1

Preasfinţitul Ioan la funeraliile Papei emerit Benedict al XVI-lea

Preasfinţitul Ioan, episcop auxiliar de Lugoj, se află la Vatican, unde va participa și reprezenta Eparhia de Lugoj la funeraliile Papei emerit Benedict al XVI-lea.

Redăm în continuare câteva gânduri pe care Preasfinţitul Ioan le-a împărtăşit din ajunul funeraliilor:

Era de așteptat să fie „un fluviu” de lume la Bazilica Sfântul Petru și în zilele premergătoare funeraliilor Papei Emerit Benedict al XVI-lea. Într-un oarecare fel și noi cei care stăteam la uriașa coadă eram fii săi spirituali, fii pe care ne-a crescut în credință, luminând-o și hrănind-o. Am simțit o atmosferă de caldă recunoștință, dar am perceput că lumea vine la acest om al lui Dumnezeu și cu speranța că și acum, la ultima întâlnire, Papa Benedict mai are să dăruiască ceva, ceva bun pentru suflet. Prea ne-am obișnuit cu aceasta.

Am ajuns in fața copului neînsuflețit și chiar am putut rămâne în apropierea acestuia pentru rugăciune. Dar el, Joseph Ratzinger omul, teologul, preotul, cardinalul și Papa „nu era acolo”. Acolo era doar „corpul nu mai folosește la nimic” (cf. Ioan 6,53) pe care îl împrumutase ca să ne medieze nouă lumina pe care el a zărit-o, a atras-o, absorbit-o și ne-a transmis-o.

El era plecat și ajuns cu simplitate și cu pas neșovăielnic acolo unde era așteptat: „Bine slujitor bun și credincios” (Matei 25,21).

Oare ce cărți ne-ar scrie el acum, văzând ce vede, văzând pe Cine vede!?

Îți mulțumim, om sfințit al lui Dumnezeu pentru tot ceea ce ne-ai dăruit!

† Ioan, episcop auxiliar de Lugoj