baza dinastiei din care se va naște Cristos. Iosif și Maria sunt descendenți din această dinastie.

Profeții Samuel (16,15) și Miheia (5,1) au anunțat de mult că Mesia se va naște din neamul lui David și în cetatea lui David și că se va naște în sărăcie dar și că nașterea lui va aduce pace și bucurie în întreaga lume.

Așteptările cele mai frumoase și cele mai profunde ale lumii s-au împlinit, deși, în afară de Iosif și Maria, nimeni nu știe acest lucru. Domnia lui Cezar Augustus, spre deosebire de toți ceilalți împărați romani, este cea mai liniștită și mai lipsită de conflicte.

Dumnezeu S-a făcut om și se află deja între oameni, chiar dacă, deocamdată, acești oameni sunt Maria, Iosif și niște bieți ciobani. Cerul însuși se deschide pentru o clipă și le comunică păstorilor vestea cea minunată.

Noi, cei de aici și din lumea întreagă care prăznuim Nașterea Domnului cu focuri de artificii și beculețe colorate coordonate de condensatori și alimentate cu energie electrică, ne sprijinim, în această sărbătoare de bucurie, pe ceea ce ne-au comunicat păstorii-ciurdari în Sfintele Evanghelii, așa că nu putem pretinde că nu știm, că n-am auzit și, de aceea, credem.

Lucru ciudat, în cronicile de epocă, Nașterea lui Isus trece neconsemnată și neobservată, deși momentul este acela în care destinul întregii omeniri se schimbă.

Cine ar fi bănuit că recensământul dictat de Cezar Augustus se va constitui ulterior în actul oficial de înregistrare a Nașterii Fiului lui Dumnezeu?

Cine nu-L descoperă pe Dumnezeu în aceste așa-zise coincidențe, este de compătimit.

Recensământul dictat de Cezar Augustus îi trimite pe Maria și Iosif de la Nazaret tocmai la Betleem.

Acest recensământ aranjează lucrurile în așa fel ca profețiile făcute cu sute de ani în urmă, despre care Augustus habar nu avea, să se împlinească.

Pe baza recensământului dictat de Cezar Augustus de la Roma și pe baza consemnărilor privind domnia lui Irod cel Mare la Ierusalim, după mai mult de 500 de ani, un călugăr – Dionisie cel Mic – a determinat, pe bază de calcule, data nașterii lui Isus. Calculele ulterioare, făcute cu și mai multă precizie de către alți cercetători, au dovedit că Dionisie ar fi greșit cu vreo 6-7 ani. Puțin contează această eroare față de cei peste 2000 de ani care au trecut de atunci, iar în fața eternității nu contează deloc. Mult mai importantă este intuiția lui Dionisie cel Mic, care a știut să stabilească în Dumnezeu punctul de cumpănă al omenirii: Nașterea lui Cristos.

Nașterea lui Cristos este culmea care desparte două lumi: lumea înainte de Cristos (î.d.C.) și lumea după Cristos (d.C.). Nașterea lu Cristos subîmparte apoi lumea de după Cristos în alte două lumi: lumea celor cu Cristos și lumea celor fără Cristos.

„Lăudați și cântați și vă bucurați” pentru că S-a născut Cristos, iar noi, din mila lui Dumnezeu, facem parte din lumea celor care cred în Cristos.

Iubiți credincioși,

În ultimii doi ani (2020, 2021), omenirea întreagă a fost afectată de așa numitul virus SARS-Cov-2 (Covid-19), ceea ce a perturbat viața socială și spirituală a lumii întregi.

Din luna februarie a anului curent 2022, o foarte mare neliniște îngrijorează întreaga planetă, datorită atacurilor armate ale Rusiei asupra țării vecine Ucraina. De circa zece luni, această cumplită situație încă nu încetează. Sunt zeci de mii de morți, distrugeri de bunuri materiale, foarte mulți migranți care-și părăsesc locuințele. Războiul continuă…

Rugăm pe Isus Cristos, Care a venit între noi, să oprească războiul, să se restabilească pacea!

În anul 2022, Bunul Dumnezeu ne-a învrednicit să vedem realizată statuia Fericitului Ioan Bălan (1880-1959), Episcop martir greco-catolic român de Lugoj. Statuia a fost realizată de sculptorul Simion Moldovan din Reghin, a fost turnată în bronz la firma Santa Met din Sovata, amplasată în fața Catedralei greco-catolice din Lugoj și sfințită la data de 20 noiembrie 2022.

În încheiere, aducem mereu mulțumiri Bunului Dumnezeu pentru toate harurile primite și în acest an.

Dimpreună cu P.S. Părinte Călin Ioan Bot, Episcopul auxiliar al Eparhiei noastre de Lugoj, Vă dorim tuturor Crăciun fericit, cu sănătate şi bucurii, iar Anul Nou 2023 să vă aducă belşug de haruri de la Pruncul Isus.

Sărbători fericite!
La mulți și fericiți ani!

Cu arhierești binecuvântări,

† ALEXANDRU
Episcop de Lugoj

Dată la Palatul Nostru Episcopal din Lugoj, la Praznicul Nașterii Domnului,
Anul Domnului 2022.

Însemnare: Această pastorală se va citi în fiecare biserică parohială la Sfânta Liturghie în prima zi de Crăciun, iar în filii a doua zi.

Nr. 240/2022

ALEXANDRU,
Din mila lui Dumnezeu și grație Sfântului Scaun Apostolic al Romei,
Episcop român unit, greco-catolic,
al Eparhiei de Lugoj 

Onoratului cler
și iubitului popor credincios
har, binecuvântare și mântuire de la Dumnezeu-Tatăl
și de la Domnul nostru Isus Cristos

 

„Nu vă temeţi, că ştiu că pe Isus cel răstignit Îl căutaţi.
Nu este aici; căci S-a sculat precum a zis”
(Mt. 28,5-6)

 

Cristos a înviat!

Învierea Domnului nostru Isus Cristos este minunea cea mai mare și cea mai contestată a omenirii. Dacă cineva ar întreba: „Care este cel mai important adevăr din toată învățătura creștină?”, putem să răspundem: „Învierea lui Cristos”. Evenimentul este atât de măreț, încât nici ucenicii nu l-au înțeles când Mântuitorul le-a spus: „Fiul Omului trebuie să pătimească multe şi să fie defăimat de bătrâni, de arhierei şi de cărturari şi să fie omorât, iar după trei zile să învieze” (Mc 8,31).

Isus a mai anunțat moartea și învierea Sa prin două asemănări: „Că precum a fost Iona în pântecele chitului trei zile şi trei nopţi, aşa va fi şi Fiul Omului în inima pământului trei zile şi trei nopţi”, și „Dărâmaţi templul acesta şi în trei zile îl voi ridica (…) Iar El vorbea despre templul trupului Său” (In 2,19.21).

Aducem mulțumire Bunului Dumnezeu că ne-a ajutat să petrecem împreună și anul acesta marea bucurie a Învierii lui Cristos – Sfintele Paști.

Bucuria acestei zile a Învierii Domnului nostru Isus Cristos se răsfrânge în toate slujbele religioase care se celebrează în bisericile noastre. Cu adevărat „Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm şi să ne veselim întru ea” (Ps 117,24).

Iubiți credincioși,

De-a lungul unei istorii de 2000 de ani, dușmanii lui Cristos au încercat și mai încearcă și astăzi să conteste și să combată dumnezeirea Fiului lui Dumnezeu, prin toate mijloacele. Învierea Domnului este cea mai mare minune a omenirii, este adevărul fundamental al creștinătății. Adversarii lui Isus consideră că, atacând temelia creștinismului, vor reuși să dărâme edificiul, adică Biserica întemeiată de Cristos.

Aceștia se folosesc în principal de două argumente:

a. unii spun că Isus, Cel condamnat la moarte și răstignit pe Cruce, n-ar fi murit pe Cruce, de aceea a fost văzut ulterior (aparițiile);
b. alții spun că Isus a murit pe Cruce dar n-a înviat, a fost furat de apostoli în timp ce păzitorii mormântului adormiseră.

Răspunsul pe care îl dă Biserica la această provocare este formulat în Simbolul credinței: „(…) Și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat, și a pătimit și S-a îngropat. Și a înviat a treia zi, după Scripturi (…)”.

a. Să ne întoarcem și noi în timp și să trăim câteva clipe în atmosfera din Vinerea Mare, la picioarele crucii, pe dealul Golgotei. „Iar de la ceasul al şaselea s-a făcut întuneric peste tot pământul până la ceasul al nouălea” (Mt 27,45). „Şi iată, catapeteasma templului s-a rupt în două, de sus până jos, pământul s-a cutremurat, stâncile s-au despicat, mormintele s-au deschis (…)” (Mt. 27,51-52). Ce panică s-a produs în cetate! Numai o mică eclipsă de soare răceşte şi întunecă cerul, dar trei ore, în plină zi?! Cutremurul de pământ a despicat stâncile, poate a dărâmat şi case, lumea alerga îngrozită, cutremurul şi întunericul au speriat şi animalele… Chiar şi sutaşul roman s-a înspăimântat, zicând: „Cu adevărat, Fiul lui Dumnezeu era Acesta!” (cf. Mt 27,54).

Oare cărturarii şi preoţii nu s-au speriat? Era atât de împietrită inima lor încât nu au înţeles aceste semne? Astfel de oameni au existat şi vor exista întotdeauna. Ei nu se gândesc decât la interese personale: „Nu cumva să fie furat mortul, să se spună că a înviat!”. Nu cumva să-şi piardă influenţa sau câştigurile!

Dar să privim spre cruce. Isus murise cu adevărat. O dovadă clară a morţii o dă Sfântul Ioan, care stătea la picioarele crucii: „Venind ostaşii la Isus, văzând că a murit, nu i-au zdrobit fluierele picioarelor, ci unul din ostaşi cu suliţa a împuns coasta Lui, şi îndată a ieşit sânge şi apă. Şi cel ce a văzut, a mărturisit şi mărturia lui e adevărată” (cf. In 19,33-35).

b. Faptul istoric al Învierii Domnului îl dovedesc și martorii care au asistat la aparițiile Lui după înviere: Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacob şi Salomeea (Mc 16,1); Apostolul Simon Petru (Lc 24,34); cei doi ucenici Luca şi Cleopa, cărora Isus li se arată în drum spre Emaus (Lc 24,13-15); Apostolii adunaţi la un loc, fără Toma (In 20,19-24) cărora, spre a le dovedi că nu e o nălucă, ci El în carne şi oase, le oferă mâinile şi picioarele spre a le pipăi; Apostolii, fiind şi Toma de faţă (In 20,26-29).

La marea Tiberiadei, dimineaţa, Apostolii stăteau pe mal obosiţi şi trişti după o noapte întreagă de pescuit fără niciun rezultat; Isus le apare lor, iar la porunca Lui ei aruncă din nou mreaja şi prind mulţime mare de peşti (cf. In 21,6).

Isus li se arată Apostolilor în Galileea în cele patruzeci de zile până la Înălţarea Sa la cer, iar mai pe urmă i se arată lui Saul – Sfântul Pavel de mai târziu – pe drumul Damascului (1 Cor 15,8), pe când mergea în Damasc ca să-i prindă pe creştini şi să-i aducă în Ierusalim pentru a fi judecaţi.

Însufleţiţi de convingerea învierii lui Isus, Apostolii devin, după pogorârea peste ei a Sfântului Spirit, propovăduitori neînfricaţi ai lui Isus Cel Înviat, pentru Care ei îndură bătăi, prigoniri şi închisoare, declarând cu seninătate şi curaj, în faţa sinedriului, că ei nu pot să nu vorbească despre ceea ce ei înşişi au văzut şi au auzit – cum declară Sfântul Petru şi Sfântul Ioan – adică despre Cristos răstignit şi înviat. Şi, prin această mărturie a lor, pecetluită cu sângele martiriului, ei au cucerit o lume întreagă.

Aşadar, Cristos a înviat cu adevărat. Iată concluzia logică la care ne conduc dovezile istorice arătate.

Întreaga credinţă a Apostolilor, a tuturor Sfinţilor şi Martirilor, precum şi mărturia de douăzeci de veacuri a Bisericii, sunt zidite pe temelia de nezdruncinat a Învierii, pe mormântul gol din care a ţâşnit viaţa lumii.

• Cristos a înviat – înseamnă că Dumnezeu există.
• Cristos a înviat – înseamnă că există viaţa veşnică şi Cristos este începutul învierii noastre la această nouă viaţă.
• Cristos a înviat – înseamnă că speranţa omenirii este justificată.
• Cristos a înviat – înseamnă că profeţiile şi minunile biblice sunt adevărate.

Cristos a înviat – înseamnă că Isus a încredințat Bisericii Sale misiunea de a-i învăța și de a-i sfinți pe oameni, și care trebuie îndeplinită până la sfârșitul veacurilor: „(…) mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Spirit; învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă, şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârșitul veacului” (Mt 28,19-20).

Învierea lui Cristos este pentru toţi creştinii prilej de bucurie, mângâiere şi speranţă. Pentru acest sfânt ideal al Învierii ne ducem povara grea a Crucii pe urmele lui Isus Cristos Crucificat și Înviat, știind că dacă trăim și murim cu Cristos, adică după învățătura Sa, și noi vom învia împreună cu Cristos, întru mărire.

Iubiți credincioși,

În ultimii doi ani (2020 și 2021), omenirea întreagă a traversat o grea încercare datorită pandemiei cu noul Coronavirus. Acest virus a provocat multe daune și în viața religioasă, în viața Bisericii. Cu toate că s-au ridicat multe restricții, încă nu se poate spune că acest flagel s-a încheiat.

O altă știre care zguduie lumea este războiul din Ucraina. În luna februarie a anului curent, armata rusă a invadat Ucraina, provocând foarte mari distrugeri, numeroase pierderi de vieți omenești și pierderi materiale însemnate. Milioane de oameni se refugiază în țările învecinate. Războiul continuă deja de aproape două luni.

Foarte multă lume vine în ajutorul celor care suferă din cauza acestui război.

Sfântul Părinte Papa Francisc, la 25 martie 2022, în comuniune cu toți Episcopii, Preoții și credincioșii catolici din lume s-a rugat pentru pace, pentru oprirea războiului din Ucraina. Din Bazilica Sfântului Petru de la Roma, a rostit solemn rugăciunea de consfințire la Inima Neprihănită a Mariei a omenirii și, în special, a Rusiei și a Ucrainei.

Acum, de Sfintele Paști, împreună cu Preasfinția Sa Ioan, Episcopul auxiliar al Eparhiei noastre de Lugoj, rugăm pe Atotputernicul Dumnezeu, pe Isus Cristos, Cel Care a învins moartea, să dea pace și bună înțelegere între oameni și mângâiere celor întristați, celor ce suferă.

Cristos învinge!
Sărbători fericite!

Cristos a înviat!

† Alexandru Mesian
Episcop de Lugoj

Lugoj, Sfintele Paști
24 aprilie 2022

 

 

Dată la Reședința Episcopiei Noastre din Lugoj, la praznicul Învierii Domnului,
Anul Domnului 2022, în cel de-al XXIX-lea an al episcopatului Nostru

ALEXANDRU,

Din mila lui Dumnezeu și grația Sfântului Scaun Apostolic al Romei,

Episcop român unit greco-catolic al Eparhiei de Lugoj

 

Onoratului cler

și iubitorului popor credincios

har, binecuvântare și mântuire de la Dumnezeu-Tatăl

și de la Domnul nostru Isus Cristos

 

„Şi Cuvântul trup s-a făcut şi a locuit între noi…” (In 1,14)

 

Iubiţi fraţi întru preoţie,

Iubiţi credincioşi,

Niciodată omenirea n-a avut o zi de bucurie atât de mare ca ziua de astăzi, când se împlineşte ceea ce profeții au profețit cu multe sute de ani înainte, ceea ce Arhanghelul Gavril a vestit Mariei din Nazaretul Galileii, că va naşte fiu. Astăzi se bucură toţi fiii strămoşilor noştri, Adam şi Eva, deoarece astăzi a răsărit soarele dreptăţii pentru lumea păcătoasă; astăzi s-a ivit ziua mântuirii noastre; astăzi s-a proclamat mântuirea lumii acesteia pierdute; astăzi s-a născut Mântuitorul lumii: Isus Cristos.

Era iarnă când Sfântul Iosif cu Preacurata Fecioară Maria au trebuit să călătorească la Betleem, deoarece împăratul August a dat poruncă să se facă recensământul populaţiei, să se înscrie fiecare acolo de unde îşi are originea.

Sfântul Iosif şi Preacurata Fecioară Maria au fost de origine din Betleemul Iudeii, de aceea ei au trebuit să călătorească acolo pentru recensământ. Iosif a pornit deci cu Maria din Nazaret spre Betleem.

Peste dealuri înalte şi drumuri pietroase, după o călătorie lungă au sosit la Betleem, dar aici n-au găsit găzduire, căci toate locurile de pe la cunoştinţe şi de la casele de oaspeţi erau ocupate de lumea venită din diferite părţi pentru recensământ. Au trebuit să se retragă peste noapte la capătul oraşului într-un grajd, unde în vreme grea şi furtunoasă se adăposteau păstorii cu dobitoacele lor. În acel grajd şi în acea noapte a născut Fecioara Maria pe Unul Nă­scut Fiu al Său.

Acolo a fost culcat, în iesle, Pruncul Isus, despre ca­re profetul Isaia a profeţit: „Prunc S-a născut nouă şi se cheamă numele Lui Înger de mare sfat… Dumnezeu tare.” (Is 9, 6.) La peștera din Betleem au venit cete de îngeri care acum, la nașterea Lui, cu cântări de mărire au lăudat pe Dumnezeu zicând: „Mărire întru cele de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace între oameni bunăvoire” (Lc 2,14).

Au venit păstorii şi magii de la răsărit şi împreună s-au închinat pruncului dumnezeiesc. Pruncul acesta născut astăzi în lume este Fiul lui Dumnezeu, care a venit să ne mântuiască pe noi din blestemul păcatului strămoşesc.

 

Iubiți credincioși,

De-a lungul celor peste 2000 de ani de la Nașterea Domnului nostru Isus Cristos, milioane de oameni au crezut și s-au închinat pruncului dumnezeiesc. Mulți au murit ca martiri, mărturisind acest adevăr.

Și noi, când spunem Crezul – când ne mărturisim credința – Îl adorăm pe Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu: „Care pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire S-a coborât din ceruri și S-a întrupat de la Spiritul Sfânt și din Maria Fecioara, și S-a făcut om”.

Dumnezeu L-a trimis pe unicul Său Fiu în lume ca să repare ofensa nemăsurată adusă maiestății divine, de către om. Repararea trebuia făcută de o persoană mai presus de om fiindcă și greșeala a fost comisă față de Ființa supremă, față de Dumnezeu.

Astfel, Fiul Omului, a doua persoană a Preasfintei Treimi, de o ființă cu Tatăl, S-a învoit să ia asupra Sa toată urgia dreptății divine și prin jertfa vieții Sale, să-l facă pe om să înțeleagă și gravitatea păcatului, dar și marea iubire a lui Dumnezeu față de el!

Pentru aceasta, Isus se coboară din gloria nemărginită și luând chip de rob se naște într-o familie modestă, într-un grajd, o peșteră, la marginea orașului Viflaim, un mic orășel din Iudeea. Condiția de umilință a Mântuitorului nu poate fi înțeleasă de mintea limitată a omului! Este o umilință care te înspăimântă, te face să tremuri! Dumnezeu cel veșnic, însăși frumusețea și bogăția, însăși plenitudinea fericirii, se nimicește… și până unde… acolo unde nimeni nu-L aștepta pe Mesia, pe Regele, pe Împăratul care va elibera popoarele!

În predica de la Liturghia din Noaptea de Crăciun din anul 2020, vorbind despre dragostea Tatălui Ceresc față de neamul omenesc, Sfântul Părinte Papa Francisc a spus, printre altele, că „un Fiu s-a dat nouă” (Is 9,5). Tatăl nu ne-a dat ceva, ci pe însuși Fiul Său unicul născut, care este toată bucuria Sa. Și totuși, dacă privim la nerecunoștința omului față de Dumnezeu și față de nedreptatea față de atâția frați ai noștri, vine o îndoială: Domnul a făcut bine să ne dăruiască așa de mult, face bine să mai hrănească încredere în noi? Nu ne supraevaluează? Da, ne supraevaluează, și face asta pentru că ne iubește până la moarte. Nu reușește să nu ne iubească.

Așa este Dumnezeu, a mai spus Sfântul Părinte, este atât de diferit de noi! Ne iubește mereu, mai mult decât reușim noi să ne iubim pe noi înșine. Este secretul Său pentru a intra în inima noastră. Dumnezeu știe că unicul mod pentru a ne mântui, pentru a ne vindeca înăuntru, este să ne iubească: nu există un alt mod. Știe că noi devenim mai buni numai primind iubirea Sa neobosită, care nu se schimbă, ci ne schimbă pe noi.

Numai iubirea lui Isus ne transformă viața, ne vindecă rănile mai profunde, eliberează de cercurile vicioase ale insatisfacției, supărării și plângerii, a menționat Suveranul Pontif.

Ce spune Isus Cristos despre Sine? Când Cristos a fost judecat la moarte a fost întrebat de Pilat: „Eşti tu Cristos, Fiul celui binecuvântat? Iar Isus a zis: Eu sunt şi veti vedea pe Fiul Omului şezând de-a dreapta celui Atotputernic şi venind pe norii cerului” (Mt 14,61-62).

Cerul şi pământul, evanghelia şi istoria, unanim mărturisesc, căci Cristos este Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, Unul născut iar nu creat.

Cu toate că despre dumnezeirea lui Isus Cristos sunt atâtea mărturii, totuşi, sunt mulţi care nu-L recunosc şi nu vor să-L recunoască pe Isus Cristos de Fiu a lui Dumnezeu şi Mântuitorul lumii.

 

Iubiți credincioși,

Cu umilinţă şi smerenie să ne rugăm lui Isus Cristos să ne dea credinţă şi tărie să putem mărturisi adevărul că Isus Cristos este Fiul lui Dumnezeu, este Mântuitorul lumii. Aceasta o învaţă Sfânta Maică Biserică de peste 2000 de ani. Această credinţă adevărată au mărturisit-o şi o mărturisesc şi astăzi milioane de martiri, cu sângele şi viaţa lor.

Toţi cei care am devenit creştini prin Sacramentul Sfântului Botez, avem datoria de a vesti „vestea cea bună”, Evanghelia lui Cristos, care a venit în lume să mântuiască neamul omenesc, “Căci atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Unicul Său Fiu l-a dat, ca oricine crede în El să nu piară ci să aibă viaţa de veci” (In 3,16). Să nu uităm, aşadar, că avem datoria de a vesti și evanghelia carităţii prin faptele noastre de iubire faţă de aproapele, faţă de cei ce se găsesc în suferinţe, care se identifică cu Cristos, Cel umil, sărac și marginalizat.

Împreună cu îngerii, păstorii, magii, cu Preacurata Fecioară Maria, Mama lui Isus, cu Sfântul Iosif, cu întreaga Biserică să adorăm şi noi pe Pruncul Isus din ieslea din Betleem, prezent în Taina Sfintei Euharistii pe sfintele noastre altare.

Și în anul 2021, omenirea întreagă a continuat să fie încercată de așa-numitul SARS-CoV 2 (COVID-19), ceea ce a adus perturbări în viața socială și spirituală a tuturor iar mulți dintre locuitorii acestei planete au trecut la cele veșnice.

Sperăm în ajutorul Atotputernicului Dumnezeu și că momentul opririi acestei suferințe mondiale nu va întârzia să apară.

Dimpreună cu P.S. Părinte Călin Ioan Bot, Episcopul auxiliar al Eparhiei noastre de Lugoj, Vă dorim tuturor Crăciun fericit, cu sănătate şi bucurii, iar Anul Nou 2022 să vă aducă belşug de haruri de la Pruncul Isus.

Sărbători fericite!

La mulți și fericiți ani!

Cu arhierești binecuvântări,

 

† ALEXANDRU

Episcop de Lugoj

 

 

Dată la Palatul Nostru Episcopal din Lugoj, la Praznicul Nașterii Domnului, Anul Domnului 2021.

 

Însemnare: Această pastorală se va citi în fiecare biserică parohială la Sfânta Liturghie în prima zi de Crăciun, iar în filii a doua zi.

Nr. 315 / 2021

 

ALEXANDRU,
Din mila lui Dumnezeu și grație Sfântului Scaun Apostolic al Romei,
Episcop român unit, greco-catolic,
al Eparhiei de Lugoj

 

Onoratului cler
și iubitului popor credincios
har, binecuvântare și mântuire de la Dumnezeu-Tatăl
și de la Domnul nostru Isus Cristos

 

„Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul,

să ne bucurăm și să ne veselim întru ea!”

(Ps. 117,24)

Cristos a înviat!

Iubiți credincioși,

      De două mii de ani de când se propovăduiește în lume Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos, creștinii își mărturisesc credința în învierea din morți a Mântuitorului, prin cuvintele: Cristos a înviat! Aceste cuvinte ne pun dintr-o dată în față întreaga bogăție de înțelesuri pe care ni le oferă Praznicul Paștilor. Căci într-adevăr, pe lângă faptul Învierii pe care îl retrăim an de an cu tainic fior, gândul ni se îndreaptă – chiar fără să vrem – mai ales spre ceea ce înseamnă el pentru noi, spre învățămintele care decurg dintr-însul.

     Mântuitorul însuși a ținut ca din tot ceea ce a săvârșit în decursul vieții Sale pământești, cei care doresc a-L urma, să poată lua exemplu: „Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în împără

ţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri” (Mt. 7,21). Ce alt eveniment din viața Domnului este mai important și mai obligator prin consecințele sale decât Învierea?

     Domnul nostru Isus Cristos n-a înviat pentru El Însuși, deoarece ca Fiu al lui Dumnezeu nu avea trebuință de nimic. Învierea nu poate fi pusă în legătură cu urmărirea unor scopuri mărunte și trecătoare. Învierea Sa din morți a avut menirea să folosească vieții acelora pentru a căror mântuire S-a întrupat, a trăit și a pătimit pe cruce.

     Împărtășindu-ne belșugul vieții, Isus Cristos a răspuns uneia dintre cele mai firești năzuințe a omului, aceea de a trăi și încă de a trăi din plin. Întreaga învățătură evanghelică este închinată vieții și bucuriei de a trăi.

     Iubiți credincioși,

     Isus Cristos cel înviat stabilește relații directe cu ucenicii Săi, prin atingere și mâncând împreună cu ei. Prin aceasta, îi invită să-și dea seama că nu este o fantomă, dar mai ales să constate că trupul înviat cu care li se înfățișează este același care a fost martirizat și răstignit, de vreme ce poartă urmele pătimirii. Totuși, acest trup autentic și real are însușirile noi ale unui trup glorificat: nu mai este situat în spațiu și timp dar Se poate face prezent cum dorește, unde și când vrea, căci umanitatea Sa nu mai poate fi reținută pe pământ și nu mai aparține decât domeniului dumnezeiesc al Tatălui. Din acest motiv Isus Cel Înviat are libertatea suverană de a Se arăta în ce fel voiește: sub înfățișarea unui grădinar sau în alt chip decât cel știut de ucenici, tocmai pentru a le trezi credința.

     Învierea lui Isus Cristos nu a fost o reîntoarcere la viața pământească precum s-a întâmplat în cazul fiicei lui Iair, al tânărului din Nain sau al lui Lazăr. Aceste fapte erau evenimente miraculoase, dar persoanele în cauză se întorceau, prin puterea lui Isus, la o viață pământească „obișnuită”. La un moment dat, aceste persoane aveau să moară iarăși. Învierea lui Cristos este esențialmente diferită. În trupul Său înviat El trece de la starea de moarte la o altă viață dincolo de timp și spațiu. Trupul lui Isus este plin la Înviere de puterea Spiritului Sfânt, El participă la viața dumnezeiască în starea de glorie, încât Sfântul Pavel poate să spună despre Cristos că este omul ceresc (cf. Catehismului Bisericii Catolice, nr. 645-646).

     Iubiții mei fii sufletești,

     „Şi dacă Cristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică este şi credinţa voastră” (1Cor. 15,14). Învierea constituie înainte de toate confirmarea a tot ce a făcut și a învățat Cristos. Toate adevărurile, chiar și cele mai inaccesibile spiritului uman, își găsesc justificarea de vreme ce prin Învierea Sa Cristos a dat dovada definitivă pe care o promisese, a autorității Sale dumnezeiești.

     Adevărul dumnezeirii lui Isus este confirmat de Învierea Lui. El spusese: „Când veți înălța pe Fiul Omului, atunci veți cunoaște că Eu sunt” (In. 8, 28). Învierea Celui răstignit a demonstrat că El era cu adevărat Eu sunt, Fiul lui Dumnezeu și Dumnezeu însuși.

     Există un dublu aspect în misterul pascal: prin moartea Sa Cristos ne izbăvește de păcat iar prin Învierea Sa ne deschide accesul la o nouă viață.

     Cristos înviat este principiu și izvor al învierii noastre viitoare: „Cristos a înviat din morţi, fiind începătură (a învierii) celor adormiţi. … Căci, precum în Adam toţi mor, aşa şi în Cristos toţi vor învia” (1Cor. 15,20 și 22).

     Credința în Înviere are ca obiect un eveniment atestat istoric de către ucenicii care L-au întâlnit realmente pe Cel înviat și în același timp transcendent în mod tainic, ca intrare a umanității lui Cristos în gloria lui Dumnezeu. Mormântul gol și fâșiile de pânză de pe jos semnifică prin ele însele că trupul lui Cristos s-a eliberat din legăturile morții și stricăciunii prin puterea lui Dumnezeu. Ele îi pregătesc pe ucenici pentru întâlnirea cu Cel Înviat.

     Cristos „întâiul născut dintre cei morți” (Col. 1,18), este principiul propriei noastre învieri, încă de acum, prin îndreptățirea sufletului nostru și mai târziu prin învierea trupului nostru.

     Să ne unim deci, cu toată inima, cu Domnul și Dumnezeul nostru Isus Cristos. El este Împăratul nostru preamărit, Care ne cheamă la plinătatea vieții. Să-L ascultăm și să-L urmăm, păzind poruncile Lui și ferindu-ne de orice păcat.

     Împreună cu toți îngerii și sfinții, să o lăudăm și noi pe Preacurata Fecioară Maria, zicând: „Fecioară curată, bucură-te! Și iarăşi zic, bucură-te! Că Fiul tău a înviat a treia zi din mormânt, și pe morți i-a ridicat”!

     În încheiere, dimpreună cu Episcopul auxiliar al Eparhiei de Lugoj, Preasfinția Sa Episcopul Ioan, rugăm pe Cristos Cel Înviat să vă dăruiască sănătate, liniște, pace și bucurie!

 

Sărbători fericite!

Cristos a înviat!

Lugoj, Sfintele Paști                                                Alexandru Mesian
      2 mai 2021                                                           Episcop de Lugoj

  

Dată la Reședința Noastră Episcopală din Lugoj, la praznicul Învierii Domnului, Anul Domnului 2021

Însemnare: Această pastorală se va citi în fiecare biserică parohială la Sfânta Liturghie în prima zi de Sfintele Paști, iar în filii a doua zi.