1

Vizită pastorală a PS Alexandru Mesian și a PS Ioan Călin Bot în parohia Lugoj II

Preasfinţia Sa Alexandru Mesian, Episcopul eparhial de Lugoj împreună cu Preasfinţitul Călin Ioan Bot, Episcopul auxiliar de Lugoj, s-au aflat în vizită pastorală în dimineaţa zilei de joi, 24 iunie a.c., în Parohia „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul” (Lugoj II), cu ocazia sărbătoririi hramului acestei parohii.

La sosirea în parohie, cei doi ierarhi au fost întâmpinați cu Sfânta Cruce şi Sfânta Evanghelie de către Rvs. Pr. Teodor Baba, Consilier Eparhial şi Protopop de Lugoj şi de şi de Pr. dr. Marius-Petru Pop, consilier şi secretar eparhial, paroh al acestei comunităţi. Credincioşii au oferit buchete de flori celor doi ierarhi.

Programul religios a început la orele 1000 cu Sfânta Liturghie Arhierească pontificată de P.S. Alexandru Mesian.

Alături de cei doi episcopi au concelebrat: Mons. Angelo-Narcis Pop, Vicarul general al Eparhiei de Lugoj, Pr. Teodor Baba, şi Pr. dr. Marius Petru-Pop. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de credincioşii parohiei împreună cu câțiva membri ai corului „Reînvierea” al Catedralei greco-catolice din Lugoj, dirijat de doamna prof. Olimpia Drăgan.

Cuvântul de învăţătură a fost ţinut de Preasfinţitul Ioan. Pornind de la Evanghelia sărbătorii, Preasfinţia Sa a vorbit despre patru semne care prevestesc lucrarea lui Dumnezeu și despre cum a lucrat Dumnezeu în această familie a Sfântului Ioan Botezătorul dar şi cum lucrează în lume, în Biserică, în vieţile noastre.

Prezentăm câteva puncte de reflecție din cuvântul Preasfinţiei Sale:

  • Primul semn este suferinţa, care se concretizează prin sterilitatea Elisabetei. Suferinţa pe care o permite Dumnezeu este un semn prevestitor că El va lucra, va interveni. Suferinţa ne pune în faţa faptului de a pune întrebări privind cauza acesteia. Dacă întrebările sunt deschise, răspunsul va veni în mod sigur. Vedem cum răspunsul în cazul familiei lui Zaharia a fost că vor primi un copil unic în istorie, care va avea o misiune specială: va fi profetul Celui Preaînalt. Iată o suferinţă care se transformă într-o mare bucurie!
  • Al doilea semn este arătarea îngerului în templu, lui Zaharia. „Rugăciunea ta a fost ascultată!” Ce fel de arătare? Una neaşteptată, atunci când consideră Dumnezeu că e necesar. Una suficient de clară pentru a înţelege mesajul: Elisabeta va zămisli şi copilul va avea o misiune.
  • Al treilea semn este muţenia lui Zaharia generată de necredinţa sa şi revenirea vocii la momentul potrivit. Găsim şi în Scriptură această dinamică a tăcerii în faţa Adevărului, a tăcerii în faţa a ceea ce Dumnezeu transmite. E o muţenie diferită de pierderea vocii. O muţenie sufletească, o muţenie a minţii în faţa lucrării lui Dumnezeu cu putere.
  • Un ultim semn despre felul cum lucrează Dumnezeu, este dobândirea unei tainice înţelegeri … nu suntem lăsaţi în confuzie. „Ce va fi copilul acesta?”se întrebau rudele din familia lui Zaharia. Omul este capabil să înţeleagă pe parcurs lucrarea tainică a lui Dumnezeu. Dumnezeu ne dă, dacă suntem atenţi, capacitatea de a-I înţelege lucrarea şi de a ne asocia ei, lucrării lui Dumnezeu.

La finalul Sfintei Liturghii s-a oficiat parastasul pentru cei răposaţi din familiile celor prezenţi şi pentru alţi adormiţi în Domnul, care îşi dorm somnul de veci în cimitirul în care se află biserica parohială.

Preasfinţitul Alexandru a mulţumit Părintelui Dr. Marius-Petru Pop şi l-a felicitat pentru activitatea pastorală din această parohie. De asemenea a felicitat corul parohiei şi pe credincioşii prezenţi care au înfruntat condițiile de caniculă din această perioadă. Nu în ultimul rând l-a felicitat pe Preasfinţitul Ioan cu ocazia aniversării zilei onomastice, cerând ajutorul bunului Dumnezeu şi ocrotirea Sfântului Ioan Botezătorul pentru toţi cei care poartă numele acestui mare Prooroc şi Înaintemergător al Domnului.

Părintele Marius-Petru Pop, parohul locului, a mulţumit Tatălui Ceresc pentru faptul „că ne-a învrednicit să fim împreună pentru a 19-a oară de când păstoresc această comunitate la sărbătoarea hramului bisericii noastre”; a mulţumit Preacuratei Fecioare Maria, Mama noastră a tuturor, a mulţumit ocrotitorului comunităţii – Sfântul Profet Înaintemergător şi Botezător Ioan; a mulţumit cordial celor doi ierarhi, preoţilor concelebranţi şi credincioşilor, care s-au implicat cu multă dragoste în buna desfăşurare a sărbătorii.

A consemnat ipod. Raimondo-Mario Rupp