Rafila Găluț

DATE BIOGRAFICE DESPRE RAFILA GĂLUŢ

S-a născut la 8 februarie 1910 în com. Bocsig, jud. Arad, într-o familie cu patru copii. A fost botezată şi miruită la 10 februarie 1910, în biserica greco-catolică din Bocsig, şi a primit numele de botez: Rafila. Mama ei s-a chemat Ana Zgerden, de religie greco-catolică. Preotul paroh care a botezat-o a fost Demetriu Nystor, iar moaşă Elena Lupău. Numele tatălui: Constantin Găluţ. Părinţii nu erau cununaţi la biserică.

Tatăl său, Constantin Găluţ, a plecat pe front în Primul Război Mondial, de unde nu s-a mai întors. Mama a rămas singură să crească cei patru copii. Fiica cea mai mare, Elena, a murit la o vârstă fragedă. Sora mijlocie se numea Floare, iar fratele Rafilei se numea Simion. Acesta, la rândul său, a prins frontul din primul război mondial, dar spre deosebire de tatăl său, s-a reîntors acasă, spre bucuria tuturor. Simion a fost căsătorit şi a avut o fetiţă. După patru ani de căsnicie soţia lui a murit şi el nu s-a recăsătorit.

Rafila a fost cea mai mică dintre fraţi. Încă de mică a avut atracţie spre cele sfinte. A dorit să se retragă într-o mănăstire, şi a fost îndemnată să meragă la Mănăstirea Maicii Domnului din Blaj, de curând înfiinţată, dar a fost respinsă din cauza sănătăţii sale şubrede. În viziunile pe care le avea, Maica Sfântă i-a spus adesea că „locul ei este în lume!” Rafila a ajutat-o pe mama ei la lucrurile din casă, dar şi la lucrul câmpului.

Rafila croşeta cu andrelele coturi femeieşti din lână (mohair), un fel de acoperitoare pentru cap, umeri şi spate. Din această muncă se întreţinea. Rafila Găluţ n-a fost căsătorită şi nici nu a dorit să se căsătorească, nu a urmat şcoala, dar a fost învăţată să scrie şi să citească de către părintele paroh. Cunoştinţe religioase a acumulat din predicile de la Sfânta Liturghie, şi cu alte ocazii.

În localitatea Bocsig erau şi sunt şi acum două biserici româneşti: una greco-catolică şi una ortodoxă. Preotul ortodox a chemat-o să trecă la ei. A fost chemată să treacă chiar şi la sectari, dar Rafila le spunea: „Adevărata Biserică este cea catolică!”[1].

A fost foarte evlavioasă încă din copilărie, se spovedea des şi se împărtăşea de câte ori participa la sfânta Liturghie. Faptul că a dorit să se călugărească, și totodată practica virtuțile: ascultarea, sărăcia şi castitatea perfectă, demonstrează că dorea perfecţiunea creştină. Se ruga mult. Zilnic spunea de mai multe ori Rozarul, şi-i învăţa şi pe alţii să se roage.

Nu a avut ocazia să înveţe la şcoală „pentru că ai noştri nu m-au dat”, spunea Rafila. A învăţat să scrie şi să citească de la Pr. Petru Vancu.

În cele nouă zile cât a stat la mănăstirea Maicii Domnului de la Blaj (în anul 1931), Rafila a învăţat mai multe rugăciuni, pe care le recita din memorie după ce s-a întors acasă. Încerca să trăiască acasă viaţa spirituală din mănăstire. Aceasta a fost ca o prevestire pentru ceea ce a urmat în anul 1948, când odată cu persecuţia Bisericii Greco-Catolice au fost desfiinţate şi mănăstirile, iar călugăriţele şi-au continuat viaţa spirituală acasă, în familie.

Rafila Găluţ a avut revelaţii particulare cu Maica Sfântă şi apariţii ale Mântuitorului nostru Isus Cristos. A purtat rănile Domnului periodic, timp de şapte ani, de multe ori fiind bolnavă şi în mari suferinţe.

Din declaraţiile Rafilei cităm: „Maica Sfântă mi-a apărut prima dată în 8 septembrie 1931 de sărbătoarea Sfântă Mărie Mică” (Naşterea Maicii Domnului).

De la data de 8 septembrie 1931 şi până la moartea ei la 15 aprilie 1939, când a trecut la Domnul, Rafila a avut multe revelaţii şi a purtat pe trupul ei rănile Domnului (la mâini, picioare, coastă şi frunte). Virtuţile Rafilei Găluţ, recunoscute de contemporani, erau: evlavia, ascultarea, răbdarea, blândeţea, mortificări, curăţie, modestie, credinţă, simplitate, apostolat laic, caritate, stigmate, viziuni, extaze, chiar şi profeţii. Rafila Găluţ, după cum vedem din viaţa ei şi din relatările celor care au studiat şi examinat acest caz, nu se evidenţiază numai prin stigmatele pe care le-a purtat, ci şi prin virtuţile şi viaţa ei exemplară trăită în sfinţenie, aşa cum rezultă din „rapoarte”.

[1] Cf. Raportului Pr. Petru Vancu nr. 91/1934.

ISTORICUL CAUZEI

Cel care s-a ocupat la început de acest caz a fost episcopul diecezan al Lugojului, P.S. Dr. Alexandru Nicolescu (1922-1936), apoi a urmat P.S. dr. Ioan Bălan (1936-1959) şi a continuat să adune mărturii, scrisori şi declaraţii Î.P.S. Ioan Ploscaru (1948-1998), iar în prezent P.S. Alexandru Mesian.

Cele mai multe documente s-au găsit în dosarul de pe timpul episcopului Alexandru Nicolescu. S-au întocmit rapoarte de către cei care au fost mandataţi să studieze acest caz la timpul potrivit: Pr. Petru Vancu, parohul de la Bocsig; Pr. dr. Dominic Niculăeş; Pr. Petru Herlo alumn al Universităţii din Budapesta; Secretarul Episcopal dr. Iuliu Raţiu, alumn al Institutului Pontifical din Roma; Pr. dr. Ioan Marianescu, Vicar General al Episcopiei de Lugoj şi alţii.

Cazul a fost studiat şi de medici de specialitate, care au afirmat, după consultaţii îndelungate, că domeniul lor de investigare încetează, cazul fiind preluat de teologie, adică pe cale naturală nu se poate explica apariţia rănilor şi, de asemenea, după mai multe zile, închiderea lor în mod natural. „Aici este vorba de o intervenţie supranaturală”, au afirmat medicii. Amintim numele câtorva medici care au consultat-o pe Rafila şi au studiat cazul: dr. Iuliu Vicaş, dr. Teodor Pop, dr. Ioan Cuc, dr. Buteanu şi alţii. Pe baza rapoartelor primite de la preoţii care au studiat cazul Rafilei Găluţ şi a rezultatelor examenelor medicale, P.S. dr. Alexandru Nicolescu, Episcopul Lugojului, a informat în mai multe rânduri Congregaţia pentru Bisericile Orientale din Roma şi s-au primit şi răspunsuri la această corespondenţă. După 1 decembrie 1948, când Biserica Greco-Catolică din România a fost desfiinţată, episcopii şi preoţii fiind închişi, cazul Rafilei Găluţ nu a mai fost studiat. După amnistia generală din 1964 cel care a reluat dosarul cu documentele despre Rafila Găluţ a fost Î.P.S. Ioan Ploscaru, succesorul la cârma Diecezei de Lugoj.

După moartea Î.P.S. Ioan Ploscaru cel care s-a ocupat de acest caz este P.S. Alexandru Mesian. Pe parcursul celor 20 de ani de când P.S. Alexandru Mesian este episcop la Lugoj, a efectuat opt vizite pastorale la Bocsig. Cu aceste ocazii a cules multe mărturii, unele din partea celor care au cunoscut-o personal pe Rafila Găluţ, altele din spusele altora, ori chiar de la descendenţi ai familiei din care provine Rafila.

P.S. Alexandru a solicitat în repatate rânduri, Congregației pentru Cauza Sfinților, nihil obstat, însă doar după reevaluarea scrisorii nr.053/2015 din 7 ianuarie 2015, în data de 2 decembrie 2015 s-a emis declarația, din partea Congregației pentru Cauza Sfinților, prin care cauza a primit non obstare.

Încă de la început, dorim să facem menţiunea că Rafila Găluţ nu se evidenţiază numai strict prin stigmate, ci şi prin viaţa ei de sfinţenie, prin caritate, prin exemplul vieţii sale.

Update!

Reamintim că la 2 decembrie 2015, Sfântul Scaun Apostolic al Romei, prin Congregaţia Cauzelor Sfinţilor, la cererea episcopului de Lugoj, Alexandru Mesian, a acordat Nulla Osta pentru începerea procesului de beatificare.

Astfel, începerea procesului de beatificare, faza eparhială a avut loc la Lugoj în dimineaţa zilei de 4 aprilie 2016, cu prima sesiune de deschidere şi s-a încheiat cu sesiunea de închidere în 18 iulie 2017, când dosarul a fost predat la Congregația Cauzelor Sfinților de la Roma. În urma examinării dosarului, Congregația a decis că este nevoie de o nouă anchetă eparhială suplimentară, pentru a aduce noi mărturii actuale despre faima de sfințenie a Servei lui Dumnezeu, Rafila Găluț.

În data de 18 iunie 2018, la sediul Episcopiei Greco-Catolice de Lugoj a început ancheta suplimentară eparhială în procesul de beatificare a servei lui Dumnezeu, Rafila Găluţ. (1910-1939), fecioara stigmatizată de la Bocsig.