O nouă întrunire a comunităților monastice și de viață consacrată din Eparhia de Lugoj

La Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din Chişineu-Criş a avut loc, luni 1 noiembrie 2022, cea de-a III-a Întâlnire a comunităților monastice și de viață consacrată care activează pe teritoriul Eparhiei Greco-Catolice de Lugoj.

Se doreşte de către persoanele consacrate continuarea acestor întâlniri, începute în etapa de consultare eparhială a Sinodului Episcopilor. Atât la această întâlnire cât şi la întâlnirile precedente a luat parte Preasfinţitul Călin Ioan Bot, Episcop auxiliar de Lugoj care este responsabil al Comisiei pentru Viaţa Consacrată în cadrul Conferinţei Episcopilor Catolici din România (CER)

Prima întâlnire cu această categorie de persoane a avut loc în ziua de 3 februarie 2022 la Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului” a Surorilor Baziliene din Lugoj, iar a doua întâlnire s-a ţinut la Mănăstirea „Preasfânta Treime” a Fraților Sfintei Cruci din Giroc pe 7 iulie 2022.

La această a treia întâlnire au fost prezente 14 persoane din toate cele patru comunități călugărești din eparhia de Lugoj: Surorile Baziliene din Ordinul „Sf. Vasile cel Mare” Lugoj, Fraţii din comunitatea Monastică „Preasfânta Treime” din Giroc, Surorile de Caritate „Sf. Ioana Antida Thouret” de la Oraviţa şi – gazdele întâlnirii – Fraţii din comunitatea franciscană „Adormirea Maicii Domnului” de la Chişineu-Criş.

Părintele Mihai Blăjuț OFMConv a prezentat o bogată reflecție pe tema sfințeniei, temă aleasă și datorită faptului că în data de 1 noiembrie, în Biserica Romano-Catolică este sărbătorită Ziua Tuturor Sfinţilor.

După reflecția propusă de părintele Mihai, a urmat un timp generos de dezbatere în care, fiecare dintre cei prezenți a împărtășit din experiența sa. S-a putut observa buna formare a persoanelor consacrate și capacitatea lor de a împărtăși cu alții lucruri spirituale în mod spontan și liber.

După timpul generos oferit pentru împărtășirea gândurilor pe marginea reflecției a urmat rugăciunea orei a VI-a în biserica parohială și apoi masa comună.

Următoarea întâlnire va avea loc la Mănăstirea Surorilor de caritate „Sf. Ioana Antida” din Oravița pe data de 7 februarie 2023.

Biroul de Presă al Episcopiei de Lugoj

Mai multe fotografii se găsesc AICI.




Concert de muzică vocal-simfonică în Catedrala din Lugoj

Credincioşii greco-catolici lugojeni dar şi cei care îndrăgesc cântul coral, s-au putut bucura de un concert de muzică sacră. Acordurile din Mica Mesă Solemnă – capodopera lui Gioachino Rossini, au răsunat pentru prima oară la Lugoj, anume în Catedrala „Coborârea Sfântului Spirit”, vineri 21 octombrie 2022.

A fost prezentată lucrarea vocal simfonică Petite Messe Solennelle de Gioachino Rossini. Au cântat: Aura Twarowska, mezzosoprană, Elisabeta Marin, soprană, Marius Zaharia, tenor, George Proca, bariton, Daniel Rădoiaș, dirijor, Sorin Dogariu, pian, Radu Rotaru, pian, Adriana Dogaru, harmoniu și Corul Mixt din Arad.

La finalul concertului, Preasfințitul Alexandru l-a felicitat pe dirijor; a felicitat pe cei patru solişti amintiţi mai sus, orchestra, pe cei 35 de corişti şi a salutat prezenţa publicului numeros.

Evenimentul a făcut parte din suita de manifestări desfăşurate sub egida Festivalului Internaţional „Lugoj Clasic”, ediția a VII-a (director artistic, mezzosoprana Aura Twarowska). Concertul a fost transmis online în direct, în exclusivitate pe platformele de Youtube şi Facebook ale Episcopiei Greco-Catolice de Lugoj.

Text: Raimondo-Mario Rupp, fotografii: Gabriel Brezeanu.

Mai multe fotografii se găsesc AICI.




Participare din Eparhia de Lugoj la Simpozionul Internațional Școala Ardeleană: Martirii – reconciliere și unitate

În perioada 13-15 octombrie 2022 s-a desfășurat la Oradea simpozionul internațional cu tema Martirii – reconciliere și unitate, simpozion pus de organizatori sub egida Școlii Ardelene.

Din Eparhia de Lugoj au participat: pr. dr. Sergiu Soica – paroh de Sânnicolau Mare, drd. Romina Soica – Sânnicolau Mare, pr. dr. Ionuţ Blidar – Timişoara V şi drd. Raimondo-Mario Rupp – Episcopia de Lugoj.

După cuvântul de deschidere al Preasfinţitului Virgil Bercea, Episcop de Oradea și al dlui conf. univ. dr. Sorin Marțian, prodecanul Facultății de Teologie Greco-Catolică, 47 de profesori și cercetători din Italia, Polonia, România și Slovacia au prezentat implicațiile teologice ale martiriului și aspecte din viața martirilor diferitelor culte din România și Slovacia, în special în perioada comunistă, și au dezbătut teme provocatoare precum dimensiunea ecumenică a martiriului și fundamentul ei cristologic, riscul ideologizării martirilor într-un discurs orientat spre trecut, relevanța martirilor pentru europeanul contemporan sau etapele necesare pentru ca procesul de reconciliere să poată avea loc.

Două după-amieze au fost dedicate lansărilor de carte, fiind lansate nu mai puțin de șase titluri: Silviu Sana, Tiberiu Alexandru Ciorba, Traian Ostahie Seminarul Tinerimii Române Unite din Oradea, vol. I-III (prezentat de PS Virgil Bercea și de Silviu Sana), Alexandru Buzalic Anthropos (prezentat de I. Popescu), Niculai Vișovan, Din activitatea religioasă, cultural-științifică, istorico-socială a călugărilor bazilitani români, ediție îngrijită de Cornel Tatai-Baltă și Anca Elisabeta Tatay (prezenat de A. Buzalic), V. Cristea, A. Șuteu, M. Pușcaș

Simpozionul a fost organizat de Episcopia Greco-Catolică de Oradea Mare, Departamentul Oradea al Facultății de Teologie Greco-Catolică din Universitatea Babeș-Bolyai și Seminarului Teologic Greco-Catolic Sfinții Trei Ierarhi Vasile Grigore și Ioan.

Material preluat de pe site-ul seminarului teologic greco-catolic din Oradea

Galerie foto AICI.




Recunoştinţă și Responsabilitate. Întâlnirea anuală a Reuniunilor Mariane din Eparhia de Lugoj

Ziua de 15 octombrie 2022 – sărbătoarea Sfintei Tereza de Avila – a fost o zi deosebită pentru Reuniunile Mariane din Eparhia de Lugoj. Cu binecuvântarea Preasfinției sale Alexandru Mesian, Episcop de Lugoj, la Centrul Pastoral Eparhial „Sf. Vasile cel Mare” din Lugoj s-a ţinut Întâlnirea anuală a Reuniunilor Mariane din Eparhia de Lugoj. Prima Adunare Generală a Reuniunilor Mariane parohiale din Eparhia de Lugoj, s-a desfăşurat în anul 2010 la Palatul Episcopal din Lugoj.

Au fost invitați să participe delegații și preoții din peste 30 de parohii de pe cuprinsul Eparhiei de Lugoj. „Ne-am bucurat, şi la întâlnirea din acest an, să-i avem în mijlocul nostru pe Preasfinţiile Lor Alexandru Mesian, Episcop de Lugoj și Ioan Călin Bot, Episcop auxiliar de Lugoj” a declarat doamna Terezia Pintea preşedinta reuniunii Mariane din Eparhia de Lugoj.

Întâlnirea a început cu Sfântul Rozar, rostindu-se misterele de bucurie și cântecul „Ave Maria”

Sfânta Liturghie fost prezidată de Preasfinția Sa Alexandru, alături de care a concelebrat Preasfinția Sa Ioan, Episcop auxiliar de Lugoj, pr. Silviu Bindea, Protopop de Orăştie, pr. Dumitru Crișan, Protopop de Sânnicolau Mare şi preoți din diferite protopopiate ale eparhiei de Lugoj.

În cadrul Cuvântului de învățătură, Preasfinţitul Ioan ne-a invitat să trăim și să ne mărturisim credința în Tatăl, Fiul și Spiritul Sfânt imitându-o, cum este si firesc pe Sfânta Fecioară, Maica Cuvântului întrupat. „Să fim asemenea Femeilor Mironosițe, să fim și Maria și Marta din Betania în ascultarea Cuvântului, în slujire în Biserică și în ajutorul celor din jur, fiecare după capacitatea sa”. Îndemnându-ne pe toți la o întoarcere mai hotărâtă spre esența vieții, având modelul Sfintei Fecioare, Maica Domnului și a noastră pe care să o chemăm  zilnic pentru a ne susține pe noi şi întreaga Biserică pe drumul din ce în ce mai anevoios al credinței în zilele de acum.

După terminarea Sfintei Liturghii, cei prezenți au participat la o agapă. S-a simțit bucuria revederii și aceea de a fi împreună cu preoții și episcopii noștri, într-o zi de sărbătoare a fraternității.

Programul întâlnirii a continuat cu o Conferință pe tema: „Reuniunile Mariane din Biserica Greco-Catolică, Eparhia de Lugoj – scurt istoric al Reuniunilor Mariane de la înființare (sec. XVI) – până astăzi.

S-au atins următoarele puncte:

  • reuniuni mariane din Eparhia de Lugoj reînființate după anul 1990;
  • reuniuni mariane în parohii și prioritățile de acum ale Reuniunii Mariane, conferirea Statutului și conferirea adeziunii făcute Sfintei Fecioare și Mame de fiecare membru.

Preasfinţitul Alexandru a vorbit despre importanța Reuniunii Mariane; a subliniat ca această formă să existe în fiecare parohie, încurajând trăirea unei vieţi de credință în spirit marianist și practicarea devoțiunilor către Maica Domnului. „Să o chemăm zilnic în ajutorul nostru, să ne rugăm pentru familii, tineri, copii, bătrâni, bolnavi, pentru ţara noastră, pentru pace în Ucraina și în lume. Să fim curajoși, să facem apostolat mărturisindu-l pe Isus Cristos pentru a atrage sufletele în Biserică spre convertire și mântuire. Rugăciunea rozarului să nu se întrerupă pentru că mult bine şi multe haruri aduce pentru toţi” a spus PS Alexandru.

Părintele Ioan Chişărău, asistent spiritual al Reuniunii Mariane Eparhiale a făcut îndemn preoților din toate parohiile să facă apostolat mai viu prin constituirea grupurilor mariane şi rugăciunea Sfântului Rozariu; să se facă zilnic spre cinstirea Maicii Sfinte și a Fiului Ei, dacă dorim binele comunităților.

Reprezentante a Reuniunii Mariane din câteva parohii au intervenit pe scurt cu privire la diferite teme importante de viață în spirit marianist și trecutul istoric.

Preasfinţitul Ioan a rostit rugăciunea de Consacrare la inima neprihănită a Sfintei Fecioare Maria, rugăciune atât de dragă tuturor marianiștilor.

La final s-au adus mulțumiri cu recunoștință ierarhilor, preoților delegaților membri ai reuniunilor mariane pentru această zi de har în care ne-am întărit împreună în credință.

A consemnat: Terezia Pintea,
Președinte Reuniunea Mariană Eparhială

Mai multe fotografii se găsesc AICI.




Exerciţii spirituale 2022 cu clerul Eparhiei de Lugoj

Cu binecuvântarea Preasfinţitului Alexandru Mesian, Episcop de Lugoj, la Centrul Pastoral Eparhial „Sf. Vasile cel Mare” din Lugoj, s-au ţinut în zilele de 12, respectiv 13 octombrie 2022, exerciţii spirituale în două serii, pentru preoţii Eparhiei de Lugoj. Ultimele exerciţii spirituale ţinute cu prezenţă fizică pentru clerul eparhiei au fost în primăvara anului 2019. Ediţiile exerciţiilor spirituale din anii 2020 şi 2021 au continuat să se ţină la distanţă, fără prezenţă fizică, dat fiind faptul restricţiilor impuse de Pandemia Covid-19.

Exercițiile spirituale din acest an au fost conduse de Preasfinţitul Călin Ioan Bot, Episcop auxiliar de Lugoj.

Pentru ambele serii programul a început cu rugăciunea Sfântului rozariu în capela Centrului Pastoral, urmată de Sfânta Liturghie Solemnă, pontificată de Preasfinţitul Alexandru şi Preasfinţitul Ioan.

Preasfinţitul Ioan a ţinut preoţilor câte două meditaţii. Temele meditaţiilor propuse au fost: „recitind ceea ce spune Saul despre convertirea sa” – pentru seria I şi „Urmarea lui Cristos „Tu urmează Mie!”, pentru seria a II-a.

Preasfinţitul Ioan a subliniat faptul că este o mare valoare faptul de a ne putea întâlni pentru că ne descoperim unii pe alţii, ne bucurăm de prezenţa altora. Biserica are în sine puterea şi resursele înnoirii, împrospătării şi ale revigorării. „Mereu și mereu avem de repornit de la Hristos, de la cuvântul lui, de la Evanghelie și de la vederea acțiunilor Sale – cum a procedat El în situații similare cu cele pe care le trăim noi” – a spus Preasfinţia Sa.

După fiecare meditaţie a existat un timp de reculegere în care preoţii au avut ocazii potrivite pentru spovedanie.

Încheierea exerciţiilor a avut loc în capela „Sf. Vasile cel Mare” cu „Binecuvântarea Euharistică”.

Pentru următoarele două zile de exerciţii din fiecare serie, preoţii au continuat individual, acasă, programul de exerciţii spirituale cu Sfânta Liturghie, reculegere, lectură spirituală şi meditaţii pe marginea celor citite, rugăciunea rozarului, Paraclisul Maicii Domnului, Calea Crucii, Ora Canonică, Adoraţie Euharistică, examinarea conştiinţei, etc.

Aceste momente de comuniune, când preoţii concelebrează Sfânta Liturghie şi celelalte momente din programul exerciţiilor spirituale împreună cu Episcopul eparhial, arată Unitatea Bisericii: comuniunea între preoţi şi Episcop, în comuniune deplină cu Sf. Părinte Papa de la Roma.

Raimondo-Mario Rupp