Sâmbătă, 26 septembrie 2026, la Sanctuarul Marian „Maica Domnului, Apărătoarea noastră” din Scăiuș a avut loc pelerinajul anual de toamnă. Au participat credincioși din Eparhia de Lugoj și un grup de pelerini din Eparhia de Oradea. În această toamnă se împlinesc 92 de ani de când icoana Maicii Domnului a lăcrimat, în 30 septembrie și 15 octombrie 1934.
Programul s-a desfășurat pe esplanada din fața sanctuarului și a început cu rugăciunea Rozariului, condusă de Surorile Baziliene din Lugoj. Icoana Maicii Domnului a fost așezată spre a fi venerată de pelerini.
Sfânta Liturghie a fost celebrată de Preasfinția Sa Ioan, alături de un sobor de preoți, cu slujirea unui diacon. Răspunsurile au fost date de corul „Reînvierea” al Catedralei Greco-Catolice din Lugoj, dirijat de doamna Cora Iacobescu. Pe durata slujbei, câțiva preoți au fost disponibili pentru limpezirea sufletelor prin taina mărturisirii.
La începutul Sfintei Liturghii, episcopul a amintit că relația personală cu Maica Domnului îi aduce pe preoți și credincioși în pelerinaj la Scăiuș și i-a îndemnat să participe la slujbă cu acest gând.
În predică, ierarhul a pornit de la cuvintele cântării „Noi suntem fiii lacrimilor tale”. De ce a lăcrimat Maica Domnului și ce legătură au lacrimile ei cu noi, cei de astăzi? Episcopul a precizat că nu pretinde să explice minunea. Lacrimile rămân taina Maicii Domnului, iar fiecare credincios poate căuta în rugăciune un răspuns.
PS Ioan a vorbit apoi despre Maria la picioarele crucii. Cu inima frântă de durere, ea a găsit puterea de a-l oferi Tatălui pe Fiul său pentru mântuirea oamenilor. Știa că Isus era nevinovat și că se oferise de bunăvoie. Credința în Înviere nu îi înlătura suferința de mamă, dar, chiar și în acea durere, ea a rămas încrezătoare în Dumnezeu.
Ierarhul a explicat astfel și sensul cuvintelor „fiii lacrimilor tale”. Pe cruce, Isus i-a încredințat-o pe mama sa ucenicului Ioan, iar pe Ioan l-a încredințat Mariei, ca fiu. Episcopul a arătat că această maternitate spirituală ne privește și pe noi: Maria îl oferă pe Fiul său și primește întreaga omenire, pentru a-i fi mamă. În acest sens, suntem fiii lacrimilor ei, rodul suferinței sale oferite lui Dumnezeu.
Preasfinția Sa a subliniat că lacrimile Maicii Domnului sunt un semn al prezenței și al apropierii ei de oameni: „Ori lăcrimează cu noi, plânge cu noi, ori pentru noi, dar nu împotriva noastră.”
La finalul Sfintei Liturghii, episcopul i-a îndemnat pe credincioși să se gândească la ce înseamnă pentru ei icoana de la Scăiuș și la ceea ce simt când se roagă înaintea ei. A mulțumit gazdelor și tuturor celor care au contribuit la organizarea pelerinajului, precum și preoților, persoanelor consacrate și laicilor care îl sprijină în misiunea de episcop.
Ierarhul a adresat mulțumiri și preotului ortodox din localitate, prezent la slujbă. A subliniat importanța gesturilor de respect, prețuire și prietenie dintre creștini, chiar și a celor aparent mărunte. A amintit, în acest sens, un gând primit la recentele întâlniri cu alți episcopi: fiecare să facă atât cât poate pentru unitate, cu încrederea că Dumnezeu va face restul.
Pelerinajul s-a încheiat cu Rugăciunea de Consacrare la Maica Domnului, rostită în fața icoanei de la Scăiuș.
Raimondo-Mario Rupp
Mai multe fotografii se găsesc AICI.















