În contextul apropiatului eveniment al Înscăunării Preasfinţitului Călin Ioan Bot ca Episcop Eparhial al Eparhiei de Lugoj, Preasfinţia Sa a fost invitat în cadrul emisiunii de tip podcast „Direct la Subiect”. Interviul-podcast a fost realizat de Daniela Decean iar montajul este oferit de Ştefan Festo. Premiera a avut loc marţi, 18 iulie, de la ora 17.00.

În cele 51 de minute, Preasfinţia Sa a oferit răspunsuri la următoarele întrebări:

🔴Când ați ales, când ați decis că veți sluji Domnului, când ați ales calea? A fost un moment, o persoană care v-a inspirat sau ați crescut cu acest gând?

🔴Spuneați că vocația creștinului cheamă la un „șantier spiritual”, un loc și o stare de continuă creștere și învățare. Cum să învățăm să lucrăm la acest șantier?

🔴Tot într-un interviu spuneați că misiunea preoțească nu este exclusiv dăruire pentru alții ci și un drum de autocunoaștere, de purificare și de creștere spirituală personală. Cum a fost până acum acest drum? Ați avut momente de îndoială? De propria persoană, de biserică, de credincioși?

Un alt subiect dezbătut a fost al apropierii și atragerii tinerilor către biserică – o temă extrem de actuală.

🔴Îi urmați Episcopului Alexandru Mesian ca Episcop al Eparhiei de Lugoj. Un slujior al Domnului, remarcat pentru râvna apostolică și profunda căldură umană, dar și foarte îndrăgit. Aveți o misiune grea! Sunteți pregătit?

Reamintim că Înscăunarea noului Episcop al Eparhiei de Lugoj va avea loc, joi 20 iulie 2023 la catedrala „Coborârea Sfântului Spirit” din Lugoj. Programul va începe la orele 10.15 cu o procesiune ce va porni de la „Palatul Lugoj” (fosta Prefectură) spre catedrală, urmând ca de la orele 10.30 să înceapă Sfânta Liturghie.

Această emisiune-podcast se distribuie pe următoarele site-uri: stiri24plus.ro, redesteptarea.ro, lugojeanul.ro, banatnews.ro, şi pe reţelele sociale: youtube, instagram si tiktok

Text: Biroul de presă al Episcopiei Romano-Catolice de Timișoara
Sursa fotografii: Asociaţia „Darul Vieţii” – Timişoara

În perioada 1-31 martie se va desfășura Luna pentru viață 2023 „Viitorul este pro-viață“, care va culmina cu Marșul pentru viață 2023 „Viitorul este pro-viață“, organizat sâmbătă, 25 martie, în România și în Republica Moldova. În România, evenimentul ajunge anul acesta la cea de-a XIII-a ediție națională (…)

„Marșul este dedicat prețuirii și ocrotirii vieții copiilor, încă din momentul concepției. Scopul acestuia este creșterea gradului de conștientizare a societății cu privire la umanitatea deplină a copiilor nenăscuți și la necesitatea de a sprijini femeile care se confruntă cu greutăți în perioada sarcinii, pentru ca ele să-și poată naște copiii cu încredere și în siguranță.“ – se poate citi în comunicatul apărut pe site-ul acestor manifestări naționale marsulpentruviata.ro.

Și în Timișoara această manifestare a fost organizată în Solemnitatea Buneivestiri, sâmbătă, 25 martie a.c., începând cu ora 12.00 în Parcul Carmen Sylva de către Asociația „Darul Vieții“ alături de mai multe culte religioase și organizații creștine, vorbitorii adresându-se celor prezenți de pe treptele bisericii greco-catolice Sf. Maria Regina Păcii.

În cuvântul său introductiv Pr. Ioan Chişărău, parohul acestei comunități, i-a salutat pe Excelența Sa Iosif Csaba Pál, episcop Romano-Catolic de Timișoara, Preasfinţia Sa Călin Ioan Bot, episcop, administrator apostolic al Eparhiei Greco-Catolice de Lugoj, Msgr. Johann Dirschl, vicar general al Episcopiei Romano-Catolice de Timișoara, pe pastorii celorlalte culte și confesiuni.

În cuvântarea sa Preasfinţitul Ioan a menționat: „Eu consider, că suntem un mic semn. Mai degrabă noi ne încurajăm reciproc, confesiunile între noi, și ne ferim valorile, în mod particular, cu această ocazie, această valoare a vieții de la începutul până la sfârșitul ei natural. Sunt convins, că acolo, unde ne desfășurăm viața de zi cu zi, fiecare dintre noi, este locul, să promovăm aceste valori, să promovăm viața.“

Continuarea articolului AICI.

Misiune de la Domnul împlinită și plecare liniștită.

„Mă voi sătura de vederea Ta Doamne.”

Doamne Dumnezeul meu: „Întru nevinovăție să văd fața Ta: sătura-mă-voi când mă voi deștepta de vederea Ta.” (Psalmul 16,15).

În aceste cuvinte își exprimă și cântă poetul psalmist dorul (de nestins) după Dumnezeu, dorul său și al omenirii, dorul său și al creaturii mâinilor lui Dumnezeu.

„Sătura-mă-voi”!

Foamea sufletului sănătos, neostoita foame de viață plină, desăvârșită, nevoia umană fundamentală de hrană, nevoie ce nu poate fi păcălită, experiența universală și co-naturală omului este evocată aici de psalmist pentru a exprima dorința de Dumnezeu.

Ce-ar putea să-și dorească un suflet consacrat prin botez și apoi prin hirotonire mai mult decât, ca atunci când se va deștepta din somnul morții să vadă chipul lui Dumnezeu; să vadă chipul Creatorului său?

Prorocul Moise, omul lui Dumnezeu care a avut o istorie uluitoare de conlucrare cu Dumnezeu în eliberarea poporului robit, după ce a văzut minuni nemaivăzute: trecerea mării, izvorârea apei din piatră, hrănirea cu mană în pustiu a poporului și altele; el Moise despre care se scrie că vorbea cu Dumnezeu „față către față așa cum vorbește un prieten cu prietenul său” (cf. Ieșire 33,11), îi cere la sfârșit lui Dumnezeu: „Arată-mi slava Ta Doamne!” (cf. Ieșire 33,18), „Arată-(mi)-Te să te văd!” (Ieșire 33,13).

Omul lui Dumnezeu, Moise poate spune după toată experiența sa de profet și de păstor: „Doamne Dumnezeul meu, am ajuns să te cunosc din lucrarea ta în istoria mântuirii, în istoria poporului tău, în istoria concretă a poporului pe care mi L-ai încredințat; în acestea am văzut mâna Ta lucrătoare, m-ai convins, sunt copleșit. Dar Tu cine ești, tainic Dumnezeu?! Arată-mi faţa Ta!”

„Nu poți acum prietene Moise să mă vezi, dacă m-ai vedea cu acești ochi n-ai rezista intensității slavei mele și ai muri. Ochii aceștia au nevoie de purificare prin jertfă, prin iubire mai ale și prin moarte. „Nu poate vedea omul fața lui Dumnezeu și să trăiască.” (Ieșire 33,20).

Dar dacă în această viață temporară și cu ochi de carne, omul nu-L poate privi pe Dumnezeul său, în Viața veșnică, viață căreia îi este destinat: „viața voastră este tăinuită împreună cu Hristos în Dumnezeu” (Coloseni 2,9). Vocația omului este comuniunea deplină cu Dumnezeu, Creatorul Său și vederea Sa.

Sfântul Apostol Ioan ne spune următoarele:

„Vedeți ce fel de iubire ne-a dăruit nouă Tatăl, ca să ne numim fii ai lui Dumnezeu, și suntem. […] Iubiților, acum suntem fii ai lui Dumnezeu și ce vom fi nu s-a arătat până acum. Știm că dacă El Se va arăta, noi vom fi asemenea Lui, fiindcă Îl vom vedea așa cum este.” (1 Ioan 3,1-2). Căci „viața veșnică aceasta este: să te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe cel pe care l-ai trimis, pe Isus Cristos.” (Ioan 17,3).

„Când mă voi deștepta”, din somnul morții voi vedea fața Ta, Doamne.

„Numai întru lumina Ta vom vedea lumina.”[1] Lumină și lumini. Trei tipuri de lumină: naturală, supranaturală și lumina care te face să vezi Lumina, harul de-a vedea. Din darul lui Dumnezeu putem vedea lumina zilei, însă lumina care a Creat lumina n-o vedem. Știm că există o lumină, şi ştim că există o iluminare care ne poate face să vedem Lumina. De aceea cântăm în Doxologie: „Întru lumina Ta vom vedea lumina.”

Misiunea de păstor și talantul primit l-au făcut blând și binevoitor pe Preasfinţitul Alexandru.

Zelul, iubirea pentru Dumnezeu și pentru suflete l-a purtat să împânzească eparhia redeschizând și deschizând comunități, înființând parohii, construind biserici, căutând, hirotonind și așezând preoți.

Și pentru „dorul și dragostea sa” de Hristos, aşa cum spune o cântare de la înmormântarea preoților, și „pentru cele ce s-a ostenit pentru Hristos în această lume”, rugăciunea și deopotrivă urarea mea pentru drumul nou pe care a pornit Preasfinţitul Episcop Alexandru le preiau din Catehismul Bisericii Catolice:

„Pleacă, suflete creștin, din această lume, în numele lui Dumnezeu, Tatăl atotputernicul, care te-a creat; în numele lui Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu cel viu, care a murit pentru tine pe cruce; în numele Duhului Sfânt, care a fost revărsat peste tine (la botez, la consacrarea preoţească şi episcopală). Să fie lăcașul tău astăzi în pacea Ierusalimului ceresc, cu Fecioara Maria, Născătoarea de Dumnezeu, cu sfântul Iosif, şi toți îngerii și sfinții. (…) Întoarce-te la Creatorul tău, care te-a plămădit din pulberea pământului. Când vei pleca din această viață, să se grăbească în întâmpinarea ta Fecioara Maria, cu îngerii și sfinții. (…) Blând și zâmbitor să ți se arate chipul lui Cristos și să-l poți contempla în vecii vecilor, Amin.”[2]  (RR, OEx., Commendatio animae.)

[1] Cf. Doxologia Mare.

[2] Catehismul Bisericii Catolice, nr. 1020.

Probabil mulți dintre cei care vor citi această știre au urmărit prin mijloacele media celebrarea funeraliilor Papei emerit Benedict al XVI-lea, azi 5 ianuarie 2023, ajunul Praznicului Botezului Domnului. De obicei emoția este mai intensă participând în mod direct la eveniment.

Așa cum era de așteptat participarea a fost extrem de numeroasă, o adevărată revărsare: de cardinali, episcopi, preoți, călugări și călugărițe, credincioși laici, delegații ale diferitelor religii sau confesiuni creștine și oficiale.

Atmosfera de reculegere a fost cea la care Papa Benedict trimitea prin personalitatea sa.

Discutând cu mulți dintre cei prezenți am cules în esență următoarea atitudine a participanților, atitudine care nu e ușor de explicitat, de fapt imposibil în esența sa. «Preafericite Părinte te regretăm foarte mult dar nu suntem disperați, nici chiar îndurerați. În felul tău discret ne vei veghea, nu se poate să nu ne rămâi păstor. Scrierile tale vor continua să ne hrănească sufletește poate pentru toată viața.

Știm că trebuia să pleci acolo unde ți-ai pus speranța și spre ce ai investit toate capacitățile și energia vieții tale. Știm că voiai să pleci să-L întâlnești. Nu prea credem că în Ceruri nu a fost azi sărbătoare pentru tine. Sărbătoarea de adio pe care ți-am făcut-o noi pe pământ este atât de săracă! De aceea, dacă ne podidesc lacrimile despărțindu-ne oarecum de tine, surprinzător, ele nu sunt lacrimi de tristețe ci deja de dor după tine și de bucuria a ceea ce tu de azi începi să trăiești într-un mod veșnic nou.

Câte amintiri ne rămân! Se activează și înveșnicesc în sufletele noastre acele momente în care, prin ceea ce ne-ai spus sau ne-ai scris și prin modul în care ai făcut-o, ne-ai ajutat să-L „atingem” pe Dumnezeu; ne-ai făcut să-L intuim, să-L zărim și să-L simțim dincolo de vălul care de acum pentru tine a căzut.»

A fost extrem de impresionat, de încărcat de bogate sentimente umane dar și de spiritualitate gestul de salut de despărțire al Papei Francisc de corpul neînsuflețit al Papei emerit Benedict. „Frate drag!” Doar atât, restul e taina dintre sufletele a doi păstori.

Poporul a scandat „Santo subito!”, adică „recunoașteți – voi cei cărora vă compete aceasta, Congregația pentru Cauzele Sfinților – declarați și oficial cât mai curând viața exemplară a acestui om al lui Dumnezeu, viața de sfințenie, noi suntem martorii acestei calități și de aceea vrem ca Papa Benedict să ne reprezinte și în calendarul celor sfinți.”

De pe Cerul Bisericii a apus o Stea, dar ea nu s-a stins ci s-a mutat mai presus de ceruri.

+ Ioan, episcop auxiliar de Lugoj

Preasfinţitul Ioan, episcop auxiliar de Lugoj, se află la Vatican, unde va participa și reprezenta Eparhia de Lugoj la funeraliile Papei emerit Benedict al XVI-lea.

Redăm în continuare câteva gânduri pe care Preasfinţitul Ioan le-a împărtăşit din ajunul funeraliilor:

Era de așteptat să fie „un fluviu” de lume la Bazilica Sfântul Petru și în zilele premergătoare funeraliilor Papei Emerit Benedict al XVI-lea. Într-un oarecare fel și noi cei care stăteam la uriașa coadă eram fii săi spirituali, fii pe care ne-a crescut în credință, luminând-o și hrănind-o. Am simțit o atmosferă de caldă recunoștință, dar am perceput că lumea vine la acest om al lui Dumnezeu și cu speranța că și acum, la ultima întâlnire, Papa Benedict mai are să dăruiască ceva, ceva bun pentru suflet. Prea ne-am obișnuit cu aceasta.

Am ajuns in fața copului neînsuflețit și chiar am putut rămâne în apropierea acestuia pentru rugăciune. Dar el, Joseph Ratzinger omul, teologul, preotul, cardinalul și Papa „nu era acolo”. Acolo era doar „corpul nu mai folosește la nimic” (cf. Ioan 6,53) pe care îl împrumutase ca să ne medieze nouă lumina pe care el a zărit-o, a atras-o, absorbit-o și ne-a transmis-o.

El era plecat și ajuns cu simplitate și cu pas neșovăielnic acolo unde era așteptat: „Bine slujitor bun și credincios” (Matei 25,21).

Oare ce cărți ne-ar scrie el acum, văzând ce vede, văzând pe Cine vede!?

Îți mulțumim, om sfințit al lui Dumnezeu pentru tot ceea ce ne-ai dăruit!

† Ioan, episcop auxiliar de Lugoj