De sărbătoarea „Bunei Vestiri” la 25 martie 2023, Preasfinţia Sa, Călin Ioan Bot, Episcop Administrator al Eparhiei de Lugoj, a efectuat o vizită pastorală în parohia „Buna Vestire” Timişoara VI, cu ocazia sărbătoririi hramului acestei parohii. Ultima vizită a Preasfinţitului Ioan în această parohie a avut loc în după-amiaza zilei de 25 martie 2022 tot cu ocazia sărbătoririi hramului.
Sfânta Liturghie a început la orele 10.00 şi s-a celebrat în interiorul bisericii parohiale care se află în construcție. Alături de episcop au concelebrat: pr. Alin Taichiş, paroh la Izvin şi pr. Mihai Răzvan Oprişa, Protopop de Timişoara, parohul locului.
Pornind de la întrebarea: „Ce s-a întâmplat la Bunavestire?” episcopul i-a invitat pe credincioşi să reflecteze la momentul în care Arhanghelul Gabriel este „trimis” să îi dezvăluie Mariei un plan ceresc „Nu te teme, Maria, pentru că ai aflat har la Dumnezeu!” (Luca 1,31). Arhanghelul îi oferă explicații la întrebarea Mariei: „Cum va fi”, semn că ea nu a înțeles deplin și imediat despre ce este vorba. „Spiritul Sfânt va veni asupra ta şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; de aceea, sfântul care se va naşte va fi numit Fiul lui Dumnezeu” (Luca 1,34-37).
Maria şi-a asumat provocarea, prin cuvintele: „Iată, slujitoarea Domnului: fie mie după cuvântul tău! Şi îngerul a plecat de la ea.” (Luca 1,37). Apoi Maria se revarsă sufletește într-un imn de laudă pe care îl numim: Magnificat. „Mărește sufletul meu pe Domnul pentru că … ” (Luca 1, 46-55)
Ierarhul a subliniat că noutatea absolută și unică a Bunei Vestiri constă în faptul că Isus Fiul Mariei din Nazaret este deopotrivă Fiul lui Dumnezeu cel viu în care slășluiește trupește toată plinătatea Dumnezeirii (Coloseni 2,9).
La final Părintele Răzvan a mulţumit episcopului pentru vizita în parohie şi tuturor celor care s-au implicat în buna organizare a sărbătorii de hram.
***
Parohia „Bunavestire” este cea mai nouă parohie greco-catolică din Timişoara. Amintim câteva repere din scurta istorie de 10 ani a tinerei parohii. Mai multe detalii şi fotografii se pot citi pe site-ul parohiei www.timisoara6.ro :
Pe data de 20 noiembrie 2012 Preasfințitul Alexandru Mesian, Episcop de Lugoj, de pie memorie, l-a numit pe Părintele Răzvan Oprișa, administrator parohial al acestei parohii. La 30 iulie 2013, printr-o Hotărâre de Consiliu Local, Primăria Municipiului Timișoara a oferit un teren în folosință gratuită Episcopiei de Lugoj în vederea construirii unui centru social spiritual şi a unui lăcaş de cult cu hramul „Buna Vestire”. Centru social va implementa programe social-educaționale ce vizează copiii și tinerii și va încerca să sprijine familiile cu resurse financiare limitate în efortul lor de a oferi copiilor o educație completă.
După curățarea terenului parohiei, în ziua de 25 martie 2014, s-a celebrat prima Sfântă Liturghie cu ocazia hramului parohiei. Celebrarea Liturgică s-a săvârșit într-un cort donat de călugării mănăstirii „Preasfânta Treime” de la Giroc, care pentru doi ani și jumătate a funcționat drept capelă improvizată.
La 22 iunie 2014, Preasfințitul Alexandru Mesian, însoțit de Pr. Protosincel Mons. Angelo Pop și de Pr. Protopop de Timișoara Nicolae Teodorescu, de pie memorie, vizitează pentru prima dată parohia. Pe data de 9 august 2015, Preasfințitul Alexandru a sfințit Piatra de Temelie a viitoarei biserici parohiale. La Celebrarea Euharistică ce a urmat, au participat preoți din Timișoara și împrejurimi dar și de la Oradea, Cluj și Roma. Corul Parohiei Timișoara II „Sf. Iosif” a încântat auzul numeroșilor credincioși (peste 80) care au participat.
În primăvara anului 2016 se demarează lucrările de construcție; se fac săpăturile pentru fundația bisericii parohiale. În luna decembrie a aceluiași an, o familie cu inimă mare a donat un container de şantier pentru a fi folosit pe viitor ca și capelă.
La 28 aprilie 2018, Excelența Sa Miguel Maury Buendía, Nunțiu Apostolic în România și Republica Moldova, a vizitat pentru prima dată parohia. Excelenţa Sa a fost însoțit de Preasfinţitul Alexandru Mesian şi Mons. Angelo-Narcis Pop. În acelaşi an a fost finalizată structura de rezistență, a zidăriei și s-au montat ferestrele bisericii.
În acest moment lucrările de construcţie la biserica parohială se află în stadiu avansat, iar la viitorul Centru Social au fost finalizate structura de rezistență şi zidăria.
Raimondo-Mario Rupp
Mai multe fotografii se găsesc AICI.