Episcopul  Atanasie Anghel – protector al culturii

Acest an, fast, al Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, ne face părtași spiritual, la sărbătoarea sfântă a beatificării Episcopilor martiri, prin Liturghia oficiată, la Blaj, de Papa Francisc, în 2 iunie 2019, în timpul vizitei apostolice în țara noastră.

Într-un mod conștient, nu eludăm generațiile clericilor, care s-au detașat de viața obișnuită trăind, printr-un devotament întru totul consacrat Bisericii Române Greco-Catolice, dar păstrând proporția, recunoaștem supremația martirajului pentru credința creștină.

Într-un cadru extins al retrospectivei, considerăm potrivit, acum, să pornim cu începutul istoriei acestei Biserici și să ne întoarcem, relevând individualitatea distinctă a Episcopului Atanasie Anghel. Prin evocarea personalității sale, deosebim pe cel care  a deschis calea spre o identitate instituțională a Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, desigur, fără a absolutiza, reconsiderăm astfel, deschiderea orizontului spre „clerul luminat”, școlit, al preoților.

Mărturisitor al credinței creștine, fără a-i detalia datele biografice, Atanasie Anghel,  fiul preotului Ioan din Bobâlna (protopopiatul Orăștiei),  a trecut prin înalte funcții preoțești, fiind numit Mitropolit al Bălgradului, ( Alba Iulia) hirotonit, întâi, de episcop ortodox, în București.

O succintă  completare a biografiei ne trimite în istoria familiei, menționând numele înaintașilor, pornind de la Preotul Moise,  care a plecat  din Banat, în timpul în care o parte a Banatului  a fost „pașalâc” turcesc (1552-1716), a ajuns preot la Ciuci-Vârfurile (Arad), apoi la Abrud, la Renghet (Orăștie), și la Poiana (Zlatna). Fiul său, Luca preot în Poiana a fost urmat în preoție de fiul Ioan preot în Bobâlna, cel care a fost tatăl preotului Anghel, viitorul episcop Atanasie, nume preluat prin călugărie[1]. Preotul Ioan avea moșie în Ciugud-Alba, și rang nobiliar, motivându-se, în unele scrieri, descendența sa genealogică[2].

 Ne oprim, acum,  asupra părții a doua a vieții sale și reamintim că, după moartea survenită suspect, a întâiului Episcop greco-catolic, Teofil, a urmat Atanasie Anghel, care în 22 iunie 1698,  a fost hirotonit Episcop Unit, numit oficial  în data de 20 martie 1701.

Desfășurându-și activitatea preoțească în timpul a trei confesiuni religioase, distincte, ortodoxism, calvinism și romano-catolicism, Episcopul Atanasie a ales a sluji Biserica Greco-Catolică Română. Lui i-a urmat o perioadă continuă, în care s-a urmărit  o restructurare radicală religioasă și culturală în Transivania.

Sructură interioară puternică, Atanasie Anghel a aprobat schimbarea sa confesională, fiindcă a înțeles că, Unirea Bisericii Române cu catolicismul Romei, era, în fapt, o reîntoarcere la Biserica-Mamă,  cea catolică.

Trecerea sa la Biserica Unită s-a sprijinit pe pregătirea sa teologică și culturală, care fără o supra apreciere, se baza pe învățătura acumulată în școala calvinească din Alba Iulia, unde se învăța gramatica și limba latină[3].

Într-o succintă prezentare a activității sale episcopale,  consemnăm organizarea Sinodului din 7-24 octombrie 1698, când mărturisirea de credință a fost depusă de Episcop,  protopopi, preoți și câte 3 laici din fiecare comună, de toți 2772 persoane, care au semnat Declarația de Unire a Bisericii Române cu Roma, în numele poporului[4]. Punctăm, doar, ideea esențială,menționând, că după prima Declarație  de Unire, semnată în timpul înaintașului său, Teofil, Episcopul Atanasie Anghel a semnat din nou și extragem un fragment. „Noi mai jos scrișii, Vlădica, protopopii și popii bisericilor românești dăm în știre tuturor cărora se cuvine… din buna noastră voie ne unim cu Biserica Romei cea catolicească… și ne mărturisim…prin această carte de mărturia noastră… s-a dat  în Bălgrad, în anii domnului 1698 în 7 zile ale lui octombrie”. S-au  recunoscut cele 4 puncte dogmatice ale religiei catolice: supremația Papei de la Roma, locul de curățire a sufletului, purgatoriul, folosirea azimei, simbolul jertfei lui Cristos și coborârea sfântului Spirit de la Tatăl și de la Fiul, fililoque.

Semnalăm că, printre cei 38 de  protopopi semnatari ai Declarației de Unire cu Roma s-au aflat nume ale celor din zona Hunedoarei, acum Dieceza de Lugoj: Gheorghe din Hațeg, Ioan din Hunedoara, Ilie din Criș (Zarand), Daniil din Ilia, Adam din Cugir.

Consecvența Episcopului Atanasie Anghel l-a motivat să semneze încă odată, împreună cu martori,  Declarația, în 7 septembrie 1700, drept urmare, în anul următor, 1701, a fost invitat, oficial, la Viena, când și-a expus cerințele Sinodului și unde în 19 martie 1701 a fost hirotonit, iar în 24 martie același an, a fost sfințit Episcop, primind în dar,  medalionul de aur cu chipul Împăratului, o cruce împodobită cu pietre scumpe și titlul de consilier al Împăratului Leopold.

În cunoștință de cauză, Episcopul a înțeles însemnătatea urmării  Unirii Bisericii Române cu Roma,  pecetluită  în Diploma Leopoldină din 7 aprilie 1701, prin care se recunoșteau drepturile egale și beneficiile Bisericii Române Unită cu Roma, cu cele ale Bisericilor practicante în Transilvania și mai ales, acela că, „mirenii vor fi socotiți capabili pentru orice beneficiu public, devenind fii ai Patriei, în loc de tolerați”[5].

Toate aceste revendicări l-au învestit pe Episcopul Atanasie Anghel ca un deschizător al luptei naționale moderne a românilor din Transilvania.

Selectăm aspecte reprezentative din viața Episcopului Atanasie Anghel și însemnăm întoarcerea de la Viena, în 15 mai  1701, la Alba Iulia,  când a fost întâmpinat de protopopi, preoți, credincioși, de înalți reprezentanți ai autorităților publice, iar în prima trăsură de gală se aflau preotul Ioan din Bobâlna, tatăl Episcopului, alături de protopopul Gheorghe din Hațeg[6].

„ Propter  Honoris respectum”, reconsiderăm onoarea și individualitatea distinctă, raportată la cultura vremii.

Într-o rânduială firească a ascensiunii românilor din Transilvania, reconstituim partea biografică susținătoare a promovării culturii, evidențiindu-i contribuția la tipărirea cărților, dar pe lângă că a patronat imprimarea tipografică, a și mijlocit difuzarea cărților în rândul credincioșilor, într-o perioadă de decădere a vieții culturale a românilor ardeleni.

Prima carte tipărită sub patronajul acestei înalte fețe bisericești, Atanasie Anghel, a fost cartea de școală cu titlul  „Bucoavna ce are în sine deprinderea copiilor la carte și simbolul credinței creștinești, cu voia Preasfințitului Kir Atanasie…acum într-acest chip tocmită și tipărită în sfânta Mitropolie în Bălgrad…anul Domnului 1699”. Este o carte rară, cu mare însemnătate pentru istoria cărților românești, didactice, din care, acum, se păstrează doar două exemplare (unul la Biblioteca ASTRA din Sibiu și al doilea la Biblioteca Academiei din Cluj).

A doua,  carte de altar, este „Chiriacodromion sau Evanghelie învățătoare, care are în ea cazanii peste an, acum într-acest chip așezată și tipărită și mai luminat în limba românească diortosită…cu blagoslovenia Preasfințitului Kir Atanasie…în sfânta Mitropolie în Bălgrad, în anul de la mântuirea lumii 1699”.

În timpul episcopatului său, după anul 1700, s-a tipărit o „carte de preoție”, o „dalterie”, tipăritură prin care se certifica tipizat, consacrarea preotului.

Cu rezervele motivate, justificăm absența numelui nemenționat în pagina de titlu, dar fiind cunoscut  numele tipografului cărții, care a trăit în anturajul Episcopului Atanasie Anghel,  patronajului episcopal  i se poate adăuga o altă carte de școală cu titlul „Pâinea pruncilor sau învățătura credinței creștinești…care o au scris în mici întrebăciuni și răspunsuri”, tipărită la Alba Iulia, în anul 1702.

Episcopul Atanasie Anghel s-a remarcat ca un vrednic protector al culturii prin aportul la tipărirea dar  și prin răspândirea cărților, așa cum a fost donația de cărți pe care a făcut-o, în martie 1700, instituției clericale,  Mitropolia Bălgradului, susținând-o astfel, material și moral.

Ne întoarcem la cunoscuta carte religioasă „Chiriacodromion”, care cuprinde cuvântări despre pildele evanghelice. Terminologia denumirii cărții a pornit de la titlul „Cazanie” (prima fiind Cazania lui Varlaam, tipărită la Iași în anul 1643), cuvânt de origine slavonă, s-a preluat conținutul, adăugându-i 6 capitole și  modificându-i-se titlul în „Chiriacodromion”, terminologie greacă. Mai târziu, Petru Maior a scris cartea, în trei părți, cu titlul latin „Predici sau  învățături la toate duminecile și sărbătorile anului”, tipărită la Buda, 1810-1811.

Cartea „Chiriacodromion”, tipărită sub patronajul lui Atanasie Anghel, a cunoscut o largă circulație, doar în județul Alba au fost identificate 59 de exemplare. Cărți patrimoniale sunt exemplarele cu însemnarea despre  donatorul cărții: „ o au dat Vlădica Atanasie de pomană la sfânta biserică a Geomalului”. Pe un alt exemplar stă însemnarea  despre Atanasie, care a donat cartea „ fratelui meu Popa Gheorghe din Oradea, 1702[7]. Chiriacodromionul, carte a Bisericii din Mânerău (Hunedoara),  păstrează însemnarea: „1700…cu smerenie Vlădica Atanasie a dat această păucenie popii Toma din Homorod de pomeană pentru sufletul său și al părinților săi, scris în Vinț”[8].

 Înaintăm în timp și conștientizăm o anume similitudine între epoci tipografice activate sub protecția înalților clerici.

Într-o succesiune a episcopilor greco-catolici, la câteva decenii după decesul Episcopului  Atanasie,  survenit în 29 august 1713, și într-o rânduire a interesului pentru culturalizarea românilor prin susținerea tipăririi și difuzării cărților, se situează   Episcopul Inocentiu Micu Klein, care pe o carte cu același titlu „Chiriacodromion”, dar tipărit la București, în anul 1732 a lăsat însemnarea: „1732…această păucenie citindu-o și socotindu-o în tot chipul pe unde au fost câte ceva greșit și zmintit o am îndreptat pentru aceea ca să o poată vinde cui va putea și să o ( cumpere ) cine va vrea, dăm slobozie și pentru mai mare dreptate ne-am pus și iscălitura și pecetea noastră, (sigiliul episcopal n.n.) scris în Sibiu, Vlădica Inochentie[9].

Continuatorul Episcopului Inocentiu Micu Klein, ctitorul Blajului greco-catolic, pe care  se cade să-l reamintim, în acest context al culturalizării românilor, a fost  Episcopul Petru Pavel Aron, întemeietor, la Blaj, al  tipografiei  și primelor „școale” gimnaziale românești, cu program.  În fapt, ei au urmat calea începută de Episcopul Atanasie.

Însemnările de pe vechile cărți, evidențiate, confirmă implicarea în promovarea și susținerea aparițiilor și răspândirii cărților, a episcopilor greco-catolici Atanasie Anghel și Inocentiu Micu Klein, care, au girat cu semnăturile proprii validitatea tipăriturilor, ridicând prestigiul confesiunii religioase adoptată prin „Declarația de Unire”.

 Prevalându-ne de acest itinerariu mental, recunoaștem că acești episcopi de început ai Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, și-au îndeplinit vocația preoțească printr-un model de rigurozitate etică, într-o dificilă perioadă cu mari frământări religioase și sociale, manifestând consecvență și pentru propagarea cunoștinței de carte.

Printr-o legătură a destinului, vechea tipografie a Bălgradului susținută de Episcopul Atanasie Anghel,  „învălită în năframă” , păstrată cu grijă, a fost mutată la Blaj, unde rodnicia tipografică s-a datorat clericilor greco-catolici.

Cronologic, luăm în seamă, mai întâi,  individualitatea ecleziastică a Episcopului Atanasie Anghel, care   se detașează  și  prin această înclinație spre mecenat, în domeniul culturii.

Faptele săvârșite de Episcopul Atanasie Anghel rămân mărturisitoare ale concretizării pildei Christice a înmulțirii talanților cu care a fost înzestrat.

Gratitudinea clericilor care i-au urmat în credință este relevată și prin mutarea osemintelor Episcopului Atanasie Anghel   din cimitirul din Alba Iulia și așezate, în  octombrie 2013, în Capela arhiereilor greco-catolici, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, din Blaj, devenită „panteonul” ierarhilor Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică.

Într-o reconstituire a personalităților  ecleziaste  cu mari implicații bisericești, dar mutate  și dincolo de zidurile Bisericii, omagiindu-l, acum pe Episcopul Atanasie Anghel,  este înțeles bine că, prin Unirea Bisericii Române cu Biserica Romei s-au deschis nu numai coridoare culturale spre Europa, s-a  asigurat evoluția ulterioară a românilor transivăneni, îndeosebi, cultural-confesională,  iar prin aleasa categorie a preoților cărturari, numiți în funcții călăuzitoare administrative și religioase, în plus față de pilda lor spirituală, s-a  îndreptat calea  spre modernizarea economică, politică, culturală a societății românești.

__________________________________________________________________________________________________

[1] Ioan Balomiri, manuscris, Sibiu, 1982

[2] E. Mârza, Tipografia de la Alba Iulia, 1577-1702, Sibiu, 1998, p. 92

[3] Z. Pâclișanu, Istoria Bisericii Române Unită, O. Bârlea în revista Perspective , Munchen, 1994-1995, p. 103-104

[4] G. Mircea, Tipografia din Blaj, 1747-1830, Alba Iulia,   p. 28

[5] Z. Pâclișanu, op. cit. p. 123

[6] Idem, p. 134

[7] D. Dreghiciu E. Mârza, Carte românească veche în județul Alba, sec. XVI_XVII, Alba Iulia, 1989, p.35,

[8] M. Basarab, Cuvinte mărturisitoare, Însemnări de pe cărți românești vechi din județul Hunedoara”, Deva, 2001, p.160

[9] Idem, p.160

 

 

Prof. Maria Basarab




Cuvântul PS Alexandru la avanpremiera filmului „Cardinalul” – Timișoara, 15 noiembrie 2019

Vizionând acest film, Cardinalul, am retrăit clipe de mare intensitate spirituală gândindu-mă că jertfa martirilor noștrii nu a fost zadarnică, nu a fost dată uitării.

Cardinalul Iuliu Hossu a fost unul din cei șapte episcopi români greco-catolici care au împărtășit aceeași soartă, care pentru credința lor catolică și dragostea față de poporul român au fost martirizați.

La 2 iunie anul 2019, pe Câmpia Libertății din Blaj în cadrul unei sfinte liturghii solemne, pontificată de Papa Francisc, Cardinalul Iuliu Hossu împreună cu ceilalți șase episcopi a fost beatificat și declarat ca martir al Bisericii lui Cristos.

Consider că realizarea acestui film este o continuare a recunoașterii jertfei suferite pentru convingerile religioase și pentru mai binele poporului nostru în perioada persecuției comuniste când Biserica Greco-Catolică a fost desființată.

L-am cunoscut personal pe Eminența Sa Cardinalul Iuliu Hossu, acum aproape 50 de ani, cu câteva zile înainte de plecarea sa din această lume, la Spitalul Colentina din București unde a fost internat. Am facut o noapte de gardă, o noapte albă, timp în care nu am dormit nici unul ci mai mult ne-am rugat și am vorbit. Printre altele, Cardinalul, a spus și următoarele: Va veni vremea când conducătorii poporului nostru își vor da seama ce mare greșeală s-a făcut prin desfințarea bisericii noastre și persecutarea ei! După trei zile, 28 mai 1970, Cardinalul a trecut la cele veșnice și am participat și la funeraliile sale de la Spitalul Colentina.

Consider că evenimentele din ultima vreme, punerea în libertate a Bisericii Române Unite, vizita Papei Francisc în România și respectiv apariția acestui excepțional film, Cardinalul, reprezintă o reparare istorică a evenimentelor trecutului, a celor întâmplate în acea perioadă.

Aducem mulțumiri Providenței Divine pentru că ne-a învrednicit să vedem din nou gloria lui Dumnezeu și a Bisericii Sale pe pământul românesc.

Rugăm pe Atotputernicul Dumnezeu să binecuvinteze pe toți cei care au contribuit la realizarea acestui excepțional film și felicităm din toată inima pe domnul regizor Nicolae Mărgineanu și de asemenea pe domnul actor Radu Botar, care l-a interpretat magistral pe Cardinalul Iuliu Hossu, Fericitul Episcop Martir, precum și pe toți ceilalți colaboratorii!

Toate spre mai mare marirea lui Dumnezeu și mântuirea neamului nostru!

Cu arhierești binecuvântări,

Lugoj, 15 noiembrie 2019

† Alexandru Mesian




Cardinalul

În 1950 întregul lot al conducătorilor Bisericii Greco-Catolice este arestat și închis în penitenciarul din Sighet. Aici, după gratii, se întâlnesc cu cei care au făurit Marea Unire, printre care Iuliu Maniu și Gheorghe Brătianu. Alături de marii politicieni români, personalitățile religioase din Transilvania sunt ultimele „relicve” ale unei societăți considerate apuse. Noua conducere impusă de sovietici nu admite existența unei biserici paralele celei ortodoxe, mai ales a uneia care are legături cu Vaticanul.
Obiectivul torționarilor e simplu : directorul închisorii și politrucul sovietic ajutați de un torționar neobișnuit, cu neputință de învins fac presiuni continue pentru convertirea religioasă a preoților. În fața lor se ridică un singur om care treptat devine o călăuză pentru ceilalți preoți : episcopul Iuliu Hossu. Aceasta este povestea sa și a tovarășilor săi de suferință.
Vineri, 15 noiembrie 2019, filmul „Cardinalul” va fi proiectat de la orele 19:00 în Aula Magna a Universității de Vest din Timișoara, bulevardul Vasile Pârvan nr 4. Cu această ocazie cei prezenți îl vor întâlni pe regizorul Nicolae Mărgineanu și pe Radu Botar, cel care îl întruchipează magistral pe episcopul Iuliu Hossu în filmul ”Cardinalul”. La finalul proiecției va avea loc o sesiune de întrebări și răspunsuri. Intrarea este liberă!
La avanpremiera de la Timișoara va participa și Prea Sfinția Sa Alexandru Mesian, Episcop de Lugoj.
Cei care nu reușesc să ajungă la Timișoara, filmul rulează începând de joi, 14 noiembrie 2019, până duminică, 17 noiembrie 2019, de la orele 17:30 la Cinema Bela Lugosi din Lugoj.
Biroul de presă al Eparhiei de Lugoj



Viața este iubire

Iar înainte de sărbătoarea Paştilor, ştiind Isus că a sosit ceasul Lui, ca să treacă din lumea aceasta la Tatăl, iubind pe ai Săi cei din lume, până la sfârşit i-a iubit.  Iisus, ştiind că Tatăl I-a dat Lui toate în mâini şi că de la Dumnezeu a ieşit şi la Dumnezeu merge,  S-a sculat de la Cină, S-a dezbrăcat de haine şi, luând un ştergar, S-a încins cu el. După aceea a turnat apă în vasul de spălat şi a început să spele picioarele ucenicilor şi să le şteargă cu ştergarul cu care era încins. + Poruncă nouă dau vouă: Să vă iubiţi unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi unul pe altul. Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii. (Ioan 13. 1-5, 34-35)

Viața adevărată este simplă, păcatul însă complică lucrurile și duce mereu într-un fel sau altul la răstignire. Isus, Dumnezeu-Omul, Domnul nostru, a luat asupra lui toată greutatea firii noastre omenești și s-a lăsat răstignit de noi cu toate ale noastre ce au fost, sunt și vor mai fi. S-a lăsat răstignit și în mijlocul răstignirii sale permanente din această lume ne-a lăsat gândurile sale dumnezeiești și atât de altfel omenești. A sădit în noi oamenii Calea vieții prin desăvârșitul bun-simț al Evangheliei.

Isus Dumnezeu Atotputernic se dezbracă de orice înveliș și om fiind spală picioarele ucenicilor săi, le spală cu liniște și iubire nelăsându-se tulburat de trădarea lui Iuda, de ignoranța fariseilor și a cărturarilor, de tumultul proprilor săi învățăcei. Uită de toate, El preocupat de mântuirea lumii și desăvârșirea omului, uită de toate, de Patima cel așteaptă, de Drumul greu al Crucii, de planul inițial al Tatălui de a desăvârși toate în umanitatea Fiului său întrupat, uită de toate și cu liniștea unui om frumos și bun spală picioarele ucenicilor, îi privește cu drag, stă la masă cu ei, le este alături, se bucură de această ultimă cină. Viața e iubire și Isus iubește, iubește, iubește.

Uită de toate Isus și în uitarea sa împlinește totul căci până și cel mai măreț proiect al lui Dumnezeu însuși, mântuirea, are nevoie de un singur plan, acela al vieții de zi cu zi, acela al lui Isus care îngenunchează obosit de drum să spele picioarele ucenicilor. Să stai în iubire, atât trebuie.

Maria a stat la picioarele lui Isus și l-a ascultat, Isus a stat la picioarele ucenicilor și asemenea Mariei le-a spălat cu iubirea sa și i-a șters cu demnitatea sa. Pe Cruce Isus ne-a șters cu însăși ființa sa, la Cină Isus i-a împrospătat pe elevii săi cu unicul său veșmânt liturgic, cum spunea Don Tonino Bello, cu ștergarul, cu șorțul, cu El însuși, slujind.

Să stai cu cei din familia ta, să îți iubești jumătatea, să-i lași pe copii să se dezvolte frumos, să râzi, să îmbrățișezi, să te lași odihnit, să plângi, să ai răbdare cu greșelile tale și ale celor de lângă tine, să nu pui piedici, să te mai superi din când în când pe propria prostie și pe cea care o vezi în ceilalți, să trăiești clipa, să nu aduni pentru un mâine care nu va mai veni niciodată, să nu te lași niciodată zdrobit, să te lași înviat după fiecare răstignire, SĂ IUBEȘTI, îmbrățișând, crezând în Hristos, făcând legâmânt din inima ta cu Inima Lui.

Doamne Isuse pune în gândul nostru gândul Evangheliei tale, adu căile noastre pe calea Evangheliei tale. Vestea cea bună ești Tu.

Doamne Isuse fă din gândul tău viața noastră, schimbă pașii noștri spre a trăi simplu și bine așa cum tu dorești pentru noi și așa cum ne arăți în Evanghelia ta.

Doamne Isuse fie ca tot mai mult viața noastră să se primenească prin aerul curat al pașilor tăi, poartă-ne Doamne pe unde ai mers tu și lasă în ființa noastră imprimată adânc dragostea ta, bucuria vieții tale cu Tatăl și cu Spiritul Sfânt. Te rugăm, așa să fie, Doamne.

Pr. Dr. Ionuț-Cătălin Blidar