Nr. 224 / 2022
Îndoliată familie a regretatului Părinte Prelat onorific Grigore Oană,
Am aflat cu tristețe că, în ziua de 24 martie 2022, la București, inima fratelui nostru drag, Părintele Grigore Oană, Protopop onorific şi Prelat onorific al Sanctității Sale Papa Benedict al XVI-lea, a încetat să mai bată iar sufletul lui s-a întors la Tatăl ceresc.
Adormitul în Domnul Preot Grigore Oană s-a născut la data de 23 iunie 1922 în comuna Slatina, în Transcarpatia şi peste puțin timp ar fi împlinit venerabila vârstă de 100 de ani.
La cererea Noastră, Sfântul Părinte Papa Benedict al XVI-lea i-a acordat titlul pontifical de Prelat onorific, la data de 7 mai 2007.
L-am cunoscut pe regretatul Părinte Grigore încă din anul 1994, când am venit ca Episcop la Lugoj și de atunci am colaborat foarte bine cu Sfinția Sa. Am aflat că a fost hirotonit preot în clandestinitate, în anul 1988, la 23 octombrie, de către Î.P.S. Ioan Ploscaru, Arhiepiscop emerit de Lugoj.
Părintele Grigore Oană a parcurs întreaga perioadă de persecutare a Bisericii Greco-Catolice din țara noastră, începând cu anul 1948 și până la repunerea ei în libertate, în decembrie 1989. Astfel, s-a bucurat să vadă reînvierea acestei Biserici, la care şi-a adus și dânsul o substanțială contribuţie.
Plecarea dintre noi a servului lui Dumnezeu Preotul Grigore Oană constituie o durere dar şi o mângâiere, o speranță că, prin suferință, prin primirea deasă a Sfintelor Taine, prin rugăciune, prin activitatea sa pastorală ca preot, s-a purificat şi a ajuns la Domnul.
Ierarhii, clerul, persoanele consacrate şi credincioşii Eparhiei Noastre de Lugoj se unesc în rugăciune și cer de la Atotputernicul Dumnezeu, prin mijlocirea Preacuratei Fecioare Maria, să dea odihnă veşnică servului Său frate al nostru Preot Grigore Oană.
Sincere condoleanțe familiei!
Să se odihnească în pace!
Lugoj, 25 martie 2022
+ Alexandru Mesian
Episcop de Lugoj