Relicvele Sfântului Francisc de Assisi, la Chișineu-Criș

În anul 2026 se celebrează Anul Jubiliar Franciscan, organizat cu ocazia împlinirii a 800 de ani de la moartea Sfântului Francisc de Assisi.

În zilele de 5 și 6 august 2026, relicve ale Sfântului Francisc de Assisi vor fi expuse spre venerare în biserica greco-catolică „Adormirea Maicii Domnului” din Chișineu-Criș. Relicvele sfântului vor ajunge pentru prima dată în România, în anul în care se împlinesc 800 de ani de la moartea sa.

Miercuri, 5 august, la program va participa Preasfințitul Ioan. Relicvele vor fi primite la ora 14:00, iar Sfânta Liturghie arhierească va fi celebrată de la ora 17:30. Programul zilei va cuprinde Paraclisul Maicii Domnului, Rugăciunea Rozariului, momente de venerare și Vecernia sărbătorii Schimbării la Față a Domnului.

Joi, 6 august, biserica va fi deschisă pentru venerarea relicvelor și rugăciune. Între orele 16:00 și 17:00 va avea loc Adorația euharistică, urmată, la ora 18:00, de Sfânta Liturghie solemnă.

Programul complet este disponibil pe afișul evenimentului.