S-a născut la 30 ianuarie 1866 în Târgu Mureş, din părinţii Vasile Hossu, protopop districtual şi Maria născ. Sebeni. A fost văr primar cu Ioan Hossu, preotul din Milaş, tatăl episcopului cardinal Iuliu Hossu.
Clasele primare le-a urmat la reformaţi în Târgu Mureş, patru clase gimnaziale la Reghin, iar clasele V, VI şi o parte din clasa a VII-a de liceu, la Colegiul reformat din Târgu Mureş, de unde, ca elev în clasa a VII-a, a fost trimis de către mitropolitul Ioan Vancea la Roma, în toamna anului 1882, ca bursier al Colegiului grecesc „Sf. Atanasie” şi student al Institutului „De Propaganda Fide”. La 6 august 1884 a fost promovat doctor în Filosofie. Grav bolnav s-a întors acasă, la 15 iulie 1887, fără a termina examenele în vederea promovării doctoratului în Teologie. S-a vindecat cu greu, iar corpul profesoral de la Institutul „De Propaganda Fide”, luând în considerare succesele sale excepţionale de la examenele anterioare din cei trei ani de studii teologice, în unanimitatea de voturi a propus Papei Leon XIII, să fie dispensat de restul examenelor şi, la 13 noiembrie 1887, a fost promovat doctor în Teologie.
La 27 august 1888 a fost hirotonit preot celib în catedrala din Blaj de către mitropolitul Ioan Vancea, iar în ziua următoare, 28 august, a fost numit profesor de Teologie Dogmatică la Seminarul Teologic din Blaj. A fost numit membru în diferite comisii arhidiecezane. În 1900, împreună cu dr. Alexandru Grama, dr. Augustin Bunea, dr. V. Smighelschi şi dr. Izidor Marcu au înfiinţat săptămânalul bisericesc-politic „Unirea”, al cărui redactor responsabil a fost un an şi jumătate. A rămas colaboratorul „Unirii” până la moarte.
La procesul Memorandumului, 1894, profesorul de Teologie dr. Vasile Hossu, participant din partea săptămânalului „Unirea”, a fost numit preşedintele Comitetului internaţional de presă, fiind cunoscător al mai multor limbi străine de mare circulaţie, pentru a putea conversa cu reprezentanţii ziarelor europene.
Încredinţându-i-se, în 1891, catedra de filosofie a clasei VIII de liceu (azi XII), a scris şi tipărit Manualul de Psihologie şi Logică pentru clasa a VIII-a gimnazială, editată în Blaj, în 1898. Tot în 1898 a fost ales canonic şi confirmat odată cu Augustin Bunea – numit mai înainte – şi V. Smighelschi.
În 1900 a participat la Conciliul al III-lea provincial, ca delegat al Capitulului arhidiecezan şi a fost desemnat prim secretar, În 1901 a fost numit de către Papa Leon XIII „prelat domestic”. În Şemantismul jubiliar al arhidiecezei pe anul 1900 a scris partea istorică Seria capitularilor, cuprinzând biografiile tuturor canonicilor arhidiecezani, de la înfiinţarea capitulului până la zi.
Episcop la Lugoj (1903-1912). Prin decretul imperial din 16 mai 1903, canonicul Vasile Hossu a fost numit episcop al Lugojului, în scaunul rămas vacant prin transferul Episcopului Demetriu Radu de la Lugoj la Oradea. La 25 mai acelaşi an a fost confirmat de Sfântul Scaun Apostolic. La 21 septembrie a fost consacrat în catedrala din Blaj prin punerea mâinilor Mitropolitului Victor Mihali, asistat de Demetriu Radu Episcopul Oradei, iar la 27 septembrie 1903 a fost întronizat la Lugoj cu mare solemnitate. Din activitatea sa de episcop al Lugojului menţionăm:
-
A servit toate sărbătorile mai mari de peste an, fie în catedrală, fie în sate în vizitaţii canonice, Sf. Liturghie arhierească şi a predicat.
-
A făcut vizitaţii canonice în 125 din cele 163 de parohii ale diecezei, în unele de mai multe ori.
-
A consacrat 10 biserici, cu care ocazie de multe ori a hirotonit preoţi.
-
A redus numărul preoţilor moralişti. A obţinut 350.000 coroane pentru construcţia unui seminar teologic. Acesta l-a deschis succesorul său, Valeriu Traian Frenţiu.
-
A renovat şi împodobit catedrala şi i-a procurat ornamente noi, arhiereşti, preoţeşti şi diaconeşti.
-
A prevăzut toate bisericile din dieceză cu antimise noi, pe cheltuiala sa.
-
A pus disciplină în administraţia bisericească şi gospodărirea fondurilor bisericeşti.
-
A deschis primul internat de băieţi pentru tinerii elevi români la Lugoj.
-
A obligat preoţii să facă şi catehizare.
-
A restaurat mănăstirea Prislop, reclădindu-i casele dărăpănate.
-
A stăruit mult pentru educaţia morală a credincioşilor, prin misiuni sfinte şi combaterea concubinajului, foarte răspândit în Banat.
-
Sub pastoraţia lui s-au ridicat şi reparat 60 biserici, 12 case parohiale şi 28 de şcoli, obţinând în acest scop un ajutor în sumă de 200.000 coroane ş. a.
Episcop la Gherla. La 15 noiembrie 1911 a fost transferat prin decret imperial la Gherla. La 10 decembrie acelaşi an, transferul a fost confirmat de Sfântul Scaun Apostolic. Mare bucurie în eparhia Gherlei, după păstorirea unui ierarh imobilizat la pat atât timp de boală, prin venirea lui Vasile Hossu. Toate ziarele şi revistele româneşti din Transilvania a consemnat această veste. La sosirea în Gherla, în 6 august 1912, a fost primit cu mare căldură. Întronarea solemnă s-a făcut duminică 11 august 1912. În aceeaşi zi, printr-o circulară episcopală, a anunţat clerul eparhial că a luat conducerea eparhiei cu toate formele canonice. Începutul păstoririi şi-l face prin acte de disciplină spirituală, înfiinţând Reuniunea de Misiuni Sfinte, reglementând problema pe atunci atât de spinoasă, a intenţiunilor misale, punând-o sub controlul canonicului Ioan Ivaşco. A luat măsuri pentru ţinerea exerciţiilor spirituale pentru preoţi pe centre la care participau preoţi din protopopiatele mai apropiate. Aşa s-au ţinut la Dej, Bistriţa, Şomcuta Mare, Baia Mare, Şimleu, Sighetu Marmaţiei etc. A început să facă vizitaţii canonice şi sfinţiri de biserici, să participe la reunirile învăţătoreşti. A editat în 1914 Şematismul în limba română şi o ediţie în limba latină. A făcut nenumărate promovări şi distincţii în clerul de mir, de parohi, protopopi actuali, protopopi onorari etc., atât de delăsate sub arhipăstorirea antecesorului său, Ioan Sabo.
Discursul rostit în iunie 1913 în Casa Magnaţilor din Budapesta, împotriva înfiinţării episcopiei de Hajdu-Dorogh, rămâne o capodoperă de combativitate naţională, care a dezmeticit pe mulţi dintre cei care acuzau episcopatul român unit că nu ar fi fost destul de combativ şi de hotărît în atitudinea sa, faţă de înfiinţarea, exclusiv din şovinism maghiar, a acelei episcopii de Hajdu-Dorogh.
Şi-a continuat vizitaţiile canonice în toate părţile diecezei, iar la izbucnirea războiului mondial din 1914 a luat cele mai potrivite măsuri de ajutorate a familiilor celor mobilizaţi dând dispensă arhierească de a se face clăci, în duminici şi sărbători, în favoarea familiilor cu bărbaţi duşi pe câmpul de luptă. Noaptea de Ajun a anului 1915 a petrecut-o, însoţit de clerul gremial, intelectualii gherleni şi clericii seminarişti, în mijlocul răniţilor adunaţi de pe diferite fronturi şi cazaţi în Institutul corector, transformat în spital de campanie, azi penitenciar.
Dragostea faţă de învăţământ şi-a arătat-o nu numai prin supravegherea şi ajutorarea şcolilor existente, ci mai ales prin înfiinţarea noii şcoli preparandiale de fete şi aşezarea ei, la început, în incinta reşedinţei episcopale, în care episcopul şi-a restrâns propriul său spaţiu de locuit. Alături de seminarul teologic şi preparandia de băieţi, preparandia de fete va fi un alt focar de cultură românească la Gherla.
Visul Episcopului Vasile Hossu era să aibă în Gherla un complex de edificii măreţe, un Vatican Românesc pe care, deşi l-a început, n-a reuşit să-l continue din cauza primului război mondial, rămânând în urma lui doar fundaţiile.
Îmbolnăvindu-se, la 13 ianuarie 1916 a încetat din viaţă la Budapesta în casa medicului George Bilaşcu, plecat să-şi caute de sănătate. Ori de câte ori mergea în capitala Ungariei, la doctorul Bilaşcu îşi avea reşedinţa şi o capelă. Osemintele i-au fost aduse la Gherla şi îngropate în cripta catedralei. Ar fi dorit să fie înhumat la Mănăstirea Nicula, dar nu apucase să-şi pregătească locul de veci.
* * *
Informaţii preluate din cartea „Catolicism şi Ortodoxie Românească – scurt istoric al Bisericii Române Unite”, a Ierom. Silvestru Augustin Prunduş şi a Pr. Clemente Plăianu, apărută la Casa de Editură Viaţa Creştină, Cluj-Napoca, 1994.