Sărbătoarea Rusaliilor – Hramul Catedralei din Lugoj, 2023. Prima împărtăşanie

În Duminica Sfintelor Rusalii, a Coborârii Sfântului Spirit, a fost sărbătorit hramul Catedralei greco-catolice din Lugoj. Cu această ocazie, un grup de copii, ajunși la vârsta priceperii au primit Sfânta Împărtăşanie. Pregătirea catehetică a copiilor a fost făcută de Maica Valentina Hădărău din Ordinul Surorilor „Sf. Vasile cel Mare”.

La Sfânta Liturghie arhierească, alături PS Ioan, episcop Administrator al Eparhiei de Lugoj, au concelebrat: Mons. Angelo-Narcis Pop, Pr. Prot. On. Ioan Pop, parohul Catedralei din Lugoj şi Pr. Narcis Ardelean, paroh la Șanovița. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de corul „Reînvierea” al catedralei.

În cuvântul de învățătură, episcopul a vorbit despre semnificaţia sărbătorii Rusaliilor. Le-a reamintit credincioşilor că Dumnezeu are un plan cu Omul şi cu Creaţia. Este cunoscut că în Istoria Mântuirii, lui Dumnezeu-Tatăl îi este atribuită opera creaţiei. Dumnezeu-Fiul s-a întrupat din Sfânta Fecioară Maria, s-a făcut om vizibil, ne-a vorbit despre Tatăl şi El a realizat opera răscumpărării.

„A treia etapă din Istoria Mântuirii, din lucrarea lui Dumnezeu pentru noi, este etapa Spiritului Sfânt. Isus ne spune că suntem Temple ale Spiritului Sfânt. Dumnezeu vrea să locuiască în noi şi locuieşte în noi. Spiritul Sfânt vine cu puterea Sa vine El Dumnezeu însuşi, nevăzut dar uneori simţit, vine să ne compatibilizeze vieţile şi persoana cu Dumnezeu, pentru ca să putem să ajungem şi noi acolo unde ne-a fost destinat să ajungem, la Tatăl în Ceuri, în Împărăţie” – a spus ierarhul.

În continuare episcopul a vorbit despre Darurile Spiritului Sfânt (cf. Isaia 11,2) care au rolul de a ne compatibiliza sufletele pentru unirea cu Hristos și pentru accesul în Împărăția lui Dumnezeu. Lucrând în noi, Darurile Spiritului aduc rod (cf. Galateni 2,22-23).

De-asemenea, Preasfinția Sa a vorbit şi despre fenomenul Rusaliilor: „suflarea ca de vânt”, Coborârea Sfântului Spirit „în chip de limbi de foc” peste Apostoli și vorbirea în limbi, semn al comuniunii în Spirit a celor ce cred, dincolo de limbaj.

„Scopul venirii Spiritului Sfânt” a spus episcopul „este acela de a ne învăţa toate”, a ne aminti învăţătura pe care Isus a adus-o din Ceruri. Spiritul vine să clarifice în minte cum stau lucrurile, care e lucrarea lui Dumnezeu.

Efectele vizibile ale Rusaliilor sunt convingerea dobândită de ucenici în privința celor învățate de la Isus şi curajul până la martiriu de a-l propovădui pe Isus ca Fiu al lui Dumnezeu, înviat din morți.

Adresându-se în mod special copiilor care-l vor primi pe Isus în inimile lor, episcopul le-a explicat prin câteva simboluri şi comparaţii ce anume vor primi azi în Sfânta Împărtăşanie: „Noi vedem pâine și vin, dar ceea ce primim este Trupul și Sângele Domnului. Vă cuminecăm cu Lumină, Frumuseţe şi Iubire” a spus Preasfinţia Sa. A oferit o comparaţie: aşa cum filamentul din interiorul unui bec este suportul pentru lumină, aşa şi pâinea este suportul pentru Isus – Lumina Lumii – care vine în sufletele şi trupurile noastre.

„Euharistia” – a spus în încheiere ierarhul – „este modul pe care Isus l-a ales – ca după Înălţarea Sa la Cer – să rămână cu noi până la sfârşitul veacurilor, şi astfel, omul, mâncând din această Pâine să trăiască veşnic” (cf. Ioan 6, 53-58).

Înainte de rostirea Crezului, copiii au reînnoit făgăduinţele de la Botez.

În semn de amintire, Preasfinţitul le-a înmânat copiilor câte o diplomă, „amintire de la Prima Sfântă Împărtăşanie” şi câte un cadou.

La finalul Sfintei Liturghii, ierarhul a mulţumit, mai întâi lui Dumnezeu, Maicii Sfinte şi îngerilor „care ne-au însoţit astăzi”, a mulţumit preoţilor care au concelebrat şi s-au implicat în formarea acestor tineri; a mulţumit părintelui paroh Ioan Pop pentru grija pe care o are faţă de catedrală şi pentru munca pe care o depune cu mult zel; a mulţumit maicii Valentina care i-a pregătit pe copilaşi pentru acest moment al primei împărtășanii; a mulţumit tuturor Surorilor din comunitatea Sfântul Vasile cel Mare de la Lugoj. A mulţumit corului care se străduieşte să ajute „pentru ca să ne putem ruga mai bine”. A mulţumit tuturor celor care au contribuit la reuşita sărbătorii de hram. Nu în ultimul rând a mulţumit credincioşilor pentru prezenţă.

După Sfânta Liturghie s-a pornit în procesiune, înconjurându-se Catedrala, apoi a urmat sfințirea spicelor de grâu. Fiecare credincios a primit câte un colăcel cu această ocazie și spice de grâu. Pe esplanada din faţa catedralei, copiii au recitat poezii pregătite special pentru Prima împărtăşanie.

Ziua de hram s-a încheiat cu „Rânduiala Vecerniei plecării genunchilor” care a avut loc la ora 17.00.

A consemnat: Raimondo-Mario Rupp

Mai multe fotografii se găsesc AICI.




Zi de rugăciune la Scăiuș pentru Sinodul Episcopilor de la Vatican

Secretariatul General al Sinodului Episcopilor de la Roma a invitat Sinoadele Bisericilor Orientale și Conferințele Episcopilor din întreaga lume să se unească în rugăciune, miercuri 31 mai 2023, pentru a încredința Preasfintei Fecioare Maria, Maica Bisericii, lucrările celei de-a XVI-a Întruniri Generale a Sinodului Episcopilor.

Eparhia de Lugoj a organizat această zi de rugăciune, miercuri 31 mai, la Sanctuarul Maicii Domnului de la Scăiuș. Activitatea a fost coordonată de Preoții din Protopopiatul de Lugoj, ziua de rugăciune fiind integrată în programul întâlnirii lunare a acestora.

Împreună cu clerul, la celebrări au participat persoane consacrate, membrii din Reuniunea Mariană și laici din Protopopiatele de Lugoj, Timişoara, Arad, Reşiţa, Deva şi Orăştie.

Programul a început cu Rugăciunea Rozarului, condus de Surorile Baziliene. A urmat Sfânta Liturghie Arhierească, desfăşurată pe esplanada din faţa bisericii sanctuarului. Alături de Preasfinţitul Ioan, administrator Eparhial de Lugoj, au concelebrat 17 preoţi din protopopiatele de Lugoj, Timişoara, Arad, Reşiţa, Deva şi Orăştie. Răspunsurile au fost date de corul „Reînvierea” al Catedralei din Lugoj. În cuvântul de învăţătură din cadrul Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa Ioan a subliniat faptul că Biserica Catolică este un organism viu şi că prin Sinodalitate are de dat răspunsuri la provocări noi în contextul în care trăim, la modul în care transmitem credinţa generațiilor viitoare. „În esenţă Sinodul vrea şi trebuie să spună cum să trăim Evanghelia lăsată nouă de Isus azi, în contextul social, cultural, tehnologic-digital al timpurilor noastre” a spus ierarhul.

„Prin această zi de rugăciune” a sublinat episcopul, „preoţi şi enoriaşi împreună; călugărițe şi reuniunea Mariană, cu gândurile şi cu inimile la Dumnezeu îi spunem: Suntem fii tăi Părinte Ceresc. De aici de la Scăiuş, unde icoana Fecioarei Maria a dat semne emoționante lăcrimând, ne unim cu Biserica de pe întreg globul pământesc și te implorăm să dăruiești în continuare lumină spirituală şi curaj Bisericii Tale pentru a crede viu în Tine şi a te mărturisi”.

În continuare episcopul a subliniat faptul că această întâlnire de rugăciune a fost organizată în cadrul întâlnirii lunare cu Protopopiatul de Lugoj, întâlniri la care a ierarhul a participat, și „cu care am făcut un drum împreună, un ”Sinod” preoțesc”.

La finalul Sfintei Liturghii a avut loc Rugăciunea de Consfinţire la Preacurata Fecioară Maria. Preoţii din Protopopiatul de Lugoj împreună cu episcopul s-au retras la Casa Parohială pentru sesiunea de lucru a Întâlnirii Protopopiale, în timp ce pelerinii împreună cu preoţii din alte protopopiate au continuat programul de rugăciune la Sanctuar. În Biserică a avut loc Paraclisul Maicii Domnului, condus de pr. Silviu-Lucian Bindea, Protopop de Orăştie.

Programul Zilei de Rugăciune s-a încheiat cu Binecuvântarea Euharistică, celebrată în biserica sanctuarului de către Episcop.

Raimondo-Mario Rupp

Mai multe fotografii se găsesc AICI.




A V-a întrunire a comunităților monastice și de viață consacrată din Eparhia de Lugoj

La Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului” a Surorilor Baziliene din Lugoj a avut loc, în ziua de 30 mai 2023, cea de-a cincea Întâlnire a comunităților monastice și de viață consacrată care activează pe teritoriul Eparhiei Greco-Catolice de Lugoj împreună cu Preasfinția Sa Ioan, Administrator al Eparhiei de Lugoj, care este şi responsabilul Comisiei pentru Viața Consacrată din cadrul Conferinței Episcopale Catolice din România.

Programul zilei a început cu rugăciunea Orei a VI-a, urmată de o meditație a pr. ierom. Atanasie Muntoni, stareţ al mănăstirii „Preasfânta Treime” Giroc, care a avut ca temă centrală redescoperirea și întărirea vocației vieții consacrate prin întoarcerea la izvoarele vieții monahale: Scriptura, chemarea personală adresată de Dumnezeu fiecărui suflet, harisma particulară a fiecărui fondator de comunitate/congregație religioasă. După momentul de învățătură a urmat un dialog care a subliniat în primul și primul rând chemarea la sfințenie și viața de rugăciune și prietenie cu Dumnezeu pe care fondatorii diferitelor comunități și congregații au trăit-o, atrăgând astfel ucenici în jurul lor.

Programul a continuat cu prânzul pregătit de surorile baziliene și cu un deosebit de agreabil moment de recreație în fraternitate.

Întâlnirea s-a încheiat mulțumind lui Dumnezeu pentru darul vocației noastre, gazdelor pentru calda primire și fiecăruia pentru participare.

Următoare întâlnire va avea loc în luna octombrie, gazde fiind părinții franciscani din Chișineu Criș.

A consemnat Raimondo-Mario Rupp

Fotografii: Ipod. Raul Man

Mai multe fotografii se găsesc AICI.




Participare a Preasfinţitului Ioan la sfințirea bisericii greco-catolice din Alba Iulia – Bărăbanț

Sursa: Biroul de Presă al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș
https://aegc.ro/

În Duminica a VII-a după Paști (a Sfinților Părinți de la Conciliul I Ecumenic, Niceea, 325), 28 mai 2023, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Lucian Cardinal Mureșan, Preasfinția Sa Cristian Crișan, Episcop Auxiliar al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș, împreună cu Preasfinția Sa Ioan Bot, Administrator al Eparhiei de Lugoj și cu Preasfinția Sa Dr. László Kerekes, Episcop Auxiliar al Arhidiecezei Romano-Catolice de Alba Iulia, a celebrat slujba de sfințire a bisericii cu hramul ”Schimbarea la Față” din parohia Alba Iulia – Bărăbanț, Protopopiatul Alba Iulia.

În cadrul slujbei de sfințire a bisericii, Părintele Radu Vasile Roșu, Protopop de Alba Iulia, a dat citire Hrisovului semnat de Preafericitul Părinte Cardinal Lucian Mureșan. În Sfânta Masă a Altarului au fost așezate moaștele Fericiților Episcopi Vasile Aftenie, Ioan Bălan și Iuliu Hossu, Martiri ai Bisericii Greco-Catolice, care, împreună cu ceilalți patru Episcopi Martiri, Valeriu-Traian Frențiu, Tit-Liviu Chinezu, Ioan Suciu și Alexandru Rusu, au fost ridicați la cinstea altarelor de Sfântul Părinte Papa Francisc, în cadrul Dumnezeieștii Liturghii pe Câmpia Libertății de la Blaj, din 2 iunie 2019.

A urmat Sfânta Liturghie Arhierească, celebrată de Preasfinția Sa Ioan, împreună cu Preasfinția Sa Cristian, Preasfinția Sa Dr. László Kerekes, Părintele Radu Vasile Roșu, Protopop de Alba Iulia, Părintele Cristian Rus, Protopop de Blaj, Părintele paroh Ioan Florin Stănculeț și un sobor format din șaptesprezece preoți. Răspunsurile au fost date de Corul Congregaţiei Surorilor Maicii Domnului din Cluj-Napoca și de corul studenților teologi din cadrul Seminarului Arhieparhial Major „Buna Vestire” Blaj.

În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa Ioan vorbit despre importanța, pentru viața Bisericii, a sfințirii bisericii din Bărăbanț și a descris semnificația ritualului de așezare a relicvelor în Sfânta Masă a Altarului. „Acum, Isus Cristos este prezent aici, pe această Masă”, a spus Episcopul Ioan.

La sfârșitul Sfintei Liturghii, Părintele paroh Ioan Florin Stănculeț  a mulțumit celor trei Episcopi prezenți la sfințirea bisericii, precum și tuturor binefăcătorilor acestei parohii, în mod special credincioșilor care i-au fost alături si l-au sprijinit.

La eveniment a luat parte Primarul Municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleșa, oficialități locale și județene, dar și credincioși veniți de pretutindeni.

La final, toți cei prezenți au fost invitați la o agapă frățească, desfășurată în curtea bisericii.

Parohia Greco-Catolică Alba Iulia – Bărăbanț a fost reînființată în anul 1996, prin strădaniile vrednicelor credincioase Varvara Drâmbărean și Maria Vîntu, iar actuala biserică a fost construită între anii 2002-2012, sub păstorirea Părintelui Mihai Alexievici, fiind amplasată pe terenul donat de familia Mircea Bocan și Suzana Frâncu. La ridicarea și finalizarea lucrărilor acestei biserici au contribuit mai multe organizații și instituții, printre care Kirche in Not, Missio-Pro Europa, Renovabis, Episcopia de Augsburg, Episcopia de Mainz, Secretariatul de Stat pentru Culte, Consiliul Județean Alba, Primăria Municipiului Alba Iulia, precum și bunii și vrednicii credincioși ai acestei Parohii și alte persoane de bună credință.

Mai multe fotografii se găsesc AICI.




Sărbătoarea Sfintei Rita de Cascia la catedrala din Lugoj – 22 mai 2023

Sfânta Rita de Cascia este una dintre sfintele la intercesiunea căreia poporul lui Dumnezeu apelează cu multă încredere și insistență. Și la catedrala „Coborârea Sfântului Spirit” din Lugoj, de mai mulţi ani, cinstirea ei a devenit populară în rândul credincioşilor greco-catolici.

Programul liturgic din seara zilei de luni, 22 mai a.c. a început la ora 18.00 cu Sfântul Rozariu apoi a continuat – de la ora 18.30 – cu Sfânta Liturghie, celebrată de Preasfinţitul Ioan, episcop administrator al Eparhiei de Lugoj. Au concelebrat: pr. prot. on. Ioan Pop, parohul catedralei, Mons. Angelo-Narcis Pop, pr. Inocențiu Lung, Protopop de Lugoj, pr. Flavius-Manuel Jurcă, Protopop de Sarmisegetuza, pr. Olariu Cristian, paroh la Balinţ, pr. Ioan Brîndău, paroh la Budinţ, pr. Iulian Hasciar, paroh la Scăiuş. Părintele Narcis Ardelean, paroh la Șanovița a fost disponibil în confesional pentru mărturisiri.

Răspunsurile liturgice au fost date de corul „Reînvierea” al catedralei, dirijat de d-na. dr. Cora Iacobescu.

În cuvântul său de învăţătură, Episcopul a împărtăşit credincioşilor câteva reflecţii despre sfinţenie în general şi despre relaţia noastră cu sfinţii. „Sfinţii sunt oameni asemenea nouă care au înţeles că Dumnezeu are prioritate în viaţa lor, chiar şi în momente extreme. Acest principiu e lege în raport cu Dumnezeu, iar binele adevărat vine, punându-ne încrederea în El. Sfinţii au ştiut să pună voinţa lui Dumnezeu totdeauna ca prioritate în viaţa lor”, a spus episcopul.

Un al doilea principiu legat de ceea ce i-a condus pe acești oameni obișnuiți să devină sfinţi este timpul lor oferit lui Dumnezeu. „Timpul petrecut cu Dumnezeu în zilele noastre în rugăciune, e un timp de cunoaştere, de limpezire a propriilor noastre gânduri; e un timp de decantare şi purificare a dorinţelor şi a intenţiilor noastre”, a spus ierarhul.

În continuare a vorbit despre Devoţiunea populară, arătând că Poporul lui Dumnezeu simte de unde şi prin cine îi vine harul. Poporul este capabil de o anumită simplificare a lucrurilor. Poporul rugător simte că rugăciunea prin intermediul Sfintei Rita are efect şi răspuns. Sfânta Rita înţelege suferinţele noastre pentru că a trecut prin ele.

În încheierea Cuvântului său a prezentat câteva date biografice despre Sfânta Rita (Margherita Lotti).

După Sfânta Liturghie au fost rostite mai multe rugăciuni în cinstea sfintei Rita.

Preasfinţitul Ioan a binecuvântat trandafirii prin stropire cu apă sfințită care au fost apoi distribuiţi credincioșilor.

Programul s-a încheiat cu o procesiune în jurul catedralei.

A consemnat: Raimondo-Mario Rupp

Mai multe fotografii se găsesc AICI.