Iar înainte de sărbătoarea Paştilor, ştiind Isus că a sosit ceasul Lui, ca să treacă din lumea aceasta la Tatăl, iubind pe ai Săi cei din lume, până la sfârşit i-a iubit. Iisus, ştiind că Tatăl I-a dat Lui toate în mâini şi că de la Dumnezeu a ieşit şi la Dumnezeu merge, S-a sculat de la Cină, S-a dezbrăcat de haine şi, luând un ştergar, S-a încins cu el. După aceea a turnat apă în vasul de spălat şi a început să spele picioarele ucenicilor şi să le şteargă cu ştergarul cu care era încins. + Poruncă nouă dau vouă: Să vă iubiţi unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi unul pe altul. Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii. (Ioan 13. 1-5, 34-35)
Viața adevărată este simplă, păcatul însă complică lucrurile și duce mereu într-un fel sau altul la răstignire. Isus, Dumnezeu-Omul, Domnul nostru, a luat asupra lui toată greutatea firii noastre omenești și s-a lăsat răstignit de noi cu toate ale noastre ce au fost, sunt și vor mai fi. S-a lăsat răstignit și în mijlocul răstignirii sale permanente din această lume ne-a lăsat gândurile sale dumnezeiești și atât de altfel omenești. A sădit în noi oamenii Calea vieții prin desăvârșitul bun-simț al Evangheliei.
Isus Dumnezeu Atotputernic se dezbracă de orice înveliș și om fiind spală picioarele ucenicilor săi, le spală cu liniște și iubire nelăsându-se tulburat de trădarea lui Iuda, de ignoranța fariseilor și a cărturarilor, de tumultul proprilor săi învățăcei. Uită de toate, El preocupat de mântuirea lumii și desăvârșirea omului, uită de toate, de Patima cel așteaptă, de Drumul greu al Crucii, de planul inițial al Tatălui de a desăvârși toate în umanitatea Fiului său întrupat, uită de toate și cu liniștea unui om frumos și bun spală picioarele ucenicilor, îi privește cu drag, stă la masă cu ei, le este alături, se bucură de această ultimă cină. Viața e iubire și Isus iubește, iubește, iubește.
Uită de toate Isus și în uitarea sa împlinește totul căci până și cel mai măreț proiect al lui Dumnezeu însuși, mântuirea, are nevoie de un singur plan, acela al vieții de zi cu zi, acela al lui Isus care îngenunchează obosit de drum să spele picioarele ucenicilor. Să stai în iubire, atât trebuie.
Maria a stat la picioarele lui Isus și l-a ascultat, Isus a stat la picioarele ucenicilor și asemenea Mariei le-a spălat cu iubirea sa și i-a șters cu demnitatea sa. Pe Cruce Isus ne-a șters cu însăși ființa sa, la Cină Isus i-a împrospătat pe elevii săi cu unicul său veșmânt liturgic, cum spunea Don Tonino Bello, cu ștergarul, cu șorțul, cu El însuși, slujind.
Să stai cu cei din familia ta, să îți iubești jumătatea, să-i lași pe copii să se dezvolte frumos, să râzi, să îmbrățișezi, să te lași odihnit, să plângi, să ai răbdare cu greșelile tale și ale celor de lângă tine, să nu pui piedici, să te mai superi din când în când pe propria prostie și pe cea care o vezi în ceilalți, să trăiești clipa, să nu aduni pentru un mâine care nu va mai veni niciodată, să nu te lași niciodată zdrobit, să te lași înviat după fiecare răstignire, SĂ IUBEȘTI, îmbrățișând, crezând în Hristos, făcând legâmânt din inima ta cu Inima Lui.
Doamne Isuse pune în gândul nostru gândul Evangheliei tale, adu căile noastre pe calea Evangheliei tale. Vestea cea bună ești Tu.
Doamne Isuse fă din gândul tău viața noastră, schimbă pașii noștri spre a trăi simplu și bine așa cum tu dorești pentru noi și așa cum ne arăți în Evanghelia ta.
Doamne Isuse fie ca tot mai mult viața noastră să se primenească prin aerul curat al pașilor tăi, poartă-ne Doamne pe unde ai mers tu și lasă în ființa noastră imprimată adânc dragostea ta, bucuria vieții tale cu Tatăl și cu Spiritul Sfânt. Te rugăm, așa să fie, Doamne.
Pr. Dr. Ionuț-Cătălin Blidar