Hirotonire de preot în Catedrala din Lugoj
În cadrul Sfintei Liturghii arhierești slujite în Catedrala „Coborârea Spiritului Sfânt” din Lugoj, în Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci, 20 septembrie 2026, Preasfinția Sa Ioan a hirotonit întru preoție pe diaconul Lucian Mîrza.
Lucian Mîrza s-a născut în anul 1982, la Sighetu Marmației, județul Maramureș. După absolvirea Liceului Teologic Greco-Catolic „Iuliu Maniu” din Oradea, a continuat studiile la Seminarul Teologic „Sfinții Trei Ierarhi” din Oradea. Studiile masterale le-a urmat la Universitatea Pontificală Lateran din Roma, obținând un master în Teologia Comunicațiilor, iar ulterior a urmat studii doctorale în Teologia Morală la aceeași universitate. Este căsătorit și are trei copii. La 15 august 2024, de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, a fost hirotonit diacon la Sanctuarul „Maica Domnului, Apărătoarea Noastră” de la Scăiuș.
Alături de ierarh au slujit pr. Angelo-Narcis Pop, Vicar general, precum și un mare număr de preoți din Eparhia de Lugoj și din alte eparhii.
Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de corul „Reînvierea” al Catedralei, dirijat de Cora Iacobescu. Au participat credincioși veniți și din Timișoara, precum și oficialități locale, între care dl. Călin Dobra, primarul municipiului Lugoj, și dl. Gabriel-Răzvan Drăgan, primarul comunei Peciu Nou.
În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa Ioan a vorbit despre semnificația hirotonirii și despre misiunea preotului. Ierarhul a explicat că hirotonirea înseamnă transmiterea unei puteri spirituale, preoțești de mijlocire. Prin puterea Spiritului Sfânt, cel hirotonit este unit cu unica preoție a lui Isus Hristos și primește o misiune pentru binele oamenilor și al credincioșilor încredințați lui.
Pornind de la exemplele biblice ale lui Noe, Avraam și Ilie, episcopul a arătat că, de-a lungul istoriei, omul a simțit nevoia să-i ofere ceva lui Dumnezeu și să intre în legătură cu El. A vorbit apoi despre preoție, de la rolul tatălui în familie și slujirea preoților Vechiului Testament până la preoția Noului Testament, care continuă unica și veșnica preoție a lui Isus Hristos.
Referindu-se la lumea de astăzi, Preasfinția Sa a spus că preotul trebuie să înțeleagă cât mai bine ceea ce trăiesc oamenii, speranțele, așteptările și căutările lor. A folosit în acest sens expresia „stofa lumii de azi”.
Un alt gând al predicii s-a oprit asupra dimensiunii de părinte a preotului. „Preotul e tată, e părinte în ale sufletului, în ale credinței”, a spus episcopul. Pentru a fi tată, preotul trebuie mai întâi să fie mire, după modelul lui Hristos, adică să iubească Biserica. „A fi preot este o chestiune de dragoste”, a subliniat Preasfinția Sa.
Spre final, ierarhul a amintit întâlnirea lui Isus înviat cu Simon Petru pe malul lacului Tiberiada și întrebarea: „Mă iubești?”. După răspunsul lui Petru vine îndemnul: „Păstorește oile mele! Păstorește mielușeii mei!”. Preasfinția Sa și-a încheiat predica evocând cuvintele unei mame către fiul ei nou hirotonit, căruia îi sugera să păstreze toată viața în suflet „isonul”, ultima notă a slujbei hirotonirii. Altfel spus, frumusețea slujbei hirotonirii, harul pe care l-a revărsat să rămână proaspăt în sufletul noului preot pentru toată viața. Aceasta întrucât hirotonirea preoțească marchează ființa omului-preot pentru toată existența sa.
La finalul Sfintei Liturghii, părintele Lucian Mîrza a adresat un cuvânt de mulțumire, mărturisind emoția zilei hirotonirii și amintind drumul parcurs până la acest moment. A mulțumit celor care l-au însoțit de-a lungul anilor, amintindu-i în mod deosebit pe pr. Cristian Sabău și pe ierom. Atanasie-Davide Muntoni, care au avut un rol important în formarea și parcursul său spiritual.
Un moment emoționant al cuvântului său a fost dedicat familiei. Părintele Lucian și-a amintit mama trecută la cele veșnice, evocând locul rămas gol în biserică, și i-a mulțumit tatălui său, fratelui, rudelor, soției sale, Mihaela, și celor trei copii, David, Amos și Matei, pentru sprijinul și rugăciunea lor de-a lungul anilor.
Noul preot i-a mulțumit Preasfințitului Ioan pentru hirotonire, precum și preoților, oficialităților și tuturor celor prezenți. În încheiere, le-a cerut credincioșilor să se roage pentru el: „Rugați-vă pentru mine să fiu un preot cu inimă de frate, cu ochi de mamă și cu răbdare de Dumnezeu”.
Evenimentul s-a încheiat cu binecuvântarea oferită de părintele nou hirotonit. Bucuria sărbătorii a continuat cu o agapă fraternă la care au luat parte cei invitați.
Raimondo-Mario Rupp
Mai multe fotografii se găsesc AICI









