S-a născut la 25 decembrie 1839 în comuna Sinteşti, judeţul Caraş. Studiile liceale le-a urmat la Lugoj şi Blaj, iar teologia la Blaj şi Viena. Din lipsă de preoţi la parohia Lugojului, după numai trei ani de teoligie la Viena, a fost chemat la Lugoj şi numit actuar în cancelaria eparhială. Hirotonit mai târziu preot, a fost numit secretar episcopesc şi apoi notar consistorial şi promovat protopop şi camerar papal.
Episcop la Lugoj (1870-1874). Ca notar consistorial l-a găsit la 25 iulie 1870, la vârsta de 31 de ani, numirea de episcop al Lugojului ca urmaş al lui Alexandru Dobra. La 15 octombrie 1870 a fost cofirmat de Sfântul Scaun, iar la 18 septembrie acelaşi an a fost consacrat episcop prin punerea mâinilor chiriarhului orădean Iosif Pop Silagi. A fost instalat printr-o solemnitate simplă, la care a participat exclusiv Capitulul diecezan. A păstorit la Lugoj numai trei ani, timp în care a reuşit să cumpere localul reşedinţei episcopale, închiriat sub pastoraţia lui Alexandru Dobra. Pentru a grăbi formarea de preoţi, atât de necesari în parohiile vacante, a înfiinţat un curs extraordinar de Teologie Morală. Dar abia şi-a început activitatea că a fost transferat de la Lugoj la Oradea.
Episcop de Oradea. La 16 septembrie 1873, abia la o lună de la moartea episcopului Iosif Pop Silagi, episcopul Ioan Olteanu a fost transferat la Oradea, unde a fost instalat în scaunul eparhial la 24 ianuarie 1874. În anul 1875 a şi luat măsuri de restaurare a palatului de reşedinţă, adăugându-i o nouă aripă. De asemenea a refăcut reşedinţa din Beiuş, distrusă de un incendiu. Trebuie însă menţionat că, la 20 septembrie 1877, cu ocazia unei mari demonstraţii organizată de ungurii din Oradea, de bucurie că turcii au repurtat la Plevna o bătălie asupra ruşilor şi românilor, reşedinţa episcopală fiind încă în curs de restaurare, demonstranţii i-au zdrobit toate ferestrele cu pietre. În fruntea demonstranţilor au fost studenţii Academiei de Drept care, în simpatia lor faţă de turci, au manifestat cu fesuri pe cap.
Episcopul Ioan Olteanu a fost generos, cu deosebire faţă de săraci. Tot ce avea cheltuia în opere de milă şi caritate.
A fost decorat cu ordine şi medalii ale timpului, iar pe linie bisericească a fost promovat prelat papal, conte roman şi Asistent al Tronului Pontifical.
Îmbolnăvindu-se de „un morb greu care l-a răpus la 29 noiembrie 1877 în reşedinţa din Beiuş” a fost înmormântat la Oradea, în cripta bisericii catedrale. Avea abia 38 de ani.
* * *
Informaţii preluate din cartea „Catolicism şi Ortodoxie Românească – scurt istoric al Bisericii Române Unite”, a Ierom. Silvestru Augustin Prunduş şi a Pr. Clemente Plăianu, apărută la Casa de Editură Viaţa Creştină, Cluj-Napoca, 1994.