Icoana Maicii Sfinte cu Pruncul Isus în braţe a lăcrimat de două ori în anul 1934. După declaraţiile verbale, precum şi din dosarul constatărilor şi declaraţiilor făcute de cei care au văzut lacrimile, evenimentele s-au petrecut astfel:
1. PRIMA LĂCRIMARE. Duminică, 30 septembrie 1934, preotul Ion Craşovan se pregătea să slujească vecernia. Era pe la orele 16 după-masă. Slovacii aveau horă în curtea bisericii. Cântăreţul de strană, Ioan Turchineac a trimis hora în drum ca să nu deranjeze serviciul religios. Totuşi muzica se auzea până la altar. În capela (biserică) au intrat doar vreo 10-12 femei mai în vârstă. Ca în toate timpurile oamenii sunt înclinaţi mai mult spre distracţii, decât spre rugăciune.
La sfârşitul vecerniei cantorul a observat o lacrimă la ochiul stâng al Fecioarei Maria. S-a apropiat mai bine şi convingându-se de realitate s-a speriat. Era o lacrimă adevărată!
A venit preotul, femeile din biserică, apoi au fost chemaţi cei de la horă şi cu toţii au văzut lacrimile care străluceau în amândoi ochii Sfintei Fecioare. Lacrimile au rămas ţintuite, fără să curgă pe chipul din icoană, până pe la orele zece seara, când au început să se usuce.
Bineînţeles, hora s-a destrămat căci pe toţi îi cuprinsese o mare frică; unii s-au dus pe la casele lor să-şi trimită familia să vadă minunea, alţii au rămas în biserică până târziu. Părintele Craşovan a anunţat că se va face în seara aceea Paraclisul în cinstea Maicii Sfinte. Întreaga comunitate era zguduită de acest eveniment. Femeile plângeau în hohote …
2. A DOUA LĂCRIMARE. După două săptămâni icoana Maicii Sfinte a lăcrimat din nou.
Era luni, după-masă, în 15 octombrie 1934. Cantorul Turchineac a observat că purceii săi au intrat în curtea bisericii. S-a dus să-i scoată şi văzând uşa bisericii deschisă a intrat să se roage puţin. Îngenunchind în faţa icoanei, a văzut deodată că amândoi ochii Fecioarei Maria erau scăldaţi în lacrimi. A venit preotul, au tras clopotele şi s-au adunat oamenii din sat. Alergau din toate partite căci li s-a spus dinainte că dacă se mai întâmplă minunea vor trage clopotele.
De data aceasta lacrimile erau mai mari. Femeile plângeau în hohote. Femeia Maria Franţ s-a dus să-l cheme pe preotul ortodox; acesta a spus că va veni, dar nu a venit. Între timp a intrat în biserică o bătrână, Ana Madescu, pe care celelalte femei au întrebat-o: „Dumneata vezi?” Ea a zis: „Mi se pare că-i aici”, şi întinzând degetul l-a pus pe lacrima de la ochiul drept. Lacrima s-a spart şi s-a prelins pe degetul bătrânei, care a rămas cutremurată şi n-a mai putut vorbi.
A doua lăcrimare a durat cam două ore, de la ora cincisprezece, până pe la ora şaptesprezece când lacrimile au început să se usuce. În total au curs cinci lacrimi care au fost prinse în potirul adus de preotul Ioan Craşovan.
La ambele lăcrimări au asistat sute de persoane care au confirmat cu jurământ adevărul acestor evenimente.
Minunea lăcrimării icoanei Maicii Domnului a fost adusă la cunoştinţă Episcopiei Greco-Catolice din Lugoj. În acel timp era episcop Alexandru Nicolescu.
Ca de obicei Biserica nu se grăbeşte să confirme ori să constate cu uşurinţă un fenomen supranatural. Dar, după multe sesizări şi după ce s-a răspândit în oraşul Lugoj ştirea că la Scăiuş lăcrimează o icoană a Maicii Domnului, episcopul Alexandru Nicolescu a hotărât să se facă cercetări şi a numit o comisie pentru luarea de declaraţii sub jurământ, la faţa locului. Zvonul trebuia verificat şi eventual adus la cunoştinţă organelor superioare ale Bisericii.
Astfel, în anul următor, în iunie 1935 s-a deplasat la Scăiuş, însuşi episcopul Alexandru Nicolescu însoţit de o comisie ce a făcut cercetări asupra acestui fenomen, de faţă fiind şi preotul greco-catolic Ioan Craşovan.
Fragmente din cărţile:
“Icoana Maicii Sfinte de la Scăiuș” autor ÎPS Arhiepiscop Ioan Ploscaru şi
“Maica Domnului de la Scăiuş” autor PS Alexandru Mesian, Episcop de Lugoj.
