[FOTO] Vizită pastorală în Parohia „Sfântul Nicolae” din Hațeg

La invitația Părintelui Paroh-Protopop Nicolae-Doinel Preda, în Duminica a X-a după Rusalii, la 1 septembrie 2024, preasfinţitul Ioan a fost în vizită pastorală în Parohia „Sfântul Nicolae” din Hațeg.

Semnificația acestei vizite a fost îmbogățită și de sărbătorirea cu acest prilej a jubileului de 30 de ani de preoție ai Rev. Pr. Nicolae-Doinel Preda.

La finalul Sfintei Liturghii, pr. Angelo-Narcis Pop, Vicar general a dat citire Diplomei aniversare conferită de către Preasfințitul Ioan, părintelui paroh Doinel Nicolae Preda cu prilejul aniversării a 30 de ani de preoţie.

Părintele Doinel a mulțumit lui Dumnezeu, episcopului pentru vizită, preoţilor concelebranţi, oficialităţilor locale şi tuturor celor care s-au ocupat de pregătirea vizitei.

Cu ocazia acestei vizite preoții din protopopiatul Haţeg au primit din partea ierarhului noile antimise, care conțin sfintele moaște ale Fericitului Episcop Martir Ioan Bălan.

Mai multe fotografii se găsesc AICI