1

Hramul parohiei „Sf. Ioana Antida” din Lugoj

Luna mai este luna florilor, luna dedicata Sfintei Fecioare Maria. O floare de mare preț în buchetul sfinților este și Sfânta Ioana Antida pe care Biserica o sărbătorește în ziua de 23 mai. În orașul reședință al Episcopiei Greco-Catolice de Lugoj există o biserică a cărei patroană spirituală este Sfânta Ioana Antida, aceasta fiind situată în cartierul “Mondial”.

Ioana Antida Thouret (1765 – 1826), o tânără franceză care a trăit în timpul Revoluţiei Franceze, a răspuns strigătului săracilor, dând astfel naştere unei noi familii religioase. „Micul grăunte de muştar”, asa cum definea opera lui Dumnezeu şi rodul ascultării sale faţa de Biserica, a devenit un mare copac, de a lungul celor 200 de ani, întinzându-şi ramurile în mai mult de 25 de ţări ale lumii. Sunt peste două secole de dăruire totală faţă de Dumnezeu şi slujire dezinteresată a săracilor de orice rasă şi cultură, în închisori, spitale, orfelinate, scoli. Ioana Antida spunea: „Săracii sunt mădularele lui Isus Cristos, sunt fraţii noştri, ce trebuie iubiţi şi slujiţi, cu aceeaşi iubire ce o avem pentru Cristos”.

Sărbătorirea hramului a avut loc în ziua de 22 mai cu celebrarea Sfintei Liturghii de la orele 17:00, fiind pontificată de Mons. Angelo-Narcis Pop, parohul acestei biserici, având alături un sobor de preoți. Răspunsurile au fost date de Surorile de Caritate, Surorile Baziliene şi de zecile de copii prezenţi.    În cuvântul de învăţătură, Mons. Angelo a vorbit despre viaţa Sfintei Ioana de Antida, despre misiunea şi carisma Surorilor de Caritate care o au ca patroană pe această sfântă. Numai în Dumnezeu să ne punem toată încrederea asemeni Sfintei Ioana Antida, a subliniat Mons. Angelo. Sfinția sa i-a îndemnat pe cei prezenți să fie mereu curajoși pe calea credinței, încrezători în atotputernicia lui Dumnezeu pentru că el va da puterea și harul după nevoile fiecaruia.

Părintele Paroh a  mulţumit Surorilor de Caritate pentru activitatea pe care o desfăşoară cu copiii şi cu oamenii săraci din acest cartier, încă dinaintea înființării parohiei. La final Mons. Angelo a împărțit copiilor prezenti cartea ”Papa Francisc le vorbește copiilor”, spunându-le că dacă ei nu pot merge la Blaj să-l vadă pe Papa, Urmașul Sfântului Petru a venit la ei prin filele acestei minunate cărti; deasemenea a mulțumit tuturor celor care au făcut posibilă această sărbătoare de hram: preoților invitați şi celor care s-au implicat în buna organizare a sărbătorii.

Sfânta Liturghie s-a încheiat cu o rugăciune către Sfânta Ioana Antida, şi cu un imn în cinstea acestei sfinte, iar apoi a urmat o agapă în aer liber, pregătită cu generozitate de credincioşii acestei parohii.

Biroul de presă eparhial