Preasfinţitul Alexandru a primit documentul parcursului sinodal

Echipa Sinodală Eparhială s-a reunit în mai multe sesiuni de lucru pentru discutarea şi elaborarea sintezei finale în urma consultării și a interpretării chestionarelor. Astfel în zilele de luni, 30 mai la sediul Episcopal din Lugoj, marţi, 31 mai la sediul Vicariatului de Timişoara şi 1 iunie la sediul Episcopal din Lugoj, s-au desfăşurat cele trei întâlniri de lucru.

Amintim că Sfântul Părinte Papa Francisc a anunțat organizarea unui Sinod la Vatican în 2023, cu tema „Pentru o Biserică sinodală: comuniune, participare și misiune”, care a început încă din toamna anului 2021, cu o etapă la nivel diecezan/eparhial. Această etapă presupune consultarea poporului lui Dumnezeu, la nivel local, și redactarea unui document în urma acestei consultări.

În Eparhia de Lugoj Preasfinţitul Alexandru a delegat responsabilitatea privind etapa eparhială Preasfințitului Ioan Călin Bot, Episcop auxiliar de Lugoj ca referent eparhial. În luna decembrie 2021, s-a constituit o echipă sinodală eparhială care a primit din partea Preasfinţitului Ioan, misiunea de a coordona procesul sinodal din protopopiatele Eparhiei de Lugoj, colaborând în acest sens cu Părinţii protopopi, participând la întâlniri, instruind în privința derulării procesului de consultare sinodală, cunoscând calendarul și modul în care se derulează procesul de consultare, până la concluzii și realizarea sintezei eparhiale. Această echipă a fost formată din: Părintele protopop Oprișa Răzvan Mihai – responsabil cu protopopiatele de Timișoara, Arad, Sânnicolau-Mare și Chișineu-Criș, Părintele Trubiansky Robert – responsabil cu protopopiatele de Lugoj, Reșița, Oravița și Sarmisegetuza, Părintele Neiconi Ovidiu – responsabil cu membrii Institutelor de viaţă consacrată, asociaţiile, mişcările şi comunităţile laice, Părintele Gherghel Petrișor – responsabil cu protopopiatele de Lupeni, Orăștie, Hunedoara-Deva și Hațeg şi Ipodiaconul Rupp Raimondo-Mario – secretar al echipei sinodale eparhiale.

În luna ianuarie 2022 echipa sinodală eparhială a elaborat Ghidul sinodal eparhial, un instrument intern de lucru, menit să faciliteze instruirea părinților protopopi, parohi și nu numai, în vederea procesului de consultare/ascultare și discernământ. Ghidul a fost elaborat pe baza Documentului Pregătitor și al Vademecum-ului, instrumentele bibliografice de bază ale acestui Sinod. S-a avut în vedere ca informațiile cuprinse în Ghid să fie structurate cât mai succint și personalizat pentru Eparhia de Lugoj, astfel încât întrunirile ce vor avea loc și procesul de discernământ să aducă roade bogate pentru Eparhie și Biserica Catolică în general.

Pe lângă întâlnirile cu părinţii protopopi organizate de referenţii desemnaţi din Echipa Sinodală Eparhială, în toată această perioadă a parcursului sinodal eparhial s-au desfăşurat şi întâlniri sinodale tematice coordonate de Preasfinţitul Ioan: integrarea activității pastorale a preoților care desfășoară în paralel o altă muncă remunerată, predarea religiei și a catehezei, rolul culturii și artelor în evanghelizare, aportul persoanelor consacrate, specificul preoților celibatari, dialogul lunar cu laicii lugojeni.

Conform cerinței formulate de Sinodul Bisericii Greco-Catolice, fiecare Eparhie va realiza o sinteză, care va fi predată ulterior la sediul din Blaj.

În urma ultimelor întâlniri de lucru ale Echipei Sinodale Eparhiale amintite în primul paragraf, Preasfinţitul Ioan i-a predat Preasfinţitului Alexandru sinteza finală în vederea validării și trimiterii acesteia Curiei Arhiepiscopiei Majore a BRU, Blaj. Toate Eparhiile și Diecezele vor contribui de fapt prin sintezele locale la unicul material ce va fi trimis la Vatican din partea Bisericii Catolice din România.

În viitorul apropiat se va stabili și va fi anunțată încheierea solemnă a parcursului sinodal în Eparhia de Lugoj.

Suntem bucuroși să observăm – ca prim rod al acestui proces sinodal la nivel eparhial – dorința de a se continua întrunirile diferitelor grupuri sinodale eparhiale care s-au format și să vedem calendarul și temele viitoarelor întâlniri ale acestora.

Îi mulțumim Domnului și tuturor colaboratorilor pentru experiența făcută în acest parcurs sinodal.

Ipod. Raimondo-Mario Rupp – Secretar Echipa Sinodală Eparhială

 

Fotografii de la întâlnirile din cadrul Parcursului Sinodal în Eparhia de Lugoj se pot vedea AICI.




Vizită pastorală a Preasfinţitului Ioan în parohia Coşteiu

La invitaţia Părintelui paroh Inoncenţiu Lung şi a Consiliului parohial, Preasfinţia Sa Călin Ioan Bot, Episcop auxiliar de Lugoj a vizitat parohia „Sf. Gheorghe” din Coşteiu, Protopopiatul de Lugoj în după-masa zilei de marţi, 14 iunie.

La sosirea în parohie, Preasfinţia Sa a fost întâmpinat în fața bisericii cu Sfânta Evanghelie şi Sfânta Cruce de către Părintele paroh Inocenţiu. Copiii l-au întâmpinat pe Episcop cu tradiţionala pâine şi sare. De-asemenea a fost întâmpinat şi de domnul Petru Carebia, primarul Comunei Coşteiu.

Programul a început cu Sfânta Liturghie arhierească. Alături de Preasfinţitul Ioan, au concelebrat: părintele Olariu Cristian, paroh la Balinţ, părintele Neiconi Ovidiu, paroh la Ohaba-Forgaci şi părintele paroh Inocenţiu Lung.

Cuvântul de învăţătură ţinut de Preasfinţitul Ioan a fost pe marginea Evangheliei zilei, cea a Fericirilor şi despre Sfântul Anton de Padova.

După Sfânta Liturghie, copiii aflaţi în biserică au venit în faţa Sfântului altar unde Preasfinţitul Ioan împreună cu preoţii au rostit o rugăciune pentru copii. Apoi, în faţa statuii Sfântului Anton, a fost invocată o rugăciune de recomandare către Sfântul Anton.

La final Părintele Inocenţiu a mulţumit Preasfinţitului Ioan pentru vizita în parohie. Bucuria sărbătorii a continuat cu o agapă în curtea bisericii la care au fost invitaţi cu toţii.

Raimondo-Mario Rupp

Mai multe fotografii se găsesc AICI.




Sărbătoarea Sfântului Anton de Padova la catedrala din Lugoj – 13 iunie 2022

Ziua de 13 iunie este dedicată în calendarul romano-catolic şi greco-catolic, Sfântului Anton de Padova. Cunoscut sub numele de „Sfântul minunilor”, Sfântul Anton a devenit atât de popular încât a ajuns să fie cinstit nu numai de credincioşii catolici de ambele rituri ci şi chiar de unii credincioşi ortodocşi. La Lugoj a devenit o tradiţie, imediat după redobândirea libertăţii cultului greco-catolic, cinstirea acestui mare sfânt, prin rugăciunile adresate în fiecare marţi, după oficiile religioase. În acest an Sărbătoarea Sfântului Anton de Padova a coincis cu a doua zi de Rusalii când se sărbătorește Preasfânta Treime.

Programul liturgic din seara zilei de luni, 13 iunie a.c. din Catedrala Lugojului a început cu rugăciunea sfântului Rozar, de la orele 18.00, apoi a continuat cu Sfânta Liturghie, de la orele 18.30, pontificată de părintele prot. On. Ioan Pop, parohul catedralei. Au concelebrat: părintele Inocenţiu Lung, paroh la Coştei, părintele Ioan Brândău, paroh la Budinţ şi părintele Olariu Cristian, paroh la Balinţ. Ipodiacon a fost Cristi Neagoie. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de corul „Reînvierea” al catedralei, dirijat de Prof. Olimpia Drăgan.

Predica a fost ţinută de Preasfinţitul Călin Ioan Bot, Episcop auxiliar de Lugoj care a vorbit, mai întâi despre Preasfânta Treime. Următorul punct al predicii a fost despre viaţa şi activitatea Sfântului Anton de Padova.

Programul spiritual a continuat cu o serie de rugăciuni şi devoţiuni către Sfântul Anton (rugăciuni de mulțumire, de recomandare, pentru familii, reuşită la examen, pentru bolnavi, pentru dorinţa soţilor de a avea copii, litania Sf. Anton, … ), cu pomenirea nominală a credincioşilor.

Preasfinţitul Ioan a binecuvântat apoi crinii prin stropire cu apă sfinţită, şi pe credincioşi.

Programul serii s-a încheiat cu o frumoasă procesiune înconjurându-se catedrala cu moaştele şi statuia Sfântului Anton.

A consemnat: ipod. Raimondo-Mario Rupp

Mai multe fotografii se găsesc AICI.




Vizită pastorală a Preasfinţitului Ioan în parohia Chișineu-Criş

Preasfinţia Sa Călin Ioan Bot, Episcop auxiliar de Lugoj a efectuat o vizită pastorală în parohia „Adormirea Maicii Domnului”, Chişineu-Criş, protopopiatul de Chişineu-Criş, în a doua zi de Rusalii, de sărbătoarea Preasfintei Treimi, la 13 iunie 2022.

La sosirea în parohie, Preasfinţia Sa a fost întâmpinat în fața bisericii cu Sfânta Evanghelie şi Sfânta Cruce de către Părintele Mihai Blăjuţ O.F.M. Conv, parohul locului şi de către Părintele Dănuţ Ciuban, protopop de Chişineu Criş. Copiii i-au oferit ierarhului, flori, pâine şi sare.

Programul a început cu rugăciunea Sfântului Rozar după care a urmat Sfânta Liturghie Arhierească. Alături de Prea Sfințitul Ioan au concelebrat: părintele Dănuţ Ciuban, Protopop de Chişineu-Criş, părintele Roman Dubeştean, paroh la Şimand, părintele Lazie Mirel paroh la Ineu, părintele Mihai Blăjuț – Chișineu Criș, Ioan Crișan de la Oradea şi părintele Ioan Copor – paroh romano catolic de Chișineu Criș. Răspunsurile au fost oferite de corul „Allegria” din Oradea.

În Cuvântul de învăţătură al Preasfinţitul Ioan a vorbit despre Preasfânta Treime şi despre Sfântul Anton de Padova. I-a felicitat pe fraţii franciscani pentru rodnica activitate pastorală pe parcursul celor zece ani de când s-au stabilit în această parohie şi de-asemenea pe Părintele Protopop Dănuţ Ciuban, ctitorul acestei frumoase biserici.

La final, părintele paroh Mihai a adresat câteva cuvinte de mulţumire, lui Dumnezeu şi Sfântului Anton de Padova. A mulțumit Preasfinţitului Ioan, preoților concelebranţi, corului; a mulţumit credincioșilor locali şi celor de la Şimand, Arad, Ineu şi Oradea pentru că au luat parte la eveniment.

După Sfânta Liturghie, toţi preoţii împreună cu Preasfinţitul Ioan s-au adunat în faţa statuii Sfântului Anton şi a relicvei primite de la Padova. Aici au invocat rugăciunea de recomandare către Sfântul Anton, o rugăciune pentru copii şi părinţi şi o rugăciune pentru sfinţirea crinilor. Apoi, Preasfinţitul Ioan a binecuvântat prin stropire cu apă sfinţită crinii şi pe toţi credincioşii prezenţi.

Programul liturgic s-a încheiat cu binecuvântarea credincioşilor cu relicva Sfântului Anton. Toţi credincioşii au sărutat relicva şi au fost miruiţi.

Bucuria sărbătorii s-a încheiat cu o agapă fraternă la parohia Romano-Catolică din Chişineu-Criş la care au fost invitaţi toţi credincioşii.

Raimondo-Mario Rupp

Mai multe fotografii se găsesc AICI.




Sărbătoarea Rusaliilor – Hramul Catedralei din Lugoj, 2022

În Duminica Sfintelor Rusalii, a Pogorârii Sfântului Spirit, Catedrala greco-catolică din Lugoj şi-a sărbătorit hramul. Încă de sâmbătă seara, programul de praznic a început cu Vecernia cântată de Surorile Baziliene.

În ziua sărbătorii, s-a celebrat prima Sfântă Liturghie la orele 09.00 anticipată de Utrenie, iar la orele 10.30, a început Sfânta Liturghie arhierească.

La Sfânta Liturghie de hram, alături de Preasfințiile lor Alexandru Mesian, Episcop de Lugoj și Ioan Călin Bot, Episcop auxiliar de Lugoj, au concelebrat: Mons. Angelo-Narcis Pop, Vicar general, Pr. Teodor Baba, Protopop de Lugoj, Pr. Prot. On. Ioan Pop, parohul Catedralei din Lugoj, şi Pr. Narcis Ardelean, paroh la Șanovița. Ipodiaconi au fost: Cristian Neagoie, Silviu Cunzet şi Raimondo-Mario Rupp. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de corul „Reînvierea” al catedralei, dirijat de Prof. Olimpia Drăgan.

În cuvântul de învățătură, Preasfinţitul Alexandru a vorbit despre a treia Persoană Dumnezeiască – Spiritul Sfânt. A prezentat semnificaţiile sărbătorii Rusaliilor şi a vorbit despre momentul Coborârii Spiritului Sfânt sub forma limbilor de foc, precum şi despre prima predică a Sfântului Apostol Petru. „Sfintele Rusalii” a spus Preasfinţitul Alexandru „este ziua de naştere a Bisericii lui Cristos, care – în ciuda tuturor persecuţiilor – a supravieţuit şi va rezista până la sfârşitul veacurilor, pentru că Spiritul Sfânt însoţeşte Biserica cu darurile Sale. Spiritul Sfânt este cel care conduce şi la ora actuală Biserica lui Cristos, Spiritul Sfânt este acela pe care îl primim şi noi la botez şi la mir şi de câte ori ne spovedim şi primim harurile de a ne curăța de păcate, de a primi Sfânta Împărtăşanie.

„«Iată Eu cu voi sunt până la sfârșitul veacurilor». Isus Cristos este prezent în lume prin Spiritul Sfânt. De 2000 de ani Biserica este singura instituție care funcționează, care lucrează şi are o Misiune supranaturală de mântuire a neamului omenesc. Lumea trece, dar Omul este născut pentru eternitate”, a spus Preasfinţia Sa.

„Spiritul Sfânt” a continuat PS Alexandru „a plutit peste ape conform Cărţii Genezei (Fac. 1, 2-3). Spiritul Sfânt a plutit deasupra casei din Nazaret, asupra Preacuratei Fecioare Maria, căci Isus Cristos «s-a întrupat de la Spiritul Sfânt şi din Maria Fecioară şi s-a făcut om». Sfântul Spirit îl luminează pe Sfântul Părinte Papa pe Episcopi în conducerea Bisericii, întemeiată de Isus Cristos.

Spiritul Sfânt pluteşte asupra Bisericii Române Unite: la anul 1700 românii din Transilvania s-au unit cu Biserica Romei, Una, Sfântă, Catolică şi Apostolică Biserică. Pe parcursul istoriei, dar mai ales din anul 1948, an în care a început persecuţia Bisericii Noastre, Spiritul Sfânt a fost acela care a dat tărie celor 12 Episcopi greco-catolici să nu îşi lepede credinţa, să rămână consecvenţi în convingerile şi credinţa în Isus Cristos şi Biserica Sa. Spiritul Sfânt la 1989 a plutit din nou asupra poporului nostru când Biserica Română Unită şi-a recâştigat libertatea”.

„Doresc şi mă rog ca Spiritul lui Dumnezeu care s-a sălăşluit în sufletele Apostolilor să se aşeze în sufletul fiecăruri creştin, al fiecărui om, să mistuiască şi să ardă toată răutatea, toate patimile. Să-i mângâie pe cei ce suferă, pe cei neîndreptățiți şi pe cei în marginalizare. Să cerem de la Dumnezeu ca Spiritul Sfânt, Spiritul Adevărului, Vistierul Bunătăților şi Dătătorul de Viaţă să pătrundă în sufletele noastre ale tuturor – a spus în încheiere PS Alexandru.

Preasfinţitul Alexandru a mulţumit celor care au pregătit Catedrala pentru hram, Părintelui Paroh Ioan Pop, consilierilor de la Catedrală, Surorilor Baziliene, corului catedralei și credincioșilor care au contribuit la frumusețea sărbătorii.

După Sfânta Liturghie s-a pornit în procesiune, înconjurându-se Catedrala, urmând sfințirea spicelor de grâu și a ofrandelor aduse cu ocazia acestui praznic, care au fost frumos pregătite și aduse pe mesele așezate pe platoul din fața Catedralei. Fiecare credincios a primit câte un colăcel cu această ocazie și spice de grâu.

La orele 17.30 a avut loc „Rânduiala Vecerniei cu plecarea genunchilor”. Programul zilei de Rusalii s-a încheiat cu cea de-a treia Sfântă Liturghie de la orele 18.30.

A consemnat: ipod. Raimondo-Mario Rupp

Mai multe fotografii se găsesc AICI.