In Memoriam – Părintele Sorin Seviciu

În ziua de 7 mai 2025, după 26 de ani de slujire preoțească în Eparhia Greco-Catolică de Lugoj, la vârsta de 58 de ani, Preacucernicul Părinte Sorin Seviciu s-a mutat la cele veșnice, încheindu-și astfel misiunea ca Paroh al Parohiei Greco-Catolice Arad-Șega, Protopopiatul Arad – Chișineu Criș.

Părintele Sorin Seviciu s-a născut la 3 noiembrie 1967, în municipiul Arad. Și-a început studiile la Școala de Arte Plastice din același oraș, iar drumul său formativ a continuat cu studiile filozofice și teologice. A studiat timp de 5 ani la Institutul Teologic „Cristo Re Sommo Sacerdote” din Florența, Italia, iar mai apoi, timp de 3 ani, la Seminarul Internațional „Saint-Curé d’Ars” din Flavigny-sur-Ozerain, Franța.

A fost hirotonit preot celibatar la data de 7 februarie 1999 de către Preasfințitul Alexandru Mesian, de fericită amintire, încredințându-i-se mai întâi Parohia Greco-Catolică din localitatea Vladimirescu, județul Arad.

La data de 1 august 2000, a fost numit Administrator Parohial, iar în 17 noiembrie a aceluiași an Paroh al Parohiei Greco-Catolice Arad-Șega. Pentru o scurtă perioadă, începând cu data de 10 aprilie 2011, Părintele Sorin Seviciu s-a ocupat și de păstorirea comunității care își desfășoară activitatea în capela Greco-Catolică de pe strada Lucian Blaga, din centrul Aradului.

La 14 septembrie 2006, Preasfințitul Alexandru i-a conferit titlul de Protopop Onorific, revenindu-i prin această numire dreptul de a purta crucea pectorală și brâul roșu.

În anul 2014, Părintele Sorin s-a implicat în parcursul de preluare, în cadrul cultului Greco-Catolic a bisericii „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Arad-Șega, după 66 de ani de la scoaterea în afara legii de către regimul comunist a Bisericii Greco-Catolice.

În data de 8 aprilie a anului curent, Părintele Sorin a suferit un atac vascular cerebral, iar, în ciuda eforturilor medicilor de la Spitalul Județean Arad și de la  Spitalul Județean Timișoara, și-a încredințat sufletul în mâna lui Dumnezeu în dimineața zilei de 7 mai, lăsându-ne mai săraci spiritual și cultural.

Părintele Sorin s-a remarcat printr-o bogată activitate pastorală, ecumenică și culturală, având o grijă deosebită față de sufletele încredințate spre păstorire și îngrijind relațiile cu reprezentanți ai societății civile și ai mediului universitar.

Vineri, 9 mai 2025, începând cu ora 10.30, în biserica parohială „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Arad-Șega, va avea loc Sfânta Liturghie pentru sufletul părintelui Sorin, iar de la ora 12.00 se va continua cu Slujba Înmormântării. Înhumarea va avea loc la cimitirul din Aradul Nou.

Hristos Domnul să-i facă parte de lumina învierii Sale, să-i răsplătească însutit dăruirea preoțească și să-l odihnească în pace pe slujitorul Său credincios!

Biroul de presă al Episcopiei Greco-Catolice de Lugoj