Vizită pastorală a Prea Sfințitului Alexandru Mesian în parohia Uivar

Anticipând sărbătoarea Sfântului Iosif din 19 martie 2019, comunitatea greco-catolică din Uivar (Protopopiatul de Sânicolau Mare) şi-a sărbătorit hramul „Sfântul Iosif” în prima Duminică din Post (a Dreptei credințe) la 17 martie 2017.

Evenimentul s-a bucurat de prezența Prea Sfințitului Alexandru Mesian, Episcop de Lugoj, care a fost însoțit de Mons. Angelo-Narcis Pop, Vicarul General al Eparhiei de Lugoj. Ultima vizită pastorală a Prea Sfinţitului Alexandru în această parohie a avut loc la 26 august 2018 când a fost sfințită noua biserică.

Sfânta Liturghie a fost pontificată de P.S. Alexandru Mesian. Alături de Prea Sfinţia Sa au concelebrat: Mons. Angelo-Narcis Pop, Vicar General; pr. Dumitru Crişan, protopop de Sânnicolau Mare și paroh la Comloşu-Mare şi Jimbolia; pr. Traian Gheorghe, paroh la Periam; pr. Ilie Tomioagă, paroh la Cărpiniş şi pr. Ieronim Romocea, parohul locului. Răspunsurile au fost date de credincioşii parohiei.

În cuvântul de învăţătură, P.S. Alexandru a vorbit despre textul evangheliei, dar și despre patronul acestei parohii, Sfântul Iosif, spunând că este pentru prima data când se sărbătorește hramul în noua biserică parohială.

Pr. paroh Ieronim a mulţumit mai întâi bunului Dumnezeu. A mulţumit participanţilor: Prea Sfințitului Alexandru, Mons. Angelo şi preoţilor care au concelebrat şi oficialităților locale.

Sărbătoarea s-a încheiat cu o agapă fraternă organizată la casa parohială.

Biroul de presă al Eparhiei de Lugoj

Această prezentare necesită JavaScript.