Cu binecuvântarea și în prezența Preasfinției Sale Ioan, sâmbătă, 7 februarie 2026, la reședința Episcopiei Greco-Catolice de Lugoj, s-a desfășurat cea de-a IX-a întâlnire a profesorilor de religie și a cateheților din Eparhia de Lugoj .
Întâlnirea a început cu un moment de rugăciune, urmat de cuvântul introductiv al ierarhului. Pornind de la versetul evanghelic „Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i opriți, că a unora ca aceștia este împărăția cerurilor” (Matei 19,14), Preasfinția Sa a subliniat responsabilitatea pe care o au profesorii de religie și cateheții în formarea tinerei generații. Episcopul a arătat că astfel de întâlniri sunt prilej de încurajare reciprocă, de cunoaștere și de consolidare a comuniunii în slujirea educației creștine.
Invitata întâlnirii a fost d-ra Codruța Fernea, președinte al Federației Acțiunii Catolice din România și coordonatoare a proiectelor și inițiativelor dedicate Anului „Cardinal Iuliu Hossu” 2025 în Eparhia de Cluj-Gherla. Tema propusă, „Generația digitală și educația în valorile creștine”, a abordat provocările și oportunitățile pe care mediul digital le aduce în procesul educativ.
Cu o experiență de peste două decenii în comunicare, management de proiect și formare, atât în mediul eclezial, cât și în cel laic, d-ra Codruța Fernea a evidențiat importanța unei prezențe coerente și adaptate a educatorilor în spațiul digital. A arătat că transmiterea valorilor creștine nu poate ignora limbajul și mediile în care trăiesc tinerii, dar nici nu se poate reduce la simple tehnici, fiind necesară o ancorare solidă în relație, mărturie și discernământ.
Un moment distinct al intervenției l-a constituit prezentarea curriculumului educațional „Iuliu Hossu – Educația pentru valori cardinale”, realizat în contextul anului comemorativ dedicat Fericitului Cardinal. Materialul, care se găseşte şi pe site-ul www.iuliuhossu.ro, propune un parcurs interdisciplinar structurat în opt secvențe tematice, prin care elevii descoperă viața și mărturia lui Iuliu Hossu, precum și actualitatea virtuților cardinale – prudența, dreptatea, curajul și cumpătarea. Curriculumul îmbină istoria, educația civică și formarea spirituală, oferind metode participative, activități de reflecție, exerciții creative și propuneri de conținut digital adaptate generației actuale.
După partea teoretică, participanții au fost implicați în activități practice, aplicând metode de lucru și exemple concrete care pot fi integrate în orele de religie și în activitățile catehetice. Schimbul de idei și exemple concrete a oferit un cadru util pentru reflecție și pentru identificarea unor direcții comune de acțiune.
La final, Preasfinția Sa Ioan și-a exprimat aprecierea pentru contribuția invitatei și a mulțumit părintelui protopop Flavius-Manuel Jurcă, responsabil eparhial pentru învățământul religios și cateheză, precum și tuturor celor implicați în organizarea întâlnirii. De asemenea, ierarhul le-a adresat participanților un cuvânt de încurajare, mulțumindu-le pentru dedicarea lor în activitatea didactică și catehetică.
Masa de prânz oferită prin bunăvoința Preasfinției Sale a constituit un prilej pentru continuarea dialogului și consolidarea legăturilor dintre cei prezenți.
Aceste întâlniri urmăresc susținerea profesorilor de religie și a cateheților în misiunea lor și încurajarea schimbului de experiență, prin abordarea unor teme de actualitate și interes comun. Următoarea întâlnire a fost stabilită pentru data de 24 octombrie 2026
Raimondo-Mario Rupp pentru Biroul de Presă al Episcopiei Greco-Catolice de Lugoj
Mai multe fotografii se găsesc AICI.















