Vizită pastorală a Preasfinţitului Ioan în parohia Doman

În Duminica a VII a după Rusalii, la 23 iulie 2023, Preasfințitul Părinte Ioan, Episcopul Eparhiei de Lugoj a slujit în Parohia „Sfântul Profet Ilie Tesviteanul” din Doman, Protopopiatul Reșița.

Ierarhul a fost întâmpinat de copii ai comunității parohiale, Preaonoratul Părinte Nicolae Tutaș, Protopop de Reșița și Administrator parohial al Parohiei Doman, Pr. Ovidiu Pop, paroh la Reșița, Pr. Viorel Costinar, paroh la Târnova, dar și de către credincioși.

Preasfinția Sa a fost însoțit de către Mons. Angelo Narcis Pop.

Vizita Arhierească a fost prilejuită de hramul principal al bisericii – Sfântul Profet Ilie Tesviteanul, aniversarea a 10 ani de la sfințirea bisericii, Prima Sfântă Împărtășanie pentru trei copii ai parohiei și prezentarea noii cărți „Blândul Păstor – In Memoriam Părintele Aurel Silviu Bendariu”. Apariţia editorială este semnată de dl. Mihele Bogdan Andrei, Preşedinte AGRU Reşiţa, iar prefaţa lucrării a fost scrisă de Mons. Angelo-Narcis Pop.

Biserica parohială, cu hramurile „Sfântul Profet Ilie Tesviteanul și Sfântul Anton de Padova”, a fost finalizată în 2006, fiind ctitorită de vrednicul de pomenire părintele Aurel Silviu Bendariu, care a trecut la cele veşnice în anul 2019.

Sfințirea bisericii a avut loc la 27 iulie 2013 de Preasfințitul de pie memorie Alexandru Mesian.

Aducem mulțumiri bunului Dumnezeu pentru toate harurile revărsate cu îmbelșugare în această zi peste comunitatea greco-catolică de la Doman.

Text: Mihele Bogdan Andrei şi Raimondo-Mario Rupp. Foto: Raul Man şi Petre Dalea.

Mai multe fotografii se găsesc AICI.




Foto-Video: Înscăunarea noului Episcop Eparhial de Lugoj, Preasfinţitul Părinte Ioan

Albume foto:

Îmbrăcarea episcopilor şi pornirea în procesiune

Sfânta Liturghie Arhierească

Ceremonia de întronizare

Discursuri

Felicitări şi fotografia de grup




Vizită pastorală a Preasfinţitului Ioan în parohiile Orțișoara și Covaci

În Duminica a V-a după Rusalii, la 9 iulie 2023, Preasfinţitul Ioan, episcop numit al Eparhiei de Lugoj, însoţit de Mons. Angelo-Narcis Pop, a efectuat o vizită pastorală în parohia „Preasfânta Treime” Orțișoara, iar după masă a vizitat parohia „Sfântul Andrei” Covaci. Ambele parohii fac parte din Vicariatul de Timişoara.

La Orțișoara, ierarhul a fost întâmpinat în faţa bisericii cu Sfânta Cruce şi Sfânta Evanghelie de către Părintele Răzvan Oprișa, Protopop de Timișoara, de către Părintele paroh Felician Kadar şi de d-l Gheorghe Aleodor Sobolu, Primarul Comunei Orţişoara. Copiii i-au oferit episcopului tradiționala pâine și sare precum și buchete de flori.

Ultima vizită pastorală în parohia Orţişoara a fost a Preasfinţitului Alexandru Mesian, de pie memorie, la 14 iulie 2013 cu ocazia sfințirii noii biserici.

Alături de episcop, la Sfânta Liturghie au slujit: Mons. Angelo-Narcis Pop, pr. Protopop Răzvan Oprișa şi părintele paroh Felician.

Cuvântul de învăţătură a fost pe marginea Evangheliei Duminicii – vindecarea demonizaţilor din ţinutul Gadarenilor. Episcopul a vorbit despre puterea binelui şi a răului. A subliniat faptul că nu există termen de comparație între puterea lui Dumnezeu și puterea răului. Dumnezeu este Atotputernic şi Creator, inclusiv al fiinţelor care au devenit demoni iar diavolul este o creatură, un înger căzut, o fiinţă superioară omului ca inteligenţă dar absolut supusă puterii Creatorului.

În continuare ierarhul a arătat cum omul a ajuns să fie atins sau stăpânit de rău. Mai întâi a spus că decăderea unei părţi dintre îngeri rămâne un mister al libertăţii acestora. Diavolii îi influenţează pe oameni, deoarece voiesc ca să pervertească ceea ce Dumnezeu a creat, întocmai ca şi când se defectează o „piesă” și astfel suferă angrenajul întreg.

„Cât timp ne ținem de Dumnezeu prin credință, prin străduința de a respecta poruncile și rugăciune”, a spus episcopul, „răul – chiar dacă ne poate urmări și ispiti – nu ne poate atinge grav. Omul ajunge însă să fie atins de rău înșelându-se că cel rău îi vrea binele”.

Dar omul se poate și detașa de rău. Suferința și durerea care ne ating nu spun nicidecum că suntem posedați ci că răul există în lume și atinge lumea și pe noi. Un rău fizic sau chiar o suferință psihică care interpelează adânc sunt menite să trezească omul. „Nu mai păcătui ca să nu ți se întâmple și mai rău.” (Ioan 5, 14). Există un rău şi mai mare decât suferința: osânda veșnică, a rămâne veșnic despărțit de Dumnezeu care este iubire.

„Dacă prin păcat ne aliem oarecum celui rău, prin spovedanie ne dezicem, rechemăm Spiritul în casa măturată. Pentru a-i elibera pe demonizați, a fost nevoie de Isus – Dumnezeu pentru că nimeni nu a putut să-i elibereze; nimeni n-a fost interesat să-i elibereze” – a spus episcopul.

Omul are nevoie de răscumpărare din robia răului, iar Hristos e Cel care ne-a răscumpărat. „Căci prețul răscumpărării vieții prea scump e orișicui, nicicând nu-i cu putință aceasta omului”. (Psalmul 48,8-9).

La final, Părintele paroh Felician a mulțumit mai întâi bunului Dumnezeu. A mulțumit episcopului pentru vizita pastorală, preoţilor care au slujit la Sfânta Liturghie, d-lui primar prezent, corului parohial care a dat răspunsurile şi tuturor celor care s-au ocupat de pregătirea acestei vizite.

Preasfinţitul Ioan a oferit câte un cadou domnului primar şi părintelui paroh. Bucuria sărbătorii a continuat cu o agapă fraternă.

***

În dupămasa aceleiaşi zile, episcopul a vizitat parohia „Sfântul Andrei” Covaci, Vicariatul de Timişoara. Aici, ierarhul a vizitat mai întâi familia părintelui paroh Pavel Gheorghe Mihai, apoi a slujit Vecernia – lauda de seară în biserica parohială. S-a rugat pentru sufletele preoților care au slujit în această biserică de-a lungul vremii. La Vecernie a luat parte Pr. Răzvan Oprisa, Protopop de Timișoara, alături de un grup de credincioşi.

Ierarhul a ţinut un cuvânt de învăţătură în care a vorbit în principal despre semnificaţia laudelor liturgice în tradiţia Bisericii noastre.  

Text: Raimondo-Mario Rupp. Fotografii: Raul Man și Mons. Angelo-Narcis Pop

Album foto: vizită pastorală parohia Orţişoara
Album foto: vizită parohia Covaci




Comunicat: Înscăunarea noului Episcop Eparhial, PS Călin Ioan Bot

Eveniment istoric pentru Eparhia Greco-Catolică de Lugoj – înscăunarea noului Episcop Eparhial, Preasfinția Sa Călin Ioan Bot

Preafericitul Părinte Lucian Cardinal Mureșan, în calitate de Arhiepiscop Major, după ce a primit consimțământul Sinodului Episcopilor Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică și după ce a informat Sfântul Scaun Apostolic al Romei, l-a transferat pe Preasfinţia Sa Călin Ioan BOT, până în prezent Episcop titular de Abritto și Administrator al Eparhiei de Lugoj, în funcția de Episcop Eparhial al Eparhiei de Lugoj.

Înscăunarea Preasfințitului Părinte Ioan, ca Episcop Eparhial de Lugoj, va avea loc joi, 20 iulie a.c., în Sărbătoarea Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, la catedrala „Coborârea Sfântului Spirit” din Lugoj.

Programul va începe la orele 10.15 cu o procesiune ce va porni de la „Palatul Lugoj” spre catedrală, urmând ca de la orele 10.30 să înceapă Sfânta Liturghie.

Delegatul Preafericitului Părinte Cardinal Lucian la acest eveniment este Preasfințitul Părinte Claudiu Lucian Pop, Episcopul Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla.

La eveniment vor participa episcopii membri ai Conferinţei Episcopale Catolice (CER), atât Episcopii Sinodului Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică cât şi Episcopii Romano-Catolici din România, consilierul Nunţiaturii Apostolice în România, precum și alți Episcopi din străinătate.

De asemenea şi-au anunţat prezenţa înalți reprezentanţi ai Oficialităţilor de Stat, centrale şi locale.

Transmisiunea în direct va fi realizată de către Episcopia Greco-Catolică de Lugoj, putând fi preluată de pe paginile de Youtube şi Facebook ale Episcopiei, urmare a unei solicitări făcute cu cel puţin 48 de ore înainte de eveniment. Adresa la care se vor putea face solicitările este: egcl.it.media@gmail.com .

În vederea obţinerii legitimaţiei de acces în catedrală, reprezentanţii mass-media se vor înscrie la adresa egcl.it.media@gmail.com până cel târziu 19 iulie 2023, urmând să intre în posesia legitimaţiei de presă, în ziua evenimentului cu 10 minute înainte de începerea programului, de la reprezentantul episcopiei, telefon: 0744-517 248.

Biroul de presă al Episcopiei Greco-Catolice de Lugoj




Vizită pastorală a Preasfinţitului Ioan în parohiile Cenad şi Şeitin

În Duminica a IV-a după Rusalii, la 2 iulie 2023, Preasfinţitul Ioan, episcop numit al Eparhiei de Lugoj, însoţit de Mons. Angelo-Narcis Pop, a efectuat o vizită pastorală în parohia „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” Cenad, protopopiatul de Sânnicolau Mare, iar după masă a vizitat parohia „Neprihănita Zămislire” Şeitin din Protopopiatul de Arad.

La Cenad, ierarhul a fost întâmpinat în faţa bisericii cu Sfânta Cruce şi Sfânta Evanghelie de către Părintele Dumitru Crişan, Protopop de Sânnicolau Mare, de către Părintele paroh şi de alți preoţi din protopopiat.

Alături de episcop, la Sfânta Liturghie au slujit: Mons. Angelo-Narcis Pop, pr. Protopop Dumitru Crişan, pr. dr. Sergiu Soica, paroh la Sânnicolau Mare, pr. Ioan Mircea Romocea, paroh la Uivar şi pr. Traian Gheorghe Ardelean, paroh la Periam.

La Sfânta Liturghie au participat d-l Tita Andrei Codruţ, primarul comunei Cenad şi d-l viceprimar Eva Lorin.

Întrucât biserica Greco-Catolică din Cenad are hramul „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, Cuvântul de învăţătură al Preasfinţitului Ioan a fost pe această temă.

«Sărbătorirea martiriului celor două coloane ale Bisericii este sărbătorirea maximului fidelității, a atașamentului, a iubirii lor față de Hristos – Dumnezeu – a subliniat ierarhul. „Doamne, sunt gata să merg cu Tine Isuse până la moarte.” (cf. Luca 22,33) i-a spus Petru lui Isus. Fiindcă Tu Isuse ai putere și asupra morții și mă aștepți dincolo de moarte: „Văd cerurile deschise!”» (Fapte 7,56).

În privinţa contribuţiei celor doi apostoli la răspândirea creştinismului, episcopul a oferit câte un exemplu în parte pentru fiecare. Astfel Sfântul Augustin a spus despre Sfântul Petru că este „personificarea unității și a universalității Bisericii.” (sf. Augustin, Pred. 295, 1-2. 4.7-8: PL 38, 1348-1352). Este un semn, un „punct geografic” al Bisericii Una, un reper, un slujitor al unității.

A arătat faptul că după înălțarea lui Isus la ceruri, comunicarea dintre cer și pământ, om și Dumnezeu, continuă, iar Sfântul Apostol Pavel – un savant în teologie, abil mânuitor al cuvântului, bun comunicator – ne transmite în scrisorile sale cuvinte din Cer, întrucât a fost „înălțat până la cer și a auzit cuvinte de nespus, inefabile” (cf. 2Corinteni 12,2).

«„Viața voastră este tăinuită împreună cu Hristos în Dumnezeu” (Coloseni 3,3), ne spune marele apostol, viața voastră pe care o trăiți acum, prin botez este „ancorată” în ceruri. Viața voastră de acolo o continuă pe cea de aici», a încheiat ierarhul.

La final, Părintele paroh Gheorghe a mulțumit mai întâi bunului Dumnezeu. A mulțumit: Preasfințitului Ioan pentru vizita pastorală, preoţilor care au slujit la Sfânta Liturghie, grupului de credincioşi care au dat răspunsurile şi tuturor celor care s-au ocupat de pregătirea acestei vizite.

Bucuria sărbătorii a continuat cu o agapă fraternă.

În dupămasa aceleiaşi zile, episcopul a vizitat parohia Şeitin, care în prezent este administrată de pr. Florin Petrovan. Ierarhul a fost întâmpinat în faţa bisericii cu Sfânta Cruce, Sfânta Evanghelie precum şi cu tradiţionala pâine şi sare.

Aici, episcopul a vizitat familia părintelui Ioan Vașadi și a slujit Vecernia – lauda de seară; s-a rugat pentru sufletele preoților care au slujit în această biserică, în particular pentru preoții Ioan Vașadi, ultimul paroh și Ioan Bob. La Vecernie au luat parte Mons. Angelo Pop, Pr. Radu Vorindan, protopop de Arad împreună cu mai mulţi preoţi din Protopopiatul de Arad, precum și un număr semnificativ de credincioşi.

Ierarhul i-a încurajat pe enoriași asigurându-i că le va numi un păstor care să aibă grijă de sufletele lor.

Text: Raimondo-Mario Rupp. Fotografii: Raul Man.

Mai multe fotografii se găsesc AICI.