Cu profundă durere sufletească, dar nu lipsiți de speranța ce ne vine din credință, aducem la cunoștinţă faptul că în ziua de 26 octombrie 2023, a trecut la cele veșnice fratele nostru în Hristos, Preacucernicul Părinte Mircea Fizitea din Protopopiatul de Sânnicolau Mare.
Părintele Mircea Fizitea s-a născut la 26 noiembrie 1939. A fost hirotonit preot la data de 2 decembrie 1990 de către Arhiepiscopul Ioan Ploscaru. A făcut parte din rândul clerului căsătorit.
Episcopul, împreună cu clerul şi credincioşii Eparhiei de Lugoj, roagă pe Atotputernicul Dumnezeu să-i dăruiască odihnă veşnică, iar familiei îi transmite sincere condoleanţe.
Părintele este depus la capela din cimitirul romano-catolic din Periam.
Slujba înmormântării va avea loc sâmbătă, 28 octombrie, ora 15.00 la cimitirul romano-catolic din Periam.
Dumnezeu, Părintele îndurărilor şi Izvorâtorul Vieţii, să îi facă parte cu aleşii Săi în bucuria Învierii lui Hristos.
Odihna veşnică dă-i-o lui, Doamne!
Biroul de presă al Episcopiei Greco-Catolice de Lugoj
