Scrisoare pastorală de Sf. Paști – 2019

Nr. 298 / 2019

ALEXANDRU,
Din mila lui Dumnezeu și grație Sfântului Scaun Apostolic al Romei,
Episcop român unit, greco-catolic,
al Eparhiei de Lugoj 

Onoratului cler
și iubitului popor credincios
har, binecuvântare și mântuire de la Dumnezeu-Tatăl
și de la Domnul nostru Isus Cristos

 

Cristos a înviat! 

„… Înviat-ai a treia zi, Mântuitorule, dăruind lumii viață.Mărire învierii Tale, Cristoase, mărire împărăției Tale, mărire rânduielii Tale, iubitorule de oameni.”(cf. Troparul Învierii, vers 1).

Iubiți frați întru preoție,
Iubiți credincioși,

Cu ajutorul lui Dumnezeu, am ajuns să petrecem împreună pentru a treizecea oară în libertate, marele praznic al Învierii Domnului nostru Isus Cristos.

Bucuria repunerii în libertate a Bisericii Române Unite a fost un eveniment de nedescris. Credincioșii și ierarhi acestei Biserici nu și-au pierdut niciodată speranța, de-a lungul celor peste patruzeci de ani de persecuție, de clandestinitate. Toată încrederea și-au pus-o în Dumnezeu, în Isus Cristos Care a învins lumea și l-a răscumpărat pe om din robia diavolului. Biserica întemeiată de Isus Cristos va dura până la sfârșitul lumii.

Odată cu bucuria Învierii Domnului nostru Isus Cristos ne bucurăm mereu și de reînvierea Bisericii noastre Române Unite.

Iubiți credincioși,

De Învierea lui Cristos nu s-au bucurat mai marii poporului, nu s-au bucurat cei care L-au condamnat la moarte. Când au aflat de la păzitorii mormântului vestea Învierii lui Cristos, Cel pe care ei L-au condamnat, au încercat să ascundă acest adevăr. Lumina învierii luminează pe toți cei din întuneric. Adevărul nu poate fi ascuns: Cristos este Calea, Adevărul și Viața. Adevărul a răsărit din mormânt!

Ce mare bucurie este pentru noi să putem transmite această veste: Cristos a înviat! Aș dori să ajungă în fiecare casă, în fiecare familie, în special acolo unde este mai multă suferință, în spitale, în închisori.

Ce înseamnă pentru noi acest eveniment că Isus a înviat? Înseamnă că iubirea este mai puternică decât răul și chiar decât moartea, înseamnă că iubirea lui Dumnezeu poate să transforme viața noastră, să facă în așa fel ca sufletul nostru secătuit să înflorească. Și acest lucru poate să îl facă iubirea lui Dumnezeu.

Această iubire milostivă a lui Dumnezeu a inundat cu lumină trupul mort al lui Cristos, l-a transformat, l-a făcut să treacă în viața veșnică. Isus nu S-a întors la viața de dinainte, la viața pământească, ci a intrat în viața glorioasă a lui Dumnezeu și a intrat acolo cu trupul omenesc glorificat; ne-a deschis și nouă calea spre un viitor de speranță. Iată ce este Paștele: este exodul, trecerea omului de la sclavia păcatului, a răului, la libertatea iubirii, a binelui. Pentru că Dumnezeu este viață, ne-a dăruit și nouă viață căci gloria Sa suntem noi: omul viu, omul răscumpărat.

Sfântul Părinte Papa Francisc, în unul din mesajele sale de Paști “Urbi et Orbi” ne adresează tuturor invitația: „să primim harul învierii lui Cristos! Să ne lăsăm reînnoiți de milostivirea lui Dumnezeu, să lăsăm ca puterea iubirii Sale să transforme şi viaţa noastră; şi să devenim instrumente ale acestei milostiviri, canale prin care Dumnezeu să poată iriga pământul, să poată păzi toată creaţia şi să poată face să înflorească dreptatea şi pacea. Şi astfel să-I cerem lui Isus înviat ca să transforme moartea în viaţă, să schimbe ura în iubire, răzbunarea în iertare, războiul în pace. Da, Cristos este pacea noastră şi prin El să implorăm pace pentru întreaga lume. […]”

Iubiţi credincioşi,

Când mai marii preoţilor şi fariseilor au dat ordine de a nu vorbi despre Isus înviat (Cf. Faptele Apostolilor 4, 13-21), Petru şi Ioan au rămas fermi în această credinţă: „Noi nu putem să nu vorbim despre ceea ce am văzut şi am auzit.” Apostolii au fost martori ai Învierii lui Isus; de aceea ei predicau în special despre Învierea Domnului, cu riscul de a fi ucişi, martirizaţi.

Noi cum ne mărturisim credinţa?

Când sosesc dificultăţile suntem curajoşi asemenea lui Petru şi Ioan? Petru ne învaţă că „nu se negociază credinţa”. În istoria poporului lui Dumnezeu mereu a fost această ispită: să fie tăiată o bucată din credinţă. Dar credinţa este aşa cum o spunem în Crez, cum spunea Papa Francisc, fără nici un compromis!

„Pentru a găsi martiri nu este necesar să mergem la catacombele din Roma sau la Colosseum: martirii trăiesc şi acum, în multe ţări.” Găsim locuri de pelerinaj la mormintele martirilor chiar şi la noi în ţară: la Sighet, la Gherla, la Cimitirul Bellu din Bucureşti, la Lugoj, etc.

Secolul al XX-lea a fost declarat ca secolul martirilor deoarece în acest secol au fost mai mulţi martiri decât în toată istoria creştină de până atunci.

La noi în ţară, în secolul trecut, au fost martirizaţi mulţi creştini care L-au mărturisit pe Cristos şi Biserica Sa. Unii dintre aceştia au fost identificaţi şi s-a studiat martirajul lor.

În Biserica Română Unită, Greco-Catolică, după o cercetare de peste 20 de ani, s-a terminat procesul de beatificare a celor şapte Episcopi morţi în închisoare sau în detenţie pentru credinţa lor greco-catolică.

Mulţi au murit pentru credinţă ca martiri dar cauza lor de beatificare nu este încă studiată, nu este pusă în evidenţă după exigenţa canoanelor.

Iubiţi credincioşi,

Anul acesta (2019) aşteptăm vizita în România a Sfântului Părinte Papa Francisc. În urmă cu douăzeci de ani a avut loc prima vizită în România a unui urmaş (succesor) al Sfântului Apostol Petru, Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea. Acea vizită istorică a fost prima a unui papă într-o ţară majoritar ortodoxă şi s-a desfășurat strict numai la Bucureşti.

Papa Francisc este aşteptat cu multă căldură în toată ţara; de data aceasta va vizita mai întâi Bucureştiul apoi Moldova – la Iaşi şi Transilvania – la Blaj şi la Șumuleu Ciuc; cu alte cuvinte va fi prezent în cele trei mari provincii care alcătuiesc România reîntregită.

La Blaj, în Mica Romă, centrul spiritual al Bisericii Române Unite, Greco-Catolice, în cadrul Sfintei Liturghii de pe Câmpia Libertăţii din 2 iunie 2019 pontificată de Sfântul Părinte Papa Francisc, va avea loc Beatificarea celor şapte Episcopi Români Greco-Catolici care au murit ca martiri în perioada comunistă, al căror proces de beatificare s-a terminat.

În ziua de 19 martie 2019 am avut o mare bucurie când Sfântul Părinte Papa Francisc a semnat decretul de recunoaștere a martiriului Episcopilor greco-catolici români.

Aceştia sunt:

  • Episcopul Vasile Aftenie, ucis la Ministerul de Interne în Bucureşti;
  • Episcopul Ioan Suciu, mort în închisoare la Sighet;
  • Episcopul Tit Liviu Chinezu, mort în închisoare la Sighet;
  • Episcopul Valeriu Traian Frenţiu, mort în închisoare la Sighet;
  • Episcopul Ioan Bălan, mort în detenţie la Ciorogârla;
  • Episcopul Alexandru Rusu, mort la închisoarea din Gherla;
  • Cardinalul Iuliu Hossu, mort în detenţie la Căldăruşani.

Iată, iubiţi credincioşi, câteva locuri de pelerinaj din România, unde ne putem reculege şi a ne ruga. De asemenea avem martiri în Biserica Romano-Catolică din România, beatificaţi deja: Episcopul Anton Durcovici de la Iaşi, Episcopul Scheffler Ioan de la Satu-Mare, Episcopul Bogdanffy Szilard de la Oradea, Monseniorul Vladimir Ghika de la Bucureşti.

Toţi aceştia şi alte milioane şi milioane de creștini, fără nici un compromis L-au mărturisit pe Cristos mort şi au crezut în Învierea sa.

Aducem mulţumiri Bunului Dumnezeu pentru constanta mărturisire în credinţa în Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu și pentru noii martiri ai Bisericii Române Unite.

În încheierea acestei scrisori pastorale dorim ca Învierea Domnului nostru Isus Cristos să fie pentru toți creștinii prilej de bucurie, mângâiere și speranță.

Să ne bucurăm și noi, împreună cu Biserica, în această luminată zi a Învierii Domnului, așa cum ne îndeamnă ea prin frumoasele cântări din Catavasiile Învierii.

Sărbători fericite!

Cristos a înviat!

Lugoj, Sfintele Paști                                          Alexandru Mesian
   28 aprilie 2019                                                 Episcop de Lugoj

   

Dată la Reședința Noastră Episcopală din Lugoj, la praznicul Învierii Domnului, Anul Domnului 2019 

Însemnare: Această pastorală se va citi în fiecare biserică parohială la Sfânta Liturghie în prima zi de Sfintele Paști, iar în filii a doua zi.




Exerciții spirituale pentru preoții din Eparhia de Lugoj – ediția 2019

Conform tradiției, Eparhia Greco-Catolică de Lugoj, în fiecare an, în perioada Postului Mare, organizează exerciții spirituale pentru clerul acestei eparhii. Acest fapt este în conformitate cu canonul 369 § 2 din Codul Canoanelor Bisericilor Orientale şi a dreptului particular.

Anul acesta reculegerile au loc în două serii. Seria I  s-a desfăşurat în perioada 1-3 aprilie 2019 cu un număr de 60 de preoţi, iar seria a II-a va avea loc în perioada 8-10 aprilie 2019.

Exercițiile spirituale din acest an sunt ținute de Rvs. Pr. Dr. Marius-Petru POP, secretar și consilier eparhial. Părintele a ales ca temă generală spiritualitatea preotului în viziunea Sfântului Părinte Papa Francisc.

Programul exercițiilor spirituale s-a ţinut la Centrul Pastoral Eparhial „Sf. Vasile cel Mare” din Lugoj.

Exercițiile spirituale au început cu Sfânta Liturghie solemnă în Catedrala din Lugoj, pontificată de P.S. Alexandru Mesian, Episcop de Lugoj. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de corul „Reînvierea” al catedralei, dirijat de d-na Prof. Olimpia Drăgan în alternanţă cu preoţii participanţi.

Prea Sfinţia Sa a mulțumit mai întâi bunului Dumnezeu şi Prea Curatei Fecioare Maria, a mulţumit corului şi credincioşilor prezenţi şi i-a îndemnat pe credincioşi să-i însoţească pe preoţi cu rugăciunea pe parcursul acestor exerciţii spirituale.

Cele trei zile de exerciții spirituale reprezintă şi un timp bogat de rugăciune şi de reflecție. În timpul acestor zile binecuvântate de Dumnezeu, fiecare preot face spovedania de Paşti, conform rânduielilor bisericeşti, dar şi spovedania generală, eventual, de la ultimele exerciţii spirituale de anul trecut.

Aceste momente de comuniune, când preoţii concelebrează Sfânta Liturghie şi celelalte momente din programul exerciţiilor spirituale împreună cu Episcopul lor, arată unitatea Bisericii: comuniunea între preoţi şi Episcop, în comuniune deplină cu Sfântul Părinte Papa de la Roma.

Încheierea exerciţiilor a avut loc în capela „Sf. Vasile cel Mare” cu Binecuvântarea Euharistică.

Prea Sfinţitul Alexandru i-a oferit Rvs. Pr. Dr. Marius-Petru POP un buchet spiritual din partea preoţilor participanţi şi i-a mulţumit pentru frumoasele meditaţii prezentate.

Biroul de presă al Eparhiei de Lugoj